#manifest|„Știi cum arată Sorokin?”, poezie de Cristian Ciulică

Știi cum arată Sorokin?

ai văzut sigur o poză cu el, cu umbrele lui

ca Mamleev într-o coajă de nucă

ar fi trebuit scris SOROKIN

fruntea celui mai mare

timpul cel mai scurt din familia cu cei mai mulți copii

care nu e mereu familia celor mai mulți copii

cea mai mare boală

care nu e aia de plămâni din patruzeci și ceva de litere

toți copacii care îți plac, despre care am aflat recent că sunt simetrici față de sol

sunt simetrici față de tine. sunt simetrici față de orice punct

tot universul e un copac care crește la umbra unui pom

(ce mod aiurea de a formula ipoteza unui univers sferic)

Care străpunge scoarța altui copac și a altuia

și apoi burta balenei

ca să ne vadă – mă rog, doar pe tine – că 

fără lumină nu se face fotosinteză

știu, e o replică ieftină, puteam să o zic și într-a cincea ai vrea să spui.

dar nu e așa. La 11 ani nu te cunoșteam

și oricum e un principiu de abordare al infinitului

împart lucrul ăla foarte scump într-o serie numărabilă de

ieftinături și pe alea le pot spune, le pot controla

pot să plec și

nu te, nu te iau, nu te nu te nu te iau

oricum nu vrei să vii.

Ușor paradoxal, dat fiind că esti singurul om viu – știu și asta e ieftină – 

Ai uitat să suspenzi execuția publică din seara asta

așa că îi vom coase barba de o barbă mai lungă

până când vertebrele îi vor ceda sub greutatea ei

și așa o să moară.

Cine ar mai putea trăi 

fără speranța de a mai ridica privirea să te vadă

pe filmulețul ăla e lacul în care m-am înecat prima oară

a înregistrat tata

și mi-ar fi arătat cândva cum a promis

ar fi în stare să proiecteze la vreo pomană

ai fi făcut mai bine toate lucrurile 

ai fi știut să pleci, să vrei

dar nu garantează că în total se naște ceva

aș fi foarte trist în deriva pădurilor

e un nume de alt film. Ăsta cred că îl vedeai acum patru ani la Elvira

fără mine.

 

*

 

cad bucăți din râu peste mine

dacă știi că sunt bucăți înseamnă că știi ce e printre ele

pentru o sumă mică 

alea sunt cele mai relevante

bucățile nu erau la același nivel

de asta știu că sunt părți

singura obstrucție e Marea

mă rog, și Oceanul

Un râu pe mare, n-are notație, n-are nimic

e așa greu să îți dai seama dacă vine din ceva mai mare

acum nu mai pot să vorbesc

nu mai ai vreme?

încurc

nu o să mai fac niciodată asta

nu promite când ești beat

dacă te ții de cuvânt toți vor spune că sunt coincidențe

 

n-am mai plecat. Nu e din cauza ta

nici nu auzisem să fi zis ceva în legătură cu asta

 

azi Soare-soare, S-o-are, pantofi, noroi

-tractorul tractorului – 

nu merge cu orice substantiv asta

că nu e film.

 

În râul ăsta nu se va spânzura nimeni

nici nu îți trebuie sfoară, dar tot nu o să o facă

când se întorc toți cu spatele

copiii mei, toți între unu și trei ani, beau apă la unison din râu

mai sus tot ei o vomită

dacă astea s-ar întâmpla simultan…

au căzut printre râu, nu?

Ți-am spus că nimeni nu moare. aici nu se întâmplă asta

mai ales cu ei

ei vor să fie cu tine, la tine

mi-ar fi plăcut să îi vezi în amonte

în primele bucăți de amonte, măcar

acum e ușor penibil

sunt cu corpurile cauciucate, umflate

mi-ar fi greu să îi învăț ceva

primul lor cuvânt, primele două

a zis Mama noastră

 

dar știi tu, când ia peștera foc, primele care ard

sunt hârtiile

parcă aveam pe telefon o poză

mi-ai trimis tu de la școală

 

nu zice nimeni săru mâna

nu mă corectează

au pliante lipite pe față

a fost doar un mare demo

Nnnnnn

Fără toată asta aș fi vrut să fie 

era aproape natural

sub seră.

 

*

 

râurile curg pe un copac foarte mare

iar „copiii nopții, mami” sunt toți din același sat

și toți copiii se joacă singuri

scot simultan aceeași carte din pachet

e o cifră de inimă roșie

acum se aud zgomote de pahare sparte din cancelarie

copiii n-au fost la școală

așa că nu știu că plutesc pe toate râurile și că

râurile sunt în același copac

și încep să transpire

când mâinile lor țin pachetul și cărțile

cu toate că se joacă singuri

 

e prima zi când au ieșit din râuri și 

sunt pe malurile de lemn și o să cadă

nu e nimeni atent, degeaba am țipat la toți

când vezi ceva stricat la celălalt, la inimă, la nas, la ochi

la ce-o avea el

taie de la tine și aruncă în râu

și după aia dă-i lui. De unde ai tăiat

dă-i fix din ce n-ai

„nu e niciun celălalt” – îmi răspund toți în cor

Dar voi nu știți să numărați și de-asta

 

Își bagă mâinile în apă 

la trei strigați „Cutremur”, apuc să le mai spun

și ei împăturesc cărțile și le înmoaie în apă

apare și un val care le poartă

așa fac schimb de ele, dar cum am spus

o singură carte, o singură cifră de inimă roșie

râul se înnegrește și vine iarna

copiii iar vor uita. Ceva e in neregulă cu ei.


Cristian Ciulică (n. 1997) a absolvit în 2019 secția de Matematică a Facultății de Matematică și Informatică a Universității din București și în 2021 un masterat la aceeași instituție. A publicat în 2019 volumul de poezii Sieland, la editura Herg Benet, iar în 2024 a scos În trupul războiului: povestea luptătorilor din Transnistria prin interviuri la editura Polisalm.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici