Am descoperit-o pe Irina Marinescu când am aflat despre proiectul ParkinsOn Dance, un prim proiect care îi ajută pe pacienții diagnosticați cu boala Parkinson din România prin faptul că ameliorează simptomele acestei afecțiuni și reușește să le îmbunătățească viața per ansamblu celor diagnosticați. Participarea — atât la atelierele de dans terapie pentru beneficiari, cât și la atelierele de formare pentru profesioniștii interesați — este gratuită tocmai pentru că proiectul se bucură de finanțare AFCN. Lucru îmbucurător, dar care este totodată și cea mai mare piedică în calea longevității unui astfel de demers absolut necesar.
ParkinsOn Dance este un proiect care vine în sprijinul pacienților diagnosticați cu boala Parkinson din România și își propune să amelioreze simptomele fizice și emoționale ale acestei afecțiuni și creșterea calității vieții persoanelor cu acest diagnostic. Cum poate dansul să îmbunătățească și să amelioreze, concret?
Știm cu toții starea de bine, fizică și emoțională, pe care o avem când dansăm. Ei bine, dacă ne uităm la câteva din procesele care au loc prin dans găsim că se întâmplă — coordonarea mișcării, echilibrul, anduranța, orientarea în spațiu. Pe care le găsim și în alte forme de mișcare, însă în dans avem mișcări cu sens, creăm povești prin mișcare. Principalul nostru limbaj este cel corporal, pe care Parkinson îl limitează pe măsură ce maladia avansează.
Terapia prin dans pentru persoanele cu Parkinson activează aceste procese pe care le-am numit. Sunt studii clinice care arată că o oră de dans de două ori pe săptămână îmbunătățește echilibrul, postura, fluiditatea mișcărilor, capacitatea de a iniția mișcări și de a schimba direcții. Nu mai puțin important, și asta cred că o poate simți oricine după ce dansează, mai ales alături de alți oameni, crește starea de bine, avem un sentiment de apartenență, de bucurie.
În acest gen de terapie sunt urmărite creșterea conexiunii, a fluidității în mișcare, a echilibrului, ameliorarea posturii, în raport cu posibilitățile persoanei de a se mișca, adesea destul de limitate.
Este primul astfel de proiect de la noi din țară. Cum se face că introduceți dumneavoastră acum dansul-terapie și cum este primit de specialiști?
Deși nu pentru Parkinson, dans-terapia nu e cu totul nouă în România. Sunt deja terapeuți practicanți, oameni cu experiență în zona de psihoterapie și dans, care au avut întâlniri cu specializări sau formări de lungă durată, precum cea pe care o urmez, acreditată de EADMT – European Association for Dance Movement Therapy.
Inițiativa aceasta, specific pentru Parkinson, vine dintr-un demers personal: căutam pe cineva care ar putea face dans terapie pentru Parkinson pentru o doamnă care are această maladie. Am descoperit că nu există așa ceva la noi, deși de mai bine de zece ani, în majoritatea țărilor sunt organizații care oferă cursuri de dans pentru Parkinson (dance for Parkinson’s Disease). Nu doar asta, dar cele mai recente studii atestă eficacitatea dansului în ameliorarea și încetinirea simptomelor maladiei.
ParkinsOn Dance s-a născut din întâlnirea cu colegele mele, co-inițiatoare, dans-terapeuta Loredana Larionescu și medicul neurolog Bianca Nițu, împreună cu care am avut acest gând comun, de a face posibil dansul pentru Parkinson. Pot zice că a fost foarte bine primit de comunitate, și ne-am bucurat și mulțumim pentru susținerea Asociației „Mai puternici decât boala Parkinson”.
De altfel, proiectul ParkinsOn Dance nu înseamnă doar dans pentru cei diagnosticați cu Parkinson, ci și ateliere de formare pentru profesioniști. Câți specialiști s-au înscris până acum la aceste ateliere și de unde provin ei?
