Pe harta locurilor nordice îndepărtate, fotografiate de Rareș Beșliu pentru proiectul „La NORD de cuvinte”, se adaugă acum și Islanda, „țara de gheață și de foc”. Documentarea acesteia se realizează prin intermediul rezidenței culturale din cadrul Programului RO-CULTURA, prin Granturile SEE 2014-2021, Fondul pentru relații bilaterale, și se va finaliza cu organizarea unei expoziții fotografice la Reykjavik, fiind primul eveniment internațional al proiectului.
Cu această ocazie, viețuitoarele fotografiate în Islanda se alătură celor din România și de la Polul Nord, iar vocea lor se va face auzită în capitala țării lor și nu numai. De data aceasta, mesajele transmise de ele vor fi în engleză, iar sfaturile de sustenabilitate vor fi înțelese de și mai mulți oameni, pentru că fiecare poate contribui la grija pentru natură.
„Am avut șansa până acum să fotografiez două dintre cele trei erupții vulcanice din Islanda, ce au avut loc consecutiv în ultimii trei ani. A fost o experiență de nedescris, dar și momentul în care am realizat cât suntem de mici în fața naturii. Deși nu putem controla aceste fenomene, putem ajuta natura să supraviețuiască. Acum, datorită rezidenței culturale obținute, am ocazia să mă reîntorc în Islanda, într-un loc pe care îl consider obiect de studiu și foarte important pentru proiectul La NORD de cuvinte. E țara contrastelor, cu ghețari, dar și cu vulcani; cu peisaje spectaculoase, dar fără copaci. Sunt curios ce perspective voi avea de data asta și cum o voi vedea prin prisma efectelor schimbărilor climatice. Sper ca aurora boreală să coloreze fotografiile și să reușesc să păstrez nota optimistă pe care mi-o doresc în proiect.” (Rareș Beșliu)
Referință pentru schimbările climatice
Islanda este o țară de referință pentru schimbările climatice, fiind locul unde s-a topit Okjokull, ghețarul care a fost declarat dispărut în 2014. În 1890, acesta acoperea 16 kilometri pătrați, dar în 2012 nu mai avea decât 700 de metri pătrați. În locul lui, în 2019 a fost construit un monument prin intermediul căruia se trage un semnal de alarmă cu privire la efectele schimbărilor climatice și rapiditatea lor. În același timp, oamenii de știință spun că toți ghețarii din Islanda riscă să aibă aceeași soartă și pot să se topească până în anul 2200. În prezent, în Islanda dispar aproximativ 10 miliarde de tone de gheață pe an, conform studiilor.
Ce va urma?
- După rezidența bilaterală organizată în parteneriat cu Ampop din Islanda, din cadrul proiectului La NORD de cuvinte va face parte și expoziția fotografică de la Oslo, organizată pe 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Ambasada României în Norvegia, cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR).
- Următoarea expediție „La NORD de cuvinte” din acest an va fi în Arhipelagul Arctic Canadian, acolo unde trăiește două treimi din întreaga populație de urși polari și locul unde tundra se înverzește, iar incendiile din pădurile boreale sunt din ce în ce mai puternice din cauza schimbărilor climatice.
Proiectul este primul demers al Asociației „La NORD de cuvinte”, care-și propune ca, prin intermediul fotografiei, să ajungă mai aproape de inimile oamenilor, să ajute și să contribuie la lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice.
Despre Rareș Beșliu
Este fotograful român care documentează artistic natura și viața sălbatică de dincolo de cercul polar arctic, printr-o serie de expediții nordice în Svalbard (unde a ajuns cu spărgătorul de gheață până la 81 de grade latitudine nordică), Groenlanda și Arhipelagul Arctic Canadian. Din experiența lui, Rareș crede că înainte să ai grijă de natură, trebuie să ajungi să o iubești. Iar prin fotografia de wildlife și eforturile sale, speră să apropie oamenii de natură și de animale, să le transmită emoții și să-i facă mai atenți la modul în care acțiunile lor impactează viața. Pentru că doar ACUM nu e prea târziu.
Pe lângă România, Rareș a fotografiat până acum viața sălbatică în Groenlanda, Svalbard, Islanda, Insulele Feroe, Scoția, Canada, Cuba, Cipru, Cehia, Italia și nu numai.
În decembrie 2023 va lansa albumul fotografic „Emoții”, cu imagini ce ilustrează wildlife-ul din toate colțurile lumii. Mai multe informații și fotografii, aici.