Andra Munteanu este fondator și președinte al Narada, o organizație ce propune și pune în aplicare măsuri concrete pentru probleme urgente în educație. Astfel, prin Narada se construiesc soluții ce pun în mișcare motorul educațional românesc, se conectează mediul privat cu cel de afaceri, comunitățile și oamenii-cheie pentru a forma tineri cetățeni activi și creativi, capabili să se integreze în societate și în medii de lucru diverse. Pentru că ediția noastră de primăvară 2023 pune lupa pe educație în toate formele ei, trebuia să vorbim și cu Andra Munteanu despre reușitele și provocările Narada pentru că puțini oameni de la noi cunosc atât de detaliat nevoile sistemului educațional românesc și discrepanțele între ce are acesta de oferit și ce solicită piața muncii pe plan național și european.
Anca Zaharia: Educația remedială — o sintagmă frumoasă pentru un trist adevăr: este nevoie de eliminarea decalajelor de învățare mai ales în clasele de școală primară și gimnazială. Este ceea ce se întâmplă pe platforma Naradix, locul unde copiii se înscriu pentru a urma cursuri predate live de profesori sau pentru a studia independent. Sistemul presupune puncte pe care aceștia le primesc evoluând și pe care le pot converti în naradini, „moneda” cu care își pot cumpăra apoi diverse produse. Care sunt acestea și cum funcționează sistemul acesta de recompensare?
Andra Munteanu: Aș începe prin a specifica faptul că NaradiX a pornit, într-adevăr, ca o platformă de educație remedială, ca răspuns la criza din educație generată de pandemie. Dar care a evoluat, așa cum ne place nouă să spunem, în a fi „profesorul particular” al fiecărui copil.
Sunt dese situațiile în care copiii se întorc de la școală fără să fie siguri că au înțeles corect cazurile substantivelor sau cum se aplică teorema lui Pitagora, de exemplu. Și astfel de exemple se pot repeta la toate materiile. Acasă, au posibilitatea de a intra pe NaradiX pentru a repeta lecția și pentru a-și evalua cunoștințele printr-un test. Așa cum ai spus și tu, pe lângă faptul că învață, efortul le este recompensat prin naradini, monede virtuale cu care își pot cumpăra o mulțime de lucruri interesante pentru ei, precum telefoane inteligente, tablete, laptopuri, biciclete, mingi de fotbal, dar și cărți și rechizite.
Important mai este faptul că, pe lângă lecțiile de la principalele materii, găsesc conținut extrem de interesant, adaptat nivelului lor de înțelegere, legat de subiecte de interes pentru generația de azi. Precum cursuri de dezvoltare personală, de limba engleză, de nutriție și viață sănătoasă sau de siguranță cibernetică.
A.Z.: Cum este să fii reprezentantul unui ONG care prioritizează digitalizarea învățământului românesc când sistemul public de învățământ pare mai degrabă dezinteresat de acest aspect? Ce înțelege Narada și nu pricep miniștrii care se succed la Educație?
A.M.: Recent citeam un raport dat publicității de PricewaterhouseCoopers (PwC), prin care se exprimă îngrijorarea că peste 60% din copiii din întreaga lume nu vor avea competențele necesare pe piața muncii în 2030 fără niște strategii de educare și formare, bazate pe colaborarea dintre guverne, mediul de afaceri și organizațiile neguvernamentale.
Este o previziune absolut îngrijorătoare. În urma discuțiilor cu mai mulți reprezentanți ai mediului de afaceri în general, și cu oameni din managementul companiilor de IT, am înțeles că prăpastia dintre nevoile reale pe piața muncii și oferta de azi este foarte mare și în continuă creștere. Ce am anticipat noi este că în viitorul apropiat ne va fi greu să angajăm oameni pregătiți, responsabili și capabili să se integreze într-o societate și, dacă acum nu intervenim prin digitalizare și inovație, nu ar trebui să ne mirăm mâine că la interviurile de angajare ne va fi greu să găsim candidați care să știe să citească un contract sau să folosească un xls.
A.Z.: Pe când era ministru al Educației, domnul Sorin Cîmpeanu afirma că și toaletele din fundul curții școlii pot fi „conforme”, de vreme ce nu ne deranjează toaletele de la festivaluri, despre care probabil considera că sunt identice cu gropile insalubre de pe lângă școli, și că „problema” aceasta ar fi una „exagerată”. Dacă nu a reușit dumnealui să afle pe cont propriu între timp, putem să-l lămurim acum în legătură cu motivele pentru care nu este exagerat „să legăm digitalizarea și calitatea educației de toaletă”?
A.M.: În aceeași notă, ți-aș răspunde că dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs. Noi încercăm să ne ținem departe de aceste declarații pentru că avem obiective clare și nu vrem să ne fie distrasă atenția de la ele.
O să-ți spun însă cum vedem noi întregul tablou. Conform studiului realizat de Learning Policy Institute și expus de Berkley.edu, considerăm că dezvoltarea potențialului maxim al fiecărui copil se poate realiza numai dacă privim educația lui prin lentila „Whole Child”. Asta înseamnă ca, pe lângă procesul de învățare academică, el să aibă la îndemână și instrumentele de dezvoltare pe palierul socio-emoțional, dar și un mediu integrat de suport/susținere care să elimine eventuale bariere de învățare și să extindă experiențele de învățare dincolo de școală. Iar prin asta înțelegem inclusiv condiții decente de igienă, care cu siguranță nu înseamnă grupuri sanitare în „fundul curții școlii”.
A.Z.: Ce alte probleme grave avem în sistemul educațional românesc?
A.M.: Dacă ar fi să ne uităm la probleme, am putea enumera riscul abandonului școlar și rata de analfabetism funcțional care ne plasează la coada clasamentului printre statele europene.
Dacă ar fi să ne uităm la nevoi, acestea sunt foarte multe, de la lipsa digitalizării în foarte multe școli, la faptul că nu se investește în profesori astfel încât aceștia să-și poată construi metodele de predare în conformitate cu cerințele timpurilor și generațiilor moderne și până la infrastructură. Apropo de declarații oficiale, fostul ministru Câmpeanu, cu câteva săptămâni înainte de începerea anului școlar în curs, spunea că suntem în situația în care 1,2 milioane de copiii din România învață în școli cu probleme legate de infrastructură.
Peste 7000 de școli din România se încălzesc cu lemne, peleți sau cărbuni. 900 dintre ele nu au combustibil pentru a trece iarna; 40% din școlile din România nu au autorizație ISU; 11 instituții de învățământ din România s-au prăbușit peste elevi, la ore, în ultimii 10 ani; 42% dintre clădirile în care funcționează școli în România sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat. Iată doar câteva date statistice.
A.Z.: Totuși, raza de soare în acest peisaj sumbru: există proiectele Narada, există profesori voluntari foarte pricepuți și copii care sunt dornici să învețe. Care sunt aspectele pozitive și încurajatoare de care țineți cont când aveți, poate, o zi în care renunțarea pare o opțiune?
A.M.: E flatant să ne uităm la Narada ca la raza de soare pentru că acest compliment ar putea să ne distragă de la misiunea noastră. Aș propune să ne uităm mai degrabă la obiectivele pe care ni le-am propus și anume la cei 500 de mii de copii pe care ne dorim să-i impactăm până în anul 2030. Acesta este motorul care ne pune pe drum și datorită căruia renunțarea nu este o opțiune.
Dincolo de acest obiectiv macro, avem obiectivele pentru anul 2023 ce presupun impact asupra a 50 de mii de copii prin soluții de digitalizare, siguranță fizică și socio-emoțională, inovație și sustenabilitate. Este un plan de o „rigurozitate nemțească” ce nu lasă loc de ezitări, la care dacă adăugăm zâmbetele copiilor din comunitățile în care am intervenit și rezultatele lor la evaluările naționale, „renunțarea” nu-și mai are locul în vocabularul nostru.
