Aș putea spune, parafrazându-l pe Alberto Manguel, că fără librării și fără o înțelegere conștientă a rolului lor, societatea cuvântului scris poartă blestemul uitării și că ea poate fi un instrument esențial în combaterea singurătății. Așadar, proiectul demarat luna trecută, Librăria cea de toate zilele, continuă.
Actul doi al călătoriei îi are de data aceasta ca protagoniști pe câțiva scriitori-librari care au fost de acord să ne împărtășească motivele dorinței lor de a rămâne conectați la spațiile care găzduiesc cărțile în format fizic, cele pe care unii dintre noi le iubesc necondiționat de când se știu, să ne vorbească puțin despre legătura dintre scris și librărit, despre librăriile lor favorite și interacțiunea cu cititorii. Desigur, nu puteam să încheiem fără câteva recomandări de lectură.
Marinela Veronica Trufan, Cluj
În ce librărie lucrezi și de când? Ce te-a determinat să rămâi?
Lucrez în librăria Cărturești de la Polus din Cluj din aprilie 2021. Eram acasă, se resimțeau încă efectele pandemiei destul de mult și aveam un seminar la Facultatea de Istorie și Filosofie pe care îl țineam online, iar eu mă simțeam izolată de rutina mea, de studenți și începusem să mă simt străină. Nu mă mai simțeam acasă nicăieri, așa că am început să îmi caut un job care să-mi permită interacțiune fizică cu oameni, iar destinul a făcut să ajung la un interviu la Cărturești și așa a început povestea mea. Și spun „a început” pentru că experiența de librar a scos la iveală lucruri din mine pe care nu am știut niciodată că le am.
Acesta este și motivul care m-a determinat să rămân. Faptul că aici ți se oferă tot timpul din lume ca să devii cine vrei tu să fii. Am rămas pentru că am cunoscut oameni extraordinari care îmi sunt colegi și acum și cărora le datorez, poate, tot ce sunt eu ca librar, dar și că m-au descoperit la timp. Atunci aveam cea mai mare nevoie. Rămân pentru ei, pentru că mă bucur enorm să le văd evoluția, dragostea față de cărți și profesionalismul. Însă rămân și pentru ce sunt eu când sunt în librărie și descopăr traduceri noi, cărți noi, autori sau edituri cărora poate nu le-am dat nicio șansă în trecut, dar pe care i-am descoperit printre rafturi de când lucrez aici.
Am rămas pentru că am realizat că o librărie are o putere imensă de a schimba atitudini, de a contribui constant la dezvoltarea culturii locale prin proiectele pe care le implementează și pentru că văd zilnic diferența pe care librăria noastră o face în comunitate. Și sigur, mai rămân și pentru că fiecare carte are oamenii ei și mă bucur că am ocazia să fiu unul dintre cei care îi ajută să-și descopere cartea lor.
Influențează munca de librar procesul creativ? Dacă da, ne poți da câteva exemple?
Categoric, chiar dacă uneori poate nu pare din cauza faptului că avem un ritm de lucru alert. Timpul petrecut în preajma cărților și faptul că poți să răsfoiești orice titlu de la raft influențează mereu procesul creativ. Eu sunt doctorandă la Facultatea de Istorie și Filosofie și sunt pe ultima sută de metri cu teza mea, pe care sper să o susțin anul acesta, și mi-am dat seama că s-au schimbat multe în structura ei de când lucrez la Cărturești. Fiind un loc în care oamenii vin din sfere universitare diferite, cu interese și experiențe diferite, colegii mei au contribuit destul de mult la scrierea lucrării. Discuțiile cu Andrada, Rafaela, Catinca, Roxi sau Claudia, chiar dacă poate uneori erau scurte, m-au ajutat să îmi văd și din altă perspectivă textul. M-au ajutat să îmi stabilesc concepte. Și mă ajută în continuare să îmi setez un ritm de scris.
De asemenea, Cărturești ca mediu intelectual ajută mult în direcția asta. Prin clubul de lectură din rețea, de exemplu, pentru că o dezbatere bună este mereu binevenită, prin clubul nostru de lectură pe care îl avem în librăria din Polus, prin faptul că în Cărturești sunt peste tot mulți oameni talentați, prin apropierea pe care o avem de cărți și de edituri, toate acestea ajută să vezi un text sau o carte din mai multe perspective, lucru care îți stimulează gândirea critică și te ajută să crești în procesul creativ.
De obicei, librarii recomandă cărți. S-a întâmplat vreodată să primești recomandări de la clienți?
Asta e una dintre părțile preferate ale jobului, mai ales că nu se întâmplă chiar așa des precum mi-aș dori. Entuziasmul cu care clienții ne vorbesc despre carte atunci când ne-o recomandă, pentru mine înseamnă mult. Mă bucură când oamenii își găsesc cărțile preferate și revin în librărie pentru a mai cumpăra un exemplar pentru cadou. Ultima oară mi-a recomandat cineva Scânteie în beznă, de la editura Nemira, și mi-a spus că e cel mai bun thriller pe care l-a citit anul acesta și că va cumpăra cartea pentru un cadou, dar să o recomandăm cu încredere și altora. Lucrul acesta m-a bucurat mult pentru că întâmplător o am și eu pe listă și cred că este următoarea carte pe care o voi citi. Sper ca doamna aceea să revină în librărie și să îi spun și eu că am reușit să o citesc la recomandarea ei.
De asemenea, discuțiile cu clienții mă ajută mult și în a-mi diversifica domeniile de recomandări. Uneori nu reușesc să citesc așa divers cum mi-aș dori și sunt puțin frustrată, de asta mă ajută enorm când oamenii povestesc despre ce au mai citit. Fiecare carte are omul ei, îți amintești?
Ai o librărie favorită, pe care ai vizitat-o cândva sau pe care ai vrea să o vizitezi?
Fiecare librărie are specificul ei și aș vrea să văd cât mai multe, însă îmi doresc să văd Shakespeare and Company din Franța, sper să ajung cândva la ea. Am citit foarte multe despre ea și, cum îmi plac mult poveștile, am aflat că a inspirat mulți scriitori și sunt fascinată de povestea ei și despre cum în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, librăria a fost închisă de naziști, care ocupaseră Parisul în 1941, pentru că proprietara librăriei, Sylvia Beach, a refuzat să vândă ultimul exemplar din Finnegans Wake unui soldat german.
Și evident, iubesc librăriile noastre Cărturești și sper să am ocazia să văd cât mai multe. Îmi place mult atmosfera pe care o creează încă de pe vremea când eram doar client. Îmi place că te fac să te simți mereu acasă și te încurajează să petreci cât timp vrei printre rafturi și să îți găsești cartea preferată.
Într-o lume tot mai digitalizată, cum vezi viitorul cărții tipărite și librăriile viitorului?
Sigur că digitalizarea este un mijloc care poate să contribuie la dezvoltarea societății, asta fără îndoială, însă chiar cred că nimic nu poate înlocui experiența cititului fizic. Niciun audiobook și niciun site de pe care comanzi și primești cărțile la ușă nu înlocuiește experiența fizică din librărie, acolo unde există posibilitatea ca împreună cu librarii să găsești cea mai potrivită carte pentru tine sau pentru cei cărora vrei să le oferi un cadou.
Am observat de-a lungul timpului că adolescenților sau studenților le este mai la îndemână și o carte în format electronic, însă nu ar schimba mersul la librărie pentru nimic în lume pentru că o librărie devine și un loc de întâlnire a lor. Un loc în care descoperă titluri interesante împreună cu prietenii lor și unde petrec timp de calitate.
O întâlnire memorabilă cu o carte?
M-am tot gândit la un răspuns pentru întrebarea asta mult pentru că mi-aș dori să-mi dau întâlnire cu atâteaaa! Totuși, am decis că trebuie să fie cartea mea preferată, Toată lumina pe care nu o putem vedea scrisă de Anthony Doerr și tradusă la editura Humanitas în colecția Raftul Denisei. De asemenea, e și câștigătoare a Premiului Pulitzer în 2015. Am și acum o mini recenzie scrisă, într-un caiet vechi cu steluțe argintii, imediat după ce am terminat-o de citit. Scriam atunci că ar trebui să o citească toată lumea, dar a trecut mult timp de când s-a întâmplat asta și îmi place să cred că a ajuns la această performanță și oamenii au descoperit-o. Iar celor care încă nu au ajuns la ea, încerc mereu să le stabilesc o „întâlnire” cu ea, atunci când sunt în căutare de recomandări, știind că e doar o chestiune de timp până să o iubească la fel ca mine. 😊
Toată lumina pe care nu o putem vedea ar putea trece ca fiind o altă carte adăugată la subiectul celor scrise pe tema celui de-al Doilea Război Mondial, despre Holocaust, însă este mult mai mult de atât. Este o poveste originală despre sentimente, știință, istorie și păstrarea a ceea ce ești atunci când în jurul tău totul se schimbă. Este experiența războiului simțită mai degrabă decât văzută, deoarece unul dintre personajele principale ale lui Doerr nu poate vedea.
Aș vrea să mă întâlnesc cu cartea asta acolo unde a fost ea scrisă, la Saint-Malo, un oraș-cetate cu deschidere la mare din vestul Franței, acolo unde Marie-Laure, fetița oarbă, a simțit ororile războiului în 1940, când Franța a fost bombardată de Germania nazistă. Și sper că autorul ei e mândru de efectul pe care l-a creat atunci când a ales să redea istoria prin ficțiune și așa s-a asigurat că povestea lui ajunge la un public mai larg.
Ne-ai putea recomanda două cărți publicate anul acesta, traduse în română, care ți-au atras atenția?
Mereu mi s-a părut că sunt cărți pe care nu prea poți să le uiți ușor, le citești și e așa o realitate care te lovește și apoi te bântuie zile în șir după ce ai terminat de citit. Pentru mine una dintre cărțile astea e Apa lacului nu e niciodată dulce, scrisă de Giulia Caminito și tradusă la Humanitas Fiction. Este preferata mea de anul acesta. Mi-a plăcut enorm. Mi-a plăcut pentru că e feministă și pentru că a creat un personaj puternic. Nu perfect, doar un personaj care rămâne puternic în ciuda a tot ce i se întâmplă. O fată care începe prin a crede în povești și termină în poveștile tuturor. E despre relația mama-fiică, dar nu despre o mamă rea. Cred că nici fiica nu e rea, dar a visat dintotdeauna că e pe cont propriu, că poate să fie remarcată doar dacă se descurcă singură. Este o carte despre societatea italiană a anilor 2000, care era nemiloasă cu cei care încearcă să-și urmeze visele și nu cer ajutor. Este plină de neliniște și te poartă prin tot spectrul de emoții până la final, dar trebuie să mă crezi că merită!
Și am mai citit o carte foarte frumoasă, este o traducere din portugheză, care a apărut la Casa Cărții de Știință, e o editură din Cluj la care eu țin foarte mult pentru că au o selecție foarte atent gândită de ficțiune și oferă traduceri ale unor cărți foarte bune din literatura est-europeană. Cartea asta se numește, poetic cumva, Fiul a mii de oameni, și este scrisă de Valter Hugo Mãe. Mi-a plăcut pentru că este foarte frumos scrisă, asta în primul rând. Și mi-a plăcut mult că prezintă lumea satului și că acțiunea este concentrată pe un singur personaj, un pescar pe nume Crisosmoto care își dorește foarte mult un fiu. Simte nevoia asta de a lăsa ceva palpabil în urmă. O moștenire. Mi-a amintit puțin de Brânza și viermii a lui Carlo Ginzburg, dar poate cel mai important e că te face să meditezi asupra modului în care ne plasăm în relațiile cu ceilalți. În fond, e căutarea unui sens al apartenenței, al iubirii, dar și al singurătății. Sper să o descopere cât mai multă lume!