La început de aprilie am avut doar un atelier introductiv despre dansul pentru Parkinson (dance for Parkinson’s Disease, după cum este cunoscut în lume), alături de Melanie Brierly și Sari Lievonen, ambele specialiste cu experiență îndelungată. Din păcate, este singurul pe care l-am putut derula, resursele nu ne permit mai mult. Acest atelier l-am deschis tuturor persoanelor cu experiență în dans și/sau psihoterapie care doresc să afle ce înseamnă dansul pentru Parkinson, pentru un număr maxim de 10 persoane.
Ne-am bucurat că au participat persoane cu experiență în psihologie și artele spectacolului, iar printre participanți a fost și o doamnă psihoterapeut din Iași, ocazie cu care am aflat despre proiectul dânsei, prin care face tango cu persoanele cu Parkinson.
Acest lucru înseamnă că pe viitor va fi tot mai ușor să putem ajunge la astfel de terapii?
Mi-aș dori să cred că da. Însă trebuie să menționez că acest proiect, scris anul trecut și necâștigător la o primă aplicație de finanțare, este acum derulat printr-o finanțare AFCN. Ceea ce oferă o resursă financiară limitată la perioada de desfășurare a acestuia. Din păcate, nu știu să fie subvenționate direct metode de dans terapie de care ar putea beneficia comunitatea persoanelor cu Parkinson. Ar fi minunat dacă propunerile acestea singulare, cum este a noastră, ar putea primi sprijin în afara unui sistem competitiv de accesare a fondurilor.
Cum este receptată inițiativa dumneavoastră până acum de bolnavi și aparținători, care e feedbackul de după orele de dans, de exemplu?
De fiecare dată, după atelier, feedbackul a fost vizibil pozitiv. De la schimbarea stării de amețeală spre lipsa ei, de la senzația de neliniște la bucurie, de la amorțeală la vioiciune. Eu facilitez atelierele de dans contemporan și cred că printre cele mai frumoase feedbackuri de la unul din cursanți este faptul că și-a schimbat părerea despre dansul contemporan, în privința căruia era sceptic. Împreună cu ei am descoperit diferite moduri de a ne mișca și de a fi creativi împreună, de a mixa diferite stiluri de dans pentru a crea împreună mici fraze de mișcare. Atât la început, cât și la final spunem cum ne simțim, care ne e starea. Mă bucur de fiecare întâlnire cu ei.
Colegii mei, Loredana Larionescu și Paolo Profeti susțin ateliere de tango argentinian pentru beneficiari și aparținătorii lor. A fost chiar o surpriză plăcută, pentru că aparținătorii descoperă tangoul alături de partenerii lor, ceea ce creează o bază comună. Feedbackul general este foarte bun, toți participanții se bucură de proces, se simt bine și sunt motivați de ceea ce se întâmplă la ateliere.
Nu doar atât, dar derulăm și un studiu, ceea ce înseamnă că participanții din proiectul nostru au beneficiat de o evaluare neurologică, motorie și psihologică înainte de și după terminarea seriei de ateliere, ceea ce ne oferă și un mod obiectiv de a ne uita la rezultate.
De unde interesul dumneavoastră pentru dans-terapie? A fost acolo pasiunea de la început, din 2009, atunci când v-ați apucat de dans, sau valențele terapeutice ale dansului au venit mai târziu?
Pasiunea pentru dans a fost cu mine toată viața, dar am descoperit relativ recent ce înseamnă dans-terapia, mai departe de efectul terapeutic al dansului pe care îl are, în general. M-am specializat în dans contemporan alături de profesioniști din țară și din străinătate. Dar am gustat pe parcursul acestor ani din diferite stiluri de dans, de la balet, la flamenco, la belly-dance, street-dance și, mai recent și pole-dance, pentru că fiecare aduce câte un ceva nou și o altă energie în vocabularul meu kinestezic. Tot acest parcurs mi-a adus și o înțelegere a felului în care procesez emoțiile și cum le pot direcționa într-o creație artistică sau terapeutică. Am găsit că este important nu doar efectuarea unui antrenament fizic constant, dar și antrenamentul emoțional, care a însemnat eliminarea judecăților și deschiderea posibilităților.
Astfel am ajuns la formula platformei UnShame Dance, prin care să încurajez oamenii să renunțe la rușinea de a dansa, să-și dea voie să se simtă bine în corp și să se exprime cu ce vocabular de mișcare au, unul la care lucrăm și pe care îl îmbogățim împreună.
Din 2020 am început să facilitez ateliere de dans și, pe fondul pandemiei, am ținut sesiuni de dans, de UnShame Dance, la mine în sufragerie, cu câte un cursant sau doi. Am descoperit cum acest format intim dezvoltat pe fondul restricțiilor, le permite oamenilor să se deschidă. În același timp, am descoperit și diferitele tipuri de blocaje pe care le au, începând cu lipsa conexiunii și cunoașterii cu propriul corp. Ceea ce poate fi câteodată și semnalul unor evenimente traumatice. Dar predominant este consecința societății foarte statice în care trăim, una care glorifică performanța și imaginea în detrimentul funcționalității și stării de bine. Așa am ajuns să studiez și să practic metodele de dans-terapie, am căutat să obțin o cunoaștere mai aprofundată, de la profesioniști cu experiență, pentru a putea lucra cu grijă și cu atenție în formate dedicat terapeutice.
Câți beneficiari numără până acum proiectul ParkinsOn Dance și cum poate cineva să se înscrie fie pentru ateliere, fie pentru terapia propriu-zisă?
În ParkinsOn Dance facilităm două serii de ateliere de dans pentru persoanele cu Parkinson, tango argentinian și dans contemporan – o serie în București și una la Azuga, pentru un total de 22 de beneficiari, persoane cu Parkinson, la care se adaugă alți 20, aparținătorii din grupele de tango. Revenim în București la final de iunie pentru reprezentația artistică cu care încheiem proiectul pe 30 iunie, la Centrul Național al Dansului București.
În momentul de față am deschis o listă de așteptare pentru persoanele care doresc să beneficieze în continuare de sesiunile de dans terapie. Oamenii ne pot contacta prin intermediul organizațiilor din care facem parte și prin care facem posibilă desfășurarea proiectului: Clinica Neuristica, Asociația Entuziart și Profeti Art SRL, Asociația Developing Art, Asociația „Mai puternici decât boala Parkinson”.
Este dansul ceva ce putem face preventiv pentru starea noastră de sănătate? În acest caz, există un mod „corect” de a dansa sau este vorba, pur și simplu, despre mișcare și armonie cu muzica?
Cu siguranță dansul crește calitatea vieții, nu doar ca terapie, dar ca mod de a fi. Este una dintre formele cele mai vechi de exprimare și conexiune. Chiar am văzut zilele trecute un clip cu un băiețel care face primii săi pași și în mod neașteptat, începe să danseze.
Cât despre mișcare și armonie, nu trebuie neapărat să auzim un cântec anume, doar să ne ne deschidem atenția spre muzica din noi și din jurul nostru, spre liniștea și sunetele propriului corp. Putem face ritmuri cu palmele și picioarele noastre, cu vocile. În cazul persoanelor care au dificultăți de auz, de exemplu, dansul se întâmplă prin folosirea vibrațiilor și a ritmului și prin coordonarea vizuală.
Mai zic un singur lucru. Cred că fiecare profesionist dedicat unei forme de mișcare, dans, sport, vă va spune că este important să ne ținem în mișcare, dar să o facem și cu grijă față de posibilitățile corpului. Așadar acel „corect” vine din atenția și înțelegerea modurilor în care ne putem duce corpul spre limite „sănătoase”. Mai mulți dintre oamenii care au venit la ParkinsOn Dance au zis „a trebuit să mă îmbolnăvesc ca să ajung să dansez”. Poate nu trebuie să ajungem la îmbolnăvire pentru a ne da voie să dansăm. Închei cu un faimos citat al coregrafei Pina Bausch: „Dansați, dansați, altfel suntem pierduți”.