„Logodnica” de Doina Ruști (Polirom) e un roman existenţial de dragoste forţată şi nefericită, între doi oameni din generaţii diferite şi din lumi total diferite, care nu prea au cum să se înţeleagă unul pe celălalt. O poveste de dragoste dramatică şi sfîşietoare între personajele care poartă titlurile celor două capitole: David şi Alisa. Două părţi despre cam aceleaşi întîmplări, dar foarte diferit înţelese şi descrise de protagonişti, viziunea şi trăirile celor doi nefiind deloc asemănătoare, fiind vorba de mentalităţi opuse (femeia, săracă, dar pretenţioasă, din Est şi bărbatul din Vest). Imaginea cînd, unul lîngă altul fiind, se uitau la acelaşi lucru, dar fiecare era (cu gîndul) altundeva, caracterizează exact relaţia lor.
În prima parte narator e David (Kinsella), în a doua – Alisa. David e un regizor irlandez care locuieşte în Norvegia, iar Alisa e o vedetă TV de mare succes la o televiziune din Republica Moldova. Se întîlnesc la matinalul ei, la Chişinău, cînd el, care venise la un festival de film, avea 45 de ani, iar ea – 24 şi se leagă unul de altul iremediabil & pentru totdeauna, chiar dacă dragostea lor e un chin şi pentru el, şi pentru ea, relaţia lor fiind ca o colaborare între o ţară din Estul Europei (R. Md) şi una occidentală, nordică (Norvegia).
Prima parte se citeşte cu plăcere, iar a doua – cu durere în suflet, pentru că Doina Ruşti ştie să-şi caracterizeze foarte bine personajele, să creeze stări & trăiri puternice, dar diferite, iar acţiunea e, într-adevăr, cinematografică, aşa că dacă regizorul David Kinsella chiar va dori să facă un film despre povestea de dragoste a vieţii sale, are un scenariu perfect. Spun asta pentru că personajul Doinei Ruşti există (a fost și la lansarea cărții la CenaKLUb Tiuk!) şi e exact aşa cum l-a caracterizat scriitoarea, mai mult – chiar el a „a rugat-o să-i scrie povestea de dragoste”, pentru că „altcineva vede uneori mai bine decît tine cheile ascunse într-o serie de întîmplări. Însă nu acesta a fost motivul principal al lui David. El a vrut să experimenteze condiţia de personaj. Să simtă pe propria piele ochii necruţători ai spectatorului” – aflăm de pe coperta a IV-a a cărţii.
Astfel, „Logodnica” e şi un roman experimental, un roman care mi-a plăcut foarte mult şi pe care vi-l recomand cu drag!
