Kontrae: metaforă multimedia pentru speranța umană în mijlocul ecologismului extrem

Luni seara, pe 17 ianuarie 2022, la Kruhnen Musik Halle (fratele la fel de cool al Rockstadt-ului din Brașov, de al cărui perete stă lipit localul transformat de data asta-n teatru) s-a jucat spectacolul multimedia Kontrae, ce i-a avut în distribuție pe Vlad Pavel, Ioana Predescu și Claudia Suliman. Kontrae se bazează pe scrierile lui Esteve Soler și este, practic, un colaj de fapte obișnuite, ușor de identificat în viața de zi cu zi, mai ales în cea de cuplu, dar cu o evidentă tentă absurdă, ceea ce conferă o atmosferă pregnantă și binevenită de Twin Peaks.

Nu aș vrea ca din titlul pus de mine acestei ferme recomandări să înțelegeți că accentul cade pe speranță și pe uman, deoarece vorbim despre un spectacol dur, sumbru și totalmente lipsit de speranța anterior menționată — ceea ce mie mi-a convenit de minune și mă entuziasmează mai ales în teatru —, ci mai degrabă pe tușele intenționat îngroșate ale unei existențe postumane. Poate chiar anti-umane, veți vedea dacă ajungeți în sală la Kontrae, ceea ce vă și doresc, mai ales pentru cât de incomod poate fi de digerat în anumite momente. Speranța asta nu e centrală și aproape că ai crede că nici inerentă. E marginală, palidă până la aneantizare, licărește subtil și nici nu i se remarcă absența atunci când ea are loc lin și natural sau brutal și — ai fi tentat să spui, inconșient de relativitatea termenului — „inuman”.

Am sesizat amar râsetele încurcate din sală când pe scenă s-a vorbit despre modurile în care pot fi uciși copiii nedoriți, de exemplu. O temă grea, supărătoare, la fel ca mai toate celelalte: certurile și reproșurile din ceea ce pare banalitate la o privire aruncată din exterior, căsniciile și durata lor și natura umană în raport cu ele (Cum ar fi dacă mariajul ar avea un termen fix, dinainte stabilit? Oamenii s-ar mai despărți? Ar mai avea soluții de rezervă?), imersiunea până la identificare fizică și alteritatea în relații, desprinderea de obișnuit și puntea extrem de fragilă pe care pășim inconștient către neobișnuitul pe care ni-l apropriem cu seninătate și un mare consum emoțional, deseori din refuzul de a accepta că ne-am înșelat.

Kontrae e un spectacol care poate fi privit și înțeles în mai multe chei și pe trepte diferite, în funcție de cunoștințele privitorului și deschiderea acestuia către autoanaliză. Avem și o ironizare a rasistului tipic, precum și sublinierea vorbelor goale (Cine se cred ăștia? Lasă că noi nu suntem proști, nu le arătăm noi? etc.), amabilitățile și complezența dintr-un cuplu — pe de o parte, precum și exasperarea și reproșurile pentru cele mai mărunte lucruri — pe de altă parte. În același timp, Kontrae e ca o desfășurare în valuri a unui sul de iluzii: iluzia puterii și-a schimbării prin prisma alegerilor politice și-a raportării cetățeanului la acestea, iluzia importanței și a pedepselor și sancțiunilor aplicate prin votul democratic în cazul celor care dezamăgesc populația care i-a ales pentru anumite funcții, iluzia nucleului familial și-a siguranței pe care acesta o garantează, în aparență, din ambele sensuri: de la urmași către părinți și de la părinți spre progenituri. Un miraj, până la urmă, reprezentativ pentru iubirea necondiționată care, se vede bine-n acest spectacol, poate fi oricum, numai necondiționată nu. Și violența care ține totul legat, până și pe noi, specia umană.

Acum, ce putem „reproșa” teatrului multimedia contemporan? Poate subtilitatea mesajului, iar în acest caz redarea în fragmente scurte, ca niște instantanee, poate prea scurte și prea subtile ca să fie prinse în totalitate de public. De asta insist că trebuie să vezi Kontrae măcar de două ori, sunt convinsă că există piste de înțelegere care devin accesibile abia la o a doua întâlnire cu actorii de pe scenă și cu liniile de poveste care se desprind din cele principale și evidente. Atenție, deși cred că este clar: mă refer aici la o formă extremă a ecologismului, nu la ecologie, care e cu totul altceva. Dar să spun mai multe ar însemna să devoalez o parte dintre treptele de posibilă înțelegere, iar cu asta nu-s de acord. Mergeți și vedeți spectacolul, apoi ne contrazicem, dacă doriți.

Apropo de cruzimea pe care o reprezintă aducerea pe lume a unui copil, deopotrivă cu problematica procesului etic și moral implicat într-o astfel de bătălie a conștiinței și emoționalului cu raționalul, recomand Povești de vară, roman despre care am scris aici.

La Brașov vor mai exista reprezentații Kontrae, însă deocamdată nu a fost anunțată o dată exactă, așa că vă îndemn să urmăriți pagina Kruhnen Musik Halle și să luați bilet cu prima ocazie.

Fotografii de Dan Mălureanu.

mm
Anca Zaharia
A scris pentru Revista Hyperliteratura, Serial Readers, Zile și Nopți, Cinemap. Mai scrie pentru Dilema veche și Fain de România. A lucrat în crâșme, în publicitate și la radio, a fost librar și manager de librărie, a făcut PR, comunicare și social media, a tradus cărți și face redactare și corectură pentru câteva edituri de la noi. A obosit, s-a odihnit și a scris „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar”, „Suicid” și „Eu n-am trăit războiul”. Încă vie. Co-fondator & redactor-șef la Revista Golan.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici