Yeonmi Park vorbește și în acest volum, Cât mai este timp, despre diverse atrocități ale regimului nord-coreean, după relatările din Drumul către libertate, și acestea includ restricțiile severe asupra libertății individuale, lipsa accesului la informații din afara țării, foametea generalizată, care a dus la moartea a milioane de oameni, abuzurile fizice și psihologice din lagărele de muncă forțată și din închisori, controlul total asupra vieții cotidiene a cetățenilor, lipsa drepturilor omului fundamentale și multe altele.
Park își folosește propria experiență și vocea pentru a spune adevărul despre ceea ce se întâmplă în Coreea de Nord și pentru a încerca să sensibilizeze comunitatea internațională cu privire la aceste grave încălcări ale drepturilor omului. Sunt redate diferite modalități pe care le-a folosit în ultimii ani pentru a atinge acest obiectiv, cele mai multe dintre ele, din păcate, fără sorți de izbândă, multe personalități și instituții alegând să fie precaute când vine vorba despre implicare directă.
Coreea de Nord: o realitate sumbră și opresivă
Coreea de Nord este o țară în care regimul politic și controlul asupra cetățenilor au creat o realitate opresivă, mai ales prin lipsa accesului la informații din afara țării. Cenzura strictă și propaganda sunt omniprezente. Cetățenii au acces limitat la informații, internetul este restricționat și monitorizat, iar site-urile străine sunt blocate. Radiourile și televiziunile sunt controlate de stat și transmit doar propagandă favorabilă regimului. Foametea generalizată — în anii ’90, Coreea de Nord a suferit o foamete devastatoare, cunoscută sub numele de Arduous March – a dus la moartea a milioane de oameni, și care s-a perpetuat, deși într-o măsură mai mică, în tot acest timp, decesele fiind o permanență și azi, din cauza lipsei hranei și a resurselor. Sistemul agricol ineficient și distribuția defectuoasă a resurselor au contribuit la această tragedie. Abuzurile fizice și psihologice sunt, și ele, la ordinea zilei.
Lagărele de muncă forțată (cunoscute sub numele de kwanliso) sunt utilizate pentru a pedepsi disidenții politici, creștinii, persoanele care încearcă să fugă din țară și alte grupuri considerate dușmani ai statului. Detenții sunt supuși la tortură, privați de hrană și condiții inumane de trai. Abuzurile fizice și psihologice sunt comune. Statul deține controlul total asupra vieții cotidiene a cetățenilor, juche, ideologia oficială a Coreei de Nord, promovează autarhia și supremația liderului suprem. Cetățenii sunt obligați să se supună acestui sistem, iar orice formă de disidență este pedepsită.
Nu există și nu sunt permise drepturi fundamentale precum: libertatea de exprimare, libertatea religioasă, accesul la resurse primare de hrană, iar drepturile individuale sunt neglijate. Cetățenii nu au voie să critice regimul sau să se organizeze în grupuri independente.
Cum a început povestea
După ce a fugit din Coreea de Nord, Yeonmi Park a descoperit libertatea în America. Cu toate acestea, pe lângă beneficiile vieții într-o țară democratică și prosperă, ea vede acum și problemele acesteia, pe care le semnalează în volumul Cât mai este timp. De fapt, ea se simte uneori amenințată de lipsa libertății de exprimare și de gândire, mai ales având în vedere sensibilitatea unei persoane care a trăit sub dictatură. Începând cu educația sa de la Universitatea Columbia, unde crede că studenții sunt îndoctrinați, și extinzându-se până la aroganța elitelor, mai ales când vine vorba de criticile autoarei la adresa Chinei sau de prejudecățile și ipocrizia diferitelor celebrități la conferințe și evenimente de înaltă societate. Yeonmi Park este extrem de critică și, dincolo de trecerea în revistă a problemelor societății americane pe care le-a observat de când locuiește acolo permanent, dar mai ales a exceselor așa-numitei ideologii woke, a corectitudinii politice, și a formelor subtile de cenzură pe care acestea le instituie.
Yeonmi Park a a fugit din Coreea de Nord pe 26 martie 2007, la vârsta de 13 ani, prin China și Mongolia, și a trecut prin experiențe dificile înainte de a ajunge în siguranță în Coreea de Sud și apoi în America. Park vorbește deschis despre regimul brutal din Coreea de Nord, dar militează pentru schimbările necesare în țara sa natală.
Această călătorie a fost extrem de dificilă, fuga însăși fiind de fapt o luptă pentru supraviețuire. În China, Yeonmi și mama ei au căzut victime ale traficului de persoane. Au fost ținute captive timp de aproape doi ani de diferiți traficanți care le-au dus ilegal peste graniță. În Mongolia, au fost prinse de soldați, dar au amenințat că se vor sinucide dacă sunt trimise înapoi în Coreea de Nord. Au avut noroc și au fost trimise în cele din urmă în Coreea de Sud. Yeonmi Park consideră că Republica Populară Chineză are o responsabilitate majoră în susținerea regimului nord-coreean. America ar trebui să fie mai activă în condamnarea acestui regim brutal.
În cartea Cât mai este timp, accentul e pus mai ales pe fragilitatea libertății și importanța schimbării chiar și în cele mai întunecate colțuri ale lumii, și Yeonmi Park oferă exemple din istoria trecută și prezentă pentru a-și susține ipoteza, dar și din scrierile unor filosofi și teoreticieni ai libertății, puterii și dictaturii. Prin memoriile sale și discursurile publice, ea încearcă să atragă atenția asupra Coreea de Nord ajuns să nu se mai poată susține fără ajutorul Chinei, care a transformat-o într-un stat fantomă. Mai grav este că situația s-ar putea răspândi, alte state din lume fiind pasibile de a se afla în viitorul apropiat într-o situație similară, inclusiv multe din America.
