Victoria Tatarin s-a născut în 2002, la Chișinău, și a publicat în antologia UNSPREZECE, coordonată de Dumitru Crudu (Casa de pariuri literare, 2019), precum și în Poesis Internațional. Între timp, s-a mutat în Cehia. Acum, din Brno, în pauzele pe care jobul și prietenii i le oferă, Victoria mi-a răspuns la câteva întrebări, iar eu nu pot fi decât bucuroasă de a da mai departe acest interviu cu cea pe care eu o numesc Fata-Furtună.
Atunci când am aflat că tema numărului e libertate/libertăți, am zis doar atât: Victoria. Așa c-am să te întreb direct: care e relația ta cu libertatea?
Relația mea cu libertatea? Cred că o să încep cu faptul că iubesc libertatea și aparent sunt o tipă super free, dar eu cred că libertatea este diferită de iresponsabilitate. Îmi amintesc că am avut chiar o discuție foarte aprinsă în care omul încerca să mă facă să cred că libertatea e ceva ușor de făcut, nimic de asumat, nu, în momentul în care decizi să fii liber trebuie să îți asumi că toate acțiunile tale au consecințe în pofida libertății ori nelibertății tale. So, încerc să evit libertatea sau dacă risc să am vreo interferență cu ea mi-o asum.
Care e, pentru tine, diferența dintre libertate și libertăți?
Oh, aici m-ai prins cu o fază mai tricky, fiind dintr-o familie cu 3 copii simțul libertății mele a fost deformat major. Îmi este foarte greu să definesc unde se termină libertatea mea și unde începe libertatea altora. Din tot ce am afirmat anterior mi se pare că relația mea cu libertatea e mai degrabă una de love/hate.
M-am gândit la tine auzind tema pentru că te consider o persoană care nu numai că știe ce e aia libertate, dar și-o mai și asumă. Se vede asta din felul în care scrii și, cumva, și din decizia de a publica la 19 ani. Spune-mi, cum se vede/simte libertatea (ta) dintr-o țară străină? Povestește-mi, te rog, puțin despre plecarea, ajungerea și traiul tău în Brno, Cehia.
Mi se părea natural să plec din Republica Moldova pentru că nu vedeam de ce să rămân, nici un fir care să mă țină acolo. Am emigrat pentru dragoste și în căutarea unei vieți mai bune (de altfel ca mulți alți tineri din RM). Atunci încă mi se părea că acest fel de libertate nu necesită un nivel înalt de asumare. Cu o geantă de 50 de kg cu toate cărțile și hainele mele ajungând în Brno am realizat că drumul meu abia începe. Cred că accesul la libertate m-a învățat să fiu foarte atentă cum o folosesc. Acum dacă ar fi să mă gândesc la libertatea cehă nu mi se pare atât de diferită de cea moldovenească poate cu un pic de open mind (mai puțin judgemental cu drogurile, sexualitatea și, în general, cu ciudatul) și mai puține legături cu religia. Dar în mare văd aceiași indivizi dintr-o țară postcomunistă precauți cu străinii și libertățile.
Trăitul în Cehia nu este ușor, exist din propriile resurse, chiar dacă puține. Fac pe adultul, dar sunt ca mulți din noi nepregătiți de libertatea oferită de 18+ care vine la pachet cu o tonă de responsabilități și alte căcaturi.
Volumul tău are un titlu cel puțin neobișnuit. Ce te-a făcut să alegi acest titlu și, mai ales, să nu ți-l schimbi, deși sunt convinsă că mulți au încercat să te facă să-l?
Numele volumului îl datorez lui Dudu (Dumitru Crudu) mentorul meu poetic, dacă tot toate poeziile mele se numesc ???, de ce cartea să nu se numească ???. De altfel, mi-am găsit propriul sens în asta, viața mea e acompaniată de întrebări, sunt absolut fascinată de arta de a pune întrebări, deci este logic că și cartea mea se află în umbra întrebării.
Vorbește-mi puțin despre momentul în care a ajuns pachetul din România la tine în Cehia și ai ținut pentru prima oară cartea ta în mână. Cum a fost?
Am purtat idea acestei cărți sub inimă mai mult timp. Manuscrisul îl aveam cu un an înainte de a fi publicat, deci când aveam cartea în mână nu am simțit entuziasm/extaz ori ceva de genul. Am simțit mai degrabă un YAS, a fost o Victorie.
La ce anume din ce te caracterizează ai putea să renunți, dacă ai fi obligată?
Will to be free: voința de a fi liberă pentru că de multe ori, neasumată, mi-a creat probleme.
Ai vreo poezie preferată din cartea ta? Care ar fi aceea?
Prima, pagina 28, ultima. Toate 3.
???
Căutam cu scobitorile printre coaste pe rând o dată el, o dată eu un
țesut moale pe care să îl poți străpunge cu limba, după să-l pătrunzi
cu mâinile, să-l lărgești ca să intri tot… până să te întâlnesc credeam că
asta e tot ce fac cuplurile căsătorite ani la rând
???
În ziua când mama mea nu putea să nască Tatei i-a intrat o așchie în degetul mic de la picior A întrebat dacă pot s-o scoată i-au zis că o să fie mai rău De fiecare dată când o atingea un țipăt îi colora părul în negru Sângele diluat îi murdărea picioarele Așchia a crescut în carnea tatei Am 18 ani
???
În Victoria e
un măcel
Victoria se fute
cu prezervative doar
de ochii lumii
Își rade picioarele
doar de ochii lumi
Nu se ține de
mână doar de ochii lumii
Victoria vrea să taie
limbile celor
care vorbesc despre
drame ude
Teama de moarte e
teama de burți rotunde
Boschetarii care caută
mâncare în tomberoane găsesc
prezervativele noastre folosite
și le reutilizează
Ai scoate vreo poezie din cartea ta? Care ar fi aceea?
Nu aș scoate nici un poem. Cum am zis mai devreme, am purtat cartea asta sub inimă mai mult timp, am gândit fiecare capitolul. Dar dacă aș fi obligată să scot ceva cred că aș scoate pagina 44, este un poem despre avort, iar oamenii iubesc să creadă că vocea poetică și poetul sunt una și nu e mereu/neapărat așa.
???
Pereții spitalului îmi sprijină voma și o lasă să se prelingă
Mă întind pe jos
Rag și tremur ca o privighetoare fără pene
Doctorul mă întreabă dacă e prima dată
După operație mi-a arătat un boț de carne și sânge închegat
Nu a fost un pas negândit dar sentimentul de a doua zi mi-a dictat ieșirea prin fereastră
În schimb, aș adăuga un text, unul scris după ce structura volumului a fost hotărâtă. E vorba de un tribut adus unui doctor în psihologie pe care eu l-am cunoscut doar într-o fotografie, iar el pe mine niciodată.
???
Când te pune mama să
stai drept pentru o poză
în albumul de familie
Că doar nu te-a adus în
Piter pur și simplu
Te plimbi cu ea pe
stradă
Ți se pare normal ca
mama ta să vrea să te ia
de mână
Nu umbli cu mama prin
Piter de parcă nu o
cunoști, normal!
Vladimir nu mai merge
așa
Vladimir nu mai atinge
toate gardurile
Vladimir nu mai fi
Vladimir
Am aflat de curând că
puștiul din fotografie era
Vladimir Alexandrovici
Vladimir Alexandrovici
are Parkinson
În sfârșit Vladimir nu mai
poate fi
Vladimir
Să presupunem că mâine dimineață aterizezi în București. Ce faci? Care e primul lucru pe care l-ai face și cum ar decurge ziua ta?
METROU. Iubesc metroul și prima dată când am încercat a fost în București. Să văd mulți oameni dragi, poate împreună să mergem cu metroul. (râde)
Aceeași întrebare, numai că în locul Bucureștiului pune Chișinău.
TROLEIBUZ. ELIPILI (restaurant, n.r.). IOVIȚĂ. REPUBLICA.
Ai ceva nou în lucru? Ai putea să-mi spui câteva cuvinte despre asta?
Port în minte un alt volum, dar nu am început lucrul la el. Cu primul volum nu am avut un concept, dar am avut material, nu am material, dar am un concept. Noul meu volum ar fi despre sexualitate și totul conectat cu ea, identitate sexuală, traume.
Descrie-o pe Victoria – în 10 rânduri – cuiva care n-o cunoaște.
Am un prieten, Adam, care are în note pe telefon Quotes ale diferitor oameni din viața lui. Împreună cu Adam Eyre și Klaus E. Gjika, un alt prieten, din citatele mele, am făcut un poem (nu sunt 10, dar nu-mi pasă).
Chiar iubesc bărbații
Pe toți
A te cățăra pe o masă
A te cățăra să fii liberă
A te cățăra să te simți mică
De fiecare dată când sunt singură
De fiecare dată când sunt cu tine
Nu sunt gata
Nimeni nu mi-a spus că o să fie ușor dar
Nimeni nu mi-a spus că o să fie atât de greu
Gândurile zboară în aer ca niște păsări confuze
Afară este frig
Pe dinafară este mai frig
Puteam să ies afară
Puteam să las asta să iasă afară
Mă întreb dacă în mințile mai mari încap păsări mai mari
Tot ce eu nu am vrut
Dar ce s-a întâmplat
Și nu te poți simți mai folosită
Puternică
Pe Victoria am cunoscut-o pe 2 iunie, 2019, în București, atunci când am fost la dubla lansare a antologiei „UNSPREZECE” și a volumului „Pacea din Transnistria”, al lui Vitalie Colț, publicate la Casa de Pariuri Literare. În acea seară am postat pe Facebook o poză de calitate mult prea dubitabilă pentru a apărea acum aici și am scris aceste cuvinte:
poza asta (f f prost făcută cu un telefon vai mama lui) nu poate nici pe departe surprinde adevărul și poezia care s-au petrecut unul pe alta, aseară, la Tramvaiul Douășase, la dubla lansare, coordonată de Dumitru Crudu, a Falangei Basarabene: antologia „Unsprezece, tineri poeți din Chișinău” și cartea lui Vitalie Colț, „Pacea din Transnistria”.
aici Vitalie stă și ascultă, Cristina citește (a prezentat și citit doar din ceilalți, cu o modestie și un entuziasm, temperat de emoții, extraordinare), Dumitru își mai aruncă un ochi peste minunea de carte care e „11”, iar vulcanul care e Victoria filmează tot cu telefonul (aici ieșită din cadru, pentru a prinde ea un cadru mai amplu).
a fost minunat și abia aștept să văd ce cărți vor mai coace oamenii ăștia f f mișto
Cristina era Cristina Dicusar, o tânără poetă a cărei cărți încă o aștept cu nerăbdare, pentru că vocea ei are multe de spus. Dumitru Crudu coordonează în continuare tineri poeți la atelierul Vlad Ioviță. Vitalie probabil că scrie și el la o nouă carte și cântă, așa cum îi place lui. Victoria pregătește o carte nouă, după cum spune și ea la un moment dat, în interviu, iar eu abia aștept și cartea ei, cea de-a doua, în care sunt convinsă că va lovi la fel de impactant în capul pieptului, cu și mai multă precizie, chiar. Eu cred că o să revizitez cât de curând Chișinăul, pentru că mi s-a făcut dor, au trecut deja 3 ani de când am fost ultima dată, la un Bookfest și m-am bucurat de prezența unor oameni minunați, alături de care am petrecut zile de trecut la răboj.
Fotografii din arhiva personală a Victoriei Tatarin.
Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #5, ediția de toamnă 2022.
