Am vorbit cu Diane Pricop despre AfterLand, un proiect etic interdisciplinar care s-a ocupat cu înțelegerea și valorificarea spațiului apei în conexiune cu arta. AfterLand a fost compus dintr-o expoziție la Rezidența9 București și o expediție în Delta Dunării. Importanța apei este trasată nu doar ca origine primară a vieții, ci și în domeniul concret al crizei globale, nu doar ca obiect de inspirație artistică, ci cu o componentă de cercetare care vizează vietățile (floră, faună) și chiar a locuitorilor unor zone defavorizate sau dificil de locuit. Din dialogul cu Diane a rămas cu mine mai ales această implicare fidelă la toate aspectele demersului, cu o responsabilitate etică intensă și o atenție admirabilă pentru acele zone pe care le vizităm mai puțin în gândurile noastre de zi cu zi. Iar dorința acesteia „ca publicul să rețină din toate acestea este ideea de ajutor reciproc, respect mutual și reziliență” mă face să mă gândesc la înclinația filosofului Todd May către „moralitatea pentru restul dintre noi”, o etică a decenței care vizează implicarea și responsabilitatea în zonele în care este fezabil s-o facem, efortul acesta etic având de fapt cea mai mare însemnătate.
Expoziția AfterLand a început în 4 iunie și s-a sfârșit în 26 iunie, a avut loc în București și 8 artiști români și internaționali au expus lucrările lor. Proiectul vizează spațiul confluent al Deltei Dunării, propunându-și un dialog interdisciplinar (natură-artă-etică). Ne puteți spune mai multe despre ce înseamnă AfterLand?
Sunt, de fapt, 7 artiști care au expus, toți având experiență în domeniul apei, al pământului și/sau al ecologiei, împărtășind aceleași valori și militând pentru a repune omul și mai mult decât omul pe picior de egalitate într-un Antropocen care a luat o întorsătură îngrijorătoare de ceva timp.
În ciuda tuturor acestor lucruri, practicile și abordările lor sunt unice, oferindu-le o gamă de abordări foarte interesante, de la cele mai realiste la cele mai speculative. I-am invitat să ni se alăture tocmai din aceste motive.
AfterLand este împărțit în două părți: expoziția de la Rezidența9 din București, cea care a fost până pe 26 iunie, și partea de expediție, care a avut loc în Delta Dunării, ca un simpozion între artiști, profesioniști din domeniul culturii, oameni de știință, antreprenori și comunități locale. Considerăm fascinantă această zonă, un spațiu în care se intersectează culturi, natură, istorie și legende, și care reunește toate condițiile necesare pentru dezvoltarea unui dialog multidisciplinar complex, care poate răspunde problemelor sociale și de mediu contemporane, atât la nivel local, cât și global. Am ales să numim proiectul AfterLand pentru a reflecta tocmai acest aspect – nu ne oprim la dimensiunea acvatică, ci dorim să explorăm și pământul, locuitorii săi și tot ceea ce se află între aceste elemente.
Spuneți că aportul apei este acela de a ne învăța cum să ne pese, de a imagina un viitor mai bun. Aceasta este și narativa reprezentării artistice? Există un scop final, predefinit sau, din contră, vă propuneți o mai mare deschidere interpretativă în ceea ce privește lucrările inspirate de acest proiect teoretic?
Cred că acest lucru depășește cu mult reprezentarea artistică a apei. Artiștii sunt în primul rând ființe umane și cetățeni care își asumă un angajament politic atunci când vine vorba de abordarea subiectului resurselor naturale. Mai mult, apa ar trebui să ne facă să ne gândim la noi înșine, la condiția noastră individuală și colectivă și la viitorul nostru. Viitorul nostru depinde de ceea ce facem cu apa și este imperativ să ne întrebăm cum o folosim și cum o tratăm.
Din punct de vedere biologic, vorbim despre una dintre resursele de la originea vieții pe Pământ. Mai precis, zonele umede de tip deltă sunt esențiale pentru reciclarea dioxidului de carbon (acestea stochează până la 30% din CO2 de pe Pământ conform rapoartelor RAMSAR), pentru reproducerea animalelor (în sensul cel mai larg) și regenerarea plantelor, ca să nu mai vorbim de rolul lor ca surse de hrană.
Nu avem un obiectiv predefinit și ne simțim foarte confortabil cu ideea unei construcții organice a proiectului, dar direcția noastră este clară; dorim să atragem atenția asupra existenței problemelor de mediu și sociale specifice Deltei Dunării, să evidențiem întrepătrunderea lor și, poate, să îi inspirăm pe alții să ia măsuri. Cred că artiștii sunt deschiși să lase loc pentru interpretare, să invite chiar la contemplare și, mai presus de toate, să trezească empatie. Dar este, de asemenea, clar că rolul artiștilor se schimbă în timp, depășind granițele dintre discipline și îndreptându-se către practici mai investigative, bazate pe cercetare.
Intersecționalitatea dintre artă și natură pare a fi una din ce în ce mai explorată în ultimii ani. Cum definiți această „afinitate pentru apă” și cât de ușor se poate traduce ea în artă?
Este interesant că vorbiți despre intersecționalitate, cred că este relevantă pentru relația noastră ca oameni cu corpurile de apă care ne înconjoară și pentru experiența noastră cu apa ca funcție a mediului nostru socio-economic, cultural și etnic. Știm că unele țări, cum ar fi India în acest moment, se confruntă cu lipsuri extraordinare de apă care pun literalmente populațiile rurale în pericol de moarte, iar acest lucru ne pune în perspectivă propria relație cu apa, începând cu accesul la apă potabilă și apă curentă.
Suntem conștienți de cât de norocoși suntem să putem explora aspectul vital al apei fără a fi neapărat nevoiți să experimentăm consecințele – este un privilegiu. De aceea este atât de important să avem artiști cu abordări atât de diferite, să creăm spații pentru întâlniri cu oameni care au expertiză în alte domenii sau care pur și simplu au o experiență diferită.
În primul rând, apa a fost întotdeauna un subiect central în artă și cultură (atât occidentală, cât și non-occidentală), iar în al doilea rând aș spune că acest lucru se datorează pur și simplu faptului că artiștii au fost întotdeauna inspirați de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Cred că este firesc să vrei să abordezi probleme contemporane, iar astăzi ne uităm foarte mult la impactul omului asupra naturii, așa că nu cred că această tendință va dispărea prea curând.
Expoziția își propune să susțină sustenabilitatea ecologică, dar cu o concentrare și pe cea socială a Deltei Dunării. Ne puteți oferi niște situații mai concrete în care își propune să „intervină”? Ce anume ar trebui protejat sau încurajat din punct de vedere ecologic și social în Delta Dunării?
În acest moment ne aflăm în faza de cercetare, așa că nu știu dacă ar fi potrivit să începem să formulăm ipoteze în acest stadiu incipient. De asemenea, nu am vorbi despre intervenție până când nu vom avea o cunoaștere mai aprofundată a terenului. Este foarte important pentru noi să adoptăm o abordare care să respecte Delta mai presus de orice, așa că trebuie să începem prin a o cunoaște.
Acestea fiind spuse, în timpul scurtei noastre expediții, am plecat cu câteva elemente contextuale care par să aibă un impact asupra oamenilor care ne-au primit, cum ar fi depopularea părții de nord a Deltei sau capacitatea animalelor și a grupurilor etnice de a trăi împreună și chiar de a colabora sau Delta ca loc de refugiu pentru faună, floră și oamenii aflați în trecere. Culegem informații și ascultăm cu atenție și, în mod evident, ne angajăm să protejăm mediul și societatea, însă natura parametrilor care trebuie luați în considerare este mult prea complexă pentru a oferi răspunsuri în acest stadiu al proiectului.
Cum dialoghează natura, arta și scopurile etice în cadrul proiectului dumneavoastră? Se intersectează în mod natural sau, din contră, printr-un exercițiu aproape oriental, unde artificialitatea înfrumusețează și încurajează aprecierea estetică?
Având în vedere abordarea pe care am ales să o adoptăm în dezvoltarea proiectului, cred că angajamentul nostru este în primul rând unul etic; favorizăm valori precum respectul, corectitudinea și bunăvoința. Este de la sine înțeles că artiștii și persoanele cu care lucrăm împărtășesc valorile noastre. Acum, avem relații diferite cu natura și practici artistice diferite; unii fac cercetare pe teren, prelevând mostre și bazându-și lucrările pe date științifice, alții caută contactul uman și prețuiesc poveștile și sentimentele, iar alții explorează narațiuni de tip speculativ. Esteticul rămâne, evident, un element important al lucrării, dar nu pot spune în ce măsură și pentru cine, deoarece fiecare artist este unic. Este adevărat că arta are capacitatea de a stârni sentimente în noi, ceea ce ne readuce la sensibilitate, spre deosebire de raționalitate, și ne permite să înțelegem lucrurile într-un mod diferit.
În perioada 5 și 8 iunie a avut loc și o excursie de cercetare în localități din Delta Dunării. Ce ne puteți spune despre aceste cercetări și concluziile lor?
Da, mai întâi am vizitat partenerii noștri, Institutul National de Cercetare Dezvoltare Deltei Dunarii (INCDDD) în Tulcea. Acolo am făcut o serie de prezentări, apoi am pornit spre Letea, unde am rămas. Am vizitat pădurea și satele aproape abandonate, precum și pământul și apa din jur. Deja acest lucru ne-a dat ocazia să stăm de vorbă cu câțiva oameni, să gustăm mâncăruri tradiționale, să observăm natura înconjurătoare și să experimentăm anumite aspecte ale culturii locale.
