Scriu aceste rânduri încărcată de nostalgie în urma celui mai recent East European Comic Con: lego, cosplayers, jocuri arcade, comics & baloane de săpun la purtător, dar și un tamagotchi pe care mă lupt să îl țin în viață până la următoarea convenție.
Așa că, inspirată de banda desenată Spider-Punk, am realizat două playlisturi, unul ce include note muzicale: Bryan Adams – ”Summer of 69”, Paramore – ”Running Out of Time”, Avril Lavigne – ”I’m a Mess” și The Black Academy – ”I Miss That Feeling”, și altul ce include panels & culori: Spider-Punk vol. 1, I Hate Fairyland vol. 1, Hungry Ghost, Briar vol. 1 și Prietena mea genială.
Vă invit să le descoperim împreună vara aceasta la Club CD, YA & BD, cât navigăm într-o capsulă a timpului în care punk-rockul & benzile desenate sunt nesfârșite.
Spider-Punk vol. 1
Ce mi-a plăcut încă de când am făcut cunoștință cu Spider-man a fost faptul că în spatele măștii putea fi oricine, indiferent de culoarea pielii sau vârstă, mereu un erou simplu, nepretențios, cu care te poți identifica foarte ușor. În Spider-man: The Animated Series din 1994, Spider-man e un student pasionat de fotografie, pe nume Peter Parker. Odată cu Into The Spider Verse avem parte de un erou de culoare — Miles Morales, iar în Across the Spider-Verse întâlnim o serie de Spider-men diferiți incluzând personaje feminine, dar și personaje cu personalitate, abilități și mutații diverse precum: Spider-Gwen, Spider-man India, Spider-Byte, Spider-Man 2099 sau Spider-Punk.
Spider-Punk este unul dintre cei mai îndrăgiți eroi din multiverse nu numai pentru că este atât de cool în rândul adolescenților, dar și pentru faptul că evocă atâtea amintiri în rândul milenialilor și dovedește că Punk’s not dead! Eroul din spatele măștii este Hobie Brown, un adolescent îndrăgostit de muzică, cu o armură dublată de o jachetă punk & o creastă din ținte, plus o chitară electrică și o armată de amplificatoare pe post de arme. Cu atâta nostalgie la bord, dar și cu o pereche de teneși în picioare, pornim la drum alături de Spider-Punk și Captain Anarchy împotriva lui Kraven, a fasciștilor the Hunters și a lui Taskmaster! Spargem chitări, aruncăm cu scutul căpitanului și împărțim pumni împreună cu Riotheart, în acest comic electric predominat de culoare și muzică, realizat de Cody Ziglar și Justin Mason.
I Hate Fairyland: Madly Ever After
Alice în Țara Minunilor întâlnește regatul Far Far Away, dar și creaturi din mlaștina lui Shrek sau Mario Bros. 1983, în acest comic peste care au fost presărate bomboane colorate și vată de zahăr. Skottie Young ne ajută să ne imaginăm prin ochii personajului principal, Gertrude, ce s-ar întâmpla dacă am ateriza în lumea de basm aparent perfectă pe care ne-o imaginam când eram mici. E un exercițiu bun, mai ales dacă avem în vedere de câte ori noi, adulții, ne-am dorit să rămânem blocați într-un corp mai tânăr, într-o lume perfectă. Dorințele devin realitate, însă Fairyland e departe de a fi perfectă: aici porcii zboară, un slime verde și dezgustător conduce o armată de ciuperci periculoase, ursuleții pot fi barmani și multe alte nebunii.
E un univers în care violența și comedia sunt buni prieteni, iar aventura e la ordinea zilei. Dar I Hate Fairyland nu e deloc genul acela de basm pe care să-l citești copiilor înainte de culcare, ci poate doar lectura ideală pentru a scăpa preț de câteva minute de plata facturilor, viața de adult sau griji.
