Jujutsu Kaisen 0, filmul de care nici nu știai că ai nevoie

Chiar dacă filmul a avut premiera în Japonia în luna decembrie a anului trecut, noi am reușit să-l vedem la cinema abia la câteva luni distanță și, din fericire, a meritat așteptarea. Jujutsu Kaisen 0: The Movie / Gekijouban Jujutsu Kaisen 0  se bazează pe volumul tankōbon (volum individual) lansat în 2018, care descrie evenimente petrecute înainte de cele din seria manga și din anime-ul cu un prim sezon încheiat, ce conține 24 de episoade. 

Acest prequel, regizat de Sunghoo Park și produs de studioul Mappa, după un scenariu semnat de Hiroshi Seko, este destinat atât fanilor seriei principale, cât și celor care ajung prima dată pe acest  teritoriu cinematic. Nu numai că oferă context celor 24 de episoade, dar este și un punct de pornire accesibil pentru cei nefamiliarizați cu Jujutsu Kaisen și producțiile anime în general. 

Love is the most twisted curse of all.

Filmul ni-l prezintă pe Yuta Okkotsu, un adolescent de 16 ani, bântuit de Rika Orimoto, spiritul unei prietene din copilărie căreia i-a promis că se vor căsători atunci când vor deveni adulți. De fiecare dată când Yuta este victima bullyingului, Rika iese în apărarea lui și atacă agresorii – fapt ce îi va atrage atenția lui Satoru Gojo, cel mai puternic membru din instituția Jujutsu din Tokyo. Pentru a îl ajuta să o controleze pe Rita, Gojo îl recrutează pe Yuta la școala Jujutsu, unde îi va cunoaște pe Maki Zenin, Panda și Toge Inumaki, care vor încerca să o exorcizeze pe Rika, dar fără succes. 

Chiar dacă stilistic este total diferit, unele segmente narative m-au făcut să mă gândesc la Shaman King… de la promisiunea din copilărie pentru căsătorie, pe care am întâlnit-o și la cuplul Anna Kyoyama – Yoh Asakura, folosirea unui obiect drept intermediar între spirite și cei vii (în cazul acesta inelul), până la dorința personajului negativ de a crea o lume în care pot viețui doar cei asemenea lui, considerându-i pe restul inferiori. Cum în Shaman King, Hao Asakura, fratele geamăn a lui Yoh, vrea ca planeta să fie locuită doar de șamani, și în Jujutsu Kaisen există tipologia de personaj care dorește anihilarea celor fără puteri magice. 

Jujutsu Kaisen 0 are destulă acțiune cât să țină curios un fan al genului până la climaxul dinspre final, dublată de trecutul sensibil al unor personaje memorabile. Este prezent sentimentul izolării, ce vine ca o extensie a durerii provocate de pierderea unei persoane apropiate și, într-o manieră mai optimistă, sentimentul reintegrării în societate, cu ajutorul unor noi prieteni pentru care merită să trăiești în continuare. Cu producții ca Jujutsu Kaisen 0 în cinematografe, sper să dispară treptat ideea complet eronată că orice film animat este destinat doar unei categorii de vârstă. Dă-i o șansă! Poate e genul de film de care nici nu știai că ai nevoie. 

Notă personală: 8.5

mm
Răzvan Mirică
Răzvan Mirică s-a născut în Vălenii de Munte, județul Prahova, pe 3 februarie 1994. A absolvit liceul de Turism și Alimentație și a urmat cursurile Facultății de Litere și Științe, din Ploiești. În 2018 s-a mutat la Brașov și a lucrat la Cărturești, iar anul următor a fost redactor la revista Cinemap. După doi ani de colaborare cu revista și cu postul Kiss Tv, pentru rubrica de film, s-a întors la Cărturești, în funcția de librar.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici