În mesajul către cititorii români cu ocazia apariției romanului Magul de la Kremlin în colecția „Raftul Denisei” de la Humanitas Fiction, care e, de fapt, o filmare despre romanul său, scriitorul italiano-elveţian Giuliano da Empoli spune că iniţial a vrut să scrie o biografie despre Vladislav Surkov, eminenţa cenuşie a lui Putin, supranumit „Rasputin al lui Putin” sau „noul Machiavelli”, în roman – „magul de la Kremlin”, și asta se vede cu ochiul liber, pentru că romanul (scris în limba franceză!) are un singur personaj, Vadim Baranov, care-şi povesteşte biografia. Practic avem introducerea în care se spune că a dispărut din viața publică și toată lumea vorbește despre asta, comentează, bîrfește, apoi – un lung monolog al lui despre viața lui, în special despre perioada în care a fost consilierul lui Putin.
Un francez obsedat de Evgheni Zamiatin şi în special de romanul său Noi vine la Moscova, să intre mai mult în atmosferă, în căutarea unor materiale noi la subiect. Ajuns în capitala Rusiei, observă că toată lumea vorbeşte despre „magul de la Kremlin”, fostul consilier al „Ţarului”, dispărut subit din viaţa publică, după 15 ani „petrecuţi în slujba acestuia”. Printre profilurile ruşilor din social media pe care le urmărea era şi unul al lui Nicolas Brandeis, care l-a anunţat în privat că are ceva important legat de Zamiatin şi l-a invitat să-i arate. Sub acest pseudonim se ascundea chiar „magul”, Vadim Baranov, care-i arată originalul scrisorii lui Zamiatin către Stalin, cînd acesta îi cere permisiunea să părăsească URSS.
Şi de aici dispare şi francezul, şi Zamiatin, şi începe povestea familiei lui Vadim Baranov povestită de Vadim Baranov, cu un bunic vînător, anticomunist, foarte cult, care a adunat şi a transmis familiei o super bibliotecă. Taică-său a fost omul puterii sovietice, care s-a folosit de toate privilegiile de vîrf ale puterii pe care a slujit-o toată viaţa. El a intrat la actorie, scria şi regiza piese de teatru al absurdului, iar după ce iubita l-a părăsit pentru un fost prieten de-al său, proaspăt îmbogăţit, a hotărît să uite lumea artistică şi să treacă la acţiune; părăseşte teatrul pentru televiziune, adevărata putere a anilor ’90. A devenit producător de programe TV la ORT, televiziunea oligarhului Boris Berezovski, cel care cîştigase pentru Elţîn preşedinţia chiar cînd Elţîn era deja o legumă. Acum pusese la cale o nouă operaţiune, la facerea căreia îl cooptase şi pe Baranov. Avea nevoie de un nou preşedinte („Elţîn devenise o povară”) şi s-a gîndit la tînărul şef al FSB-ului, Vladimir Putin. Putin acceptă propunerea lui Berezovski, nu însă şi pe Berezovski, pentru că nu are de gînd să suporte comenzi sau sfaturi. Îl cheamă pe Baranov şi-i propune să vină în echipa lui. Şi aşa acesta devine cel mai puternic strateg al preşedintelui Rusiei. Acum Occidentul poate să înţeleagă de ce nu puteau pricepe foarte multe mişcări ale dictatorului de la Kremlin – pentru că în spatele lui se afla un regizor de teatru al absurdului care acţiona în politică exact ca-n teatru şi dacă insistai să cauţi logică în acţiunile ruşilor nu aveai cum să le descifrezi.
Uimitor e cum un roman cu o construcție atît de simplă te poate ține curios și atent pînă la sfîrșit, cînd te convingi că asta e chiar totul din punct de vedere compozițional, că chiar nu mai e nici o poantă, că povestea e totul. Dar personajul principal al romanului nu e Pu… tin, cum se gîndesc mulți înainte să citească romanul, ci pu… terea. Vadim Baranov povestește că pentru ruși nu banii contează, ci apropierea de putere, relațiile – și așa a fost dintotdeauna, zice el („Străinii cred că noii ruşi sînt obsedaţi de bani. Dar nu despre asta e vorba. Ruşii se joacă cu banii. Îi aruncă în aer ca pe confetti. Au venit atît de repede şi atît de mulţi! Ieri lipseau cu desăvîrşire. Mîine, cine ştie? Mai bine să-i cheltuim imediat. La voi, banii sînt esenţiali, sînt temelia a tot şi a toate. Aici, vă asigur, nu este deloc aşa. Doar privilegiile contează în Rusia, apropierea de putere. Restul e secundar. Aşa era pe vremea ţarului, şi în anii comunismului încă şi mai mult. Sistemul sovietic se întemeia pe statut. Banii nu contau. Erau puţini în circulaţie şi erau, oricum, inutili: nimeni nu s-ar fi gîndit să judece o persoană după banii pe care-i avea. Dacă în loc ca Partidul să îţi dea o dacea, o cumpărai – o puteai face, chiar şi atunci –, însemna că nu erai sigur că eşti suficient de important ca să îţi fie oferită. Ceea ce conta era statutul, nu cash-ul”). De ce să-ți cumperi o mașină sau o vilă, dacă le poți primi, nu?
Romanul lui Giuliano da Empoli e foarte interesant şi deosebit de bine scris (şi tradus!), plin de înţelepciune (stranie şi străină pentru occidentali) şi de întîmplări care par neverosimile, bancuri anticomuniste şi glume antisistem, apoi, cartea trimite la multe evenimente din istoria recentă, de la războaiele din Cecenia la acesta de acum, din Ucraina, şi e populată de multe personaje reale, de la Putin la Prigojin, Hodorkovski, Berezovski, Kasparov, Limonov, Merkel şi chiar acest personaj principal, „magul”, retras subit din activitate pentru a-şi creşte fetiţa, care apare, somnoroasă, în ultimul capitol, pentru a nu mai trăi mereu în viitor, ci în prezent, chiar dacă e mai mult decît conştient că la un moment dat va deveni trecut (chiar şi pentru propriul copil).
Abordînd o temă rusească, Magul de la Kremlin mi-a amintit şi de Cei mai frumoși ani din viața lui Anton, romanul scriitorului german Norris von Schirach, publicat tot la Humanitas Fiction, un roman foarte fain despre aventurile unui tînăr german în Moscova anilor ’90 (de altfel, Norris von Schirach a locuit 10 ani la Moscova exact în aceeaşi perioadă cu personajul său, iar asta se vede clar în cartea despre care am scris aici.
Dacă vrem să ştim mai multe despre Rusia contemporană („fabrica de coşmaruri a Occidentului”) trebuie să citim „Cei mai frumoși ani din viața lui Anton”, iar dacă vrem să înţelegem mai bine cum a ajuns Putin („singurul tron care îi va aduce pacea e moartea”) dictatorul şi criminalul de azi, care a început războaie absurde şi a ţinut planeta în şah, lectura romanului „Magul de la Kremlin” ne va ajuta enorm, mai ales că e o lucrare artistică plină de scene cutremurătoare (cum sînt şi cele două de la final, cu păpuşa fără un picior din mormanul din Donbas sau aia din gheaţa care-i permite, în sfîrşit, să respire, după 20 de ani în care nu mai respirase ca un om normal), nu o carte de eseuri sau… o biografie. Lectură utilă!
Giuliano da Empoli, Magul de la Kremlin, Humanitas Fiction, 2023 (trad.: Bogdan Ghiu)
