Laura Francisca Pavel a publicat poeme în revistele Echinox, Vatra, Opt motive și pe blogul DLITE. A semnat, cu numele Laura Pavel, cărți de teorie și de critică literară și teatrală, dintre care două i-au fost publicate până acum în afara țării. Acțiuni și protocoale este al doilea volum al său de poezie, publicat anul acesta la OMG publishing, după Trucuri urbane, apărut anul trecut la aceeași editură. Ne-am cunoscut la Street delivery, vara asta, unde am invitat-o la Poetic Hub ediția a 4-a, un eveniment dedicat poeziei contemporane, cu discuții și lecturi, care își propune să găsească modalități de a citi și de a ne apropia de poezia contemporană, dar și să promoveze poeți și poete care nu au debutat încă editorial. Ne-am întâlnit apoi la lansarea volumului Acțiuni și protocoale, pe care am avut plăcerea să o moderez, și pentru că timpul a fost limitat și o serie de întrebări au rămas neadresate, m-am gândit să continuăm dialogul.
Știu că ai mai multe volume publicate – critică literară, teorie, eseuri. Cum ai început să scrii poezie și de ce ai rămas la poezie?
Carmen, încep cu ultima parte a întrebării tale – da, am „rămas” şi pe culoarul pe care scriu poezie, nerenunţând însă la a scrie studii şi eseuri (într-o formulă interdisciplinară, combinând estetica, antropologia culturală şi teoria literară, dar şi teoria artelor vizuale şi performative totodată). Ȋn 2021 am scris primul poem, care se dorea a fi iniţial un text de proză, chiar cu intrigă detectivistă, doar că de la un punct încolo am simţit nu atât nevoia de a construi un conflict, de a dezvolta epic relaţiile între personaje, cât mai degrabă de a imprima un anume ritm, o cadenţă, un crescendo al tensiunii care se deplasa către un punchline, către un verdict (temporar, înşelător, dacă vrei) sau către o pseudomorală a „fabulei”. Dacă, după doi ani de zile de la acel prim poem (Opţiuni estetice, în volumul Trucuri urbane, OMG, 2022), continui să scriu, acum la al treilea volum (care va încheia în fond o trilogie, bazată pe complementarităţi de viziune şi stil, dincolo de diferenţa specifică a fiecărui volum în parte), este pentru că formula concentrată a poemelor, şansa de a scrie deopotrivă conceptual şi „organic”, mi se potriveşte temperamental şi „face reţea”, cum ar spune Latour, cu alte zone de interes pentru mine: cu teoria artei, cu filosofia şi cu performance art-ul.
Acțiuni și protocoale (OMG, 2023) este al doilea volum al tău de poezie, după Trucuri urbane, apărut tot la OMG, în 2022. Niciunul nu se încadrează în zona mainstream, dar sunt câteva diferențe sensibile între cele două. Care este miza specială, alta decât în Trucuri…, în Acțiuni și protocoale? Pare că în Acțiuni și protocoale emoția este mai puțină, mai puțin pertinentă, e mai multă obiectivitate, mai puțină corporalitate, mai puțin accent pe ce simți și mai mult pe ce observi, mai degrabă radiografie, decât în Trucuri urbane. Cât timp ai lucrat la volum și care a fost cea mai dificilă parte a procesului?
Ȋn Acţiuni şi protocoale există, într-adevăr, mai puţin din dezinhibarea ludic-euforică din Trucuri urbane, şi mai multă dorinţă de a dezbate teme stringente astăzi, în era aşa-zisă a Antropocenului: trăirile estetice, în contrapunct cu sau pe fundalul unei atitudini etice faţă de celălalt, de diversele tipuri de alteritate (fie ea umană sau nonumană), interogaţiile ecologice (şi ecosofice), ba chiar şi critica unor (auto)iluzii ale ideologiei eco. Dar ceea ce se perpetuează, din Trucuri urbane, e formula poemului pe care mie îmi place să îl numesc pseudofabulă, fiindcă include o micronaraţiune cu schepsis – numai că „morala” lui poate rămâne parţial secretă, pare că ni se refuză, în acord cu o poetică a secretului, a ceva ce nu e cazul să se lase divulgat întru totul, care merită protejat, cultivat în intimitate; sau eventual este de găsit într-una din capcanele textului, pe unul dintre mai multele lui paliere – depinde de cititoarea sau cititorul complice sau distanţat(ă), de disponibilitatea afectivă a fiecăruia. Uite, de fapt schepsisul poate fi mai accesibil decât ar părea, ţine de reprezentare şi de reprezentabilitatea unor stări, relaţii, concepte care se ivesc la graniţa dintre biografeme şi unităţile de ficţiune incluse în compoziţie, fictemele. Şi îndrăznesc să citez aici, pentru a completa răspunsul la provocarea ta, fără a mai specula asupra a ce îi revine probabil criticii să o facă, un fragment din finalul textului Mă deplasez cu prudenţă în interiorul machetei: „Aproape că mi-e ruşine să constat:/ experienţa şi reprezentarea ei/ se confundă/ E suspect de uşor/ Mâna îmi intră până la cot/ prin zidul machetei/ Mi-o recuperez intactă”.
Care este povestea titlului Acţiuni şi protocoale?
Ei bine, în titlu am rezumat (şi am adăugat, cred/sper, o dimensiune de interpretare posibilă) funcţiile textelor din volum: pe de o parte, multe dintre poeme cuprind microscenarii de performance-uri, deci de „acţiuni” (în accepţiunea pe care o dădeau termenului, în anii ʼ60-ʼ70, cei din gruparea neodadaistă Fluxus, dar şi în cea de „acţiune continuă” la care recurge, în anii post-2000, artista Alexandra Pirici). Unele au o dimensiune aparent frustă, imediată, dar destule altele au o desfăşurare protocolară, uşor vintage, marcată, cum argumentează Teona Farmatu în prefaţa ei la volumul meu, de un postbovarism. De pildă, mai accentuat protocolare (decât acţiuni dinamic-efervescente) sunt poemele din ciclul Old Hollywood Glam, în care protagonista şi partenera absentă (dar empatică tocmai prin absenţa ei vibrantă, obsedantă) e nimeni alta decât Lauren Bacall. Sau poemele din ciclul Madam Tamaş.
Cine este Madam Tamaș și de ce ai introdus un anume text despre ea în ambele volume de poezie? Va exista o continuare?
Aş încerca să mă joc cu (pseudo)explicaţiile aici, în ce o priveşte pe Madam Tamaş. E şi o mostră de prelucrare a unor biografeme (fiindcă, da, bunica mea avea o vecină extrem de distinsă, care mă fascina în copilărie, o croitoreasă despre care îmi imaginam că i s-ar fi potrivit mai degrabă postura unei actriţe, una care să îşi fie protagonistă în propriile scenarii). Sau, speculând, de dragul lui Madam Tamaş însăşi, adaug iute că există în ea ceva din fantasma noastră despre mătuşa eternă, o metonimie a unui secret (păstrat cu râvnă bovarică), secretul aproapelui nu îndeajuns de aproape, sau mai e în ea o Havisham a noastră (de altfel, într-un alt poem apare dickensiana Miss Havisham), sau o Katharine Hepburn a noastră, paradoxul unui star system devenit relevant într-un plan intimist etc., etc. You choose. Cât despre singurul text reluat acum în Acţiuni şi protocoale din volumul anterior, Trucuri urbane, am şi dat explicaţia într-o notă de subsol: acel poem era autonom în Trucuri urbane, la ora aceea nu ştiam că urma să mai scriu despre Madam Tamaş, să mă mai „bântuie” acest personaj, iar după ce mi-am dat seama că în noul volum începea să se coaguleze un întreg ciclu cu ea m-am văzut nevoită să reiau în Acţiuni şi protocoale acel text iniţial, care a devenit acum episodul pilot, cu tot cu „fişa personajului” în el.
Sesizez o pasiune pentru filosofie. Recunosc câteva forme specifice ale limbajului. Ne poți spune câte ceva despre legătura asta și referințele din volum? Există o preferință pentru filosofi contemporani sau este un recurs mai degrabă la moderni?
Atât în Trucuri urbane, cât şi în Acţiuni şi protocoale, recurg la anumite maniere de a construi discursul pe care le-am deprins în urma lecturii de texte filosofice, de filosofia artei, de antropologie culturală şi de teorie critică (aici ar fi poate momentul să spun, foarte pe scurt, că vin în poezie dinspre teoria literaturii şi a artei, dinspre antropologie culturală şi estetică, dinspre ecocritică şi chiar dinspre „postcritica” făcută celebră de Rita Felski, despre care am şi scris în cartea mea de eseuri apărută în 2021, Personaje ale teoriei, fiinţe ale ficţiunii). Dincolo de modurile discursive, argumentative, prezente în unele poeme cu o miză mai accentuat conceptuală, i-am invocat în textele mele de poezie pe câţiva filosofi contemporani, ca „personaje” care sunt în centrul câte unui întreg ciclu: Bruno Latour (în Trucuri urbane, unde îl interpelez ludic şi îmi permit să-l tutuiesc pe numitul „Bruno”: „Ai umor, Bruno. Eşti şi cam copilăros, să ştii”) şi Martha Nussbaum, cea din urmă în ipostaza incitantă, zic eu, de vedetă academică, preocupată de un întreg stil de viaţă care îmbină jogging-ul cu etica filosofică. Ȋn volumul recent apărut, Acţiuni şi protocoale, îl amintesc la un moment dat pe teoreticianul literar deconstructivist Paul de Man, altă dată pe Emanuele Coccia, cu teoria lui despre fashion şi rolul ei în construirea identităţii ca artefact; sau altă dată, în pliurile textului, se ascund referiri la teoreticianul prerafaelit al artei John Ruskin şi la teoria lui despre grotesc, sau la filosoful german modern Nicolai Hartmann (în ultimul poem din seria cu Madam Tamaş), cu paradoxul etic privind „sublimul răului”. Vreau să cred însă că toate referinţele astea nu par nişte redundanţe în textele poemelor, ori nişte ornamente excesiv intelectualiste, ci că includerea lor face ca poezia din interiorul unei anumite teorii filosofice, etice, estetice să survină. Adică să iasă la suprafaţă, de astă dată în contexte în care doza de conceptual coexistă cu „carnaţia” unei mici naraţiuni ritmate, a unui fel de microscenariu, de ce nu, de performance, cu dinamismul unei formule stilistice şi de imaginar. Ȋn plus, în unele texte ale mele apar vedete ale vechiului Hollywood, ca Marilyn Monroe şi Lauren Bacall, şi probabil că aura unor asemenea legendare personaje pline de glamour poate contrabalansa partea de conceptual, şi face mai îngurgitabile (horribile dictu), ca experienţă şi atmosferă afectivă, poemele.
Ai menționat-o și în alte împrejurări pe Emily Berry, publicată în traducere la OMG și prezentă în Antologia Z9 poets. Cum ai ajuns să creezi o legătură cu poezia ei? Ce te-a atras în mod deosebit la textele ei?
La Emily Berry, despre care am mai mărturisit că e, mai nou, poeta mea preferată, am ajuns citindu-i volumul publicat la OMG în 2021, Nimic din ce face nu e vina ei, în traducerea lui Vlad Pojoga, ca apoi să încep să o citesc, de-a dreptul extaziată, şi în original, cu volumele ei Dear Boy (2013), Stranger, Baby (2017) şi Unexhausted Time (2022). Deloc întâmplător, am ales ca motto al poemului meu Vicii de refracţie, din volumul Acţiuni şi protocoale, un vers al ei care singur face cât o carte de poeme: „Melodrama nu mi se potriveşte, dar o fac ca să fiu în personaj”. Poemul ei care conţine acest vers autoteoretizant şi pe undeva autoiluzionant începe, simptomatic, cu câteva fraze parodice la adresa intro-urilor la filmele tip heroic fantasy, ca apoi să continue cu versul-cheie: „M-am trezit cu întregul spectacol în braţe”. Poeta britanică are un discurs adesea spectaculos şi ostentativ spectacular totodată, cu accente de psihodramă, încărcat de fantasme thanatice, asumate cu un fler regizoral al intrării şi ieşirii din rol. Mai întotdeauna poemele ei parţial biografice includ un plot twist, o ruptură prin care cotidianismul biografist ajunge anamorfozat pe un alt palier, intens ficţionalizat, accesibil printr-un fel de hipnoză onirică, sau printr-o lecţie de cinism, aplicată aproape cu tandreţe celui/celei care intră în joc. E şi disponibilitate pentru catharsis aici, e şi atitudine etică, e şi afecţiune angoasată pentru un tu care e fie mama moartă, fie tu-ul care ajunge până la noi şi ne scufundă în spectacolul imersiv, însă cu conştiinţa invariabilă a ramei tabloului, a unei ultralucide priviri de dinafară: „Ȋngenunchez şi vorbesc cu tine şi mă observ făcând asta”.
Cum s-a simțit poezia la Street Delivery, ai participat la Poetic Hub #3. Cum ai relaționat cu publicul și cu spațiul?
Mai întâi, să spun neapărat că a fost un eveniment extrem de reuşit, felicitări ţie, Carmen, dar şi celui care a moderat acea ediţie din septembrie, poetul Andrei Zbîrnea. Cât despre cum am intrat în relaţie cu publicul, cu toată doza de crispare socială pe care încerc s-o maschez pe cât posibil, am făcut-o rostind câteva poeme, unul chiar despre Bucureşti (tema propusă ţinând de antropologia urbană), şi intrând în dialog cu poeţii Andrei Zbîrnea şi Andrew Davidson-Novosivschei. A fost exuberantă atmosfera de pe strada Verona, cu toată „scena” ei de boemă artistică (de care avem parte cam rar, în epoca zoom-ului), şi ce s-a reuşit acolo ţine de „estetica relaţională” (cu formula care l-a făcut cunoscut pe Nicolas Bourriaud, curator şi critic de artă), de o manieră de a fi a împreună, de a trăi performativ şi colaborativ, dacă vrei, în comunitate. De a întreţine astfel de ritualuri ale „livrării” artei live, şi ale trăitului în comun prin acest fel de a împărtăşi o acţiune artistică în spaţiul colectiv.
S-a modificat relația cu publicul, odată cu publicarea celor două volume de poezie? A existat mai multă expunere, mai multă interacțiune? Cum ai gestionat aceste lucruri?
Evident că da, fiindcă am avut parte de susţinere din partea comunităţii poetico-critice, să zic aşa, de exemplu dinspre multe autoare şi autori de poezie foarte bună (între care Radu Vancu, Teodora Coman, Cristina Ispas, Ştefania Mihalache, Răzvan Ţupa, Claudiu Komartin, Şerban Axinte, Teona Farmatu, Bogdan Coşa – prozatorul şi poetul –, Andrei Zbîrnea, Mihai Marian, Ciprian Măceşaru, Anastasia Fuioagă), ca şi dinspre critici la ale căror opinii şi argumente mă raportez nu de azi, de ieri (Sanda Cordoş, Alex Goldiş, Cosmin Borza, Bogdan Creţu, Florina Pîrjol, Alex Ciorogar, Adrian Mureşan, Simona Sora, Adrian Jicu, şi din nou Radu Vancu şi Teona Farmatu, de astă dată îi numesc în calitatea lor de critici literari). De o expunere ceva mai accentuată pot vorbi, în legătură cu volumul din 2022, Trucuri urbane, odată cu nominalizarea lui la Premiile Sofia Nădejde şi cu obţinerea Premiului pentru Cartea de poezie a anului 2022 la Festivalul Național „George Bacovia”, ca şi a Premiului Cartea de poezie a anului 2022, categoria debut, acordat de ARCCA (Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor). Volumul apărut în 2023, cu doar câteva luni în urmă, Acţiuni şi protocoale a avut şi el până acum parte de câteva cronici bune, semnate de Mirela Nagâţ, Graţiela Benga, Andrei Zbîrnea şi Teodora Coman. Mă copleşesc şi mă entuziasmează astfel de reacţii pozitive, cu atât mai mult cu cât relaţia mea cu scrisul de poezie datează de doar doi ani, şi ele mă fac să vreau să menţin euforia asta „pohetică” şi să lucrez la al treilea volum din ceea ce se profilează tot mai mult ca o trilogie.
Fotografii din arhiva personală a Laurei Francisca Pavel
