A fost un oarecare spațiu temporal și mental între decizia mea de a fi freelancer și conștientizarea faptului că asta nu mă mai ținea lipită de un birou și de o tastatură cu program fix. Aceea a fost și perioada în care am început să urmăresc oameni care făceau ceea ce eu doar visam: să călătorească muncind și să dea prioritate vieții trăite după propriile reguli. Atunci am descoperit și blogul Momadica, al Andrei Cazacu, precum și pagina de Facebook unde povestește atât de prietenos despre călătoriile făcute alături de partenerul ei și cei trei copii ai lor. Am profitat de tema ediției pentru a afla mai multe despre munca și educația „pe drum”, despre cum se împacă acest stil de viață cu nevoia de a munci și despre cum arată, de fapt, o viață a unor oameni care știu foarte bine ce își doresc pentru ei și familia lor.
Când și mai ales cum a apărut decizia de a urma acest stil de viață semi-nomad? Ce dorințe, ce nevoi acoperă el?
Sunt mai multe momente cheie care au adus acest gând — de a fi călători semi-nomazi — din culise în scena deschisă a minții noastre. Prima revelație am avut-o într-o seară de vară, proaspeți părinți de bebeluș: atunci ne-am dat seama că urmează doi ani întregi în care nu suntem prinși de nicio locație, în care putem experimenta viața în 3 oriunde vrem noi.
Am început cu o călătorie de probă de 3 săptămâni prin România, pe când primul nostru copil avea 4 luni, pentru a vedea cum ne descurcăm în noua formulă în alte locuri decât acasă, pe drumuri cu mașina și dacă ne lipsește ceva din rutina din orașul nostru. Nu ne-a lipsit nimic, ba chiar ne-am bucurat de fiecare ocazie de a fi spontani, liberi și de a ne explora noua identitate de părinți, călătorind. Peste încă 3 luni, a urmat în mod natural și următorul pas: un zbor în prima zi a anului, spre Insulele Canare, cu bilet doar dus.
Decizia adevărată de a urma acest stil de viață semi-nomad a venit în timpul acestei călătorii. În fiecare zi din cele 4 luni departe de casă, ne-am convins mai mult și mai mult că asta ni se potrivește și că este ceea ce vrem să experimentăm, cel puțin în următorii ani.
Consider că a fi semi-nomazi creează pentru noi un spațiu amplu de dezvoltare și descoperire personală. Ne provoacă să ne adaptăm constant la medii nefamiliare, să fim rezilienți și să scăpăm puțin de dorința de control. Ne încurajează să trăim cu sens și să prioritizăm experiențele și relațiile cu cei din jurul nostru, apreciind mai mult timpul petrecut acasă, alături de cei dragi.
Este un stil de viață care ne satisface nevoia de libertate, de cunoaștere, dorința de a fi într-un proces de continuă învățare, de a ne menține curioși și de a le arăta copiilor noștri că binele este mai prezent în lume decât ni se spune. În același timp, avem unde ne întoarce de fiecare dată când simțim că e prea mult sau când simțim nevoia de a aparține, de comunitate.
Dar oriunde am fi, călătorind sau acasă, acest stil de viață ne împlinește nevoia cea mai mare: cea de a fi împreună și de a-i face pe copii parte din tot ce înseamnă viața noastră.
Ce înseamnă, de fapt, viața semi-nomadă pentru voi? Și cum se încadrează copiii în acest peisaj atât de dinamic?
De obicei, oamenii se categorisesc în nomazi sau statornici, așa că am fost liberi să ne construim propria definiție despre viața semi-nomadă.
Pentru noi, înseamnă să călătorim mult, în porții lungi, scurte, în toate felurile în care ne propunem sau avem ocazia. Dar înseamnă și să avem unde ne întoarce și să ne construim o viață acolo, o bază care să ne ofere stabilitate, constanță, coerență și unde să ne putem concentra pe pasiunile noastre în afara călătoriilor.
Copiii se încadrează foarte bine în acest peisaj dinamic pentru că acest model de viață s-a născut, de fapt, chiar odată cu ei. A fost gândit astfel încât să ne fie bine împreună și este adaptat constant preocupărilor și nevoilor diferite ale fiecărui membru al familiei. E drept că lucrul acesta a devenit ceva mai complicat, acum că avem 3 copii de vârste diferite (8, 5 și 2 ani), dar zic eu că încă reușim să ținem pasul cu fiecare dintre ei.
Pentru o parte dintre cei care vă urmăresc, cred eu, pare că voi sunteți mereu în vacanță. Ceea ce îmi imaginez că nu este adevărat întocmai, de vreme ce trebuie să vă câștigați existența chiar și atunci când sunteți plecați. Se înțeleg bine drumurile cu munca?
Da, poate când ne uităm la fotografiile și videoclipurile noastre și nouă ni se pare că suntem mereu în vacanță, dar nu asta este realitatea.
În multe dintre călătoriile noastre, cel puțin unul dintre noi lucrează. Dar încercăm continuu să ajustăm timpul dedicat muncii atunci când călătorim, pentru a fi prezenți și conectați unii cu alții. De exemplu, pentru că în ultimii 2 ani am scurtat perioada plecărilor de iarnă de la 2-3 luni la 4-5 săptămâni, încercăm ca în această călătorie să avem o vacanță adevărată. Vara, când suntem pe drum 2-3 luni, combinăm munca cu vacanța, iar în plecările scurte, nu lucrăm decât dacă este neapărat necesar.
Alex, soțul meu, a lucrat aproape constant, în afară de primul an de viață al lui Carol. Eu am avut 6 ani și jumătate de concediu în acești 8 de când am devenit mamă, în care, desigur că nu am putut sta chiar pe margine, însă am avut flexibilitatea să îmi aleg un program scurt și nu foarte intens și m-am dedicat, mai ales, proiectelor personale.
În perioada dintre ultimele două concedii am avut o perioadă în care drumurile nu s-au înțeles foarte bine cu munca: eu lucram, eram și însărcinată și nu mă simțeam tot timpul grozav, Alex lucra și deși ne planificaserăm toată vara la minut, toate planurile ne-au fost deturnate de covid în timp ce eram în Portugalia; a trebuit să regândim toată vara în acest condiții. Nu a fost ușor, însă am învățat câteva lecții importante atunci.
Dacă e să alegem o rețetă de succes pentru lucru în timpul călătoriilor, aceasta ar începe cu o combinație de muncă remote și călătorii slow-travel. Să plecăm cu temele bine făcute de acasă, ca să nu avem de făcut itinerarii și research extensiv atunci când suntem deja în călătorie. Să ne trezim de dimineață, înaintea copiilor, pentru a face partea cea mai grea din ziua respectivă. Să avem acces la internet cu viteză decentă și să avem toate cele necesare în imediata apropiere.
Eu, cel puțin sunt extrem de inspirată atunci când călătorim și prefer să creez lucruri dintr-un mediu în care creierul meu este în stare de fascinație decât din mediul de acasă, din zona de confort. Însă, am înțeles că nu este fezabil să călătorim în ritmul obișnuit în timp ce muncim, ci, mai degrabă, să stăm perioade mai lungi în fiecare destinație și să ne împărțim foarte atent sarcinile și activitățile.
Cum vi se pare că se dezvoltă copiii voștri astfel, fiind expuși unei educații non-formale pe care nici o școală nu o poate suplini, consider eu, prin pură teorie?
Îmi place mult ce observ la cei mici și sunt recunoscătoare că am putut alege acest mod de învățare. Cred că este minunat că au ocazia să învețe direct din ceea ce experimentează, ce cunosc cu propriii ochi, ce simt cu propriile mâini. Copiii învață impresionant de rapid, dacă interesul este sincer.
Din punct de vedere cognitiv, acumulează constant multe informații și abilități, însă impactul cel mai puternic al călătoriilor se vede clar în felul în care se descurcă și cum le vin idei pentru a rezolva orice situație. În felul în care au încredere în ei înșiși, dar și în oameni. În felul în care prețuiesc și respectă Pământul și diversitatea lui. Se adaptează foarte ușor la situații noi, acceptă cu ușurință perspective diferite de ale lor și, poate cel mai important, își dezvoltă skilluri folositoare în viața reală.
Copilul nostru cel mare a fost înscris de curând și la cursurile unei școli alternative, cu prezență fizică. Ne dorim același lucru și pentru ceilalți copii ai noștri, când le va veni vremea, mai ales în perioada 7-11 ani, când prieteniile și socializarea cu alți copii de vârstă asemănătoare sunt foarte importante în dezvoltarea lor. Nu ne dorim să omitem complexitatea relațiilor sociale care se dezvoltă într-o comunitate stabilă și, momentan, reușim să îmbinăm cele două lumi. Vom vedea mai departe cum se vor aranja lucrurile, poate cu schimburi de experiență între școli, poate cu un an pe drum sau în feluri la care nu ne-am gândit încă.
Worldschoolingul capătă tot mai multă popularitate și la noi, chiar dacă se dezvoltă într-un ritm timid. Aveți sfaturi pentru cei pe care îi tentează gândul de a nu-și crește copiii în „pătrățica lor” bine delimitată? Sau poate lucruri pe care, având experiența de-acum, le-ați face și voi altfel dacă v-ați întoarce în timp, la începuturi?
Da, avem multe de spus vizavi de acest subiect. Câteva sfaturi pe care le-am da celor care vor să încerce acest mod de a petrece timpul din călătorii și care vor să se implice activ în educația copiilor ar fi:
- Căutați modelul de worldschooling ce se potrivește familiei voastre, experimentați până găsiți propria rețetă;
- Profitați cât mai mult de perioada 0-7 ani, când copiii au nevoie de familia lor și de foarte puține pe lângă;
- Rămâneți curioși și învățați cot la cot cu cei mici. Worldschoolingul este un mindset de aplicat în viața de zi cu zi, nu doar un fel de a fi în călătorii;
- Încercați să aveți cât mai mult contact cu latura umană în călătoriile voastre; fără oameni, locurile rămân doar niște locuri.
- Nu lăsați teama de necunoscut sau de a fi judecați să vă influențeze deciziile; fiecare familie știe ce este mai bine pentru puii ei.
- Cel mai greu pas din toată călătoria este să alegi destinația; odată ce știi precis unde vrei să ajungi, vei găsi și modul în care să o faci.
La întrebarea „Ce ai învățat astăzi?”, ce ar putea răspunde copiii voștri într-o… zi obișnuită de vineri, 26 aprilie, să spunem?
Finalul de aprilie ne-a prins în vremuri foarte aventuroase. Ca să ofer puțin context, de anul trecut, am început să organizăm călătorii pentru familii, în stilul nostru de călătorie, iar vineri, 26 aprilie, ne-a prins însoțind un astfel de grup în Malaysia.
Atât copiii noștri, cât și ceilalți copii din grup, și-au început ziua printre specii de orhidee, de păsări și fluturi chiar în locul în care ele trăiesc în mod uzual. Au învățat despre istoria și arhitectura malaeziană și despre contrastele orașului Kuala Lumpur. Au învățat să picteze batik la un atelier de artă tradițională malaeziană și au admirat Turnurile Petronas Twin, care obișnuiau să fie cele mai înalte din lume. Au experimentat gastronomia locală și au interacționat cu copii localnici. Și pentru că eram chiar la începutul excursiei în Malaysia, am profitat de ocazie pentru a mai povesti o dată despre fusuri orare, rotația și forma Pământului, zone de climă și efectul razelor soarelui la Ecuator.
Cunosc persoane care, de când au devenit părinți, spun deseori că „nici la baie nu pot să mă duc” sau „ah, nici nu se pune problema să plec sau să plecăm undeva câteva ore”. Înțeleg că fiecare experiență este diferită, nici nu se pune problema, dar acum caut un sfat personal. Pentru că nu am copii, dar îmi doresc ca, dacă e să am cândva, să nu ne fim piedici în dezvoltare și cunoaștere. Ce funcționează la voi pentru acest stil de viață?
Relaxarea și stabilirea priorităților. Viața cu copii nu este mereu ușoară și, subliniez, mai ales viața cu mai mulți copii. Noi nu avem ajutor cu copiii nici acasă, așa că atunci când plecăm, funcționăm în același sistem cu care suntem obișnuiți.
Starea de bine a părinților contează foarte mult, iar până la câțiva ani buni, copiii nu au alte preferințe decât să fie alături de părinții lor, să aibă muuult timp de joacă, să stea în natură și să nu aibă un program strâns, pe fugă.
Eu mă voi bucura mai mult de o zi pe o plajă tropicală, în care beau un ceai rece într-un hamac, în timp ce copiii se aleargă pe lângă mine sau în care stăm cu toții pe nisip și desenăm orașe imaginare, decât să umblu cu 3 straturi de lână în mână în timp ce copiii aleargă pe lângă mine, ca să nu se îmbrace (true story).