Park spune și în acest volum, dar și în multe dintre discursurile sale publice, că întâlnește mulți oameni care au scăpat din Coreea de Nord, care se arată dornici să își riște viața pentru libertate după ce au vizionat conținuturi introduse ilegal în țară și susține că trebuie să ajutăm oamenii din Coreea de Nord să câștige războiul informațional, oferindu-le acces la lumea exterioară. „Din 2016, campania Flash Drives for Freedom a Human Rights Foundation a lucrat pentru a întrerupe mașina de propagandă a lui Kim Jong Un prin colectarea de unități USB, încărcarea lor cu conținut de cultură pop, știri și conținut video și punerea lor în mâinile poporului nord-coreean. Mai mult de 70.000 de stick-uri USB au fost trimise în Coreea de Nord, ambalate cu informații din exterior care pot transforma țara și pot da putere poporului său să ceară libertate”, susține într-un interviu.
Structura cărții
Prima parte, Statele Unite ale Confuziei, vorbește despre sosirea la New York a lui Yeonmi Park, pentru a se înscrie la Universitatea Columbia, și pune accentul pe aprecierea valorilor de libertate, participare civică și compasiune promise de noua sa țară. Speranțele sunt însă năruite când a aflat că Universitatea, în loc să încurajeze un mediu de învățare și să insufle curaj și tărie de caracter studenților săi, era mai degrabă dornică să limiteze disconfortul emoțional pe care îl poate aduce învățarea, prin tactici care i-au amintit puternic de cele desfășurate de guvernul nord-coreean. La fel cum profesorii și colegii i-au întors spatele odată ce și-a exprimat dezacordul ferm cu ideologiile lor, celebrități și personalități politice, oameni bogați prezenți la diferite evenimente caritabile, care păreau să-i susțină activismul pentru drepturile omului, și-au retras imediat sprijinul de teamă să nu-și rupă legăturile de afaceri cu China (care nu sunt deloc puține și care însumează valori uriașe).
Partea a doua, Drumul către pieire, explică de ce americanii au multe motive să fie recunoscători pentru că sunt cetățeni ai unei țări libere. Totuși, deși capitalismul democratic este cel mai bun sistem de guvernare, tinerele generații au fost induse în eroare de către elitele culturale să creadă că au fost victime ale acestui sistem, iar aceasta este principala cauză a suferinței lor. Această parte include, de asemenea, un incident șocant – unul care a motivat-o pe Park să scrie această carte – în care a fost jefuită de două femei afro-americane, iar trecătorii nu numai că au refuzat să îi ofere ajutor, dar au și acuzat-o de rasism, deoarece și-a folosit telefonul pentru a le filma pe atacatoare. Park atribuie comportamentul trecătorilor îndoctrinării populației, care dezumanizează oamenii, reducându-i la culoarea pielii. deși pare cam radical, este într-o măsură destul de mare, valabil punctul său de vedere.
Partea a treia, Fragilitatea libertății, analizează conceptul de cancel culture care face ravagii nu doar în universități, ci și în social media, și avertizează asupra ororii de a fi deposedat de vocabular, lucru care s-a întâmplat în Coreea de Nord. În cele din urmă, le reamintește cititorilor că libertatea este fragilă și îi îndeamnă să își asume responsabilitatea pentru propria viață, să se implice în comunitățile locale, mai degrabă decât să se bazeze în totalitate pe liderii politici pentru a ajuta la salvarea țării lor.
Mesaj și concluzii
A treia parte mi-a plăcut cel mai mult. Pe de o parte pentru că explică de ce la devenit atât de frgilă conceptul de libertate, și cum pierderea acesteia și subordonarea unor interese economice de proporții, dar și pentru faptul că a explicat scurt, dar foarte bine, cum a ajuns de fapt China să aibă atâta putere asupra Coreei de Nord și cum ar putea duce în colaps mult mai multe state. America este printre cele mai vizate căci China s-a infiltrat în toate afacerile și finanțele americane, la aproape toate nivelurile, achiziționând companii, devenind acționari majoritari în mai multe industrii, cumpărând bunuri imobiliare și forțând transferarea în China a tehnologiei americane. Deși s-au angajat să ia măsuri concrete în privința amenințării chineze, pentru a contracara influența în Pacific Europa și Orientul Mijlociu și pentru a pune capăt practicilor ilegale ale chinezilor, ultimele două administrații, Trump și Biden, au fost mult sub așteptări.
Este nevoie de fapt de reinstaurarea răspunderii personale și a guvernării locale, de implicarea pe mai multe segmente ale vieții sociale. O societate care pune egalitatea mai presus de libertate nu va avea nici una nici alta, spunea Milton Friedman.Decalajul de prosperitate ar trebui diminuat și creat spațiu pentru a permite pe mobilitatea pe verticală. De asemenea, este nevoie de o regândire a conceptului de cancel culture, care, de fapt, îi privează pe oameni de dreptul sau capacitatea de a exprima idei care sunt incompatibile cu narațiunile oficiale.
Închei parafrazând o propoziție celebră a filosofului René Descartes: Mă implic, deci exist.
Cât mai este timp, Yeonmi Park, Editura Polirom, 2023. Traducere: Ioana Aneci
Imagini: Carmen Florea.
