Practica ultimului secol ne-a demonstrat că un stat puternic poate fi construit doar pe baza unui sistem de educație solid, singura perioadă din istoria modernă a României în care lucrurile au funcționat cu adevărat fiind determinată de mandatele lui Spiru Haret de ministru al Instrucțiunii Publice a României, strămoșul Ministerului Educației din vremurile noastre.
Spiru Haret a condus ministerul în trei mandate, între 1897 și 1899, apoi între 1901 și 1904 și un ultim mandat între 1907 și 1910. În aceste perioade, el a implementat reforme fundamentale în educație, contribuind la reducerea analfabetismului și la modernizarea învățământului românesc. În timpul său, România a atins un record istoric în privința procentului din bugetul național alocat educației: peste 15% în medie și un maxim de 18,3%. Acesta este de departe cel mai mare procentaj alocat educației în toată istoria României. Astăzi, alocarea pentru educație rareori depășește 3-4% din PIB, ceea ce face ca perioada lui Spiru Haret să rămână un punct de referință în istoria educației românești.
Investițiile din perioada Spiru Haret s-au concretizat mai departe prin apariția unor personalități românești de renume mondial: Nae Ionescu, Constantin Noica, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Țuțea, George Emil Palade, Ștefan Odobleja, Henri Coandă, Constantin Brâncuși, Dinu Lipatti, o serie de industriași și antreprenori de geniu precum Nicolae Malaxa, Max Auschnitt, Aristide Blank, Dumitru Mociorniță, dar și lideri politici importanți precum Iuliu Maniu, Armand Călinescu sau Corneliu Coposu, oameni ce mai târziu aveau să construiască România modernă.
Astăzi, persoane educate cu un buget de sub 3,5% din PIB pentru educație în perioada comunistă și în anii de după au de ales între o serie de politicieni educați cu aceleași bugete precare și care promit să ne îndeplinească tot felul de nevoi pe care nici măcar nu reușim să le identificăm corect. Cei mai mulți dintre autoproclamații lideri, nereușind să impresioneze prin fapte, aleg calea populistă, amintind de Mihai Viteazul, Mihai Eminescu, Avram Iancu sau alte personalități istorice care, cu siguranță, nu ne vor da în zilele noastre locuri de muncă, mâncare mai bună, apă caldă sau infrastructură, dar ne vor face să ne simțim puternici, ne vor da impresia că și noi contăm, că suntem parte a unui neam reprezentativ în istorie. Și așa apare populismul!
Un sistem educațional solid îi ajută pe cetățeni să își dezvolte gândirea critică, esențială în procesul de luare a deciziilor politice. Persoanele educate sunt mai puțin susceptibile la dezinformare și propagandă, având capacitatea de a analiza sursele de informație și de a distinge între fapte și opinii. Într-o societate cu un nivel scăzut de educație, oamenii sunt mai ușor influențabili de mesaje populiste, teorii ale conspirației sau promisiuni electorale nerealiste. În schimb, o societate educată are capacitatea de a evalua obiectiv programele politice și de a alege lideri competenți.
Țările care investesc constant în educație au, de regulă, rate mai mari de participare la vot și un electorat mai activ în dezbaterile politice. Un sistem educațional de calitate nu oferă doar cunoștințe academice, ci și valori civice și democratice. O populație educată este mai deschisă la diversitate, mai puțin predispusă la extremism și mai dornică să găsească soluții prin dialog și colaborare. Prin educație, se poate reduce polarizarea politică și se poate încuraja un climat în care dezbaterile să fie bazate pe argumente raționale, nu pe emoții sau manipulare.