Ce contează și în acest caz este tot mindset-ul. Pentru noi este atât de valoros că putem trăi aceste experiențe împreună, încât nimic nu este o piedică în a trăi astfel. Ce ne ajută foarte mult este faptul că avem o direcție; știm exact cum vrem să trăim perioada asta a vieții și vrem să o onorăm pentru a ne uita în spate cu bucurie, nu cu regret.
Putem demonta mitul care spune că e nevoie de foarte mulți bani, aproape la un nivel inaccesibil celor mai mulți dintre noi, pentru a călători?
Da și nu. Ca în fiecare caz, depinde de mulți parametri, dar cei mai importanți sunt destinația și stilul de călătorie. Dacă adunăm biletele de avion pentru 5 persoane, într-o destinație de peste ocean, plus cazări sofisticate, plus mese numai la restaurante de top, plus experiențe și activități costisitoare sau special concepute pentru turiști, este nevoie de foarte, foarte mulți bani, aproape la un nivel inaccesibil celor mai mulți dintre noi.
Însă atunci când călătorești pe termen lung, nu este sustenabil să călătorești în modul descris mai sus. În loc să cumperi 5 bilete de avion, poți alege o țară apropiată, unde poți ajunge cu mașina. Sau poți căuta o croazieră care îți oferă și cazare și masă pe timpul călătoriei și pe parcursul căreia vei opri și în locuri noi.
Poți să te cazezi în apartamente închiriate pe termen mai lung sau poți alege cazări la localnici acasă sau în campinguri, care scad mult media totală a costurilor cazării. Poți vizita prieteni și rude sau poți închiria o autorulotă.
Pe lângă restaurante, poți găti mic-dejunuri și cine rapide în bucătăria din apartament. Sau poți face un picnic pe plajă sau în parc — e o atmosferă atât de minunată în multe din țările din vest, toate pajiștile din parcuri sunt pline de oameni care vin la picnic.
Moduri de a călători ieftin există, trebuie doar să te informezi și să cauți constant soluții.
„Acasă” este încă România? Văzând atâtea locuri noi și cu siguranță atrăgătoare, experimentând culturi și societăți care poate vi se potrivesc mai bine chiar decât cele de origine, cum faceți de totuși rezistați tentației de a vă muta definitiv în unul din aceste locuri?
Da, acasă este încă România, dar este un sentiment pe care îl evaluăm constant. Suntem des tentați să încercăm să ne mutăm într-o altă țară, însă știm că fiecare loc, oricât ar fi de frumos vine cu dezavantajele lui și cu niște probleme pe care încă nu le cunoaștem. Asta ne determină să alegem momentan problemele familiare, cărora știm, în mare parte, cum să le facem față.
De asemenea, avem în țară bunici, părinți, frați și mulți prieteni pe care vrem să-i ținem aproape. Avem o casă care ne place și o comunitate în care ne implicăm constant. Costul vieții este în continuare unul mic față de alte țări, ceea ce ne permite să ne păstrăm stilul de viață. Clima din București este convenabilă, cu doar 3 luni pe an cu adevărat neplăcute (pe care facem tot posibilul să le evităm).
O nevoie foarte puternică pentru noi este de a locui aici, dar de a simți că suntem cetățeni ai lumii, de a ne bucura de tot ce are lumea mai bun de oferit pentru noi acum, alături de copii și nu doar la pensie. Și faptul că România este baza, ne ajută să călătorim mereu în alte locuri. În orice alt loc am sta, una-două dintre călătoriile anuale ar fi probabil înspre România, ceea ce nu pare prea atrăgător.
Puteți face un top — 3 sau 5 — cu destinațiile voastre favorite? Și poate unul și cu cele unde încă nu ați ajuns, dar la care visați de mai multă vreme?
Sigur, listele și topurile sunt specialitatea mea.
Destinațiile noastre favorite sunt: Costa Rica, Thailanda, Indonezia, Mexic și Franța.
Visăm de multă vreme la Polinezia Franceză, Seychelles (unde am și avut bilete la un moment dat), Noua Zeelandă și Japonia. Sperăm să le vizităm curând și să vă povestim despre noua noastră listă de favorite.
Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #12, ediția de vară 2024.
Fotografii din arhiva personală Momadica.
