Mai mult ca sigur, Las Fierbinți și-a câștigat de-a lungul timpului dreptul de a nu mai avea nevoie de nicio prezentare. Apărut în anul 2012, la inițiativa unei echipe aparent restrânse, s-a impus de nenumărate ori ca lider de audiență, surclasând o mulțime de alte proiecte și ajungând la inima publicului românesc. Printre scenariștii de seamă, „vinovați” de ingeniozitate și complexitate în procesul creației, se numără Mimi Brănescu, Mihai Bobonete, Leonid Doni, Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Bogdan Mirică, Dan Panaet. În ceea ce privește regia (Dragoș Buliga, Constantin Popescu, Gabriel Achim), se remarcă același profesionalism. Indiscutabil, talentul și munca actorilor (Mihai Rait Dragomir, Mihai Bobonete, Adrian Văncică, Mirela Oprișor, Gheorghe Ifrim, Costi Diță, Cuzin Toma, Mihai Mărgineanu, Leonid Doni, Anca Dumitra, Ion Ionuț Ciocia, Ecaterina Ladin, Marius Chivu etc.) joacă un rol definitoriu. Totodată, premiile nu au întârziat să apară, printre ele numărându-se Premiul Radar de Media (2022) și Premiul TV Mania pentru cel mai bun serial românesc (2021, 2022).
Cu o umoristică autentică și un substrat dramatic, serialul Las Fierbinți reușește, prin subiectele controversate și actuale, să capteze atenția unui public tot mai larg. Abordând o perspectivă critică și realistă asupra modului în care este uneori perceput serialul, se poate afirma faptul că mulți telespectatori privesc Las Fierbinți la un nivel superficial, bazându-se doar pe amuzamentul pe care îl stârnește. Nu trebuie însă uitat că nu doar comicul este vizat, întrucât acesta se prezintă drept o mască sub care se ascund probleme dintre cele mai serioase cu care se confruntă indivizii din mediul rural. Curios este cum publicistica și mediul academic au ignorat o analiză a unui serial de o așa anvergură, calitate și longevitate până în momentul de față, deoarece, în mod evident, Las Fierbinți oferă material substanțial pentru lucrări ample.
Un prim aspect ce merită menționat este acela al temelor regăsite în cadrul Las Fierbinți. Viața rurală este nucleul întregii acțiuni în care fiecare zi pare o luptă pentru supraviețuire.
Așadar, pe lângă lipsurile elementare se adaugă subiecte precum corupția, familia, destinul uman etc. Pe parcursul celor 25 de sezoane se urmărește destinul unor personaje din pătura socială săracă, dar și a unor indivizi care prosperă prin diverse metode (Vasile — primarul corupt, Brânzoi — țăranul muncitor).
Asemeni personajelor homerice, fierbințenii nu evoluează, ci rămân pe aceeași treaptă. Substraturile dezolante ale realității sunt cât se poate de clar surprinse: drama țăranului sărac, corupția la nivelul autorităților și lipsa educației. Printre aspectele subsidiare sunt strecurate feminismul, progresismul sau misoginismul prin intermediul diverselor personaje, făcând serialul cât mai actual. Astfel, indivizii se află într-o polemică continuă cu societatea și cu ei înșiși.
Microcosmosul intitulat Fierbinți pare a dispune de toate elementele necesare pentru a fi locul „uitat de civilizație”, în care progresul este încetinit, chiar stopat de „entități” corupte, decăzute moral, dar și de trândăvia multora dintre localnici. Prin urmare, nu doar sistemul corupt este vinovat, ci există o complacere a oamenilor în propria situație, nedorind să-și depășească condiția actuală. Situația unor familii ajunge în punctul critic în momentul în care copiii sunt puși în ipostaza „țapului ispășitor”, lipsiți de cele necesare pentru a putea duce o viață lipsită de griji. Episoadele 8 și 9 din sezonul 20 sunt pline de semnificații și cu adevărat încărcate emoțional (în care fiul lui Firicel ajunge să fie admis cu media 10 la facultate). Drama copilului parcurge etape colosale și reprezintă crunta realitate în care trăiesc mulți dintre cei care nu au posibilitatea de a continua studiile. În cazul de față, situația este concluzionată sub aspect pozitiv, deoarece, din puținul lor, oamenii sprijină și contribuie economic pe băiatul cel mare al lui Firicel.
De o manieră caragialescă, umorul, coordonata centrală a serialului, este ilustrat prin existența diferitelor surse de comic: de nume, situație, limbaj, moravuri și caracter. Vizionarea episoadelor oferă nu doar posibilitatea de a gusta un umor de calitate, ci și de a observa și analiza substanța vieții rurale. Tocmai de aceea, contemplarea presupune o trecere de la aparență până în punctul esenței. Sintagma românească „a face haz de necaz”, de o simbolistică adânc înrădăcinată în spiritul balcanic, se aplică cu desăvârșire și în rândul localnicilor din Fierbinți, deoarece interesul pentru muncă lipsește, iar simbioza dintre lene, combinații și incultură pare să guverneze existența personajelor.
Fiecare dintre protagoniști are un parcurs bine definit, construit într-un mod complex, prin care se diferențiază de ceilalți. Prin urmare, infantilitatea în gândire (cazul lui Dorel), absurditatea ideilor (Giani Orlando), stângăcia în raport cu sexul feminin (Bobiță) pun în scenă triada crucială a comediei. La o privire atentă, Dorel este imaginea tâmpului ce surprinde de fiecare dată prin planurile sale de o idioțenie hiperbolică, umorul său conectându-se perfect cu ceea ce numim a fi „demn de milă”, prin empatia pe care o stârnește. De altfel, trebuie admis că acest personaj are capacitatea, prin expresiile faciale specifice, să atragă atenția chiar și atunci când nu se află în prim-plan, talentul său actoricesc fiind potențat la maximum. Pentru ca imaginea prostiei și a inculturii să fie completă, Giani Orlando ocupă un loc de vârf în această direcție, experimentând planuri absurde alături de Dorel. Cu o titulatură binemeritată de combinator ratat, Giani își pierde statutul pe care îl are în primele sezoane ale serialului. Dacă la început mai reușește să ducă la capăt unele dintre planurile sale și să dovedească dibăcie, pe parcurs decade din această poziție, rămânând un simplu fraier indolent. De cealaltă parte, Bobiță, cârciumarul ager, dar de o stângăcie himerică în ceea ce privește interacțiunea cu femeile (tinere), dă dovadă de o istețime rar întâlnită în Fierbinți, întrecută doar de forța superioară a primarului Vasile. Mintea complexă de meșter savant a lui Celentano se îmbină armonios cu starea permanentă de ebrietate din care nu reușește să iasă. Gândirea filosofică a acestuia, expresia facială și gesturile specifice fac și din acest personaj o sursă neîncetată de umor. Împreună cu Firicel, care dă dovadă de un alt soi de indolență și violență în comportament, se completează în aventura de „a se juca” de-a munca, sfârșind „La Oaie”. Toposurile de o semnificație aparte în microcosmosul fierbințean sunt intitulate (după cum am punctat) „La Oaie” și la cârciuma lui Bobiță (care este și locație eponimă). Se mizează pe prezentificarea spațiului din afara satului, neexistând o plasare directă a localnicilor în afara zonei respective. Un soi de parvenitism se observă în ceea ce-l privește pe Ardiles, hoțul satului, a cărui șiretenie străbate o lungă istorie în Fierbinți. Infantilitatea domină și mintea lui Robi, polițistul satului, nu doar a lui Dorel, remarcați printr-un vizibil regres intelectual și comportamental.
Imaginea femeii de la sat este surprinsă prin diverse personaje, care de care mai excentrice și cu un debit verbal surprinzător. Dacă personajele masculine seamănă în multe aspecte, construcția personajelor feminine este mult mai nuanțată. De remarcat este faptul că unele personaje feminine nu au nume, ci sunt denumite în relație cu partenerul: soția lui Brânzoi sau soția lui Firicel. Și în cazul acestui sat, cultura predominantă este cea patriarhală, femeia fiind o entitate denumită în raport cu acesta. În opoziție cu acestă tipologie sunt Aspirina, Dalida și Gianina, femeile necăsătorite din sat. De un kitsch vestimentar vizibil și un comportament dominator de fiecare dată, Aspirina se remarcă, de departe, drept o feministă convinsă ce reușește să iasă mai mereu în câștig. Având la bază o lungă carieră de „damă de companie”, Aspirina, prin perspicacitatea și forța de manipulare, captează întreaga putere, chiar și în fața primarului Vasile. Secretara complice a acestuia, Dalida, trăiește drama femeii trecute de vârsta tinereții, frustrată din cauză că nu a luat-o nimeni de soție, acest aspect punându-i eticheta arhaică de „fată bătrână”. Un personaj hibrid este Gianina, un amestec fatal de bârfitoare cu ignorantă, marcând acea personalitate ce se situează la intersecția mediului rural cu cel urban. Senzualitatea îmbinată cu lipsa unei minți antrenate într-un proces intelectual constant fac din „Gianinuța”, femeia râvnită de către toți „masculii” din Fierbinți.
