la porțile raiului se întind covoare roșii pe care
numai tălpile de zei calcă,
în timp ce ochii noștri se întind ca antenele unor melci.
nu mai vede nimeni mânuțele pe care le călcăm în drumul nostru de zombi
și aplauzele acoperă strigătele de ajutor.
degetele ni se lungesc în disperarea de a atinge măcar un pic
hainele fistichii, convingându-ne că asta ne va aduce mântuirea,
dar ignorăm piciorușele care ies dintre pereții dărâmați
de lăcomia și nepăsarea noastră.
cu burțile umflate de ouă roșii, miel, cozonac, meme-uri și
poze cu obiecte pe care nu ni le vom permite vreodată,
toți niște baroni harkonneni, ne plimbăm deasupra
cadavrelor care încep să colcăie ca niște viermi.
corpurile lor se contorsionează în mod nefiresc,
se adună și se întind ca o țoală scuturată în vânt.
din ochii mărgelați, de păpuși, curge sânge negru ca indiferența noastră.
gurile lor schimonosite au înlocuit toate picturile lumii într-un strigăt
mut.
(liniște)
Mamele își plâng pruncii zdrobiți, doar niște căței de usturoi
pentru baițul lumii, în timp ce
Egoismul ne învăluie ca o plapumă caldă din care
nu vrem să ieșim.
Tați împrăștiați bucățică cu bucățică printre zidurile caselor-sicrie,
din care nu vor mai ieși niciodată.
Ghilde în fața cărora îngenunchem și-i jupuim pe cei slabi,
pentru a le croi cele mai frumoase haine,
A lor este împărăția și puterea și slava.
Luxul și opulența în fața cărora ne predăm, așteptând să-i ucidă
cu mâinile noastre, să-i hăituiască cu gurile noastre strâmbe și urâte.
A lor este împărăția și puterea și slava.
aplaudați, aplaudați puternic!
defilează frumoasele adormite cu haine țesute din fire toarse
din cadavrele copiiilor pe care nu-i mai aude nimeni.