Într-o eră în care a fi creator înseamnă, totodată, a fi strateg de marketing, specialist SEO și expert în algoritmi de social media, proiectul „Share, Tag or Dye” deschide o discuție esențială despre tensiunea dintre creație și promovare. Lansat în 2022 de Asociația Fotografică Allkimik și Asociația Culturală Marginal, acest proiect explorează intersecția dintre arta fotografică, tehnici tradiționale și promovarea online, oferind o platformă inclusivă pentru creatori din întreaga lume.
Ajuns la a treia ediție, „Share, Tag or Dye” a evoluat de la o expoziție găzduită în cinci galerii internaționale la un fenomen artistic și cultural, cuprinzând mai mult de 300 de lucrări reinterpretate prin cianotipie și expuse în locații din România și Europa. Am discutat cu Ștefan Dinu, fondatorul acestui proiect, despre cum poate fi găsit echilibrul între provocările impuse de platformele digitale și pasiunea pentru creație, despre cum reușește să îmbine tehnologiile vechi cu inovația și ce înseamnă să transformi postările din social media într-un „feed” tangibil.
Cum percepi impactul social media asupra artei contemporane? Este acesta un mediu de democratizare a artei sau o platformă care diluează complexitatea mesajului artistic?
Sunt conștient că percepțiile sunt extrem de diverse și că internetul, în general și rețelele sociale în special, sunt instrumente neutre care pot avea valențe divergente. Ușurează comunicarea, dar o și simplifică și distorsionează, iar asta este valabil pentru orice formă de comunicare digitală, cu atât mai evident în cazul artei obiect. Capacitatea mediului virtual de a reda obiectul de artă este limitată la un fișier tip imagine, o simplificare teribilă fie că vorbim despre pictură, sculptură, mixed media sau chiar despre fotografia analog. Avantajul este că o face mai accesibilă publicului cu riscul ca linia dintre obiect și reproducere digitală să devină neclară, iar publicul să nu mai distingă diferența.
Proiectul „Share, Tag or Dye” a eliminat procesul de selecție tradițional. Cum crezi că influențează această abordare percepția publicului asupra artei și a ideii de valoare artistică?
Prin eliminarea selecției am vrut să emulăm democratizarea specifică rețelelor sociale, dar să dăm și un sens mai rotund termenului Open Call, evitând frustrările legate de o evaluare subiectivă a operei. Folosirea imaginilor din social media într-o instalație fizică provoacă granițele dintre online și offline.
Crezi că arta își poate păstra autenticitatea atunci când traversează aceste medii?
Pariul nostru a fost că prin reproducerea unui feed analog, reproducere limitată de capacitatea tehnicii cyanotip, vom putea semnala discrepanța inițială dintre obiectul de artă și reproducerea lui în limbaj binar, așa cum readucerea în real se face cu un compromis de calitate și culoare.
Cyanotipia este o tehnică veche de aproape 200 de ani. Ce semnificație crezi că are utilizarea unei metode atât de tradiționale într-un proiect puternic conectat la era digitală?
Sincer, am ales această tehnică și pentru că este total eco-friendly, ușor și relativ ieftin de realizat, dificultatea fiind dată doar de volumul de lucrări printate, peste 200 într-un interval de două săptămâni.
Cum vezi relația dintre sustenabilitate și artă, mai ales în contextul unei lumi digitale care consumă resurse într-un mod invizibil?
Cred că de acum orice trebuie să ia în calcul măcar sustenabilitatea, iar primul lucru care trebuie adresat sunt relațiile dintre oamenii de pe planetă, aceste relații vor trebui să evolueze către sustenabilitate. În privința fotografiei analog, specialitatea Allkimik, la momentul ei de glorie nu existau aceste preocupări, însă acum sustenabilitatea și impactul asupra mediului sunt avute în vedere în practicile noastre. Chiar plănuim deschiderea unui EcoLab comunitar unde orice doritor să poată developa/mări pe hârtie alb/negru sau color cu substanțe eco, mare parte făcute de noi, aici, în atelier.
Democratizarea artei prin eliminarea procesului de selecție poate fi văzută ca o formă de incluziune. Cum te raportezi la riscurile ca această deschidere să conducă la o banalizare a artei?
Știu că incluziunea este un cuvânt la modă, tot ce sper este să nu fie deturnat. Definiția artei este oricum fluentă, pentru noi, artă cu a mic este tot ce face artistul într-o stare de flow, de prezență absolută. Iar Arta cu A mare este opera care poate facilita consumatorului un moment de prezență absolută. Incluziunea de dragul incluziunii este de evitat, ar trebui mai degrabă create condiții pentru a nu fi nevoie să ne preocupe diferențele de acces.
În era digitală, micul ecran este adesea poarta de acces la artă. Ce crezi că se pierde – sau se câștigă – atunci când lucrările sunt mediate de tehnologia digitală?
Imaginea digitală este un Mozaic. Noi nu mai privim imaginile organic prin ecrane, ci le consumăm sparte în milioane de bucăți. În cazul fotografiei este cel mai evident, este suficient să privești în paralel un print analog și unul digital sau pe ecran pentru a vedea cât se pierde prin descompunerea imaginii în milioane de bucăți și recompunerea ei pe un ecran. Există o coerență optică, o fluiditate și o adâncime care se pierde în formatul digital în mod evident.
Proiectul include workshopuri și tehnici colaborative. Cum crezi că transformă participarea activă a publicului la procesul de creație relația dintre artist și spectator?
Ne place să credem că arta este cu adevărat democratică doar că nu este de multe ori recunoscută nici de artistul clandestin, poți spăla vasele artistic, poți merge pe stradă ca o formă de artă și poți vorbi cu oamenii cele mai banale subiecte și să o faci cu toată atenția și participarea conștiinței. Deschiderea pe care am avut-o dintotdeauna, de a împărtăși ceea ce am primit și noi de la alții ca informație sau formare este vitală, precum apa care curge: trebuie să dai mai departe ce ai primit și să îi încurajezi și pe alții să își găsească fibra artistică.
Care este viziunea ta asupra viitorului artei în era digitală? Va continua să evolueze ca un hibrid între tehnologiile moderne și metodele tradiționale sau va prevala una dintre aceste extreme?
Cred că vom continua să consumăm arta în orice formă ne este prezentată, iar mediul digital va evolua fantastic în privința capacității de reproducere, dar doar după ce vor găsi o soluție de a înregistra imaginea ca un întreg și nu spartă în milioane de bucăți. În același timp, vor fi din ce în ce mai vizibile obiectele create de mâna omului, fie că vorbim de artă sau chiar artizanat, intrarea în era AI și a robotizării va crește atenția și valoarea obiectului care a trecut prin mâinile și energia unui alt Om.