Briar
Am copilărit într-o perioadă când prințesele din cărțile cu basme sau benzile desenate Disney așteptau un prinț chipeș să le salveze pentru ca mai apoi să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți. Mereu m-am întrebat cum ar fi dacă prințesele n-ar mai fi neajutorate, ar lupta pentru fericirea lor și s-ar salva singure? În Briar, Christopher Cantwell și German Garcia deviază imediat de la clasica poveste a Frumoasei adormite și o aruncă în schița grotescă a unui tărâm blestemat, sardonic și plin de ruine. Cu împrejurări care-i trezesc instinctul de supraviețuite și îi conferă curaj, eroina e nevoită în același timp să accepte un pic de ajutor din partea unei găști neobișnuite pentru a scăpa de amenințarea celei de-a șaptea zâne care a blestemat-o.
Comicul este mai mult decât o repovestire a Frumoasei din Pădurea Adormită și un fantasy întunecat, ci reprezintă și o mișcare feministă îndrăzneață, în care Rose Briar nu e prințesa perfectă, frumoasă, gata să primească un sărut. Ea este găzduită de un trup deshidratat & slăbit, afectat de cei 100 de ani de somn și letargie, însă perseverența și simplul fapt că nu-și poate accepta soarta și profeția nefastă o fac să lupte până la capăt pentru răzbunare și un final fericit.
Hungry Ghost
La o primă vedere, Victoria Ying se folosește de o paletă pastelată, care include purpuriu, albastru și violet, culorile verii dacă ne gândim la iaurt, tort sau înghețată, însă Hungry Ghost este despre cât de mult Valerie Chu se abține de la toate astea. Doar amintirile alături de tatăl său și timpul petrecut alături de prieteni sunt singurele care nu au un gust amar. În rest, proiecțiile toxice ale mamei sale, felul cum a ajuns să urăscă mâncarea și efectele pe care acestea le au asupra siluetei sale, sunt cele mai rele. Valerie Chu este tăcută, studioasă și, cel mai important, slabă. Nu este pregătită să renunțe la imaginea și standardele impuse. Nimeni, nici măcar prietena sa Jordan, nu cunoaște secretul siluetei sale. Dar atunci când o tragedie lovește, Val e nevoită să-și regândească prioritățile și alegerile pe care le face, cu precădere legate de corpul său.
Drumul către fericire pare să fie departe de orașul natal, însă mai întâi de toate Val trebuie să învețe să se iubească pe sine și corpul său și să găsească puterea să ceară ajutor. Suntem alături de Val în acest drum al acceptării & descoperirii de sine și ne vom gândi îndelung asupra mesajului pe care îl poartă această poveste frumoasă, tragică și înălțătoare despre dragoste, prietenie, tulburări de alimentație și sănătate mintală.
Prietena mea genială
În final, vă recomand un roman grafic desenat de Mara Cerri și adaptat de Chiara Lagani după Prietena mea genială, scrisă de Elena Ferrante. O poveste simplă, fără înflorituri stilistice, despre copilărie, rivalități, abuz, păpuși din cârpă și blocuri cenușii de la periferia orașului Napoli a anilor ‘50. Deși în ansamblu pare o poveste sumbră despre experiența feminină, Ferrante reușește să atingă niște puncte sensibile în descrierea prieteniei puternice dintre Lila și Lenu. Furia constantă, violența și filozofia de „să-i prindem înainte de a ne prinde ei” ne însoțesc pe tot parcursul lecturii, învăluite însă într-o liniște și intimitate care ne fac să întoarcem pagina și să ne implicăm atent în viața celor două fete.
Elena Ferrante ne povestește totul despre cum a crescut într-un cartier în care sărăcia și violența sunt la ordinea zilei. Elena copilărește alături de prietena ei Lila, care este în mod natural mai frumoasă și genială în toate, dar care este ținută pe loc de circumstanțe. În timp ce aceasta este nevoită să lucreze în magazinul de pantofi al tatălui ei, Elena are șansa să scape prin educație de o astfel de viață. Romanul autobiografic le urmărește astfel pe cele două fete de la cele mai timpurii amintiri până la vârsta adultă.
