Apărut în 2021 și reeditat ulterior în 2023, în cadrul colecției Polirom Top10+, romanul Noaptea plec, noaptea mă-ntorc al lui Florin Lăzărescu aruncă în miezul civilizației tehnologice un individ de o simplitate epatantă. Câștigătoare a Premiului Observator Lyceum, ediția 2022, și a Premiului Național pentru Proză al Ziarului de Iași, opera adoptă perspectiva tragicomică în conturarea personajului central, Pavel Iovan, un bărbat de aproape șaizeci de ani.
O primă temă dezvăluie necesitatea individului, de-a lungul timpului, de a face față celor două lumi, mai exact regimului comunist și perioadei postcomuniste, tranziție care creează o ruptură la nivel de conștiință. Tocmai de aceea, Pavel Iovan se luptă cu propriile slăbiciuni, cu tehnologia, cu hărțuirea la locul de muncă, mai precis, cu un întreg sistem față de care se simte străin: „Simt și eu câteodată ca femeia aia: că nu mai pricep nimic din ce se-ntâmplă azi pe lumea noastră” (p.199). Schimbările politice, economice, sociale, dar și cele tehnologice depășesc așteptările protagonistului, făcându-l sceptic și deloc entuziasmat de problemele cu care se confruntă din acest punct de vedere. De asemenea, nu lipsește nici perspectiva critică, nuanțată de subiectivitate, pe care Pavel Iovan o adoptă atunci când vine vorba despre regimul comunist și cel democratic:
„Comunismu’ ăsta a fost mare pacoste pe capu’ oamenilor. Bine că am scăpat de el! Zic unii că era mai bine, că aveai servici asigurat. Aveai, da’ nu puteai să alegi. Unde te punea, unde te trimitea, acolo trebuia să muncești. Nu umblai tu aiurea pe unde vrei să-ți cauți de lucru. Păi acu’, vrei în Germania, te duci în Germania. Vrei în Brazilia, te duci în Brazilia! Bine, eu n-am vrut să plec. Da’ aș fi putut. Și-mi place să muncesc unde vreau eu, nu unde vor alții… Asta, pe de o parte. Pe de alta, parcă nici acum nu e bine, c-așa-i omu’, niciodată nu e mulțumit cu ce are” (p. 154-155).
Mai mult decât atât, bărbatul pare să agreeze stilul de viață rural, lipsit de griji și corupere, microcosmosul pe care și-l creează acasă: „Iese afară, se spală pe față luând apă direct din găleată, spărgând pojghița de gheață” (p. 7). Societatea coruptă, dură și tehnologizată până în măduva oaselor își subjugă indivizii care nu reușesc să țină pasul cu schimbările survenite tot mai des – posibilitatea de a ieși la pensie anticipat, prin dare de mită, îi este dezvăluită de către Prelipceanu Nicu, în timp ce Pavel așteaptă la Casa de Pensii. Depășit de suma exorbitantă necesară pentru șpagă, bărbatul își ia gândul de la ilegalități și își încearcă norocul pe cale legală. Nici întârzierea salariului nu este privită cu ochi buni de către acesta, considerând hoții ceea ce fac băncile, și având o mai mare încredere în vechiul sistem, în care își lua salariul în plic.
Întocmai de la neînțelegerile respective, Pavel Iovan are o serie de polemici cu cei doi copii ai săi, în special cu fiul cel mare, Tudor. Așadar, conflictul dintre generații sporește drama tatălui depășit de comportamentele adolescentine sau critice ale Elenei, tânăra excentrică, sau ale lui Tudor, corporatistul rușinat de nivelul scăzut de adaptare și chiar de educație, specifice tatălui său. Nici mindsetul femeilor nu pare să fie înțeles de către acesta, care este ghidat de remarcile propriei fiice. Patriarhatul este diminuat de firea impunătoare a soției lui Pavel, care nu ezită să-i reproșeze soțului orice neplăcere pe care o resimte în acțiunile sale. Confruntările existente la nivelul relației soț-soție marchează lipsa unei comunicări eficiente și modul stângaci de a evidenția un deranj în raport cu celălalt. Disfuncționalitatea familiei își are rădăcina într-o psihologie adânc înrădăcinată în dificultățile de a percepe nevoile celor diferiți, dar și judecarea mult prea aspră în conformitate cu o gândire limitată.
Ca subtemă se prezintă un subiect cât se poate de actual și în rândul adulților, bullyingul la locul de muncă, prin modul în care personajul Dudu exercită o tensiune constantă asupra personajului principal. Șantierul nu se dovedește locul cel mai prielnic pentru desfășurarea unei munci liniștite pentru Pavel din pricina faptului că este hărțuit aproape constant de un individ lipsit de respect, educație, insolent și violent: „Când ajunge în spatele lui Dudu, acesta se întoarce brusc și îi pune piedică, lovindu-l puternic cu piciorul peste gleznă” (p. 77), /„ – Atunci marș în morții mă-tii de bulangiu, măcar să nu te mai văd în fața ochilor. Tot nu scapi de mine până nu aduci și tu o sticlă de vin” (p. 79). Mai mult, ceilalți încurajează și se amuză pe baza unor acțiuni ce denotă violență fizică și de limbaj, nelipsind nici misoginismul care atinge cote maxime: „Bună, fetița, un’ te duci? Îmi dai și mie un selfie cu tine pe WhatsApp, să-i arăt lui Iepurașu’ ce cadou vreau de Paști?” (p. 55). Fiecare detaliu explorează nivelul precar de educație a oamenilor de pe șantier, plusând cu atitudinea ostilă și deloc potrivită a inginerului Gavrilă: „-Fuți menta pe banii mei? (p. 62)/ De asta muriți de foame, băă! Că sunteți cu toții niște putori” (p. 63).
În continuare, planul social surprinde forța de muncă reprezentată de vietnamezi, priviți cu scepticism și revoltă, aflați sub o titulatură de „hoți de locuri de muncă”, idee lipsită de sens în opinia inginerului, atâta timp cât și românii pleacă în străinătate pentru joburi mai bine plătite. Totodată, autorul conferă o viziune cât se poate de clară și realistă în privința celor două medii ilustrate în roman, cel al șantieriștilor și cel al corporatiștilor. Lipsit de abilități tehnologice și depășit de schimbările apărute în noua societate căreia este nevoit să-i facă față, personajul principal se dovedește a fi un excelent ajutor pentru tânărul corporatist în reparația unei prize. Dialogul constituie o parte esențială a romanului, oralitatea personajului central fiind un punct forte, deoarece redă spontaneitatea și firescul: „– Spuneți-mi ce puncte tari aveți?/ -Cum adică?/ -La ce sunteți dumneavoastră cel mai bun?/ -La muncă./ -Ok, am înțeles. Sunteți muncitor. Și mai cum?/ -Sunt și cinstit, dom’șoară./ -Ok… Și punctele slabe?/ -Mă cam tem de câini, dom’șoară. Cam ăsta e punctul meu slab. Mi-e frică de mă c…, de mă scap pe mine de orice câine” (p. 115). Într-o societate grăbită, eficiența din procesul gândirii rapide ia locul demersului lent care pare să-l caracterizeze pe Iovan, lipsindu-i autocontrolul în fața intervievatorului. O altă coordonată regăsită în construcția personajului este umorul involuntar, aspect care atenuează din dramatismul operei.
Parcursul lui Pavel este unul dedalian, existând un moment în care se transpune dincolo de sensul metaforic: „Fuge prin labirintul fundației de bloc în construcție. Se încurcă, se întoarce din drum și se oprește la o răscruce de șanțuri. […] – Drept să-ți spun, nu mai știu cum să ies din tranșeele astea. M-am rătăcit” (p. 49). Poreclit Mistrie, Pavel trăiește în propriul univers edenic atunci când se află acasă, dar realitatea dură de pe șantier îl privează de liniștea sufletească. De la diminețile în care se conectează cu natura și fredonează versuri populare, bărbatul se trezește într-o „junglă” căreia nu-i poate face față, dar care simte că-l acostează treptat.
Așadar, la nivel de construcție a romanului, scriitorul folosește un fir narativ minimalist, punând accent pe intensitate și lăsând impresia unui foreshadowing. Scenele reflectă întocmai trăirea intensă a personajului, neexistând material de umplutură, ci „accesorii” de a contura imaginea complexă a individului scos din paradigma contemporaneității. Repetitivitatea drumului parcurs de Pavel Iovan poate fi interpretată drept o deviză implementată în urma experienței navetistului. Spargerea rutinei zilnice vine cu o serie de elemente ce produc schimbări substanțiale în viața lui: de la dezechilibrul provocat de hărțuirea la locul de muncă, la problemele cu membrii familiei și până la descoperirea modului în care funcționează societatea.
