John Waters împotriva bunului-gust

O lume fără filme blasfemiatoare e una plictisitoare și manipulabilă. Când mă gândesc la rebeliune în domeniul cinematografic, mă gândesc la viziunea care ajunge la oameni într-un mod brutal, printr-un stil caustic și reliefarea unor subiecte care să trezească senzații puternice în oameni, chiar dacă vorbim de repulsie. Când spun rebeliune, îmi apar în minte nume ca Gaspar Noé, Lars von Trier, Pier Paolo Pasolini și, nu în ultimul rând, John Waters, a cărui principală preocupare e să stoarcă subiectele tabu până la ultimul strop și să declare război conservatorismului & bunului-gust. 

Prințul vomei

Baltimore, orașul în care s-a născut John Waters (denumit și prințul vomei sau părintele mizeriei) și a filmat primele scurtmetraje amatoricești ajutat de gașca lui de prieteni (intitulată The Dreamlanders), servește ca decor pentru toată filmografia heterodoxă a acestuia, în care au strălucit mai multe personaje queer decât în oricare alt film mainstream din acea perioadă. Primul lungmetraj, Mondo Trasho, cu Divine în rol principal — eroina viitoarelor filme ale lui Waters, total opusă celorlalte drag queens ale vremii, este o comedie neagră cu mult foot fetish și câteva apariții ale Fecioarei Maria. Fără rușine, a doua punte către estetica jegului și a haosului constructiv își face apariția: Multiple Maniacs, lansat în ’70, în care Iisus vomită pe cruce și Divine este agresată sexual de un homar uriaș (nu, nu homarul lui Jordan Peterson). Crescând în popularitate datorită review-urilor negative, filmul este, la finalul zilei, o superbă atrocitate cinematografică al cărei inamic este tirania ideologiilor conservatoare și a bunului-gust.

Rafinamentul fecalelor de câine

Ce a atras cu adevărat atenția publicului și a criticilor a fost, cum este denumită în unele părți ale  internetului, The Trinity of Trash – o trilogie ce include filmele Pink Flamingos, Female Trouble și Desperate Living, lansate între anii ‘72 și ‘77. După 50 de ani de la lansare, Pink Flamingos, departe de a fi un film pe care să-l vezi cu familia în seara de Crăciun, încă își găsește public pe care să-l dividă în direcții total opuse (love-hate), devenind un clasic al depravării, alături de producții ca Salò o le 120 giornate di Sodoma, al lui Pasolini. Aici Divine deține titlul de ,,cea mai scârnavă ființă în viață” și nu e deloc rușinată de acest statut. Din contră, adoră această poziție în societate și e determinată să-și păstreze reputația prin orice mijloace. Lucrurile se complică atunci când apare concurența: un cuplu din suburbii, Connie și Raymond Marble, care încearcă să-i facă viața un calvar lui Divine și să-i fure ,,coroana”. 

Judecând după fan base-ul loial din jurul lui, putem să cădem de acord că, pentru unii dintre noi, cu cât e mai respingător un film, cu atât prinde mai mult farmec. Obscenitatea din Pink Flamingos e hipnotică, iar personalitatea lui Divine oferă filmului o aură perversă și comică.  Filmul e strident în mod conștient și grețos într-un mod fermecător, dezvoltând un rafinament al spurcăciunii. Citisem recent că păsările flamingo simbolizează frumusețea, echilibrul și romantismul. Posibil… cert e că, la finalul filmului, Divine mănâncă fecale de câine. Real.

The world of heterosexual is a sick and boring life

Divine este prezentă și în Female Trouble (1974). De data asta, în rolul Dawn Davenport, o elevă ce plănuiește să părăsească școala imediat ce va primi încălțările promise de părinți. Când cadoul de sub brad nu se sincronizează cu dorințele ei, Dawn părăsește camera strigând că-și urăște părinții și, bineînțeles, crăciunul cu totul. Aici începe un șir turbat de evenimente, în care Divine e parțial blestemată de atingerea regizorală atipică cu care Waters ne-a obișnuit și prin celelalte filme din acea perioadă. În curând sunt introduse două personaje noi, care locuiesc în apropiere, Gater și mătușa acestuia, Ida, printr-o secvență parodică ce întoarce cu susul în jos un episod destul de des întâlnit în realitate: discursul unui părinte către copilul cu altă orientare sexuală. Scena oferă un dialog care te va face să strigi SLAY! În universul inversat creat de Waters, când află că e hetero și nu vrea să-și găsească un băiat ca partener de cuplu, Ida îi spune nepotului: I worry that you’ll work in an office, have children, celebrate wedding anniversaries. The world of heterosexual is a sick and boring life. Această secvență, care face schimbul de putere între comunitatea defavorizată și cea care deține controlul în societatea din afara filmului, invită la discuții și la empatie, chiar dacă este realizată cu mult umor și pregătită să ofenseze oameni de dreapta. 

Disperare & fascism

Desperate Living a fost lansat înainte de anii ’80, când urma să se producă schimbarea direcției spre filme mai digerabile, ca Polyester (unde Divine e din nou cap de afiș), Hairspray (1988) – care a dus și la un remake de succes în 2007, Cry-Baby (1990) – poate cel mai urmărit film al lui Waters, cu Johnny Depp în rol principal sau Serial Mom – în care Kathleen Turner a oferit o prestație remarcabilă. Filmul păstrează tonul trilogiei, doar că, de data aceasta, Waters pune accent pe lupta împotriva fascismului prin înfrângerea personajului caricatural regina Carlotta, interpretată de Edith Massey, care a instaurat un regim al umilirii persoanelor respinse de societate. Carlotta are controlul total în Mortville, locul unde sunt ,,transferate” de către poliție și, mai apoi, izolate toate persoanele care se abăteau de la conduita corectă, impusă în stat. Când locuitorii din Mortville au ajuns în punctul în care nu mai puteau suporta abuzurile și neajunsurile, au pornit o revoluție, au ucis regina și au mâncat-o. Happy-end


Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #6, ediția de iarnă 2022-2023.

mm
Răzvan Mirică
Răzvan Mirică s-a născut în Vălenii de Munte, județul Prahova, pe 3 februarie 1994. A absolvit liceul de Turism și Alimentație și a urmat cursurile Facultății de Litere și Științe, din Ploiești. În 2018 s-a mutat la Brașov și a lucrat la Cărturești, iar anul următor a fost redactor la revista Cinemap. După doi ani de colaborare cu revista și cu postul Kiss Tv, pentru rubrica de film, s-a întors la Cărturești, în funcția de librar.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici