Share, Tag or Dye Again, cea de-a doua iterație a proiectului derulat de Asociația Fotografică Allkimik în colaborare cu Asociația Culturală Marginal, își continuă călătoria din 2023 la Timișoara iar vernisajul va avea loc pe 8 iunie, începând cu ora 18:00, la spațiul artist-run Lapsus (Splaiul Peneș Curcanul nr. 3, etajul 1, studio 23).
În cadrul evenimentului de deschidere, publicul timișorean va putea interacționa cu instalația colectivă și imersivă, iar de la ora 18:30, în cadrul unui tur ghidat realizat de Sabina Suru, directorul artistic al proiectului, aceștia pot afla mai multe despre proiectul Share, Tag or Dye Again. Expoziția va rămâne deschisă până pe data de 20 iunie și se va putea vizita de joi până sâmbătă în intervalul orar: 18:00-19:00 sau prin programare via mesaj pe pagina Facebook Lapsus.
De asemenea, cei curioși de tehnici de fotografie alternativă sunt invitați să participe la un workshop gratuit susținut de Sabina Suru, pe data de 10 iunie, între orele 12:00 – 14:00, la spațiul Digital:Canvas\. Workshopul este destinat publicului larg de orice vârstă, cu sau fără cunoștințe în domeniul fotografiei, iar înscrierile pentru cele 10 locuri disponibile se pot face la adresa de email: atelierallkimik@gmail.com.
Share, Tag or Dye Again (re)deschide discuția despre social media ca mediu de consum pentru artă și sondează cât timp petrec artiștii promovându-și lucrările în aceste medii vs. timpul petrecut pentru creație. În urma noului apel lansat anul acesta, 313 artiști din 34 de țări de pe 6 continente au înscris link-uri din feed-urile lor de social media pentru materializarea unei noi instalații colective care pune din nou întrebarea: în ce măsură poate micul ecran contemporan, pe care îl deținem cu toții, să redea complexitatea unei lucrări de artă?
Ediția din 2023 a proiectului implică și o componentă extinsă de cercetare și experiment, în colaborare cu Institutul Național De Cercetare-Dezvoltare Pentru Textile și Pielărie, alături de Dr. Elena Badea, cu focus asupra unor adaptări ale cianotipiei pe o serie de materiale sustenabile, dezvoltate de institut.
Instalația Share, Tag or Dye Again a avut o primă oprire la galeria Camera din Cluj și își continuă drumul în luna iunie la Timișoara, în iulie la Experimental Photo Festival din Barcelona și în septembrie la 2/3 galeria din București. Vizitatorii fiecăreia dintre expoziții vor avea ocazia de a experimenta cianotipia în câte un workshop deschis publicului, iar detalii despre desfășurarea acestora vor fi disponibile pe pagina de Facebook Allkimik.
Share, Tag or Dye (Again) este un proiect cultural de promovare a artiștilor români și internaționali, prin intermediul unui dialog transparent, extins și colaborativ. Mai multe informații despre evenimentele din cadrul proiectului Share, Tag or Dye se pot vedea pe website-ul Marginal.