Într-un oraș gri, dar în care pereții vorbesc tot mai mult prin picturile murale, există o semnătură vizuală care se face remarcată printr-un combo de forță și delicatețe — o figură feminină trasată din câteva linii, recognoscibilă, enigmatică, vie. În spatele acestui personaj se află LUNA, alter ego-ul artistic al Cristianei Chivu, o tânără cu o prezență activă pe scena street art-ului din România. Cristiana îmbină în lucrările sale spontaneitatea mediului urban cu simboluri și motive tradiționale, creând o punte între trecut și prezent, între personal și universal. Pentru ea, arta stradală este mai mult decât estetică – este eliberare, manifest și identitate. Desenează cu creion, cărbune, pensulă sau spray, folosind orice instrument care poate lăsa o urmă — exact cum face și prezența ei artistică. Din acest motiv am și vrut să vorbesc cu ea despre parcursul artistic și mesajele pe care dorește să le transmită comunității care intră în contact cu arta sa.
Întâi am întâlnit lună, scris pe zidurile orașelor. Apoi, acest cuvânt s-a dezvoltat în alte personaje. Cum a luat naștere acest cuvânt emblematic pentru arta ta? Care a fost inspirația din spatele lui și ce mesaj ai vrut să transmiți prin el?
Până la LUNĂ fu cale lungă, sau cel puțin așa o văd eu de-acum. M-am apucat de graff și tagging pe la 15-16 ani (2012), primele vizite fiind la Colors, OllieGangShop și Corner Shop, că n-am prins vremea Rulez. Mergeam după ore și stăteam cu oamenii de la shop-uri taggând pe foi în căutarea unei porecle potrivite, a unui nume proper. Inițial scriam Vezi și ești văzut alăturat unei fețe dintr-o singură linie, apoi a fost NimicA, Safar1, iar cu timpul cineva drag m-a poreclit LUNA (că nu era cu Ă la început, și nici acum nu este mereu cu diacritică, depinde de fază) – (hehe). LUNĂ a rămas, cred că mi se potrivește, e un brand bun, deși mai nou toți bebelușii și bichonii sunt numiți astfel, dar cum mie îmi plac stelele și astronomia în general, vorba aia, doar una-i Luna!
Ce crezi despre alegerea unor grafferi sau street artiști de a rămâne anonimi? Cum influențează acest anonimat percepția publicului asupra artei?
Este de respectat alegerea fiecăruia, mie una mi se pare o bătaie cam mare de cap să te chinui să-ți ascunzi identitatea, sunt o fire extrovertă și asumată în general care nu se ascunde și nici aere de Banksy n-am, că nu-s așa periculoasă, nu dau pe metrou și nici nu mă agit atât de tare. Pentru mine ilustrația e tot. Street-art-ul este maniera mea de a mă promova.
Care crezi că este rolul artei stradale în spațiul public? Este aceasta o formă de exprimare liberă, un act de protest sau un mijloc de comunicare directă cu comunitatea?
Pentru mine, rolul street-art-ului este acela de manifest, implicit comunicare cu privitorii și reflecția exactă a comunității din momentul actual, atâta vreme cât e făcut din suflet, fără acorduri și finanțe. Restul e business.
Te-ai confruntat cu acuzații de vandalism? Unde trasezi tu granița dintre vandalism și artă în cazul intervențiilor tale?
Nu dăm pe monumente istorice și biserici, copii. Am primit câteva amenzi modeste, nimic serios, presupun că am avut noroc și că știam să mă pitesc bine. Deși, recunosc, unii prieteni care dețin spații, galerii sau hub-uri stăteau cam geană pe mine când intram la vreuna din expoziții. Îmi plac băile albe și squeezerele pline!
Cum percepi arta comandată din bani publici, cum ar fi muralele finanțate de autorități? Crezi că pot coexista armonios arta independentă și cea instituționalizată?
Precum am menționat și mai sus, sunt într-adevăr două chestiuni diferite, dar către care am aceeași doză de respect. Arta independentă îmi hrănește sufletul, pe când cea instituționalizată, adică murale plătite îmi dau de mâncare. You gotta do what you gotta do, atâta vreme cât nu îți încalci anumite principii, sunt de acord cu ambele, mai ales că prin arta plătită ai oportunitatea de a mai schimba și altfel de minți, mai pătrate.
Ce transformă un desen în logoul personal al unui artist? Când și cum ai realizat că lună sau personajele tale au devenit un simbol al stilului tău artistic?
Sunt de părere că un artist desăvârșit poate fi recunoscut doar printr-o linie. Stilul atât de recognoscibil încât să nu aibă nevoie de logo/personaj, însă repetitivitatea, evoluția stilistică, disciplina si perseverența în desen creează în timp amprenta acestuia.
Cum alegi locațiile pentru lucrările tale? Contează mai mult vizibilitatea, contextul urban sau impactul asupra trecătorilor?
Sincer, aici e după feeling. În general unde vine zvâcu`.
Care sunt cele mai interesante reacții pe care le-ai primit din partea publicului? A existat vreun moment în care impactul artei tale te-a surprins?
Mă topesc după copii, ei sunt cei care au cele mai pure și simpatice reacții, dar trebuie să recunosc că am avut parte de tot felul de alte reacții negative. Unii oameni nu vor să înțeleagă, doar caută vrajbă din păcate.
Cum vezi viitorul artei stradale? Crezi că poate evolua fără să-și piardă spiritul rebel, mai ales într-un context în care devine din ce în ce mai apreciată și reglementată?
Viiorul artei stradale sună foarte bine, generațiile din spate sigur vor avea grijă ca forma aceasta de manifest să nu dispară prea curând. E o comunitate tânără ghidată mult mai atent, nu prin bullying, ce o puteți vedea la următoarele ediții de Tagging Uprising. Big up!
Dacă ai putea transmite un mesaj direct comunității prin arta ta, ce ai spune? Și ce ai vrea să întrebe privitorii atunci când văd lucrările tale?
Mi-ar plăcea să cred că oamenii își pun tot felul de întrebări constant, atât despre ei, cât și despre ceea ce îi înconjoară, însă despre arta mea să vadă folclor, feminitate, lumină și pace. Cheia stă la ei și în propria perspectivă asupra lumii. Ar fi bineînțeles un super achievement ca fetele mici și nu numai să prindă încredere, și să se apuce și ele, căci e loc și de noi aici, așa-i?
Fotografii din arhiva artistei LUNA.