Când un anumit candidat ne spune astăzi că vom cumpăra combustibil la un leu și altul că poate construi case la preț de coteț de găini, oare ne este mai bine? Astăzi, în lipsa educației, o parte votăm un candidat despre care am auzit pe TikTok, în timp ce alții râd cu superioritate de cei care nu au avut aceleași șanse ca noi să fie informați corect. Atunci când, în loc de cărți, informațiile noastre vin din platforme chinezești manipulate de Rusia, ajungem să ne uităm cu admirație la candidați populiști, pentru că nici măcar extremiști nu reușesc să fie acești papagali. La fel s-a întâmplat și cu Trump când timp de 10 ani toată presa americană stătea doar să comenteze maimuțărelile lui, l-a făcut vizibil în ochii publicului care nu conștientiza că de fapt este singurul lui mod de a-și justifica existența. Trump nu reprezintă în politică nimic altceva decât senzația că cineva îți atrage atenția, că ai auzit că acea persoană are o un nume cunoscut sau o imagine cunoscută.
Investițiile în educație conduc la creșterea nivelului de trai și la reducerea inegalităților sociale. O economie stabilă și prosperă reduce tentația populismului și extremismului politic, deoarece cetățenii nu sunt disperați să accepte soluții radicale. În plus, educația îi ajută pe oameni să își înțeleagă mai bine drepturile economice și să voteze pentru politici care susțin dezvoltarea sustenabilă și echitabilă.
Astăzi, totul, de la organizații internaționale și până la adidași și cinematografie, are nuanță politică, neutralitatea fiind un concept deloc mainstream. Prin urmare, orice stat care dorește să își îmbunătățească procesul democratic trebuie să pună educația în centrul strategiei sale de dezvoltare.
În perioada 2002-2021, România a avut o medie de 3,5% din PIB alocați educației, începând din 2016 neavând niciodată mai mult de 3%, urmând ca în 2022 să fie de doar 2,28% din PIB și 2,1% în 2023, toate acestea din surse directe, urmând ca pe parcursul anului, odată cu rectificările bugetare, să mai primească ceva firimituri.
Și ca să ne dăm seama cum apare extremismul, țările care investesc peste 5% din PIB în educație au, în medie, o creștere economică mai rapidă decât cele care investesc sub acest prag, astfel o populație sătulă nu va dori prea multe schimbări. Atunci când îți este bine, nu ai de ce să faci prea multe eforturi să schimbi lucrurile. Banca Mondială arată că fiecare an suplimentar de școlarizare crește productivitatea muncii cu 10%. Țările cu o forță de muncă educată au o creștere a productivității industriale cu 3-5% pe an. Un raport OCDE arată că un angajat cu studii superioare produce cu 70% mai mult decât unul cu studii medii.
Prin comparație, în România, în 2023, șomajul în rândul tinerilor fără studii era de 22%, în timp ce la absolvenții de studii superioare era sub 5%, Israel, cu 5-6% din PIB pentru educație, are cel mai mare număr de startup-uri pe cap de locuitor din lume și un număr de 92 de unicorni cu o valoare totală de 255 de miliarde de dolari în 2023. O economie dezvoltată generează mai puțină sărăcie și un nivel de trai mai bun, ceea ce crește implicarea politică și civică.
Educația ajută oamenii să analizeze critic candidații și programele electorale, reducând votul emoțional sau bazat pe dezinformare. Țările cu o educație precară au un electorat mai ușor de manipulat, ceea ce favorizează populismul și corupția. Indicele de Percepție a Corupției (Transparency International) ne indică faptul că fiecare procent în plus investit în educație generează în următorii 10 ani până la 5% creștere a prezenței la vot, populația fiind în același timp mai tolerantă și mai deschisă la dialog, reducând conflictele politice extreme, în schimb fiecare zecime de procent cu care scad investițiile în educație generează o polarizare mai mare cu 1% și o creștere a extremismului politic.
Gândind la rece, putem să ne dăm seama că educația în România a început cu Spiru Haret și se termină cu Spiru Haret, dar dacă investițiile în educație ar crește, politicienii ar trebui să muncească mai mult măcar pentru voturi.
