Read the English version of this interview. Citește aici interviul în engleză.
Mirinae Lee s-a născut și a crescut în Seul. A publicat proză scurtă în Antioch Review, Meridian, Black Warrior Review, Pleiades, Shenandoah și Massachusetts Review. Locuiește în Hong Kong împreună cu soțul și copiii. „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” este primul său roman, apărut de curând la Editura Trei, traducere de Mihaela Doagă, în colecția Fiction Connection, coordonată de Magdalena Mărculescu.
Am citit cu mare interes Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul și m-a impresionat personajul principal, tocmai pentru că personajele-femei trickster în literatură sunt atât de rare. Violența și abuzurile din Stațiile de Confort rămân mărturii prea greu de înghițit și doar ficțiunea le poate oferi un sens acestor lucruri inumane, proza scriitoarei coreene oferindu-ne un scurt moment de revendicare prin ochii protagonistei.
Am vorbit cu scriitoarea Mirinae Lee despre romanul său de debut pe care l-a scris în engleză, și nu în coreeană, despre alegerea minunată de a crea un personaj feminin trickster, o femeie a cărei identitate fluctuează și variază, mulându-se pe realitățile și contextele istorice cu care se confruntă.
„Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” e o carte pe care cu greu o poți lăsa din mână. Te păcălește, într-un fel, să te scufunzi din ce în ce mai adânc. De ce te-ai decis să scrii în engleză și nu în coreeană?
Nu a fost ceva plănuit dinainte. M-am născut și am crescut în Seul, având o educație coreeană tradițională. Am început să învăț engleza ca limbă academică doar după ce am devenit adult. Așa că atunci când am început să scriu ficțiune, am scris mai întâi în coreeană. Am crezut că a imposibil să scrii literatură într-o limbă străină, una la care nu ai fost expus de la început, în profunzime. N-am știut c-o să-mi înfrâng singură prejudecata asta într-o zi. Dar decizia de a scrie primul meu roman în engleză nu a fost una calculată. Datorită muncii soțului meu, a trebuit să mă mut la Hong Kong după ce ne-am căsătorit. Programul de scriere creativă la care m-am înscris la master era predat în engleză, engleza fiind limba oficială în Hong Kong. Așadar, nu am avut de ales, de fapt, și a trebuit să trec la a scrie în engleză. Și, pentru un motiv pentru care nu-l înțeleg încă prea bine, engleza s-a dovedit a fi un instrument mult mai bun pentru scrierea ficțiunii. La scurt timp după ce am început să scriu în engleză, povestirile mele au început să fie publicate în reviste literare din America.
Inspirația pentru personajul trickster a fost o mătușă de gradul doi care a evadat din Coreea de Nord. Ți-au fost povestite aceste experiențe? Ne poți spune mai multe despre cum a luat naștere această carte și ce rol a jucat mătușa ta aici?
Deși experiența mătușii mele a fost inspirația pentru cartea aceasta, povestea nu e despre viața ei, de fapt. Când am vrut să o intervievez ca la carte, nu mi-a putut spune o poveste coerentă din pricina Alzheimerului care avansa destul de rapid. Așa că romanul a devenit într-un final un amestec între imaginația mea neînfrânată și documentarea pe care am făcut-o despre subiecte istorice relevante. Dar e adevărat că anumite caracteristici-cheie ale protagonistei vin din personalitatea mătușii mele. Ea era atât de departe de altele, atât de diferită de majoritatea femeilor din generația ei, care au fost educate să fie modeste și să-și sacrifice viețile pentru soții și copiii lor. Mătușa mea adora să-și arate inteligența și capacitatea de a vorbi limbi străine; ea a evadat din Coreea de Nord în jurul vârstei de 60 de ani, lăsându-și soțul și copiii în urmă. Era și o povestitoare foarte ingenioasă, istorisirile sale extravagante ajungând adesea în pragul fanteziei.
Mi s-a părut foarte intrigant că ai ales termenul trickster pentru a identifica protagonista puternică. Un trickster este, desigur, o persoană înșelătoare. Este cineva care e isteț și șiret și care, în același timp, este scutit de judecăți de valoare. Sau, mai degrabă, devine dificil să spunem simplu dacă un trickster e bun sau rău. Mi-ar plăcea să știu mai multe despre această alegere terminologică și ce anume acoperă & descoperă.
Ce definiție minunată pentru un trickster. Mulțumesc. Da, iubesc cuvântul englezesc trickster, căci cuprinde o varietate atât de dinamică și complexă de semnificații. Este un cuvânt care nu poate fi reprodus întru totul în alte limbi și, astfel, multe dintre editurile non-anglofone n-au avut de ales și au trebuit să schimbe cuvântul cu ceva potrivit în limbile respective. Mi s-a părut fascinant că în România editura s-a decis să păstreze cuvântul englezesc în titlu. Este un cuvânt atât de special și conține atât binele și răul în el; într-un fel, ridică șiretenia umană la ceva estimabil, luminând zona complexă și gri a naturii umane. Crescând, nu am văzut prea multe femei protagoniste în literatură care rezidă în această zonă gri a moralității tocmai pentru că rolul de trickster a fost tradițional asociat bărbaților. Cele mai multe personaje centrale din literatură pe care le știam — în special asiatice — erau fie femei virtuoase sau femmes fatales, fie victime neajutorate și vrăjitoare. Așa că am vrut să creez o eroină neconvențională care este și virtuoasă și păcătoasă, echipată cu un simț al justiției, dar și cu o viclenie calculată.
Există o anumită violență în cartea ta. Desigur, dat fiind că acțiunea se petrece în timpuri grele, de război, violența e inevitabilă. Însă am fost impresionată de anumite detalii cu privire la violența împotriva femeilor și modul în care erau folosite ca fete de confort, prostituate, de forța militară. Mai mult de atât, nu cred că e vorba doar de actul în sine, ci chiar de maniera în care erau privite ca rezervoare pentru satisfacerea nevoilor; femeile din carte au avut inclusiv uterele scoase, de parcă acestea ar fi doar niște unghii sau fire de păr. Cât din asemenea detalii traumatizante pot fi citite în cheie reală și cât sunt ele ficționalizate?
Din păcate, cele mai multe dintre detaliile atroce sunt fie direct corespondente, fie bazate pe mărturisirile supraviețuitoarelor Stației de Confort. În fapt, cele mai groaznice părți din mărturisirile lor, cele mai inumane abuzuri prin care au trecut Fetele de Confort nu au ajuns în acest roman. Nivelul de cruzime umană al Stațiilor de Confort era atât de extrem și absurd încât nu am reușit să îl fac credibil în ficțiunea mea. Asta e ironia tragică, realitatea este uneori mai bizară — mai extremă sau mai dramatică — decât ficțiunea, așa că ai nevoie s-o diminuezi ca s-o faci să pară reală.
Îți dorești ca cititorii tăi să exploreze această violență în termenii feminismului? Ca cititoare, eu o văd pe protagonistă ca pe o femeie completă, impenetrabilă și care este, prin natură sau circumstanță, o luptătoare și o feministă. Poate e irelevant dacă această denominare este prezentă, dacă ne gândim la condiția tricksterului.
Cum spuneam mai devreme, tricksterul este cu siguranță o eroină neconvențională, care are și virtute, și violență în ea. Poate să simtă empatie profundă și iubire pentru ceilalți, dar, în același timp nu îi este frică să folosească orice mijloc de violență ca să se salveze pe sine sau pe cei pe care îi iubește atunci când toate demersurile pașnice au eșuat. În acest sens, Trickster este opusul personajelor feminine tradiționale asiatice din literatură sau cinema, cărora nu le era permis să aibă un spectru întreg de calități umane și emoții, cu toate părțile bune, dar și cele malefice. Dacă Trickster ar fi reală și în viață și dacă ar fi întrebată dacă e feministă, cred că ar spune că da, sigur că este. Prin definiție, o persoană feministă e cineva care crede în egalitatea dintre sexe, care crede că femeile ar trebui privite ca ființe umane întregi, precum bărbații. Astfel, într-o lume întreagă la minte, toți ar trebui să fie feminiști.
Când ajungem la A șasea viață, naratoarea spune: „În fond, să adopți diverse identități e totuna cu a vorbi mai multe limbi.” Mi s-a părut fascinantă analogia. O poți dezvolta, te rog? E de acord scriitoarea Mirinae Lee cu această afirmație? Dacă da, cum adoptăm diverse identități fără să ne disipăm sinele?