Mihail Vakulovski, Brașov
În ce librărie lucrezi și de când? Ce te-a determinat să rămâi?
Lucrez la Librăria Humanitas Brașov de pe 15 ianuarie 2015. E simplu să țin minte data angajării la librărie – e ziua lui Eminescu și ziua în care s-au cununat părinții mei – de aceea mă numesc și eu Mihail.
Am venit la librărie prins în mrejele întinse de poetul Vlad Drăgoi, care îmi tot povestea ce fain („finuț”) e să lucrezi la librărie, iar cînd s-au făcut interviurile de angajare m-a convins să vin, că primul contract e de trei luni şi dacă n-o să-mi placă – o să mă pot retrage fără nici o problemă. Eram după vreo opt ani de lucru în calitate de redactor-șef la revista Zile şi Nopţi. Şi iată c-au trecut de atunci mai mult de opt ani şi jumătate şi-s tot aici, acum fiind cel mai vechi librar de la Humanitas Braşov.
Să lucrezi cu cărţile e o mare bucurie (chiar dacă lucrul cu cartea e greu și la propriu, și la figurat, cum spune Paul Goma), iar noi sîntem cei mai privilegiaţi în acest sens, pentru că noutăţile vin la noi direct de la tipografie. De cele mai multe ori scriitorii îşi văd prima oară cartea într-o poză de-a mea de pe pagina de Facebook a librăriei. Munca la librărie e foarte frumoasă dacă-ţi plac cărţile şi dacă lucrezi într-o echipă faină şi de cele mai multe ori librarii sunt artişti, cei mai mulţi dintre ei – scriitori. De asemenea, majoritatea cumpărătorilor sunt oameni care iubesc cărţile, mulţi – clienţi permanenţi, cu unii m-am împrietenit, pentru unii am un respect deosebit, cineva îmi aminteşte de bunicu, cineva – de tata, alţii sunt oameni deosebiţi. Şi dacă-ţi plac cărţile, literatura, oamenii care scriu şi care citesc, ai o echipă minunată şi nici cei de sus nu-ţi pun beţe în roate, doar alţi „clienţi” te pot deranja/enerva (și nu ducem lipsa lor, vai nouă!). Bine, şi salariul, dar nimeni nu te ţine cu forţa, poţi pleca oricînd, dacă ai o variantă mai bună.
Influențează munca de librar procesul creativ? Dacă da, ne poți da câteva exemple?
Influenţează şi pozitiv, şi negativ. După o zi de muncă la librărie nu mai ai energie – dar nici timp – să scrii. Pe de altă parte, ai nenumărate subiecte; la o librărie se întîmplă foarte multe chestii neobişnuite, care, dintr-o parte, par neverosimile. Astea pot fi folosite din punct de vedere literar. Am pe facebook două rubrici de la librărie, #LibrărieCuUşileDeschise şi #CoşmarDeLibrar, în care postez întîmplări live. Mulţi prieteni mă bănuiau că le inventez, dar, vizitîndu-mă, au prins şi ei astfel de cazuri, cel puţin la fel de ciudate precum cele care li se păreau inventate de mine…
De obicei, librarii recomandă cărți. S-a întâmplat vreodată să primești recomandări de la clienți?
Da, mi s-au recomandat inclusiv cărţile mele – şi nu doar o dată, serios.
De foarte multe ori povestim cu vizitatorii ce ne-a mai plăcut – şi ce ne-a dezamăgit – în ultima vreme, ce-am mai citit, recomandările vin din toate părţile între cititori.
Ai o librărie favorită, pe care ai vizitat-o cândva sau pe care ai vrea să o vizitezi?
Librăria mea preferată rămîne, din fericire pentru mine, librăria la care lucrez – Librăria Humanitas Brașov. Clădirea e din 1500, în Piața Sfatului, lîngă Biserica Neagră, e o librărie muzeu, plină de fresce – originale, în care e o atmosferă specială. Dintre librăriile Humanitas mi-a plăcut mereu și librăria din Sibiu, dar și prima librărie Humanitas, aceea din curtea unde era și revista 22, Librăria din Fundul Curţii, între timp desființată – librăria, nu revista.
Cînd vizităm vreun oraș, de oriunde din lumea asta, intrăm neapărat și prin librării, fie ele de sine stătătoare, fie librăriile muzeelor pe care le vizităm, și în decursul vieții am avut, într-adevăr, biblioteci și librării favorite, de care îmi amintesc mai des.
Prima librărie preferată a fost, fireşte, Luminița, librăria din satul natal, Antoneşti, pe care am băgat-o şi-n cea mai nouă proză pe care am scris-o, librărie pe care o vizitam adesea cu părinţii şi cu fratele mai mic, alteori cu bunicii şi de cele mai multe ori singur. Apoi vine Drijba/Prietenia – şi aia din Odesa, dar mai ales aceea din Chişinău, unica librărie din R.S.S. Moldovenească unde puteai găsi cărţi româneşti, adică din România, cu grafie latină (fiindcă în timpul URSS limba română din Moldova de peste Prut se scria cu grafie chirilică, noi am ieșit în stradă pentru grafia latină! – știu, vi se pare ciudat). Aici stăteam în rînd de la ora 6, iar cînd se deschideau uşile, la 8, alergam – la propriu – pînă la rafturile României, deci era un sport periculos iubirea literaturii române. Din România îmi place foarte mult librăria La Două Bufnițe din Timişoara, asta pentru ce – şi cum – reuşesc să facă „bufniţele”, în primul rînd Oana Doboşi & Raluca Selejan, dar şi ceilalţi librari de acolo. Preferata mea din străinătate rămîne Atlantis Books Oia, o librărie ca-n… cărţi, ca-n filme, ca-ntr-un vis fericit, de vis!
