Manufactura de Memorie Grant: proiecții de film documentar și tur ghidat

Studio Zona lansează un nou proiect dedicat conservării patrimoniului arhitectural și istoric al cartierului Grant, cu ocazia aniversării a 112 ani de la punerea pietrei fundamentale a Parcelării Grant-Belvedere. Intitulat „Manufactura de Memorie Grant”, proiectul are ca scop informarea locuitorilor despre importanța istorică și arhitecturală a parcelării și a Manufacturii de Tutun Belvedere, printr-o serie de evenimente și activități desfășurate pe 21 septembrie. 

Parcelarea Grant-Belvedere reprezintă una dintre cele mai importante inițiative de locuințe sociale din Bucureștiul începutului de secol XX. Proiectată și executată între 1912 și 1926, de către trei instituții importante ale statului – Societatea de Locuințe Ieftine, C.F.R. și Regia Monopolurilor Statului – parcelarea a fost destinată muncitorilor de la Regia Monopolurilor Statului și Căile Ferate Române (C.F.R.), oferindu-le locuințe accesibile și adaptate nevoilor acestora.

Proiectul a fost conceput ca parte a unui program amplu de modernizare urbană, inspirat de inițiative similare din Europa. Parcelarea, aflată în proximitatea Manufacturii de Tutun Belvedere, a fost gândită cu o diversitate de tipologii arhitecturale, evitând uniformitatea și păstrând stilul neo-românesc, caracteristic începutului de secol XX. De-a lungul decadelor, parcelarea a fost completată cu noi clădiri, incluzând blocuri de apartamente și facilități sociale, precum Biserica Belvedere, care poartă semnătura arhitectului Ioan D. Trajanescu, cel care a proiectat și majoritatea locuințelor din parcelare. Astfel, Parcelarea Grant-Belvedere a evoluat într-un cartier emblematic pentru dezvoltarea urbană și socială a Bucureștiului, păstrând în același timp spiritul comunitar și arhitectural al epocii în care a fost fondată.

Pentru a aduce la viață aceste repere istorice, vor avea loc proiecții de film, tur ghidat al cartierului și dezvelirea unei plăci comemorative, toate menite să păstreze memoria comunității și să sublinieze valoarea culturală a zonei.

Astfel, sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 17:30, istoricul Răzvan Voinea, alături de arhitecta Irina Calotă, vor povesti despre istoria și arhitectura acestui cartier unic în cadrul unui tur ghidat. Tot sâmbătă, de la ora 19:00, la Conacul Golescu-Grant, actualmente Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu Grant”, din strada Aleea Ţibleş, nr. 64, va avea loc proiecția unui film documentar dedicat Parcelării Grant. De asemenea, participanții vor avea ocazia să vadă alte 10 documentare despre parcelări istorice din București, dar și documentarul Cvartal, dedicat cartierelor construite în anii 50 în București, toate realizate de Studio Zona și Dash Film. Detalii aici.

În inima parcelării Grant – Belvedere, Manufactura de Tutun Belvedere a jucat un rol central nu doar ca loc de muncă pentru numeroși locuitori, ci și ca element definitoriu al peisajului urban. Monument istoric de importanță națională, clasat pe Lista Monumentelor Istorice alături de Parcelarea Grant, acest complex, parte integrantă a identității locale, se află acum în fața unor posibile intervenții care ar putea transforma ansamblul într-un complex rezidențial sau centru de afaceri, punând în pericol integritatea și valoarea sa istorică. Proiectul „Manufactura de Memorie Grant” își propune să aducă în prim-plan aceste provocări și să stimuleze un dialog activ în comunitate despre modalitățile de conservare și valorizare a acestui patrimoniu.

Studio Zona este o asociație non-guvernamentală, înființată de cercetători de la Facultatea de Istorie a Universității București și de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” în 2016, care documentează interdisciplinar evoluția urbană a Bucureștiului. Membrii echipei folosesc o metodologie complexă bazată pe analiză istorică și arhitecturală, memorialistică, istorie orală, critică și teorie de arhitectură pentru a reda cetățenilor o narațiune convingătoare despre evoluția orașului.

Proiect finanțat de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de Arhitectură.

mm
Liviu Ardelean
Și-a început activitatea în mass-media în anul 2007, făcându-și auzită vocea la mai multe posturi locale de radio din Transilvania. În 2020, a făcut tranziția către domeniul comunicării strategice și a devenit consilier de imagine. Pe lângă activitatea în PR, contribuie cu articole și analize la publicații precum Revista Golan și Educație Privată.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici