Interviu | Marian Neguțu & Vlad Mușat (Haimanale Literare): „Sunt importante modul în care te educi, produsele culturale pe care le consumi, felul în care primești criticile”

Mihók Tamás: Marian Neguțu, Vlad Mușat, sunteți (cunoscuți ca) Haimanale Literare de aproape un an și jumătate, timp în care ați publicat mult conținut literar valoros pe paginile voastre de Facebook și Instagram. Aveți câteva lucruri în comun: sunteți amândoi poeți, prahoveni, atenți urmăritori ai fenomenului poetic autohton. În ce împrejurări v-ați cunoscut și de unde e inspirat numele grupului – are cumva legătură cu fostul toponim al satului în care s-a născut I.L. Caragiale?

Haimanale Literare: Ne-am cunoscut prin intermediul poeziei. Ne-am văzut postările și apoi ne-am hotărât să bem o bere. Uite așa am ajuns să ne avem ca frații. Facem schimb de cărți, mergem în plimbări, punem țara la cale. Da, ai mirosit bine originea numelui nostru. Stăteam la un bar și căutam un nume pentru proiectul nostru. BAM! Haimanale Literare! Îl adorăm pe Caragiale, care s-a născut în satul Haimanale, deși el spunea tuturor că s-a născut la Ploiești. E un simbol al orașului și conținutul nostru este în spiritul lui: literatură și umor.

MT: Care este direcția principală pe care ați avut-o în vedere la înființarea Haimanalelor Literare? Cât de în serios vă luați proiectul (raportat la numele șugubăț)? Vreți să propuneți, mai mult sau mai puțin subtil, vreun canon alternativ? Ce public țintă aveți și care ar fi deviza voastră?

HL: Am pornit la drum cu ideea de a aduce literatura în fața oamenilor într-un mod cât mai relaxat și accesibil. Deviza noastră e „Literatura nu începe cu tine!”. Vrem să încurajăm tinerii (nu ne referim la vârstă), să le oferim un spațiu în care să se exprime liber și să promovăm oamenii cu adevărat valoroși. Luăm proiectul foarte în serios și suntem abia la început. Din păcate, deocamdată stăm prost cu timpul liber. Totuși, suntem constanți și ne ținem de un program:

• În fiecare zi de luni, Ana-Maria Murariu scrie despre o carte care i-a plăcut. Apropo, o felicităm și o îmbrățișăm! 
• Marți și joi avem rubrica „Semnale către Haimanale”, unde publicăm textele primite pe mail care au trecut testul nostru. 
• Miercuri, vineri și sâmbătă postăm poeme, cărți pe care le citim sau meme.
• Duminică la 00:01 avem rubrica #poempentruinsomniaci. Publicăm un poem de-al unui autor pe care îl îndrăgim. 

Revenind la deviză, luăm puțin la jonglat și bila de grăsime a egoului. Îți trebuie ceva cărți valoroase până să îți pui poză de profil cu degetul la tâmplă.

E greu de spus că propunem un canon alternativ, deși bărbile noastre socratic-piraterești ne dau dreptul. În general, căutăm texte creative, voci care se disting în mulțime și care sparg obișnuințele de lectură, fie că vorbesc pe un ton jucăuș, fie pe unul grav. Ne plac scriitorii care vagabondează, dar cu o destinație în minte. Haimanale literare, pe scurt. 

Publicul nostru țintă este format din oameni curioși, care sunt deschiși către poezia contemporană și noi autori. Și care au umor, bineînțeles. Încercăm să-i deturnăm spre insula noastră și pe oamenii care nu prea citesc poezie.

MT: Care e povestea din spatele ilustrațiilor de pe pagină, realizate de jumătatea numită Marian Neguțu?

Marian Neguțu: Pentru mine, scrisul și desenatul au fost mereu de nedespărțit. Cuvintele și imaginile se înnoadă când scriu sau desenez. Când citesc un text bun, deseori îmi vin în minte, involuntar, ilustrații care ar îmbogăți textul sau ar putea sta pe copertă. Așa că, firesc, am adus această parte din mine și pe pagină. Fac caricaturi cu temă literară, ilustrații ale unor poeme, afișe pentru întâlnirile noastre. 

MT: Trăind amândoi la Ploiești, negreșit cunoașteți istoria culturală bogată a urbei. Cum credeți că se poate valorifica astăzi această moștenire prin noi inițiative? Cum vi se pare pulsația recentă a vieții literare ploieștene?

HL: Încep să se miște lucrurile, și asta ne bucură. Pare o semierecție, dar e bună și aia. Stând de vorbă, constatam că ploieștenii nu prea știu cine a fost Ion Stratan (ok, ok, nu s-a născut în Ploiești, dar a trăit aici o mare parte din viață și noi îl considerăm de-al urbei). Credem că s-ar putea face mai multe, în sensul unor evenimente mai prietenoase, care să aducă în față oameni cu spirit tânăr și entuziasm. E important să omagiem scriitorii simbol ai orașului, dar ar trebui să promovăm mai mult și scriitorii vii.

Viața literară ploieșteană e la fel de diversă ca mirosurile emanate de rafinăriile locale. Există cenacluri și grupuri, cu direcții mai mult sau mai puțin actuale. Însă vrem să menționăm trei oameni dragi nouă, scriitori care locuiesc în orașul nostru: Călin Dengel, Camelia Iuliana Radu și Marian Mărchidanu. E foarte important să ai oameni de calitate în jurul tău, care să vină la fiecare strigare și să te susțină cu bucurie, din prietenie. Și ei contribuie la viața culturală a Ploieștiului, prin asociația ACUM și o revistă ambițioasă, RexPublica.

MT: Ce scriitori preferați să promovați pe pagina voastră și care ar fi profilul scriitorului pe care l-ați ocoli fără rețineri?

HL: Promovăm scriitorii tineri la spirit. După o zi de muncă, ne uităm pe mail și vedem că am primit texte (mare bucurie să le citim!). Unele sunt mai puțin reușite, dar îi încurajăm să citească literatură contemporană, să continue. Sigur vor reuși, dacă se străduiesc destul. Și mai sunt și cei care produc declicul. Citim poemele și zicem: „Facem ce trebuie!”

Am observat că scriitorii care ne trimit texte slabe sunt cei care vorbesc despre poezie ca despre ceva înălțător, în cuvinte pretențioase, în care răsună mai mult aprecierea de sine și orgoliul. Dar nu ocolim scriitori, doar texte. E important ca oamenii să înțeleagă asta și să nu ia personal refuzul de a-i publica. Evident, nu toată lumea are simț pentru poezie, dar sunt importante modul în care te educi, produsele culturale pe care le consumi, atitudinea față de scris și felul în care primești criticile. 

MT: Anul acesta ați pornit, sub denumirea de „Întâlnirile Haimanale Literare”, un cenaclu literar. În ce loc vă întâlniți și care este formatul acestor ședințe? Cu ce frecvență au loc edițiile clubului?

HL: Nu l-am numi cenaclu. Cuvântul „cenaclu” este așa de încărcat, că ne dă dureri la bilă. Ne place mai mult ideea de club sau, simplu, întâlnire. Invităm scriitori care ne plac, îi ascultăm, discutăm și ne bucurăm de literatură. Ne întâlnim cam o dată la trei luni. Unii au zis că e prea rar, noi considerăm că e bine așa. Băgăm în perfuzie cât antibiotic trebuie. Ne întâlnim la Blues Café Ploiești, un bar cu vibe „tomwaits”-ian, bem o bere, citim, glumim, ne cunoaștem. Punem accentul foarte mult pe prietenie.  

MT: Considerați benefice pentru scrisul vostru aceste interacțiuni cu alți poeți din generația voastră? Cât de necesare sunt aceste dialoguri face to face între poeți?

HL: Ah, ne-ai prins! Toate aceste întâlniri pun carne poetică pe oasele noastre din ce în ce mai bătrâne. Fiecare interacțiune e un prilej pentru noi să vedem încotro mai merge poezia, să descoperim idei și forme. Învățăm de la fiecare invitat și ne hrănim motivația de a continua cu scrisul și proiectele noastre. Ne întindem frumos la vorbă și ajungem să trecem de la poezie la proză, la alte arte, la tot felul de subiecte. Pe scurt, fiecare întâlnire e o lecție și o bucurie.

MT: Ați încercat să atrageți fonduri pentru proiectul vostru sau totul e gândit să funcționeze pro bono? Unde ați dori să plusați în perioada următoare? Pe ce paliere vreți să vă extindeți?

HL: E, aici ne scuzi! Vrem să lăsăm misterul să planeze ca o ceață din filmele de groază. Avem multe planuri, pregătim niște chestii mișto în viitor, dar nu putem spune mai mult. Toate la timpul lor. Cât despre fonduri, vor fi necesare la un moment dat. 

MT: Sunteți scriitori cu mai multe volume și colaborări literare la activ. Care ar fi sfatul lui Vlad Mușat pentru un tânăr scriitor care întâmpină writer’s block? Dar al lui Marian Neguțu (Ghe Adacor)?

Vlad Mușat: Să nu se gândească mereu la treaba asta. Să citească, să se plimbe, să iubească și… SĂ SCRIE! Cu siguranță va reveni perioada rodnică. Până la urmă, writer’s block te împiedică să devii supereroul ăla pe care îl tot pomenesc: Grafoman.

Marian Neguțu: Ca să scrii, trebuie să ai mereu mintea setată pe asta. Plimbă-te, citește, uită-te la filme, pleacă în vacanță, ieși cu prieteni, discută cu alți scriitori, dar păstrează acolo ideea că vei scrie ceva. Să ai în fundal un search continuu. În acest fel, creierul tău va găsi ceva despre care să scrii. Dacă nici așa nu merge, fă o pauză de câteva săptămâni și reia apoi căutarea. Când ești tânăr, oricum scrii rar. Nu e ceva neapărat rău, pentru că e important să și trăiești. Experiența de viață este necesară, la fel ca lecturile și consumul cultural. Trebuie să trăiești niște lucruri ca să scrii bine despre ele. Totuși, nu uita că un scriitor este un om care scrie. Măcar o dată pe săptămână, dacă nu mai des. Exercițiile și rutina scrisului nu strică. Vei arunca multe texte, dar vei și păstra. Pagina albă e o felină capricioasă, dar, dacă îi dai constant un pliculeț, o să descoperi că te lasă să o mângâi mai des. 

MT: Provocare finală: Formulați un enunț, cu valoare de adevăr pentru voi, folosind sintagma „autostradă literară”.

VM: Autostrada literară e pavată cu intenții bune.

MN: WC-urile sunt rare pe autostrada literară.