N-am ajuns încă la anticariatul lui Shaun Bythell din Wigtown, Scoția, celebrul The Bookshop, faimos şi datorită cărților sale, și paginii de Facebook, dar şi cărţilor patronului, Shaun Bythell, la noi traduse de prozatoarea Mihaela Buruiană şi publicate în excelenta colecţie coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu, Anansi. World Fiction (Pandora M/Trei).
Sunt convins c-o să mai descopăr multe librării pe gustul meu, de fapt îmi plac mult mai multe, dar mi-am zis să-ţi răspund cît mai concret la întrebare.
Într-o lume tot mai digitalizată, cum vezi viitorul cărții tipărite și librăriile viitorului?
Acum scriu – fără nici o grabă (deci nu va apărea degrabă) – un roman cu protagonist librar, Mihail Vanculovski, unde este o versiune posibilă a librăriilor din viitor (dac-o să rămînă şi-n ultima variantă – cititorii o vor descoperi acolo). Altă versiune e în cel mai nou roman tradus de mine din Vladimir Sorokin, Manaraga, apărut recent la Curtea Veche.
Eu sunt mult mai optimist în comparaţie cu cei doi protagonişti livreşti. Deşi am făcut timp de vreo 20 de ani prima revistă de cultură on-line de limbă română, Tiuk, prefer cărţile de hîrtie, chiar dacă ascult cu mare plăcere audiobook-uri şi mai citesc şi eBook-uri. Cred că varianta clasică, hîrtioasă a cărţii va rămîne mereu, va rezista, chiar dacă vor fi editate mult mai puţine exemplare și mult mai scumpe. Cartea de hîrtie va fi un lux, dar cine-şi va dori o carte sau alta le va putea găsi şi achiziţiona pentru biblioteca personală. În rest, oamenii vor putea citi la bibliotecă, dar şi eBook-uri, care vor fi aproape gratis, fiindcă, nu-i aşa, cultura aparţine tuturor şi trebuie să fie accesibilă pentru oricine e interesat de lectură, studii, descoperiri.
O întâlnire memorabilă cu o carte?
Se va întîmpla în cîteva ore, fiindcă mîine dimineaţă vine maşina cu noutăţi de la Bucureşti, le descarc şi le duc în librărie la ora 7 fix! În fiecare vineri se întîmplă asta şi-mi place la nebunie să le descarc, apoi să le răsfoiesc înaintea tuturor. Ştiu ce va veni, că tot noi facem comenzile, dar oricum mă bucur cînd pun mîna pe ele. Multe, multe întîlniri de neuitat, c-au venit aşa şi cărţile mele, şi ale lui tata, şi ale fratelui, şi ale prietenilor, şi alte cărţi pe care le-am aşteptat cu nerăbdare.
Ne-ai putea recomanda două cărți publicate anul acesta și traduse în română, care ți-au atras atenția?
Chiar dacă recomand zilnic cărţi, sunt foarte atent la ce propun oamenilor şi mereu cer detalii cînd sunt rugat să le recomand ceva, fiindcă nici măcar poveştile lui Ion Creangă nu plac tuturor, nici Micul prinţ, nici Un veac de singurătate. Cel mai simplu e cînd îl cunosc pe cel care îmi cere părerea, apoi, mai sunt vizitatori care-mi cer ce mi-a plăcut mie, „că mi-au plăcut absolut toate cărţile pe care mi le-aţi recomandat în vacanţa trecută şi am luat două plase pline”. Sunt oameni care locuiesc în străinătate şi vin să-şi viziteze părinţii doar o dată pe an, cînd intră şi-n librărie şi vor să cumpere cărţi, dar nu ştiu ce, aşa că ne roagă să-i ajutăm, iar cînd vin data viitoare şi-ţi spun că vor cărţi în stilul ălora pe care le-ai propus data trecută e foarte plăcut. Este un băiat care mă roagă să-i dau cărţi în stilul traducerilor mele, e fan Sorokin şi Harms, Erofeev (amîndoi) şi Dostoievski.
Am o rubrică permanentă de cronică literară la Revista GOLAN şi mai public şi-n alte reviste recomandări, găsiţi acolo recenzii despre cărţile care mi-au plăcut. Dacă e vorba de traduceri, e foarte greu să mă limitez doar la două cărţi, doi autori şi nici măcar la două edituri. Humanitas Fiction, Anansi. World Fiction (dar şi editura-mumă, Trei), Polirom, Curtea Veche, ART, Litera editează an de an cărţi extraordinare, super traduceri găsim şi la Cartier, Univers, RAO, Paralela 45, Vellant şi altele, inclusiv editurile mici mai publică o traducere-două ca lumea.
Din ultimele apariții la Humanitas Fiction mi-au plăcut mult cărțile de proză ale lui Zeruya Shalev, James Salter, Cormac McCarthy, Etgar Keret, Colm Tóibín, Clarice Lispector, Guzel Iahina, Michel Houellebecq (și nu-i mai amintesc pe giganți, de genul Mario Vargas Llosa, Amos Oz, Thomas Mann, James Joyce, Milan Kundera, Cehov, Mishima…)… Și, la poezie, Tărîmul pustiit și alte poeme de T.S. Eliot, musai!
De la Anansi. World Fiction îmi plac majoritatea cărților, recomand proza lui Annie Ernaux și Gheorghi Gospodinov & poezia lui Louise Glück.
De la Polirom – cărțile lui Chuck Palahniuk, Ryū Murakami, Charles Bukowski, Viciu ascuns de Thomas Pynchon și multe, multe altele, depinde de gusturi.
În colecția Musai de la ART sunt publicate super cărți, de la Litera recomand cărțile lui Abdulrazak Gurnah și ale lui Mieko Kawakami… Hai să mă opresc la Povești de vară, că mă prinde toamna…
Alexandru Higyed, Timișoara
În ce librărie lucrezi și de când? Ce te-a determinat să rămâi?
Nu prea pot să punctez exact de când lucrez la Librăria La Două Bufnițe, Timișoara. Îmi place să romantizez timpul meu aici pentru că e locul care a avut un impact enorm în felul în care percep literatura acum și să mă gândesc că am lucrat aici de când mă știu. E un loc care m-a adoptat, care m-a format, care a fost martor al multor schimbări din viața mea. Atât pe plan literar, cât și profesional. Aici am găsit susținere și o a doua familie.
