Letonia demolează monumentul dedicat victoriei sovietice

foto: agerpres.ro

Autorităţile din Letonia au început marţi să demonteze monumentul dedicat victoriei sovietice din capitala Riga, transmite dpa, citată de Agerpres.

Muncitorii au îndepărtat mai multe statui gigantice din bronz, parte a acestui monument care a fost înconjurat cu un paravan de protecţie, iar accesul a fost blocat de poliţie.

Mai multe persoane au fost arestate luni seara în timpul unui mic protest neautorizat împotriva demolării monumentului. Între timp, autorităţile judiciare din Moscova au deschis un dosar pe tema demolării monumentului.

Orice glorifică regimurile totalitare va fi demontat

foto: agerpres.ro

Nu este încă foarte clar când va fi demolată complet principala componentă a monumentului, un stâlp înalt de 79 de metri în vârful căruia tronează o stea sovietică. Pregătirile sunt în curs, dar municipalitatea spune că nu se va folosi explozibil, potrivit sursei citate.

Orice glorifică regimurile totalitare trebuie demontat până pe 15 noiembrie, potrivit unei rezoluţii a parlamentului leton care face referire în mod specific la demolarea monumentului dedicat victoriei sovietice.

Simbol al unei reînnoite ocupaţii sovietice

foto: agerpres.ro

Rusia a protestat ferm faţă de aceste intenţii. Monumentul a fost ridicat în 1985 pentru a marca cea de-a 40-a aniversare a victoriei sovietice din cel de-al doilea război mondial asupra regimului lui Hitler ca „monument dedicat celor care au eliberat Letonia sovietică şi Riga de invadatorii fascişti germani”, mai scrie Agerpres.

În timpul celui de-al doilea război mondial Letonia a fost ocupată atât de Germania, cât şi de Uniunea Sovietică. După încheierea războiului, statul baltic a făcut parte, forţat, din Uniunea Sovietică până în 1991. Prin urmare, majoritatea letonilor văd monumentul nu ca pe un simbol al victoriei asupra lui Hitler, ci ca pe un simbol al unei reînnoite ocupaţii sovietice.

Locuitorii ruşi născuţi în Letonia vin anual la acest monument pentru a celebra, pe 9 mai, sărbătoarea rusească Ziua Victoriei. Aproximativ 25% din populaţia Letoniei este formată din etnici ruşi.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici