Care poem?
Tu, care navigând pe internet
dai peste (?) poemul ăsta al meu,
sau răsfoiești revista literară
ori volumul în care
a apărut (?) textul meu,
s-ar putea să citești o altă poezie.
Și s-ar putea să nu citești
poemul celălalt, în locul
căruia l-am scris pe ăsta,
pe care-l citești (?),
deși nescrierea/necitirea niciunui poem de-al meu
nu exclude scrierea/citirea altuia.
E o axiomă incoruptibilă,
combaterea ei îți provoacă
confuzie – oare combați
incoruptibilitatea sau corupi
necombatibilitatea? În timp ce uiți
de axioma propriu-zisă.
Dilema asta ridică o nouă problemă existențială,
și anume dacă trăiesc cu adevărat, că dacă nu,
cu atât mai puțin n-aș fi scris poemul ăla
pe care nu-l citești, și nici pe ăsta
pe care-l scriu în locul celuilalt,
și dacă nu-l citești pe niciunul: necombatibilă necorupere.
Sau să luăm ca exemplu un cui.
Dacă-l ratezi cu ciocanul, nimerindu-ți
degetul, acesta nu se va transforma
în cui ca să intre în perete,
pentru că atunci cuiul și-ar pierde
utilitatea, în timp ce degetul tău ar fi destinat peretelui.
Dar până la urmă fiecare lucru are rolul său.
Faptul că, să zicem, îți provoacă dileme poemul meu nescris
e axiomă bătută-n cuie, la fel și că nu nimerești nici peretele,
în loc să-l sfidezi navighează cu degetele-ți confuze spațiul online,
răsfoiește revista literară, volumul de poezie, (non)viața mea.
că am fost nevoit să-l evacuez prin spate
Tare milă mi s-a făcut de el.
Și schelălăie acolo, între portalurile dimensionale
poemul a înțepenit undeva între lumi.
Chiar m-aș bucura, ar însemna că are impact,
dac-aș fi denunțat pentru perturbarea gusturilor publice.
N-aș avea-o mai mare
nici dacă mi-ar descompune-o în pixeli ori i-ar da foc în coșul de gunoi digital
Ca și când i-ar anunța după ce i-ar speria
și ar face haz de ei înainte să-i bage în sperieți
Felul cum li se așterne din ochi pe foaie
și radiază acolo materia cenușie
Am vrut doar să provoc niște zâmbete.
În ceea ce-mi privește activitățile literare
unde mai pui că de ieri fac foamea.
Și a murit bebeluș
a venit pe lume mult îmbătrânit
e ca atunci când Benjamin Button.
Iar o farsă în plus nu e mare scofală,
oricum textul n-are prea mult sens.
Iertare că nu v-am scris asta încă de la-nceput
să-l citiți de la coadă la cap.
Misiune: Îndeplinită!
Orizont reîngropat
Te dezbraci lăuntric.
Dacă gândul poate frământa
nori, peisajul ar trebui să empatizeze
cu mini-era ta glaciară.
Somnul insectei se cuibărește
în cea dintâi verigă a ADN-ului tău.
Iarba-și înfige-n fire moleculele de oxigen.
Exiști, da, în continuare exiști.
Glasul îți pulsează în gâtlejul liniștii.
Sângele pâlpâie-n interior.
Nevăzutul, ațintit spre tine.
Nu exiști, doar trăiești.
Îți evacuezi instinctele.
Cazma stomacală e lipsa.
Nu e totuna din ce unghi urmărești extincția lentă.
Pe măsură ce direcțiile îmbracă vesta vizibilității
micșorării, nevoia ta de evadare
învârte
nemărginirea schiloadă a cerului.
Capitularea tremură pe puf de pasăre.
Te mai uzezi mult,
antipod al divinității,
în zgura asta epocală
nici de dinainte,
nici din timpul,
nici de după
geneză, unde abcesul dorințelor infectate
trage cu jeturi de oțet în cuvintele tale putrede.
Amiaza a căzut în cap într-un loc
imposibil de raportat la tine.
Punctele cardinale pleacă spre ea-n pelerinaj.
Cele patru colțuri ale pământului te-au dejucat.
Centrifuga timpului
aruncă în afară
cadavrele anotimpurilor.
Îți aprinzi limba
cu vitejia dezinteresului
și-ți ciuruiești oasele
în adâncurilE(u)
acestui cimitir
orizontal
regurgitându-și
foamea.
Molnár Zsolt, poet maghiar cu mobilitate redusă născut în 1983, la Oradea. Scrie poezie încă din 2004 – din 2011 încoace creează cu ajutorul nasului folosind o tastatură specială. Publică în reviste din România și Ungaria. În 2013, câștigător al premiului special al revistei Várad. Autor al volumelor: Kapaszkodom (Mă țin, 2009), De te itt maradsz (Dar tu rămâi aici, 2011), Kódolt remény (Speranță codată, 2015) și A monológ iránya (Direcția monologului, 2023). Prezent cu mai multe poeme în antologia Élő Várad 2 (Oradea Vie 2). Membru al Mișcării Élő Várad (Oradea Vie). Trăiește în orașul său natal.
Mihók Tamás este poet, redactor, traducător și cronicar literar. Coabitează cu tekelul Herku, pisica Zenobia și câteva zeci de plante. De curând a revenit în Oradea, unde și-a reluat vechile obiceiuri precum mini-fotbalul, joggingul, cyclingul sau înotul. Cofondator Pragul Vaida.