Personajele care pătrund în universul fierbințean nu reușesc să se acomodeze și nici să se stabilească în cadrul acelui mediu. Revenind la personaje exterioare, episodice mai exact, se remarcă tipul femeii venite din străinătate, dornică de a schimba mentalități:
„De ce pe lumea asta doar voi bărbații să duceți greul, vi se pare corect, că mie nu./Adică ce, noi femeile suntem incapabile?/ O femeie poate să conducă avionul la fel de bine ca un bărbat./ De ce noi femeile numai să cerem?/ Să fim femei pe picioarele noastre, să nu așteptăm de la voi nimic./ De ce să fiu eu nevasta ta și să nu fii tu soțul meu?”.
Ancorată în actualitate, luptă cu vervă să-i lumineze pe fierbințeni în privința unor drepturi fundamentale, exprimându-și totodată principiile: „omul până la urmă e un animal, de ce să nu fim ceea ce suntem, de ce să umblăm cu tot felul de artificii?”. Homosexualitatea este experimentată de către Dorel sau Robi, intervenind într-unul dintre episoade și un personaj lesbi. Un soi de maturitate și evoluție în gândire se remarcă în cazul lui Bobiță atunci când discută despre homosexualitate, încât depășește barierele gândirii limitate cu care ne obișnuiesc fierbințenii:
„A plecat acolo că ăștia de la noi … se uita ăștia de zici că era ciumată. A plecat acolo, a plecat în Elveția, la ăia …. că ăia e destupați la minte […]. Așa e ăștia, ei așa se naște, n-are niciun fel de vină”.
Totuși, aspectele pozitive exemplificate nu privează serialul de la câteva obiecții. În unele dintre episoadele actuale se regăsesc subiecte restructurate și reinterpretate. Un exemplu ar fi atributul de psiholog oferit unor personaje precum Celentano, Aspirina sau Gianina. Metafizica gândirii lui Celentano parcurge uneori momente nu atât de surprinzătoare, prin prezența lui în cadrul unor acte previzibile. Ceea ce ar putea fi schimbat este parcursul lui Giani, deoarece acțiunile sale, datorită repetabilității, devin previzibile. Situațiile în care acesta este plasat sunt predestinate mereu eșecului, penibilului, rămânând un simplu țăran cu „arfe de oraș”, ce nu-și poate depăși sub nicio formă condiția.
Așadar, lăsând deoparte toate aceste surse ce stârnesc hazul, materialul scenaristic nu este realizat la nivel superficial, ci printr-o atenție sporită la detalii, mizând pe o anume joncțiune – comic/tragic – ce oferă o notă complexă acțiunii. De la personaje, limbaj, situații, vestimentații, sunet, cadrul, totul este gândit într-un detaliu ce redă întocmai atmosfera satului românesc.
Ar fi inutil să repet că lipsa de educație și trândăvia definesc satul Fierbinți, existând câteva excepții de personaje muncitoare. Acest aspect este de la sine înțeles, deoarece pe asta și mizează serialul, ilustrând așa-numita „viață boemă” a ruralului. Totul e dincolo de comuniunea cu natura sau idilismul exacerbat, mai exact înfățișarea deprimantă a unei lumi care supraviețuiește la voia întâmplării.
Recomandarea acestui serial pășește dincolo de subiectivitate, traversând viziunea critică. Cu siguranță voi menționa îmbinarea hazului cu abordarea subiectelor problematice în societatea românească, însă esența constă în modalitatea ingenioasă de a coexista aceste două coordonate în „personajele” create. Diversitatea tipologiilor umane și talentul incomensurabil al actorilor reprezintă un alt motiv pentru care aleg să vizionez și să recomand Las Fierbinți. Frânturi din episoade par rupte din spiritul caragialesc, având în minte personaje precum Prefectul și primarul Vasile.
