Într-o lume în care granițele dintre real și imaginar, artă și publicitate sunt tot mai estompate, Cristian Moldovan ne invită să explorăm o simplă observație, care devine totodată o radiografie subtil-ironică a realităților eco-social-politice ale prezentului. Absolvent al Universității Naționale de Arte București, la secția de pedagogia artei, Cristian Moldovan își extrage inspirația din formele ludice ale pușculițelor și jucăriilor second-hand, transfigurându-le într-o serie de sculpturi compacte, viu colorate, care funcționează ca un colaj tridimensional cu referințe care își au rădăcinile în cultura pop. Îmbinând elemente din publicitate, jocuri video și cinematografie, lucrările sale reușesc să îmbine estetica vibrantă a pop art-ului cu un mesaj critic la adresa societății contemporane.
Fiecare personaj creat de artist devine un univers autonom, un amalgam de simboluri și artefacte culturale – de la supereroi și avataruri din jocuri video până la animale, soldăței și bibelouri – într-o ecuație vizuală complexă, menită să dezvăluie straturi multiple de semnificație. Materialele folosite, de la plastic reciclat și cauciuc la sticlă și metal, nu sunt doar suporturi, ci vehicule prin care artistul expune o lume marcată de consumerism excesiv, control social și corupție instituționalizată, toate filtrate printr-o ironie care, din punctul meu de vedere, mai degrabă mușcă decât este eyecandy.
În interviul cu Cristian Moldovan am discutat despre modul în care arta sa se poziționează ca un comentariu asupra unei democrații forțate, a unei libertăți iluzorii oferite de corporații și mass-media. Freak Show, prima sa expoziție solo, care a avut loc la Kulterra Gallery, nu este doar o critică a prezentului, ci și o invitație la reflecție asupra direcției în care ne îndreptăm, iar mesajul său profund ne obligă să privim dincolo de suprafața strălucitoare a artei contemporane, spre un adevăr inconfortabil, dar necesar.
Freak show a fost prima ta expoziție solo, la Kulterra. De ce ai ales să lucrezi cu jucării second-hand și cu materiale reciclate? Ce semnificație au aceste obiecte pentru trecutul tău?
Ideea mi-a venit prin 2008, când lucram la niște colaje și m-am întrebat cum aș putea duce colajul mai departe. M-am gândit la niște volume tridimensionale pe care aș putea colanta alte materiale sau obiecte lipite între ele, care ar putea crea noi obiecte, dar mi-am dat seama că s-a mai făcut și am încercat să găsesc altă variantă, mai originală. Ideea cu jucăriile a venit cumva natural pentru că de câțiva ani începusem să colecționez designer toys sau collectibles făcute de alți artiști și designeri, dar totul a fost pus la sertar pentru că mi-am dat seama că am nevoie de mii de jucării și nu prea aveam de unde să le iau. Zece ani mai târziu, în 2018, un prieten mi-a spus de existența unui magazin care vinde jucării second-hand și atunci m-am reactivat.
Cum transformi aceste obiecte obișnuite în opere de artă și cum faci să nu dai în kitsch?
Ăsta a fost și primul meu gând, dacă nu cumva or să arate kitsch, dar m-am apucat de lucru, am făcut câteva lucrări și am realizat că pot combina jucării din plastic cu alte materiale cum ar fi metalul, sticla, ceramica, plasticul reciclat, fără a da în kitsch. Am făcut și un research înainte să mă apuc de lucru și am găsit câțiva artiști contemporani care foloseau jucării, dar lucrările lor nu mi s-au părut prea consistente, iar cele mai multe nu aveau vreo idee în spate sau erau kitsch. În schimb, mi-au plăcut artiști ca Bernard Pras sau Freya Jobbins, care la rândul lor au fost inspirați de picturile lui Giuseppe Arcimboldo.
Ai absolvit pedagogia artei. Cum te-a influențat formarea aceasta în procesul creativ? Consideri că a contribuit la o abordare diferită sau mai profundă a propriilor lucrări? Cum reușești să îmbini rolul de artist cu cel de educator? Consideri că cele două discipline se completează sau există provocări în a menține un echilibru între ele?
