Mihai Marian (n. 1975) este poet cu două volume la activ, traducător literar și coorganizator al clubului de lectură Noise Poetry. Traduce poezie din limbile italiană, engleză, franceză, germană și spaniolă și a publicat poeme proprii în majoritatea revistelor importante din România. Selecții din poemele lui au fost traduse în engleză, spaniolă, italiană și maghiară. Este, din 2018, redactor al revistei buzoiene Literadura.
Mihók Tamás: Mihai Marian (zis și negru opac), ești poet și activist literar, autor a două volume de poeme și cofondator a două proiecte literare adiacente – o pagină de Facebook de popularizare a poeziei (nu doar) contemporane și un club de lectură cu întâlniri într-un pub buzoian –, care funcționează sub numele de Noise Poetry. Din ce impuls v-a venit inițiativa? De ce tocmai „Noise Poetry” și cât de bine crezi că reflectă acest nume programul vostru?
Mihai Marian: Este foarte amuzant că la aproape 6 ani după ce am renunțat la acest pseudonim, oamenii încă îmi spun așa. Se pare că această alăturare de cuvinte a avut un impact mai mare decât m-aș fi gândit vreodată. Hm, „activist”… Cât de perturbant sună cuvântul ăsta pentru mine. Cred că în copilărie a fost primul cuvânt pe care l-am asociat cu răul. Aveam în jur de 7 ani, se întâmpla în chiar prima zi de școală, când niște tovarăși ne-au bătut, undeva aproape de miezul nopții, la ușă să o întrebe pe mama, după ce s-au recomandat ca fiind „activiști de la partid”, unde este tata. Mai târziu am aflat că, la una dintre ședințele care se ocupau cu desemnarea noilor membri, tata a refuzat să participe. Mai târziu, liderul de sindicat l-a întâlnit pe tata la una dintre toaletele fabricii unde lucrau și i-a adresat câteva cuvinte injurioase, l-a înjurat de mamă. Întâmplarea a făcut ca bunica să fi murit cu doar câteva zile înainte. Ce a urmat? Tata l-a bătut destul de zdravăn pe individ, apoi l-a băgat cu capul în toaletă și a tras apa în timp ce i-a rupt și aruncat în toaletă carnetul de partid, care îi căzuse din buzunar individului în timpul încăierării. Tata a scăpat de pușcărie doar pentru că era singurul din fabrică la vremea aceea care știa să repare mașinile care veniseră de puțin timp în fabrică din Republica Democrată Germană. Doar intervenția doamnei director l-a salvat de închisoare. Dar, revenind la întrebarea ta, ideea acestui club de lectură a apărut în primăvara lui 2019, după ce am fost invitat de Claudiu Komartin (care la rândul său a fost unul dintre poeții invitați să citească în cadrul clubului de lectură Noise Poetry) să citesc la Institutul Blecher. Eram acolo cu colega mea Lorena Purnichi, era vorba despre o ediție aniversară, ediția cu numărul 200. Am fost impresionați de vibe-ul de acolo, de lecturile celorlalți poeți, de felul în care vibra aerul în jur, de calmul, detașarea, dar în același timp atenția la tot ce se citea ale celor care erau acolo, la Tramvaiul 26.
Amândoi am înțeles instantaneu cât de important este pentru un poet, pentru un scriitor să facă periodic parte dintr-un astfel de mediu, să respire o astfel de atmosferă. Așa că am discutat cu ea despre cum am putea pune acest lucru în practică și într-un oraș așa cum este Buzăul. Începutul a fost ușor, mai ales că am fost încurajat de niște oameni care îmi sunt și acum alături: de poeții Teo Cabel, Mihaela Roxana Boboc, Laurențiu Belizan, Gina Zaharia, Valeria Manta Tăicuțu, Nicolai Tăicuțu. Greul a urmat mai târziu, pentru că e dificil într-un oraș atât de mic să aduni constant un număr de oameni care să își dorească un astfel de eveniment.
De ce Noise Poetry? Pentru că ne-am dorit în primul rând să sune bine, să fie ușor de memorat, să aibă un sound fresh, să aibă impact. Și apoi pentru că ne-am dorit să promovăm pe această platformă nu doar poezie românească, dar și poezie pe care eu împreună cu colega mea o traducem din franceză, germană, engleză, italiană și spaniolă. Pentru acest lucru avem o rubrică specială care se numește „Traducerile de vineri”, rubrică ce este, de altfel, una dintre cele mai populare ale platformei Noise Poetry. Trebuie să spun că pagina s-a impus destul de repede ca fiind una dintre cele mai frecventabile din online-ul poetic românesc, am adunat deja 7.700 de prieteni în jurul nostru. Sunt 7.700 de prieteni care urmăresc postările noastre aproape zilnice, postări care aduc în fața lor poezie scrisă de autori debutanți, de autori consacrați. De asemenea, nu cred că pierdem vreo apariție editorială importantă. Promovăm, probabil mai rapid și mai susținut decât oricine altcineva, volume de poezie de la edituri și mici, și mari, fără niciun fel de părtinire. Singurul criteriu după care ne ghidăm, pe care îl luăm în considerare, este calitatea. We’re making Noise, as loud as we can.
M.T.: Pagina de Facebook Noise Poetry împlinește în curând 4 ani, am putea spune, deci, că ați depășit punctul critic al proiectelor literare în fașă, care, de regulă, demarează în trombă, dar se lasă păgubașe după scurt timp. Ce obiective v-ați stabilit la început și cum vedeți retrospectiv materializarea lor?
M.M.: Cum spuneam, obiectivul nostru principal a fost și este acela de a promova în special poezia contemporană românească, poezia scrisă de tinerii autori, de nedebutați (lor le este dedicată rubrica #yournoise, rubrica din fiecare duminică a platformei noastre, unde ne pot trimite poemele lor pe adresa negruopac10@gmail.com), dar și de autorii consacrați. Trebuie să spun cu nedisimulată mândrie că oameni care în urmă cu 3-4 ani băteau ezitant la porțile noastre din postura de începători într-ale poeziei au publicat mai târziu volume excelente. Ne bucurăm că am fost printre primii care le-au dat încredere să continue să citească, să scrie, să muncească. Exact acesta este unul dintre lucrurile pe care ni le-am dorit la demararea proiectului.
M.T.: Dând scroll masiv pe feedul paginii, am constatat că una dintre prioritățile voastre este scouting-ul: descoperirea și promovarea de talente poetice tinere. Marian, pentru care dintre poeții tineri autohtoni (fete și băieți nedebutați, dar remarcați de tine) bagi mâna în foc că vor ajunge departe?
M.M.: Pe parcursul acestor aproape 4 ani, am primit pe mailul nostru, pentru rubrica #yournoise, despre care vorbeam mai devreme, peste 1.500 de propuneri de publicare. Noi, chiar dacă ne-a fost imposibil să le răspundem tuturor, am citit TOATE mesajele, chiar și pe cele în care eram înjurați atunci când nu acceptam să publicăm unii autori. Am publicat, însă, peste 250 de tineri nedebutați – cred că le-ar sta bine împreună într-o antologie, poate mă aude vreo editură cu ocazia asta. Nu îți voi da nume, dar am descoperit voci explozive, percutante încă de la primele texte, dar am urmărit cu interes și autori ezitanți (până la urmă, un lucru firesc pentru cei care abia încep să scrie poezie) la început, dar pe parcurs din ce în ce mai viguroși, mai scânteietori. Nu știu exact ce înseamnă ca unul dintre acești tineri să ajungă „departe”, dar da, pot să bag mâna în foc pentru ei, nu pentru cineva în special, dar… hai, până la urmă pot să îți spun că aș băga mâna în foc pentru fete. Mai ales pentru fete.
M.T.: Relativ recent, tot la inițiativa echipei voastre, a luat ființă în Buzău un club de lectură ambițios și extrem de necesar. Care e formatul edițiilor, cât de des vă întâlniți și ce categorie de scriitori doriți să invitați în viitorul apropiat?
M.M.: Inițial, intenția a fost să ne întâlnim lunar, însă așa cum am lăsat să se înțeleagă anterior, e dificil ca un astfel de lucru să se întâmple într-un oraș relativ mic, așa cum e Buzăul. Dar de fiecare dată când ne vedem (cam o dată la două luni), e o sărbătoare pentru fiecare dintre noi, mai ales că i-am avut invitați de-a lungul timpului – cu excepția perioadei pandemiei de Covid – pe Claudiu Komartin, Radu Andriescu, Ioana Tătărușanu, Radu Nițescu, Valeria Manta Tăicuțu, Nicolai Tăicuțu, Teo Cabel, Bogdan-Alexandru Petcu, Ana Pușcașu, Lucian Mănăilescu, Laurențiu Belizan, Sorin Despot, Elena Bălășanu, Vlad Mușat, Silviu Gongonea, Gina Zaharia, Ramona Müller, Yigru Zeltil, Alexandra Mălina Lipară, Andrei Zbîrnea, Cornelius Drăgan, Șerban Mihalache, Marian Neguțu.
De obicei, întâlnirile noastre durează puțin peste 90 de minute, însă de fiecare dată unii dintre noi mai rămân la „discuții” cel puțin încă două ore. Facem câte-o prezentare invitaților, îi invităm să ne citească textele lor, după care le adresăm câteva întrebări. Astfel se leagă conversații foarte interesante.
Ce categorie de scriitori dorim să invităm în continuare? Păi pe una singură, cea a scriitorilor, indiferent că scriu poezie sau proză.
M.T.: Să trecem și la proiectele literare personale. Ai publicat două volume de poeme cu mult potențial expresiv, negru opac (2018) și în timp ce tu (2019, reeditat în 2022), conferindu-ți bilete de intrare la masa la care se poartă, ipotetic, dialogul poeziei contemporane autohtone. Cât de mulțumit ești de ecourile cititorilor tăi, fie ei critici literari versați sau virtuozi ai Goodreadsului de toate zilele? Dar de editorii cu care ai colaborat?
M.M.: Îți mulțumesc că spui asta. Da, cele două volume au fost publicate în urma câștigării unor concursuri. Reeditarea celui de-al doilea se datorează Editurii Charmides, respectiv scriitorului Dan Coman.
Dacă vorbim despre volumul de debut, despre negru opac, trebuie să spun că feedbackul din partea cititorilor a fost unul extraordinar, total neașteptat, sunt încă uimit de felul în care oamenii au reacționat: unii au cumpărat și câte 3-4 exemplare, chiar și pentru prieteni. Cărțile au ajuns în toată țara, dar și în Spania, Italia, Mexic, Suedia, Canada. Știu asta pentru că m-am ocupat personal de vânzarea lor, Editura Eurostampa neavând posibilitatea să le distribuie în librării.
La un moment dat chiar am început să mă îngrijorez, pentru că nu înțelegeam ce se întâmplă: ecourile din partea publicului erau mai mult decât îmbucurătoare, însă din partea criticilor nu primeam foarte multe semnale. Dar cu timpul au început să apară și acestea. Pentru un tip care până cu câteva luni înainte de publicarea volumului de debut semna peste tot cu pseudonimul „negru opac” nu a fost deloc rău. În schimb, când am publicat în timp ce tu, un an mai târziu, lucrurile au stat exact invers: am pierdut o parte din cititorii volumului de debut, dar am câștigat alții noi și, la fel de interesant și de important, au apărut cronicile mai mult decât favorabile din partea criticilor.
Pe Goodreads ambele cărți au fost foarte bine primite, le mulțumesc tuturor celor care au notat cărțile și care au lăsat o părere despre acestea. Cine este interesat poate să dea un search pe Google sau să intre pe aplicație.
Colaborarea cu editorii a fost ideală: atât cei de la editura timișoreană Eurostampa, cât și cei de la Charmides au fost mai mult decât îngăduitori: au fost atenți la orice dorință a mea, indiferent că am dorit să aduc schimbări unor texte sau că am dorit să schimb copertele volumelor. Îi apreciez cu toată sinceritatea, le respect profesionalismul și le rămân îndatorat.
M.T.: De câte ori te citesc, (neo)expresionismul versurilor tale are pentru mine efectul unei grindine de vară târzie. Mizezi fără doar și poate pe latura estetică a poeziei, fiind un meșteșugar al frânturilor de imagini. În acest context, sunt curios cât de important ți se pare potențialul social, de stimulare etică (sau chiar politică), pe care îl are literatura.
M.M.: Raymond Williams spunea că „literatura este un anumit tip de scriere care, la origini, este asociat cu încercarea de a crea o nouă societate pe baza unei noi culturi”.
Pornind măcar de la această definiție, este clar că potențialul literaturii, atât de stimulare etică sau chiar politică așa cum spui tu, este enorm; lucru demonstrat de-a lungul mileniilor de lucrări cum sunt, să zicem, Codul lui Hammurapi, Republica lui Platon, Politica lui Aristotel… până la Spectrul comunismului de Melvin Leffler sau Arhipelagul Gulag al lui Soljenițîn. Și să nu uităm de unele dintre cele mai importante cărți ale omenirii care cu adevărat au creat și modelat popoare întregi și vremuri: Biblia, Coranul, Tripitaka, Tora.
Într-adevăr, poate cumva mizez pe latura estetică a poeziei. (Lucru de înțeles, mai ales că principala mea sursă de inspirație a fost și este poetul austriac Georg Trakl. Dacă am început să citesc și să scriu poezie, lui i se datorează. Mai târziu, mult mai târziu au apărut „în peisaj” Charles Bukowski și Mariana Marin.) Dar nu neglijez nici potențialul său de, probabil, cel mai eficient instrument al criticii sociale.
Legăturile dintre literatură și etică se stabilesc din momentul în care viața este obiectul principal de atenție al ambelor. Etica este gândită pentru viață, pentru experiența vieții; literatura vorbește despre viață, reprezintă viața.
Operele literare ajută ființele umane să se edifice în orice domeniu. Fiecare operă literară arată o realitate ascunsă a societății, este o hrană reflexivă și intelectuală, important este să vezi lectura cu pasiune și nu cu obligație.
Prin literatură pot fi explorate teme importante, precum identitatea de orice fel, justiția, egalitatea, libertatea și moralitatea, care sunt relevante atât pentru dezvoltarea culturală, cât și pentru dezvoltarea socială a unei comunități.
Literatura este o mediere care facilitează și cunoașterea, și înțelegerea realității în care trăiește omul. Omul surprinde în literatură realizarea vieții sale, experiențele sale și pe cele ale altora.
Un poet trebuie să sublinieze și greșelile, nedreptățile, să își dorească să modeleze lumea, să trezească conștiința cititorului. Universul în care trăim astăzi crede atât de mult în ordinea morală datorită și scriitorilor.
M.T.: Traduci, printre altele, din literatura anglofonă, publicând, în răstimpuri, grupaje în revistele literare românești. Din ce poet ți-a plăcut cel mai mult să transpui versuri în limba română, respectiv cu ce poeți americani/britanici rezonezi cel mai bine? Întrebări valabile și pentru zona hispanică.
M.M.: Am de ceva timp pregătită o antologie de poezie americană, o antologie care, din păcate, din cauza drepturilor de autor, nu reușește să găsească o editură. Este vorba despre un număr de peste 200 de poeme din creația unora dintre cei mai importanți poeți americani: Adrienne Cecile Rich, Ai Ogawa, Anne Sexton, Amiri Baraka, Ben Lerner, Billy Collins, Charles Bukowski, Charles Wright, Charles Simic, Carmen Giménez Smith, Danielle Susi, Emily Jungmin Yoon, Jim Harrison, Jericho Brown, Jerome Rothenberg, Lawrence Ferlinghetti, Louise Glück, Mary Oliver, Mary Jo Bang, Monica Ferrell, Natalie Zapico Scenters, Ocean Vuong, Robert Hayden, Rudy Francisco, Sharon Olds, Tracy K. Smith, W.H. Auden, W.S. Merwin.
Când vine vorba de poezia scrisă în limba engleză, m-am simțit cel mai bine traducându-l pe Charles Bukowski. Nu știu exact să spun de ce, probabil pentru că am început, ca și el, să scriu poezie în jurul vârstei de 35 de ani. De fapt, poezie scriu din perioada liceului, cu mari pauze, dar abia pe la 35 de ani am început să mă iau în serios. Și pentru că am simțit că în poezia sa este posibil absolut orice. Pentru că a contestat constant contururile realității, pentru că a folosit o dialectică unică pentru a combina bizarul și banalul. Pentru că nu îi era teamă să-și exprime gândurile într-un mod neortodox și ăsta este unul dintre lucrurile ce îi face scrisul atât de captivant. Scrisul lui este adesea șocant, visceral, dar și profund sincer. Și pentru că fiecare pagină citită te face să îți dorești să continui să îl citești.
Primul poet hispanic pe care l-am tradus în limba română a fost poetul peruan César Vallejo. Poemul se numește Amor prohibido, l-am tradus pentru o fată.
Apoi au urmat Neruda, Mistral, Paz, Benedetti, Cardenal, Cortazar și mulți, mulți alții. O parte dintre poeme pot fi găsite pe pagina de Facebook a Clubului de lectură Noise Poetry.
M.T.: Spune-ne, te rog, la ce proiecte literare lucrezi în prezent (asta dacă nu e secret de stat).
M.M.: Păi, lucrurile la care lucrez în acest moment cam sunt secret de stat, așa că îți dai seama că de îți voi spune chiar va trebui să te ucid. Încerc să finalizez acest nou volum de poezie la care lucrez de vreo patru ani. E o treabă destul de dificilă pentru că poezia vine când vrea ea, și pentru că îmi doresc să nu repet „greșelile” din negru opac și în timp ce tu. Mai încerc să găsesc o editură pentru antologia Noise Poetry, cea care cuprinde cele mai bune poeme trimise de tinerii autori, în cei patru ani de existență ai Noise Poetry, pentru rubrica #yournoise. În plus, traduc în limba română volumul de poezie al unei excelente poete și prozatoare din Mexic. Volumul se numește Anamnesis, iar autoarea – Clyo Mendoza. Și vom continua, bineînțeles, să promovăm și mai abitir decât am făcut-o până acum poezia românească, mai cu responsabilitate și cu pasiune, așa cum s-a întâmplat în acești aproape patru ani, timp în care am adus în fața iubitorilor de poezie sute de volume, de evenimente, de tineri autori.
M.T.: Provocare finală: dacă ar fi să faci un featuring la vreun performance poetic cu un rapper, român sau străin, pe cine ai alege? De ce tocmai el?
M.M.: În primul rând nu cred că poezia scrisă de mine se pretează la un astfel de show. Și nici eu ca om, ca poet. Am văzut că „se poartă”. Nu mă încântă. Dar îmi place mult ce fac poeți cum sunt Cosmin Perța, Claudiu Komartin, Răzvan Țupa. Poezia pe care am scris-o și pe care încă o scriu este una, așa cum spune Al. Cistelecan, în care intervine aproape regulat o halucinație, dublată himeric de realitatea brută, cu mici inserții de grotesc. Așadar, dacă totuși m-aș putea gândi la o astfel de colaborare, la un astfel de featuring, acest lucru s-ar putea întâmpla doar cu o trupă rock, mai exact cu Therion.
Fotografii din arhiva personală a lui Mihai Marian
