Zsolt Bátori este curator, fotograf, teoretician al fotografiei, filosof al artei și profesor. În calitate de fondator și director al PH21 Gallery, a sprijinit timp de peste un deceniu carierele fotografilor din întreaga lume, oferindu-le oportunități de expunere atât în Budapesta, cât și în colaborare cu galerii din Barcelona, Jersey City și Roma. Prin viziunea sa curatorială, Zsolt a fost un catalizator esențial pentru artiștii aflați la început de drum, mulți dintre aceștia continuând să aibă cariere de succes după ce au expus la PH21 Gallery.
De-a lungul carierei sale academice, Zsolt a predat și a desfășurat activități de cercetare la universități din Ungaria, SUA, Argentina și Spania, consolidându-și reputația internațională în domeniul esteticii și al teoriei fotografiei. În prezent, este membru al comitetului executiv al Asociației Internaționale de Estetică și al Asociației Fotografilor Maghiari, contribuind activ la dezvoltarea discursului artistic contemporan. De asemenea, Zsolt face parte din juriul competiției Photolucida Critical Mass pentru edițiile 2023 și 2024.
În acest interviu, am vorbit cu Zsolt Bátori despre rolul galeriei PH21 în susținerea fotografilor emergenți, despre relația complexă dintre fotografie și inteligența artificială și despre cum reușește să îmbine cercetarea teoretică, activitatea didactică și munca de curatoriat.
Ce v-a atras inițial spre filosofia artei și, mai ales, spre teoria fotografiei? Cum influențează formarea dumneavoastră filosofică modul în care creați și interpretați fotografiile?
Am fost mereu atras de filosofia artei și a esteticii, în special de modul în care experiența perceptivă ne permite să descoperim armonia vizuală și conceptuală în lumea din jurul nostru. De fapt, sensul original al termenului grecesc aesthesis se referă la percepția însăși – experiența directă a lumii – mai degrabă decât la frumusețe. În acest sens, estetica este un domeniu de cercetare remarcabil de actual și relevant. Ne reamintește că reflecția estetică nu se referă neapărat la frumusețe, ci la modul în care ne raportăm la ceea ce percepem. Această înțelegere este deosebit de evidentă în mare parte din arta fotografică contemporană, unde experiența estetică nu este adesea legată de noțiunile convenționale legate de frumusețe, ci mai degrabă de actul perceperii în sine.
În propria mea practică fotografică, urmăresc un mod analitic de a vedea și îmi propun să ating standardele a ceea ce ar putea fi numit estetică obiectivă. Ca orice disciplină, estetica implică nu doar gustul personal, ci și un set de principii obiective. În procesul de interpretare, mă concentrez pe atingerea unui echilibru între straturile vizuale și conceptuale ale sensului, căutând armonia dintre formă și conținut.
PH21 Gallery a devenit un spațiu internațional pentru artiștii fotografi. Ce v-a motivat să o fondați? Cum ați reușit să creați o platformă internațională pentru fotografi, având în vedere că Europa de Est are puține galerii dedicate fotografiei?
Ideea din spatele Galeriei PH21 a fost, în multe privințe, un experiment: am putea crea un punct de acces semnificativ către scena artistică internațională din Budapesta prin expoziții fotografice tematice și personale? Nu a fost niciodată doar despre expertiza fotografică și teoretică – deși aceasta joacă un rol esențial –, ci și despre posibilitatea ca o galerie administrată privat, fără finanțare de stat, să dezvolte un model economic sustenabil, benefic atât pentru artiștii expozanți, cât și pentru galerie.
Un element definitoriu al Galeriei PH21 a fost întotdeauna comunicarea noastră cu artiștii. Îi implicăm în aspectele din culisele organizării expozițiilor, împărtășim fotografii ale instalațiilor și oferim vernisaje atât în format fizic, cât și online – un aspect care a devenit și mai relevant de la începutul pandemiei.
Pentru mine, cele mai captivante momente sunt conversațiile din timpul vernisajelor, când artiștii vorbesc despre lucrările lor expuse. Într-un anumit sens, unul dintre obiectivele mele fundamentale a fost să construiesc o comunitate profesională internațională în jurul acestor momente de reflecție și schimb de idei.
În ce fel credeți că open call-urile contribuie la democratizarea accesului la expunerea artistică? Care sunt criteriile principale pe care le aveți în vedere atunci când selectați artiști pentru expoziții?
În procesul de organizare a expozițiilor noastre, aplicăm o metodă de selecție destul de comună în mediul academic: ne concentrăm întotdeauna pe imaginea în sine, nu pe artist. Asta înseamnă că nu trebuie să fii fotograf profesionist pentru a fi selectat într-una dintre expozițiile noastre. Desigur, de-a lungul timpului, am ajuns să recunoaștem stilul vizual al multor colaboratori constanți – chiar și fără să le vedem numele.
Recent, am vorbit cu o fotografă din Statele Unite, care a menționat că Galeria PH21 este cunoscută la nivel internațional ca un spațiu în care femeile au oportunități reale pentru expoziții personale. Acest lucru ne-a determinat să ne analizăm propriile arhive, iar spre surprinderea noastră, am descoperit că, pe parcursul a peste un deceniu, două treimi dintre expozițiile noastre personale au fost acordate femeilor.
În cele din urmă, noi nu selectăm artiști – selectăm imagini și serii fotografice. Așadar, indiferent cine ești, dacă lucrarea ta este puternică, ai șansa de a face parte din programul nostru. Cred că această abordare reflectă un fel de democratizare discretă în lumea artei.
Cum vedeți evoluția fotografiei contemporane în raport cu teoriile clasice ale artei?
Este important să ne amintim că nu există nimic cu adevărat nou sub soare – oamenii au fost mereu atrași de teme similare în artă. Ceea ce se schimbă în timp este forma de expresie. În mod natural, dezvoltările tehnologice influențează mediile artistice, dar genuri clasice precum portretul și natura statică continuă să persiste. Același lucru este valabil și în teoria artei: anumite idei și tendințe reapar constant în contexte noi.
Un lucru rămâne constant – procesul artistic implică întotdeauna trei componente: creatorul, lucrarea și privitorul. Există o relație directă între creator și lucrare, precum și între lucrare și privitor. Însă legătura dintre creator și privitor este indirectă. Această structură devine deosebit de fascinantă în arta contemporană, unde nu doar criticii, ci și artiștii înșiși pot participa public la interpretarea propriilor lucrări. Această dinamică – în care sensul este negociat în timp real – mi se pare extrem de captivantă.
Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă un curator de fotografie în prezent?
Datorită telefoanelor mobile, toți avem camere foto de înaltă calitate în buzunar, iar toată lumea subliniază faptul că suntem zilnic inundați de imagini. Totuși, nu fiecare imagine poate fi considerată o operă de artă fotografică. Majoritatea sunt doar forme de comunicare vizuală – chiar și atunci când sunt estetic plăcute.
Pentru a ilustra acest lucru cu un exemplu simplu: fotografierea bradului de Crăciun dezvăluie cât de variate sunt modurile în care folosim imaginile. Facem o fotografie pentru a păstra o amintire. Mai facem una pentru a-i cere partenerului, printr-un mesaj, să ne spună dacă bradul stă drept în suport. Ulterior, o postăm pe rețelele sociale ca urare festivă. În fiecare caz, fotografia poate fi echilibrată, armonioasă, chiar frumoasă – dar rareori devine o operă de artă fotografică.
Una dintre cele mai mari provocări, din punctul meu de vedere, constă în clasificarea imaginilor și în comunicarea clară a faptului că o fotografie frumoasă nu este neapărat o fotografie bună, iar o fotografie bună nu este neapărat frumoasă. Redarea frumuseții nu echivalează cu realizarea unei fotografii reușite. Această distincție este esențială pentru a înțelege cultura vizuală contemporană.
Există vreo direcție estetică sau conceptuală pe care o considerați dominantă în fotografia contemporană?
Cred că cea mai intensă dezbatere din fotografia de astăzi se învârte în jurul utilizării inteligenței artificiale – atât în rândul fotografilor, cât și în cadrul instituțiilor de artă. Există cei care o resping complet și cei care sunt mai deschiși față de posibilitățile pe care le oferă. Galeria PH21 aparține celei de-a doua categorii.
În cercetarea mea privind filosofia artei și filosofia fotografiei, explorez și acest subiect. Mă refer la aceste lucrări ca fiind imagini generate de AI pe bază de fotografie, subliniind relația specifică pe care o au cu tradițiile fotografice. Consider că este esențial să interpretăm tendințele fotografice actuale – fie că este vorba de interesul reînnoit pentru tehnicile analogice și arhaice, fie de proliferarea manipulării imaginii – în contextul mai larg al impactului AI asupra culturii vizuale.
Trebuie să înțelegem nu doar noile direcții din fotografie, ci și modul în care artiștii și publicul negociază astăzi granițele autenticității, autoriei și reprezentării. Sunt vremuri provocatoare, iar în loc să respingem inteligența artificială, ar trebui să ne confruntăm direct cu aceste provocări.
Credeți că există o diferență semnificativă între modul în care este privită fotografia în Europa de Est față de Europa de Vest sau SUA?
Când vine vorba de teme sau locații specifice, diferențele locale sunt cu siguranță vizibile. Influențele italiene și franceze, de exemplu, rămân deosebit de proeminente – ceea ce nu este surprinzător, având în vedere că artiștii au călătorit tradițional în aceste țări pentru studiu și inspirație.
Totuși, în ceea ce privește calitatea artistică și competența tehnologică, nu cred că există diferențe semnificative astăzi. În era globalizării alimentate de internet, oportunitățile pentru artiști au devenit mult mai echitabile. Accesul la cunoștințe, instrumente și platforme este mai răspândit ca niciodată, ceea ce contribuie la un peisaj artistic mai echilibrat între regiuni.
Mă gândesc la trei artiști români care au aplicat la call-urile lansate de galerie: Alfred Schupler, Roxana Constantinescu și Anelyn Rădulescu. Ce valoare au adăugat lucrările lor scenei de fotografie contemporană?
Toți trei sunt expozanți constanți la Galeria PH21, iar lucrările lor reflectă caracterul progresist și prospețimea scenei artei fotografice românești. Capacitatea lor de a contribui la expoziții internaționale de grup, într-o gamă largă de genuri, este o dovadă atât a talentului lor individual, cât și a vitalității comunității artistice pe care o reprezintă.
Pe lângă ei, alți colaboratori frecvenți includ Ștefan Neagu, Ioana Vrabie (născută în România) și Emma Braha. Anelyn ne încântă constant cu portretele ei remarcabile. Roxana a participat recent la expoziția noastră Portraits Beyond Faces cu o imagine selectată de curatori. Alfred creează compoziții fotografice captivante folosind colaje pixelate. Ștefan este cunoscut pentru reprezentările sale excepționale ale corpului feminin, în timp ce Ioana explorează cronologii vizuale prin tehnici de expunere multiplă. Emma a primit recent o Mențiune de Onoare pentru o compoziție remarcabilă ce înfățișează forma feminină.
Și, desigur, sunt și alții – ne cerem scuze dacă am omis pe cineva din greșeală. Cu toate acestea, această listă subliniază prezența puternică și diversificată a fotografilor români în programul nostru internațional de expoziții.
În ce măsură mai este fotografia percepută ca un mediu obiectiv, având în vedere influența post-procesării digitale?
Aceasta este o întrebare excelentă – și, de fapt, se află în centrul cercetării mele în teoria fotografiei: problema înșelătoriei în fotografie. Manipularea fotografică există încă de la începuturile acestui mediu; cu siguranță nu a început odată cu fotografia digitală. Gândiți-vă, de exemplu, la imaginea iconică a lui Stalin, din care indivizii erau retușați treptat pe măsură ce cădeau în dizgrație politică.
Una dintre prezentările mele la o conferință s-a intitulat „Poți fotografia un unicorn?” – care ajunge la esența problemei. Așteptarea noastră față de a avea obiectivitate este strâns legată de funcția documentară a fotografiei. Când oamenii comandau portrete pictate, solicitau adesea reprezentări idealizate. Astăzi, ne așteptăm ca fotografia de presă să fie obiectivă, dar realitatea este mult mai complexă. Luați în considerare imaginile din știrile politice, unde ziarele aleg frecvent cele mai nefavorabile fotografii ale politicienilor opoziției.
În anumite genuri, obiectivitatea este de așteptat; în arta fotografică, însă, artiștii au o mai mare libertate de a experimenta și manipula imaginea. La Galeria PH21, criteriul nostru principal este ca lucrarea să fie bazată pe fotografie – să își aibă originea într-o fundație fotografică, indiferent cât de departe ajunge să se îndepărteze de reprezentarea tradițională.
Cum poate fi îmbunătățită vizibilitatea fotografilor din regiunile subreprezentate în lumea artei?
În opinia mea, apelurile deschise și programele de rezidență artistică anunțate public oferă oportunități valoroase pentru artiștii emergenți. De exemplu, la galeria noastră încercăm să sprijinim fotografii din regiunile subreprezentate sau defavorizate, oferindu-le taxe de înscriere reduse.
Situația este, desigur, provocatoare, dar există numeroase grupuri și platforme online – în special pe rețelele sociale – care permit artiștilor să-și împărtășească și să-și promoveze lucrările. Aceste instrumente pot ajuta la creșterea vizibilității și la deschiderea unor oportunități profesionale dincolo de contextul geografic imediat.
Care este poziția dumneavoastră față de fotografia generată de inteligență artificială? O considerați artă?
Relația dintre AI și fotografie este, în prezent, una dintre cele mai vii și polarizante discuții din lumea artei. Mulți cred că AI a pus ultimul cui în sicriul fotografiei tradiționale – oricare ar fi definiția „tradiționalului”. Personal, nu cred deloc că acesta este cazul.
Dacă privim în trecut, putem observa cum fotorealismul și hiperrealismul au avut o relație fascinantă și provocatoare cu fotografia și cum au revitalizat discursul artei contemporane. În multe privințe, dezbaterea actuală în jurul AI este similară. Ceea ce asistăm acum este un proces de canonizare: prima imagine generată de AI a fost deja achiziționată de o colecție internațională importantă. Ceea ce mi se pare mai problematic, atât din punct de vedere epistemologic, cât și artistic, este ascensiunea unor practici precum „arta capturilor de ecran” (screenshot art). Dar aceasta este o discuție complet diferită.
Care este viitorul galeriei PH21? Aveți planuri de extindere sau de noi tipuri de colaborări?
După cum știu deja fotografii noștri expozanți, organizăm două expoziții de grup pe an la Valid World Hall Gallery din Barcelona. De asemenea, colaborăm cu Pro Arts Jersey City din New Jersey și cu KormArt Gallery din Roma. Recent, am fost invitat să curatoriez o expoziție la Universitatea din Dakota de Nord, ceea ce a fost o experiență internațională deosebit de valoroasă. De asemenea, am fost jurat pentru competiția Photolucida Critical Mass în anii 2023 și 2024. În prezent, dezvoltăm mai multe colaborări noi, dar obiectivul nostru principal în viitorul apropiat este să ne consolidăm legăturile profesionale și prezența în Barcelona.
Cum reușiți să echilibrați cercetarea teoretică, predarea și activitatea curatorială?
Deoarece fotografia este în centrul activității mele – ca curator, cercetător și profesor – pot spune sincer că este pasiunea mea. Desigur, nimic din toate acestea nu se desfășoară în izolare. La galerie, lucrez îndeaproape cu Borbála Jász, directorul nostru adjunct, care este atât istoric de artă, cât și filosof al artei și curator. Activitățile zilnice sunt gestionate de Anita Spingár, managerul galeriei, care se ocupă cu profesionalism și dedicare de toate aspectele practice.
În cercetarea mea, fac parte dintr-o rețea profesională care include colegi și colaboratori din Europa și Statele Unite – artiști și academicieni ale căror perspective continuă să modeleze contextul teoretic al muncii mele. Iar predarea, într-un fel, este „cireașa de pe tort”. Prețuiesc profund mentoratul și dezvoltarea talentelor și beneficiez în mare măsură de colaborările internaționale, conferințele și relațiile profesionale pe care le oferă mediul academic.
Dacă ar fi să recomandați un text filosofic esențial pentru înțelegerea fotografiei, care ar fi acesta și de ce?
Îi încurajez de obicei pe studenții mei să înceapă cu clasicii și cu cei mai influenți autori contemporani atunci când se aprofundează în teoria și filosofia fotografiei. Autori precum Roland Barthes, Kendall Walton, Gregory Currie, Dominic McIver Lopes și Diarmuid Costello oferă perspective accesibile, dar profunde asupra modului în care înțelegem și apreciem imaginile fotografice. Lucrările lor oferă o bază solidă pentru oricine este interesat să meargă dincolo de suprafața culturii vizuale.
Și – dacă îmi permiteți o mică doză de lipsă de modestie – și Bátori. (râde)
Fotografii din arhiva personală a lui Zsolt Bátori.