Nu am fost și nu o să fiu profesor niciodată. Cred că trebuie să ai vocație pentru anumite profesii, iar eu am ajuns la pedagogia artei pentru că nu reușeam să intru la grafică. Am dat de trei ori la grafică și de fiecare dată eram printre primii căzuți și aveam acces doar la locurile cu plată. Am decis să dau la pedagogie ca să fiu sigur că intru și să nu fiu luat în armată pentru că era încă obligatorie în perioada aia. Timpul din facultate mi l-am petrecut mai mult prin atelierele de la grafică, pictură și sculptură decât în cel de la pedagogie. Profesorii mei au fost mai mult colegii sau foști absolvenți de la arte, nu profesorii de la UNARTE.
Cum vezi predarea artei vizuale în fața unei generații crescute într-o eră digitală? Ce tehnici sau strategii ai folosi pentru a menține relevanța artei tradiționale și pentru a stimula totodată creativitatea artiștilor în devenire?
Probabil un robot care stă la catedră sau o hologramă care te învață cum să folosești alți roboți sau programe ca să-ți faci lucrările mai repede, mai bine, fără să gresești sau să te murdărești cu materialele tradiționale. Cred că arta tradițonală o să mai vedem doar în muzee, nu cred că mai are cine să preia ștafeta.
Background-ul tău din publicitate, atracția pentru jocuri video și cinematografie definesc stilul și temele pe care le abordezi în aceste colaje 3D. Care este procesul creativ din spatele lucrărilor? De unde începi și cum decizi ce obiecte să folosești? În ce fel experiența din industria publicitară ți-a modelat abordarea, conceptul? Cum ți-ai dezvoltat stilul acesta în care sunt combinate obiecte și materiale variate într-un singur colaj coerent?
Colajul ăsta de obiecte pe care îl fac mă duce mai mult cu gândul la munca pe care o face un regizor. Îmi aleg personajele care constau în mare parte din jucării, bibelouri, bijuterii, bucăți de metal, sticlă, lemn, obiecte de uz casnic, typo-uri și încerc să le compun într-o formă care să redea o idee. Anii petrecuți în industria jocurilor video, publicitate și cinematografie mi-au dat ocazia să lucrez cu tot felul de oameni: directori de creație, copywriteri, regizori, directori de imagine, fotografi, scenografi, producători de la care am învățat o grămadă de lucruri, începând de la idee, concept, estetică, compoziție etc., dar ca să le pot aplica a trebuit să ies din industrie.
Pe măsură ce m-am apropiat de lucrările tale, am găsit noi și noi elemente, care au sens și separat, dar mai ales ca parte din lucrarea pe care ai creat-o. Cum reușesc aceste referințe, în special specifice anilor ‘90, să transmită un nou mesaj privitorului? Care este efectul pe care îți dorești ca aceste lucrări să îl aibă asupra publicului?
Un artist creează pentru că nu poate altfel. Nu pentru a fi plăcut de public. Evident că fără public, și fără expunere, artistul nu există. Lucrările mele, în care am încercat să-mi exprim părerea despre lumea în care trăim, transmit mesaje care cred și sper că vor vorbi unor categorii diferite de public. Cei tineri vor fi atrași de formă și așa vor putea descoperi și conținutul, iar cei ca mine, vor identifica mesajul ajutați poate și de nostalgia copilăriei analog.
Cum ai descrie legătura dintre pop art și reutilizarea materialelor în lucrările tale? Ce părere ai despre ideea de reciclare de idei în artă, în contextul în care pop art explorează această temă în mod constant?
Totul e reciclat. Totul e un remix. Nu știu dacă mai există idei nefăcute. Ci doar moduri originale de a le prezenta, și cred că asta face și pop art-ul. Reinterpretează. Reconfigurează. Reduce la esență.
Ce rol joacă culorile și contrastele în lucrările tale? Influențează ele percepția asupra obiectului? Te-ai gândit să explorezi conceptul de anamorfoză în arta ta?
Culorile sunt foarte vii, strălucitoare sau chiar metalice, asemănătoare cu cele din benzile desenate, iar rolul lor este să atragă atenția privitorului cât mai repede și să-l îndemne să exploreze obiectul mai îndeaproape pentru a înțelege ironia și satira pe care le găsești în mai toate lucrările mele.
Cum percepi lumea contemporană pe care o critici într-o mare măsură prin lucrările tale, în special în ceea ce privește consumerismul și supravegherea? Cum reușești să transmiți critici sociale și politice prin obiecte care, la prima vedere, par inofensive sau chiar ludice?
Mă folosesc de jucării second-hand și alte obiecte încercând să le modific mesajul și scopul inițial pentru a ilustra lumea în care am ajuns să trăim. Îmipinși de o democrație forțată vândută drept libertate, conduși de corporații care monopolizează piețele, corupția instituțiilor de stat, brutalitatea poliției și a armatei asupra populației civile, consumerismul care ne dă falsa sezație că avem putere de decizie, știrile false care devin adevăr mainstream, supravegherea constantă care duce la controlul maselor, practic sclavia modernă.
În ce măsură crezi că arta poate influența sau schimba percepțiile asupra problemelor societății moderne? Cum reușești să păstrezi un echilibru între estetica lucrărilor și mesajele critice pe care le transmiți?
Nu cred că arta mai poate influența sau schimba societatea din ziua de azi pentru că sunt prea puțini cosumatori de artă și totul tinde să fie înlocuit de produse standard, iar cei care termină la facultăți de artă, film, muzică sunt înghițiți de industrii precum publicitatea și mai ales de apariția AI-ului cu care tot mai multe industrii au început să lucreze. Cei care obișnuiau să lucreze cu pictori, graficieni, ilustratori, designeri, muzicieni, scriitori își pot face treaba mai repede, mai ieftin și cu mai puține bătăi de cap folosind programe precum ChatGPT, Midjourney, Magenta sau altele. Cumva cred că lucrările mele au păcălit publicul în prima instanță din cauza aspectului viu colorat, aparent foarte vesel, dar dacă te uiți mai bine și analizezi fiecare obiect realizezi că temele abordate și ideile din spate sunt satirice, ironice și destul de întunecate, contrar aparențelor.
Cum integrezi elemente din cultura video games în arta ta? Există jocuri care te-au inspirat direct în anumite lucrări?
Deși am lucrat 4 ani în industria jocurilor ca art director și grafic designer, nu am fost un gamer înverșunat și nu pot spune că a fost vreun joc care m-a influențat direct în vreuna dintre lucrările expuse până acum. Doar am folosit personaje din jocuri pentru a reda anumite idei.
Ce reacții ai primit din partea publicului în legătură cu utilizarea materialelor reciclate și a jucăriilor? Cum treci peste veșnicul comentariu: ah, am asta acasă, puteam să fac și eu?!
Feedback-ul a fost pozitiv, ba chiar prea pozitiv și ăsta-i și motivul pentru care cred că publicul nu a înțeles pe deplin mesajele pe care am vrut să le transmit, dar a doua expoziție personală cred că o să tranșeze asta. Mi se pare destul de greu, dacă nu imposibil să faci ceva 100% original după mii de ani în care arta a fost explorată și exploatată de poate zeci sau sute de milioane de artiști. Toți artiștii au fost influențați de munca altor artiști predecesori sau contemporani. Pentru mine primează mai mult conținutul, ideea pe care vreau să o expun și mai puțin forma sau originalitatea din punct de vedere vizual. Dacă o anumită tehnică, material mă ajută să transmit o idee, o folosesc, restul nu mă interesează.
Ce importanță are pentru tine faptul că materialele folosite au avut o viață anterioară, înainte de a deveni parte dintr-o lucrare de artă? Cum vezi evoluția ta din punct de vedere artistic în viitor? Intenționezi să explorezi noi teme sau tehnici?
În următoarea expoziție personală, care o să fie probabil în luna februarie 2025, la Kulterra Gallery, pe lângă o serie de obiecte pop art realizate din jucării second-hand, o să expun și câteva lucrări steampunk din metal sau metal cu ceramică. Iar pentru a treia expoziție am deja câteva lucrări realizate dintr-o combinație de lemn, ceramică, jucării, metal, sticlă, plastic reciclat. Lucrez în tot felul de tehnici, mai mult sau mai puțin tradiționale, dar am ales să expun această serie de obiecte pentru că publicul nu mai este interesat de arta pur tradițională și nici galeriile de artă. Mai fac stencils pe care le pun prin oraș, linogravuri sau compoziții cu personaje modelate în pastă ceramică, dar nu cred că o să ajung cu ele prin galerii de artă decât, poate, ocazional.