De asemenea, am vizitat noii noștri parteneri de la muzeul Ivan Patzaichin din Mila 23 și am avut o zi de brainstorming colectiv, unde au început să curgă ideile din toate întâlnirile și discuțiile noastre. Am ales 3 problematici, deși ne-au venit în minte mai multe: declinul demografic, sensibilizarea cu privire la problemele transversale legate de zonele umede din Europa și înțelegerea noastră în cadrul ciclului hidrologic.
Poate că transdisciplinaritatea este prin definiție un lucru educativ, însă ar fi interesant de subliniat unde anume se întâmplă cel mai ușor acest demers holistic? Care este, mai exact, mesajul cel mai ușor de transmis prin punerea laolaltă a acestor „discipline” doar aparent distincte?
Nu cred că există un mesaj simplu care să fie transmis; tocmai complexitatea ne interesează prin abordarea transdisciplinară. Considerăm că nimic nu este binar și că trebuie să încercăm să adoptăm mai multe puncte de vedere pentru a obține o înțelegere globală a unui subiect, este vorba de căutarea unui echilibru.
De asemenea, pentru a accesa alte niveluri de cunoaștere, cred că trebuie să fim pregătiți să facem față fricțiunilor, să mergem acolo unde nu am merge în mod normal, cu alte cuvinte, să ieșim din zona noastră de confort. Este nevoie de un pic de curaj, de deschidere și de gimnastică mentală. Și da, există și faptul că trebuie să ne educăm pentru a face acest exercițiu, în acest sens am putea spune că transdisciplinaritatea este în esență educativă.
Proiectul dumneavoastră presupune și o anumită componentă științifică? Manifestul sustenabilității ecologice este însoțit de cercetări științifice sau de altă natură?
Ca toate proiectele Qolony, AfterLand își propune să readucă știința în centrul procesului de creație artistică. În prezent, lucrăm cu INCDDD din Tulcea, ale cărui cercetări se extind în mai multe departamente legate de protecția biodiversității și care, de asemenea, au stații de cercetare pe teren în toată Delta. Datorită lor, avem acces nu numai la științele naturale, ci și la ecologie și economie.
Dar am dori să ne extindem domeniul de aplicare pentru a include științele umane, ceea ce ne va oferi o mai bună înțelegere a problemelor culturale și sociale cu care se confruntă regiunea și să colaborăm cu istorici și antropologi, de exemplu.
Complexitatea acestui proiect interesant este admirabilă. Ca un „geniu malefic” a la Descartes, trebuie totuși să punem întrebarea: dintre toate „apele”, de ce se întâlnește Delta Dunării cu arta?
Alegerea Deltei a fost aproape evidentă pentru noi, pentru că am vrut să facem ceva atât cu Dunărea, cât și cu Marea Neagră, pur și simplu din cauza atașamentului nostru emoțional personal față de aceste ape. Astfel, Delta s-a aflat la intersecția celor două și, după cum știți acum, căutăm întotdeauna să explorăm aceste spații de intersecție în același mod în care o facem cu arta și știința. Suntem fascinate de complexitatea locului, de bogăția naturală, culturală și umană care poate fi găsită aici, este absolut unică. Avem o comoară chiar aici, la poarta Europei, încă sălbatică pe alocuri, care trebuie să fie văzută pentru a fi crezută.
Ne puteți împărtăși ceva ce ați învățat prin intermediul desfășurării proiectului AfterLand? Și, în același timp, care sunt speranțele/așteptările pentru publicul la care ajung toate acestea?
În primul rând, am avut parte de experiențe umane excepționale prin intermediul acestui proiect, și cred că este foarte important să subliniem acest lucru, deoarece învățăm multe de la alții. Prin intermediul expoziției, am învățat despre relația uman/mai mult decât uman, dar și despre corpurile de apă din alte părți ale Europei și despre problemele cu care se confruntă oamenii (mă gândesc în special la Mar Menor).
De asemenea, am învățat foarte multe despre abordările artiștilor implicați, despre valorile și motivațiile lor. În timpul expediției noastre în Deltă, am învățat multe despre acest mediu foarte special și am vizitat zone pe care nu le explorasem până atunci. Ceea ce ne-a atras atenția au fost creațiile naturii rezultate în urma unor accidente precum pădurea Letea, exemplul uman de colaborare pentru supraviețuire într-un teritoriu presupus ostil – mă gândesc la ruși, ucraineni și români care coexistă pașnic de secole și fac schimb de know-how -, dar și exemplele de colaborare a animalelor care ni s-au părut incredibile.
Ceea ce am dori ca publicul să rețină din toate acestea este ideea de ajutor reciproc, respect mutual și reziliență. Ne punem întrebarea care este locul nostru ca oameni în toate acestea și, ei bine, Delta Dunării ne arată un lucru sigur: suntem parte integrantă a ecosistemului și trebuie să începem să tratăm natura și locuitorii ei ca pe niște semeni.
