Lena răstoarnă munții

„Sînt o poezie înfometată”

„Ludmila răstoarnă munții” e cel de-al doilea volum de poezie al Lenei Chilari, publicat la Casa de Editură Max Blecher (2024), după un debut care mi-a plăcut mult, „O cană de noviciok la bătrîneţe” (Tracus Arte, 2020), o carte ironică chiar din titlu, în rest mai mult autoironică, ce-i drept – ca să reziste (psihic) eul liric. Un volum de poezie existenţialistă, autobiografică… cruntă, de familie, socială şi cu trăiri interioare pe faţă, cum i-ar fi plăcut cu siguranţă şi lui Alexandru Muşina, care a iniţiat acest concurs de debut ce-i poartă, acum, numele. O carte pe care, imediat după ce termini s-o citeşti, vrei s-o mai citeşti o dată. 

În „Ludmila răstoarnă munții” Lena Chilari își expune la maximum vulnerabilitatea, durerea, dezamăgirea, traumele, deziluzia, frustrarea, obsesiile, întîmplările neplăcute pe care orice om le trăiește odată și odată. Durerea trecerii prin nedreptăți ca basarabean în România, ca ne-clujean în Cluj, ca poetă spoken într-un cenaclu tradiționalist de poeți conservatori, cinici, aroganți. În ultima vreme, Lena Chilari își folosește poezia pentru show-uri poetice pe scenă, în performanțe publice și asta se vede și-n volumul tipărit („tata, ieri am băut patru pahare de vin și am vomat / bine, trei pahare ș-un pic că pe unul l-am vărsat / am avut o lectură în care m-am bîlbîit și / știi cît este de important pentru mine / să nu mă bîlbîi / am avut o lectură în care am plîns la un poem / despre tine și știi cît este de important pentru mine / să plîng / tata, acum că am 26 de ani și fac ce-mi place / tu zici să-mi aranjez viața / suntem la spital / te uiți la mine și mă întrebi de bani / iar eu îmi feresc privirea / tata, am plîns atît de tare încît / a răsunat tot brașovul / am plîns atît de mult încît am / vrut să mor imediat / ca să se oprească durerea / tată, nu-ți pot spune nimic / c-o să te doară și abia / ți-au scos primul rinichi / tată, tu nu înțelegi că sunt / un adult trist și că banii nu contează încă / scriu acest poem în volumul pe care ți l-am / dat ție apoi l-am luat / ți-am luat totul tata / iar tu mă întrebi mereu dacă mai vreau / cînd o să mori n-o să fii îngropat cu / volumul meu în mînă / ci cu lacrimile mele toate căzute-n gol”). În comparație cu „O cană de noviciok la bătrîneţe” („în primul volum am vrut neapărat să cresc”), poeziile de aici au un ritm de marș („și ne-am pus două palme să ne ținem la distanță / nu apropierea este ceea ce ne interesează și nici n-ar trebui / pe harta lumii sunt puncte de care n-am avut idee că se intersectează / meditează mi-ai spus și-așa o să dormi / dar somnul nu are nicio legătură cu ochii mei obosiți / ochii tăi obosiți / sunt ca niște pui golași într-un cuib părăsit temporar / toată vocea să se stingă / toate lacrimile să plîngă / toate palmele să ne astupe gurile într-un drum fără sfîrșit / tăcerea nu e decît o opțiune / destăinuirea nu e decît o stație finală / sunt două cărări la care ar trebui să ajungem separat / două tatuaje pe mîini diferite / mîna ta stîngă & mîna mea dreaptă / mama ta bună & mama mea loveless ne așteaptă într-o singură casă / pe care nu putem pune degetul pe hartă / dacă am spune cuiva unde se află nu ar ști să înțeleagă / dacă i-am fi luat cu noi pe drum nu ar fi știut să ne cuprindă”). 

Dar ce contează cu adevărat în „Ludmila răstoarnă munții” e că Lena Chilari își construiește poemele pornind de la stări și idei, de multe ori exprimate în același vers („e o lovitură cruntă atunci cînd înțelegi că efortul tău e nul”; „e greu să fii adult în casa unde ești copil”; „dragostea din capul meu este mai simplă decît cea reală”; „îmi ating gîtul să văd dacă nu mi s-a tăiat capul”…). În „Ludmila răstoarnă munții” poezia e live, poezia pare să se facă în timp ce o citești tu, poezia trăire, poezia ca o operație pe cord deschis, fără anestezie, fără milă, fără (auto)cenzură. Lena Chilari își trăiește volumul, nu-l scrie, îl țipă, nu-l recită, îl urlă, nu-l publică, ni-l prezintă. Poezie curajoasă, furie de nestăpînit, talent înnăscut. În încheiere, îl citez pe poetul Andrei Dósa de pe coperta a IV-a: „Încerc să spun asta în cuvinte cît mai simple, care să meargă drept la inimă: aici sunt toate îndoielile legate de dragoste, abandon, singurătate, vindecare, desprindere, uneori la limita sunetelor dezarticulate, alteori a duioșiei insuportabile. Aici e toată îndoiala și haosul trăite plenar de poetă ca să nu fii nevoit să le trăiești tu. Aici e toată viața tumultoasă a Lenei Chilari. Purtați-vă frumos cu ea, ca într-un poem dedicat de Salinger lui Keats”. 


Lena Chilari, „Ludmila răstoarnă munții”, Casa de Editură Max Blecher, 2024


Fotografii de Mihail Vakulovski.

mm
Mihail Vakulovski
Mihai Vakulovski (n. 1972, R. Moldova) a absolvit în 1994 Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova, în 2002 își susține doctoratul la Universitatea București. Debut – în 1997, cu volumul de poezie Nemuritor în păpușoi. A publicat cărţi de poezie, proză, teatru, critică literară, eseu, istorie recentă, interviuri, antologii, majoritatea premiate (cea mai recentă – Tata mă citeşte şi după moarte (poVeste 18+ despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice), Humanitas, 2020). Prezent în mai multe antologii din țară și din străinătate, traduceri în engleză, germană, rusă, franceză, italiană, spaniolă, catalană, greacă, lituaniană. A făcut parte din echipa naţională a României la Finala Cupei Naţiunilor de la Baku (2007) la jocul intelectual „Ce? Unde? Cînd?”. Traducător din literatura rusă (Daniil Harms, Victor Erofeev, Vladimir Sorokin, Frații Presniakov, Venedikt Erofeev, Mihail Kononov, Zahar Prilepin, texte din muzica rock, Alexander Litvinenko & Yuri Felshtinsky etc.). A cîştigat Premiul Librarul Anului, oferit de Festivalul Internaţional de Poezie şi Muzică Poezia e la Bistriţa (2018). Fondator al revistei web Tiuk! (tiuk.reea.net), alături de Dan Perjovschi, Carmina & Alexandru Vakulovski. Fondatorul și realizatorul CenaKLUbului TIUK.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici