Pe lângă pasiunea muzicală pe care o am, zilnic mă dedic zonei de comics & romane grafice din România, în aerul din librărie, online și în paginile revistei Golan. Așa că nu încetez să fac recomandări, iar această recenzie vine absolut natural, din toată inima mea.
Vorbim de romanul grafic Leap scris de Simina Popescu, un debut magic care mi-a atras atenția încă dinaintea apariției sale, cu mult înainte de a-l citi pentru prima oară și cu mult în urmă până să pun mâna pe o copie din librărie. Vestea m-a luat prin surprindere și mi-a stârnit curiozitatea: un roman grafic queer scris în limba engleză de o autoare româncă și apărut la Roaring Brook Press, o editură americană care se adresează tinerilor cititori, sub umbrela Macmillan.
Astfel, Leap reprezintă un pas delicat și un salt uriaș pentru industria autohtonă de comics & romane grafice, așa cum scriam și în articolul despre benzi desenate din numărul #11 al revistei Golan, când o menționam pe Simina Popescu printre autorii care fac cinste acestui subdomeniu al cărții. Cu gândul la avântul pe care l-a luat această zonă culturală nișată, nu pot decât să-mi imaginez că Simina este cireașa din vârf: meritul nu i se acordă doar pentru că e o autoare care a semnat cu o editură din afară, ci este o autoare și o artistă care și-a pus sufletul într-un bandă desenată sensibilă, care explorează relații și o lume despre care nu se vorbește suficient în România.
Leap este un roman grafic safic emoționant, care are în centru relațiile dintre femei, de la relațiile amoroase, până la cele de prietenie și familiale, în cadrul cărora emoțiile și sentimentele puternice se îmbină cu pașii de dans. Grația corpului feminin, frumusețea și puritatea liniei dansatorului în executarea mișcărilor de balet, precum și libertatea și creativitatea dată de dansul contemporan sunt surprinse cu ușurință de Simina, toate curg pe pagină lin și se manifestă pe un fundal superb: toamna în București, cu locuri precum Centrul Vechi sau Lacul Floreasca.
Ce mi s-a părut minunat când am deschis cartea Siminei a fost explozia de nuanțe pastelate de roz, violet și roșu, ele surprind foarte bine atmosfera de toamnă, situațiile prin care trec personajele, dar și energia feminină grozavă de care debordează paginile. Așadar, în luna melancolică a lui septembrie facem cunoștință cu Ana și cu Sara, două eleve care studiază dansul contemporan la un liceu de coregrafie din București. Ana încă încearcă să-și dea seama cine este și ce îi place cu adevărat să facă, în timp ce are o relație cu Carina, o frumoasă și ambițioasă balerină care se teme să-și expună orientarea și relația cu Ana. Pe când Sara este o foarte bună dansatoare, mult mai calculată în deciziile sale. Însă relația apropiată cu mentora sa Marlena încurajează noi sentimente ce o bulversează pe Sara, care nu e sigură ce să facă în privința lor. Între Ana și Sara se leagă o prietenie care le ajută să traverseze mai ușor perioada adolescenței și să se cunoască mai bine.
Pe lângă prietenia dintre cele două, un alt lucru care mi-a plăcut la Leap a fost faptul că avem parte de situații și conflicte umane reale, care pot fi replicate și chiar sunt replicate, se găsesc în orice mediu, indiferent de orientarea sexuală. În primul rând, ajungem să cunoaștem care sunt dedesubturile relației dintre Ana și Carina, o relație toxică în care Ana nu se simte și nu este apreciată la adevărata sa valoare. Carina acordă toată atenția și timpul artei baletului și o neglijează pe Ana, care își oferă tot suportul și face orice să fie alături de ea, în detrimentul orelor sale de dans contemporan. Pe măsură ce aflu mai multe detalii despre ceea ce e între ele, încep să dezvolt o antipatie față de Carina și îmi doresc în același timp ca Ana să realizeze că are nevoie de limite sănătoase. O astfel de relație nu merită timpul său prețios, timp în care se poate preocupa de propria persoană și de prietenia cu Sara, care o susține la fiecare pas.
În al doilea rând, Simina ne introduce sentimentelor Sarei de admirație față de o persoană mai în vârstă, față de un profesor, cum este Marlena, care o dau peste cap. Văd în Sara o adolescentă matură, care în ciuda tuturor distragerilor, încearcă să calculeze și să așeze totul în viața sa: i se destăinuie mamei sale legat de orientarea sa, încearcă să îi deschidă ochii Anei vizavi de relația cu Carina și se dedică dansului contemporan, dând tot ce e mai bun de fiecare dată. Rezonez incredibil cu fiecare decizie luată de Sara, cu modul în care își pune gândurile și viața în ordine și sunt acolo cu ea la fiecare pas. De la pagină la pagină îmi doresc să fiu la fel de organizată și cu picioarele pe pământ precum acest personaj.
Autoarea și ilustratoarea Simina Popescu s-a implicat atât de mult în a aduce la viață aceste personaje și a universului lor, un București în care trăim zilnic, dar pe care uneori nu reușim să-l apreciem la întregul său potențial, încât am simțit pe tot parcursul lecturii că sunt acolo cu ele. Că Ana și Sara sunt prietenele mele și că dansăm împreună printre emoții și frunze ruginii.
Leap este puternică, este o călătorie tranzitorie prin viața unor tinere care încă se descoperă, fac greșeli și învață din ele în tot acest proces. Prietenia este numitorul comun, cel care le învăluie și le ține de cald în zilele în care chiulesc, ies noaptea din cămin pentru a se distra, dar și în momentele când suferă cel mai mult. Când ploaia se transformă în zăpadă, când experimentează prima iubire, când își explorează sexualitatea și când decid cum va arăta viitorul lor. Leap reprezintă toate salturile pe care le facem în adolescență, toate riscurile pe care ni le asumăm și toate stările și experiențele pe care le trăim la maximum. Leap este frumoasă, cu toate culorile și panelurile care o construiesc: de la cel cu prima zi de septembrie cu clădirea teatrului învăluită în nori de ploaie și frunze căzătoare, la scena lacului unde Sara o aduce pe Ana și aceasta îi mulțumește, la momentul în care Ana dansează în solo-ul ei pentru Santiago și evident scena de final pe care nu trebuie să o ratați.
Leap este o lectură superbă în care Marlena, mentora Sarei, ne adaugă un playlist care să ne însoțească de-a lungul poveștii: Cage the Elephant – Tell me I’m pretty (2015), Rick Nelson – Memphis Sessions, Quentin Sirjacq – far islands și Mel Torme – Comin Home Baby; și căreia eu îi voi alătura două recomandări de romane grafice: Spinning (2017) de Tillie Walden și The Girl from the Sea (2021) de Molly Knox Ostertag. Toate acestea întregesc tabloul și atmosfera din Leap, un roman grafic LGBT despre iubire, prietenie și acceptare de sine care vă va ține companie în zilele acestea de toamnă.
Fotografii de Corina Stângă-Grasu.