Librăria s-a deschis chiar în anul în care am ajuns eu la facultate în Timișoara. La recomandarea domnului profesor Daniel Vighi și a poetei Ana Pușcașu, am ajuns să văd Festivalul Internațional de Poezie de la Timișoara (FILTM), unde le-am și întâlnit pentru prima dată pe cele două bufnițe, Oana și Raluca. După, am început să fac voluntariat pentru proiectele în care a fost implicată și librăria (Bookfest, FILTM).
Angajat sunt de 4 ani, de când am început masterul. Cred că ce m-a determinat să rămân a fost atmosfera familială pe care o are librăria, înțelegerea pe care o găsesc aici și oamenii pe care mă bucur să-i văd și revăd în fiecare zi, discuțiile despre cărți și evenimente pe care le am cu colegii. Pot să spun că de cele mai multe ori nu se simte că aș fi la „serviciu”. Oricât de obositor ar fi, la finalul zilei, pot spune că it was worth it. Căldura pe care am simțit-o aici e principalul motiv care m-a determinat să rămân. Acum nu m-aș vedea având alt job.
Influențează munca de librar procesul creativ? Dacă da, ne poți da câteva exemple?
Accesul la cărți cred că automat influențează procesul creativ. E cumva inevitabil ca, atunci când ești într-un mediu în care creativitatea și discuțiile despre literatura primează să aibă un impact asupra stilului meu. Recomandările venite de la clienți mă fac de cele mai multe ori curios de anumite cărți, implicarea în tot felul de proiecte care conectează diferite medii artistice (arte vizuale, literatură, performance) mă ajută să îmi extind viziunea artistică și mă încurajează să experimentez mai mult. Faptul că am interacționat cu mai mulți autori din afară în cadrul Festivalului Internațional de Poezie m-a ajutat să-mi conturez viziunea despre literatură, să am mai multă încredere în ce scriu. O amintire memorabilă a fost întâlnirea cu poetul Constantin Abăluță, pe care îl admiram de la distanță pe atunci, și de la care am primit multă susținere după aceea. Tot în librărie am ajuns să citesc și să înțeleg mai bine poezia contemporană. Aș spune că majoritatea influențelor pe care le-am asimilat au venit la mine cu ajutorul librăriei.
De obicei, librarii recomandă cărți. S-a întâmplat vreodată să primești recomandări de la clienți?
Da, se întâmplă, și e normal, fiind înconjurat de atâtea cărți e uneori greu să alegi ceva de citit. Pot spune că de cele mai multe ori clienții mă ajută să-mi aleg următoare carte pe lista de lecturi.
Și mereu mă fac curios, așa că le pun pe lista mea kilometrică de cărți necitite (încă). Clienții au felul lor de a povesti despre cărți. Uneori fără niciun fel de rigurozitate academică. Un fel de: „îmi place pentru că m-a făcut să mă simt bine”. Și cred că asta poate fi de ajuns. Mai ales când încep să-ți vorbească cu atâta entuziasm, încât uiți că mai ai și alte lucruri de făcut. Fusese o doamnă la un moment dat care îmi vorbea despre Hemingway și despre cum i-au schimbat cărțile lui viața. Adesea ajung la cărțile recomandate de clienți și undeva, in the back of my mind, aștept să se întoarcă și să putem vorbi puțin despre carte.
Ai o librărie favorită, pe care ai vizitat-o cândva sau pe care ai vrea să o vizitezi?
Mereu mi-am dorit să văd librăria Shakespeare and Company din Paris. Am auzit atât de multe despre ea încât cred că ar fi primul lucru pe care l-aș face dacă aș ajunge la Paris. Mai e și librăria lui Shaun Bythell din Wigtown, Scoția. În rest, nici nu știu. Gotta visit ‘em all!
Fiecare librărie are o atmosferă proprie. Pe lângă chestiunile birocratice care se întâmplă în spate, e important să existe ceva care să-i ofere o personalitate. Shaun și cei de la Shakespeare and Company cred că au reușit să facă asta so far. Și abia aștept să pot să „trăiesc” în librăriile lor.
Într-o lume tot mai digitalizată, cum vezi viitorul cărții tipărite și librăriile viitorului?
Nu cred că vom renunța la cărțile tipărite. E adevărat, e mai ușor să cari un e-book în vacanță sau pur și simplu să descarci o carte de pe net. E un confort pe care nu îl pot nega și care cred că are și el avantajele lui. Însă nu m-aș imagina citind o carte fără să o răsfoiesc sau să îndoi paginile cu pasajele care îmi plac. Lectura, zic eu, nu e doar o poveste, ci o experiență care implică mai mult decât niște cuvinte pe un fundal alb. Digitalizarea înseamnă și accesibilitate, lucru pe care îl văd funcționând mai bine în cadrul lecturilor academice. Literatura însă trebuie savurată cu atenție și răbdare. Cred că librăriile vor continua să existe tocmai datorită acestei nevoi de a simți ce se află într-o carte.
O întâlnire memorabilă cu o carte?
Acum ceva vreme nu prea citeam jurnale. Nu mă atrăgeau în vreun fel. De cele mai multe ori le citeam fie pentru că mă rugau prieteni să citesc anumite pasaje sau pentru că aveam nevoie la facultate. Dar niciodată un jurnal cap-coadă. Nu voi mai vedea lumea niciodată, jurnalul lui Ahmet Altan, apărut în colecția Anansi. World Fiction, al editurii Pandora M, a fost primul jurnal pe care l-am savurat în întregime. Era prima mână de cărți a colecției și fiecare din echipă primisem „misiunea” de a recomanda una dintre cărți. La mine a ajuns Altan. Limbajul poetic, sinceritate și umilința discursului lui Altan s-au simțit atât de aproape de mine, încât e o carte pe care aș recomanda-o oricând. Nu știu dacă aș fi ajuns să o citesc dacă nu ne întâlneam prin Anansi.
Ne-ai putea recomanda două cărți publicate anul acesta, traduse în română, care ți-au atras atenția?
Uimire, de Richard Powers, cred că e una dintre cărțile care m-au atins cel mai mult în ultimul an. Dinamica dintre Theo Byrne și fiul său, Robin, e mai mult decât emoționantă. E o poveste despre cum încercăm să (ne) descurcăm (cu) problemele altora, cum ar trebui să avem grijă și de noi și de cei dragi în același timp. Theo e pus să aleagă între viața profesională, familie și viața personală – un job de cercetător, un copil hipersensibil și depresiv, și moartea soției. Robin încearcă să imite comportamentul mamei și să-i continue ambițiile, luând modelul tinerilor activiști pe care îi vede la tv. Printr-un proiect care înregistrează emoțiile, Robin ajunge să retrăiască emoțiile mamei. Și de-aici, povestea continuă, dar vă las pe voi să descoperiți.
Manuel Vilas m-a impresionat cu sinceritatea textelor sale. În Bucurie, am reușit să văd o latură mai gravă a condiției în care se prezintă în volumul În toate a fost frumusețe. M-a fascinat, în ambele cărți, felul în care încearcă să privească cu optimism toate dezastrele din viața lui. Cum ar zice și el: „Moartea nu e rea, noi am făcut-o rea.”
Vlad Drăgoi, Brașov
În ce librărie lucrezi și de când? Ce te-a determinat să rămâi?
În Cărturești sunt din iunie ‘21. Până atunci am mai lucrat 7 ani în alte librării, începând cu Humanitas, în primăvara lui 2014. E o meserie destul de chill, colectivul a fost mereu micuț și ne-am înțeles bine, ne-am împrietenit, ne-am obișnuit cu modul de a fi al fiecăruia. Dacă rămâi destul de mult timp în branșa asta în care se lucrează preponderent cu cartea, un bun relativ rar atins în retail, ajunge să merite cât de cât și din punct de vedere practic.
Influențează munca de librar procesul creativ? Dacă da, ne poți da câteva exemple?
Eram suit pe o scăriță și scanam titluri pentru retur la religie sau ceva, și mi-a venit pe loc finalul unui text despre prietenie, pe care îl și includ toamna asta într-un proiect drag mie. Rutinele astea de mișcare, de dat fizic din mâini, de numărat cotoare, mie îmi fac bine. Nu e plictiseală și asta e mereu bine.
De obicei, librarii recomandă cărți. S-a întâmplat vreodată să primești recomandări de la clienți?
Da, de destule ori. Le mulțumesc mereu și chiar dacă nu mă apuc de titlurile respective, țin minte ce mi s-a zis și zic și eu mai departe altora. Le zic chiar așa: că eu n-am citit, dar uite, un client mi-a zis cu mare încredere cutare lucru. E un dat mai departe destul de cinstit.
Ai o librărie favorită, pe care ai vizitat-o cândva sau pe care ai vrea să o vizitezi?
Încă nu, sorry.
Într-o lume tot mai digitalizată, cum vezi viitorul cărții tipărite și librăriile viitorului?
Cărțile tipărite își vor păstra locul, vor fi ok. Vor fi tot mai scumpe, dar mă gândesc că vor fi ok. Și un Kindle e tangibil, util, portabil etc., dar la fel și cărțile. Să pui fișiere pe Kindle e și aia o muncă de umblat cu cabluri și calculatoare, cu logat pe conturi care trebuie sincronizate, regăsite, plătite etc., și nu-s tot mai mulți cei care devin măcar la nivel mediu apți sau cu chef vizavi de asta. Și când plătești la casele rapide îți mai dă cu rateu, mai scanezi dublu, mai scanezi peste ce au scanat alții și te blochezi total și trebuie să chemi un ajutor să apese butoane și să te scoată. Cartea rămâne la un întins de mână spre raft și aia e, ai luat-o, o ai, zero bătaie de cap. Și poate ți-o mai recomandă frumos, foarte-foarte frumos și un librar pe care îl prinzi în ziua aia cu mare chef de vorbă și cu inima deschisă.
O întâlnire memorabilă cu o carte?
Mi-a plăcut mult Lapvona de Otessa Mosfegh. Ce carte dementă, ce poveste într-un timp și o locație total sucit alese, ce mizerie de lume, absolut toți, nimeni salvabil, cu toții niște caricaturi superbe. Un mare fuck you către tot în general, frumos și clar scris.
Ne-ai putea recomanda două cărți publicate anul acesta, traduse în română, care ți-au atras atenția?
Sarx, de George State. Am început-o într-o seară când mă lua somnul, n-am înțeles mai nimic din ea, dar cu un sunet infecțios, o eleganță a compoziției aparte azi, îți zice să tot revii pe strofele care te-au frustrat, că poate le prinzi, și poate că le prinzi, dar nu te ajută nimic, la niciun pas. O continui, știu că mai încolo o dă mai pe narațiune cum îmi place mie, dar știu că trebuie să îmi câștig din greu premiul ăsta. A doua, cred că o să mai scoată Ciprian Popescu a treia parte din proiectul lui Mile-ex, Mile-end. A doua parte mi-a părut cea mai bună carte de poezie/povestiri apărută în ultimii ani la noi, nu văd cum să o dea mai rău acum.
Ioana Zenaida Rotariu, Brașov
În ce librărie lucrezi și de când? Ce te-a determinat să rămâi?
Am lucrat șase ani în librăria Șt. O. Iosif din Brașov. De două luni nu mai lucrez acolo, dar există și va exista în continuare o nostalgie frumoasă, caldă, familiară față de acea perioadă. De ce am rămas atât? Pentru că, în primul rând, mi-a plăcut să mă aflu printre cărți, mi se pare că nu este nimic mai fascinant decât să vezi în fiecare zi diferite noutăți de la ART, Corint, Humanitas, Litera, Polirom, Publica, toate editurile mai mici sau mai mari, prezente de decenii pe rafturile noastre sau edituri aflate în primii ani de ființare. Îmi plăcea să îmi imaginez că le voi citi pe toate, evident, fără a avea timp fizic pentru împlinirea acestei proiecții idilice și, după acest pas, urma sortarea cărților dintr-o perspectivă rațională (cel puțin așa îmi plăcea să cred) — de când aștept cartea aia, care e subiectul și cât de apropiat e de interesele mele din momentul extrem de actual pe care îl traversez, citesc mai mult de o carte de plăcere, ca să păstrez mai multe posibilități deschise pentru cărțile dedicate studiului propriu-zis și, tot așa, o continuă negociere a mea cu mine în câmpul vast al lecturilor posibile și imposibile. Era un joc pe care îl jucam singură, iar astăzi, la două luni distanță, îmi lipsește și, tocmai de aceea, mutându-mă la București, profit de șansa de a vizita în fiecare săptămână un spațiu nou dedicat cărților, librărie sau anticariat. Chiar dacă Bucureștiul te cucerește rapid, eu îmi mențin obiceiul de a reveni la sfârșitul fiecărei luni, în ultima vineri a lunii, la clubul de lectură organizat de colegii mei din Brașov și e o bucurie nouă, un aproape-departe care contopește tot ceea ce știai, lucruri care au rămas pe loc și la locul lor, dar și o privire înduioșată asupra unei despărțiri care nu s-a produs total și nici nu se va produce vreodată total, păstrând posibilitatea (re)actualizării și (re)gândirii acestui trecut boem printre cărți prin revenirile din prezent.
Și, în al doilea rând, cu siguranță, un element important care te ține la orice job sunt colegii, cei care în timp ajung să te cunoască, să știe exact ce cărți îți pui deoparte ca să citești și, din când în când, se gândesc la tine și îți lasă discret pe birou o carte nouă de poezie. Nu degeaba cel mai lung studiu din istorie despre fericire susține că aceasta depinde de relația pe care o ai cu oamenii din jurul tău. Perioada în care am lucrat în librărie a fost o fericire mică la care aleg să mă întorc ori de câte ori nu (mai) înțeleg de ce mă aflu acum aici, la București, de câte ori nu mă regăsesc și nu mă privesc cu blândețe și cred că asta e acea superputere a cărților, pe care o poți înțelege doar după ce ai stat atât de mult timp printre ele.
Influențează munca de librar procesul creativ? Dacă da, ne poți da câteva exemple?
Atunci când scrii, orice loc de muncă ai avea te va chema, într-o formă sau alta, să îl integrezi în procesul creativ, dar cu atât mai mult o librărie. Aici cunoști autori la lansări, interacționezi cu ei, le pregătești cafea sau ceai, setezi microfoanele, ești cel care se asigură că lucrurile merg bine, uneori îl invidiezi pe cel din fața ta sau îl admiri sincer și devii parte din culisele pregătirilor evenimentelor. Apropierea această are o dublă măsură de confort și disconfort când te afli printre alți scriitori. Tot în librărie, dar în absența fizică a autorilor, ai acces la cele mai recente apariții ale lor, un fel de cunoaștere a priori, care se dezvoltă pe parcurs în alte forme sau rămâne doar la acel stadiu.
De multe ori m-am gândit să-mi transform colegii în personaje, am foldere cu replicile lor și cu liniuță explicat contextul ca să nu pierd impresia și situația inițială. Nu am mai ajuns să duc acest gând la capăt, poate se vor contura cândva proze scurte prin lentila nostalgiei, a plecării și revenirii. Idei în această direcție au existat mereu și din partea altora. Despre viața de librar s-au mai scris cărți și una pe care mi-o recomand eu mie de ceva vreme este Jurnalul unui librar, de Shaun Bythell. Știu că tot în librărie o răsfoisem și din primele pagini apare ideea asta că toți cei care au lucrat într-o librărie știu sau au observat că interacțiunile cu clienții pot fi un material mai mult decât suficient pentru o carte și tot așa începe și Shaun să-și dezvolte un sistem organizat de notițe, care devin un jurnal, apoi o carte. Eu nu am vrut să storc aceste experiențe directe din librărie și nici pe viitor nu cred că aș avea răbdarea necesară să o fac, dar viața într-o librărie te inspiră și dacă vrei, și dacă nu vrei. Mai grea e continuarea, a scrie sau nu despre asta și în ce formă.
De obicei, librarii recomandă cărți. S-a întâmplat vreodată să primești recomandări de la clienți?
Sigur am primit recomandări și în urma conversațiilor cu clienții, dar cel mai mult îmi plăceau recomandările tăcute, atunci când clienții veneau la casă cu cărțile și ceva îmi atrăgea atenția în felul cum vorbeau cu partenerul sau cu copilul, timpul pe care îl dedicau alegerii cărților, discreția cu care le deschideau și stăteau la raft citind pasaje, momentul zilei când intrau în librărie. Bineînțeles, pe lângă cei pe care îi întâlneam pentru prima dată erau și clienții fideli ai librăriei cu care deja nu mai schimbam replicile clasice, ci direct impresii despre unele cărți cumpărate sau comandate, despre cât de mult le-a plăcut și, din felul lor de a povesti, mă făceau și pe mine curioasă.
Ai o librărie favorită, pe care ai vizitat-o cândva sau pe care ai vrea să o vizitezi?
Recunosc, de cele mai multe ori merg la Cărturești Verona, locul care e cel mai aproape și ajung cel mai repede — în București descopăr că e și acesta un criteriu de pus în topul priorităților atunci când îți dorești să ajungi undeva și, pe de o parte, îmi place pentru că setează o nouă familiaritate cu un spațiu care până acum îmi era vag cunoscut.