„Fără să ne disipăm sinele” este o expresie atât de interesantă. Însă, ideea unui sine stabil e o iluzie, conform neuroștiinței. Ceea ce percepem drept identitățile noastre adevărate sunt doar moduri în care sunt programate creierele noastre, ele fiind, de altfel, supuse schimbărilor care depind de experiențele și practicile noastre. Deși suntem născuți cu anumite predispoziții, identitățile noastre se schimbă în mod natural în timp, trecând prin diverse evenimente în viețile noastre. A învăța o limbă străină este o experiență unică, care poate să ne învețe despre mutabilitatea sinelui. O limbă umană nu e doar un instrument cu ajutorul căruia ne exprimăm gândurile, ci și un cadru care influențează puternic gândirea. Dacă vrei să ajungi să înțelegi foarte bine o limbă străină, nu poți să te ferești de absorbția culturii și istoriei pe care o reprezintă limba respectivă. Să vorbești fluent o limbă străină înseamnă să îți lărgești modul de gândire, adoptând noi concepte și idei pe care nu le ai în cultura ta nativă. Nu este întâmplător că cei mai de succes spioni, care pot juca roluri atât de diferite fără efort, precum protagonista trickster, sunt multilingvi.
Povestitul e foarte important pentru protagonista trickster. Ea poate țese povești și identități, așadar poate fi trickster. Adesea am simțit că aici e inima puterii, flacăra din care scapără totul. Nu pot să nu mă întreb dacă aceasta este o realitate și pentru tine, nu doar pentru personaj. Ai știut dintotdeauna că vei fi scriitoare? Cât de importante sunt poveștile pentru tine?
Povestitul, storytellingul, este unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le are ființa umană. Biologia evoluționistă ne spune că viețile umane nu au nicio însemnătate specială, că oamenii sunt pur și simplu aici și funcționează ca niște mașini de supraviețuire, care duc genele mai departe. Abilitatea noastră de a inventa și a investi în povești ne permite să creăm propriile noastre semnificații în lumea asta, prin narațiunile noastre. Ar trebui să fim, desigur, precauți pentru că poate deveni și un instrument de manipulare în masă, în mâinile cuiva care doar caută să câștige putere, și astfel să producă adevărate tragedii. În termenii vieții de zi cu zi, povestitul este una dintre cele mai valoroase surse de entertainment și confort și, în același timp, un mod în care oamenii pot oferi sens vieților lor în timpuri dificile, așa cum fac și personajele mele femei în timpul sclaviei în vreme de război.
La un moment dat, personajul Mihee gândește: „Oameni care cunosc comunismul doar teoretic. Pentru ei, sărăcia însemna doar vorbe pe o pagină, niciodată o gheară în stomac.” Niciodată o gheară în stomac mi s-a părut o expresie teribilă și frumoasă. M-am simțit însă și vinovată citind-o. M-am născut la patru ani după căderea comunismului în țara mea și, din păcate, am făcut mulți ani ceea ce jurnalista Maria Ressa ne avertizează să nu facem: am luat democrația de-a gata, ca pe un bun/drept sigur. Chiar dacă departe de orice intenții moralizatoare, cât de importante sunt astfel de lucruri pentru cartea ta?
Cred că mai degrabă am vrut să critic anumiți filosofi vestici de la jumătatea secolului XX care au încercat să analizeze problemele „Lumii A Treia” fără să înțeleagă situația particulară a fiecărei țări în realitate. De exemplu, au avut niște viziuni foarte polarizate despre țările comuniste din Asia: intelectualii de dreapta pur și simplu le-au văzut pe toate ca fiind rele, în timp ce majoritatea celor de stânga au romantizat ideologiile lor, fiecare parte eșuând în a vedea nuanțele lor distinctive. Azi situația economică și politică din Coreea de Nord este diferită de cea din Vietnam, de exemplu, dar dacă te uiți la ele doar ca la un bloc de țări comuniste, nu poți înțelege în mod corect că ele merg pe drumuri atât de diferite. În general, am vrut să arăt pericolul de a ști ceva doar teoretic, fără prea multă experiență în realitate.
Mook Miran, tricksterul, mănâncă pământ. Și cumva asta devine un motiv important. De ce o face?
Cred că o face pur și simplu pentru că vrea s-o facă. Așa cum spune chiar ea în roman, simte uneori o nevoie puternică de a o face. Acest detaliu a fost de fapt inspirat din experiența mea, eu mâncam pământ când eram copil. Deși am depășit această fază, îmi amintesc încă mirosul, gustul și impulsul ciudat care mă făcea să mănânc pământ.
Mulțumesc pentru interviu și felicitări, ai scris o carte atât de interesantă!
Mulțumesc pentru aceste întrebări complexe și profunde.
Read the English version of this interview. Citește aici interviul în engleză.
