M-a sunat într-o zi — din greșeală, ce-i drept, dorise să vorbească cu un spirit elevat — Dumnezeu să-mi spună să ne vaccinăm odată și să nu credem că numai el e în stare să ne scape de virusul ăsta nesemnificativ. Să nu ne mai punem soarta în providență. Să nu-l mai batem la cap cu orice mărunțiș existențial. Să ne încredem totuși în doctori, căci de asta doar a lăsat pe pământ plantele din care a rezultat medicina. Nu merge chiar totul numai prin rugăciune și post. Asta e o prostie. Ce dracu’! De aia ne-a dat discernământ. Să-l folosim cu încredere. Să nu ne batem joc de șansa ce stă în rațiune. Iar el are oricum și alte treburi pe nimb decât să tot ne păzească pe noi, niște biete ființe rămase blocate în secole pline de umbră și ură și fast-food-uri și E-uri. El nu a făcut lumea ca să ne facă rău. Lumea asta nu e o capcană din care să trebuiască să scapi cu tot dinadinsul. A făcut lumea ca să ne simțim cât de cât bine. Mai bine chiar decât pe Netflix. Fiecare să-și facă bine după bunul plac, însă cu măsură.
Dar vede că noi nu prea am înțeles asta. Sau ne facem că nu înțelegem. Ne tot încăpățânăm să credem că iadul e pe urmele noastre. Nici pomeneală de așa ceva! Iadul e ocupat cu alte treburi și party-uri. În fine, ideea e să ne vaccinăm. Măcar atât să facem și noi. Ne e la îndemână. Și încă ceva — era cât pe ce să uite —, să mai punem și noi mâna pe-o carte, că nu strică. Dimpotrivă. Dar nici să citim ca nebunii. Nici așa nu e bine, căci începi să trăiești doar în mintea ta; încep să te preocupe mai cu seamă visele cu ochii deschiși. Imaginația e tare faină când ești singur, dar, în cele din urmă, prea multă singurătate ajunge să îți facă rău.
Echilibru. Aia îți trebuie ca om. Cam asta-i toată faza. Însă ăla e foarte greu de găsit. Iar după ce-l găsești — din fericire, se mai întâmplă câteodată și asta —, e foarte greu de păstrat. Chiar și lui e greu să țină lumea în echilibru perfect. Plus că trebuie să se lupte și cu tot felul de teorii incredibile de fizică, exagerări mistice, citiri ciudate în stele și zodiace precare. Astăzi, fiecare vrea să fie un oracol. Nici măcar el nu e un oracol. Tăcerea e mai cea de preț. S-o lăsăm mai ușor cu Facebook-ul. Să mai ieșim să luăm și câte o gură de aer. Să fumăm mai bine o țigară.
Deci… să ne ținem gura, să ne vaccinăm și să citim. Nu e dracul chiar așa de negru. De fapt, dracul nu e negru, nici roșu închis. E de toate culorile la un loc. Dar să nu mai spun asta la nimeni. Apoi mi-a închis și am rămas cu un țiuit în urechi vreo câteva zile.