De ceva vreme îmi doresc să cumpăr o carte, Do you read me? Bookstores around the world despre cele mai frumoase librării din lume. Îmi doresc să am cartea aceasta în biblioteca mea și apoi să aleg una (sau mai multe) pe care să le vizitez.
Și, ca să dau totuși un exemplu, pe lista mea ar fi Libreria Lello din Porto, Portugalia, asta în cazul în care mai citesc acest interviu și cei care stau în casă cu mine și nu știu ce surpriză să-mi facă :)) Am tot urmărit-o în pozele altora pe Instagram și mi se pare fascinantă, dar acolo sunt deja captivă într-o poveste de iubire imaginară (deocamdată) cu străduțele lor, cu atmosfera, muzica, tramvaiele, arhitectura, limba, mâncarea, tot.
Într-o lume tot mai digitalizată, cum vezi viitorul cărții tipărite și librăriile viitorului?
Librăriile viitorului vor fi tot librăriile de acum, doar că vor avea un soft tehnologizat în plus, o casă unde oamenii vor putea alege să plătească singuri, dar cred cu tărie că librăriile sunt spații destinate întâlnirii și dialogului și asta nu se va schimba niciodată. Cei care citesc nu își vor dori niciodată să meargă la librărie ca la aprozar sau supermarket. Cred cu toată convingerea că pentru fiecare cititor a cumpăra cărți reprezintă un ritual, echivalentul unui detox emoțional, al unei ore de terapie sau meditație zen.
Într-o carte recentă, Realism capitalist, tradusă anul trecut la editura Tact, despre teoriile capitalismului și existența nemuritoare a acestuia în viețile noastre, Mark Fisher spune că atunci când ne este afectat statutul ontologic, când nu ne punem întrebări asupra a ceea ce nu putem defini sau percepe, când nici lipsa de sens nu ne încurcă foarte tare, în cazurile acestea, acceptarea pasivă a faptelor ca atare devine singura strategie de adaptare. Această descompunere identitară se manifestă prin uitare și, continui teoria, adaptând-o librăriilor și cărților, acestea există și vor exista tocmai pentru a se opune acestui proces al uitării. Librăria este prin însăși definiția sa un depozitar al istoriei și, chiar dacă vom putea plăti singuri pentru a cumpăra această istorie pe care să o putem învăța, cu siguranță, nu vom putea cere recomandări suplimentare de lectură unui aparat de self pay.
O întâlnire memorabilă cu o carte?
Fiecare întâlnire cu o carte este memorabilă încă din momentul în care decizi să o citești, modul în care o citești — poți sublinia pentru că e cartea ta sau nu pentru că este împrumutată, am o mare alegere de făcut când vine vorba de semnul de carte pe care îl folosesc la fiecare lectură, îmi iau timp pentru asta și nu aleg niciodată la întâmplare, trebuie neapărat să am un creion cu mine chiar dacă citesc în metrou, pe avion sau tren și sticky notes dacă citesc acasă, la birou.
O să povestesc întâlnirea cu cartea Laurei Ionescu, Nu te găsesc pe nicăieri, pentru că de multe ori când citesc o carte, mai ales, a unui autor contemporan, îmi imaginez cum ar fi să îl întâlnesc. Eu am citit prima cartea Laurei, apoi ea pe a mea. După ce mi-a trimis poză că a cumpărat volumul meu de poezii, Luluts a zis că „fata care a scris o carte despre mama o citește pe fata care a scris o carte despre tata”. Nu mult după această sublimă sinteză de lectură am devenit prietene și mă bucur că scrisul și cărțile ne-au adus împreună.
Ne-ai putea recomanda două cărți publicate anul acesta , traduse în română, care ți-au atras atenția?
Publicate anul acesta ar fi Destin, de Zeruya Shalev, și Simon, de Narine Abgarian, dar despre acestea toată lumea care citește știe sau a auzit ceva, a văzut un afiș la metrou sau pe Facebook, a fost anul în care nu ne-am putut ascunde de ele. Nu neg faptul că sunt două cărți foarte bune, emoționante, cu structuri narative bine puse la punct, cu două perspective bine articulate din punct de vedere al poveștilor și conflictelor de familie, dar pe lângă acestea vreau să menționez alte două titluri care mi-au fost foarte dragi anul acesta. Prima este o carte reeditată în 2023, care se epuizase în momentul în care o căutam eu, Simetria dorințelor, de Eshkol Nevo. Îmi plac istoriile despre prietenie și prieteni, aceste relații care devin atât de apropiate încât prietenii sunt o a doua familie de care te zbați să te rupi, apoi încerci să-ți ceri iertare și să te împaci. Și tot despre prietenie e și cartea lui Paolo Cognetti, Cei opt munți, cu toate că nu are ca an de apariție 2023, însă putem spune că filmul apărut și premiat la Cannes este de extremă actualitate. Deocamdată nu am văzut ecranizarea, dar am citit cartea acum trei sau patru luni și încă nu am reușit să duc la capăt o recenzie pentru că tot scriu și rescriu și, între timp, mai recitesc și pasaje din carte și tot îmi vin idei sau descopăr sensuri noi.
Mai adaug o carte de poezie: O singură viață, de Manuel Vilas (2023, traducere de Marin Mălaicu-Hondrari).
În loc de încheiere, un citat:
Poate de aceea nu mă simt într-o bibliotecă virtuală: nu poți poseda o fantomă (deși fantoma te poate poseda pe tine). Vreau materialitatea obiectelor verbale, prezența solidă a cărții, forma ei, dimensiunea, textura. Înțeleg avantajele cărții imateriale și importanța ei într-o societate din secolul XXI, dar pentru mine ea are calitatea relațiilor platonice. Poate de aceea resimt profund pierderea cărților pe care mâinile mele le-au cunoscut atât de bine. Sunt ca Toma Necredinciosul: pentru a crede, vreau mai întâi să pipăi. (Alberto Manguel, Sfârșitul bibliotecii mele, Editura Nemira, București)
Pe curând, dragă cititorule, să privim către librăriile viitorului cu speranță și încredere!