A.Z.: Până într-un punct, Narada s-a dezvoltat încet, chiar dacă sigur. Apoi a fost într-o creștere accelerată, susținută de nefericitul context pandemic din 2020 încoace. Cum credeți că ar fi arătat evoluția Narada dacă n-ar fi existat pandemia și toate provocările aduse de aceasta sistemului educațional de la noi?
A.M.: Contextul pandemic probabil că ne-a împins puțin mai tare în vizorul societății civile, însă dezvoltarea accelerată aș putea spune că a intervenit după pandemie, atunci când am reușit să identificăm soluții viabile care să transforme întregul sistem educațional în beneficiul copiilor.
E drept că NaradiX.ro a fost o platformă construită inițial cu scopul de a oferi acces la educație din perspectiva remedială, însă cel mai popular proiect al nostru, HartaEdu.ro adresează exact nevoile din școli, independent de pandemie, și mobilizează comunitățile pentru a găsi soluții proprii.
A.Z.: Întreb asta pentru că problemele pentru care Narada găsește rezolvări existau oricum, nu-i așa? Pandemia doar le-a scos la suprafață mai acut, le-a subliniat și le-a făcut, de la un punct încolo, de neignorat.
A.M.: Exact! Singura problemă pe care pandemia a accentuat-o și pe care a adus-o în atenția tuturor era nevoia digitalizării. Tehnologia era aproape inexistentă în majoritatea școlilor din România, iar pandemia nu a făcut decât să pună pe tapet această nevoie și să accelereze rezolvarea ei.
Din interiorul organizației pot spune că tocmai acea rigurozitate nemțească de care am amintit, dar și echipa de profesioniști cu care lucrăm, ne-a ajutat să găsim rapid soluții, să arătăm rezultate, să demonstrăm că merităm încrederea societății civile și a mediului de business și astfel să ne dezvoltăm.
A.Z.: Planul de „luptă” de pe perioada pandemiei pare unul foarte bine pus la punct, strategic gândit. Când și cum ați apucat să-l conturați pentru a fi implementat? Sau exista deja un plan în Narada pentru o situație de acest fel, iar Covid-19 doar a construit contextul necesar pentru implementare?
A.M.: Am sesizat nevoia digitalizării cu mult înainte și nici nu era greu să o facem, mai ales interacționând cu mediul de business și observând nevoia acută de tineri profesioniști, cu aptitudini în zona de tehnologie, disponibili pentru angajare pe piața forței de muncă. În plus, fiind o organizație ce activează în domeniul educației, era imposibil să nu ne uităm la modelele altor țări și să înțelegem care sunt nevoile noastre.
Exista un plan care încă nu prinsese contur. Însă ne-am mobilizat rapid — cred că asta este una dintre calitățile noastre — și am făcut ca lucrurile să se întâmple. De aceeași situație ne-am lovit și în cazul refugiaților ucraineni, copii care aveau nevoie de acces la educație. Cine putea să pregătească din timp un plan în eventualitatea unui război la graniță? Ne-am mobilizat aproape peste noapte și am creat o celulă de intervenție în acest caz.
A.Z.: Spuneați la un moment dat că știți exact care sunt provocările unui copil care trebuie să meargă neîncălțat pe drum, în echilibru, cărând găleți cu apă pentru familie. Care sunt factorii care te țin în școală și pe un drum „curat” mai apoi, în viață, atunci când provii dintr-un mediu potrivnic? Există o rețetă care să garanteze într-o măsură cât mai mare alfabetizarea și „salvarea” prin educație?
A.M.: Nu știu dacă există o rețetă, aș spune doar ce cred că m-a salvat pe mine și ce am mai auzit ca fiind valabil și în alte situații. Într-adevăr, știu ce înseamnă să fii „desculț”, știu ce înseamnă provocările vieții și de-a lungul timpului le-am tot acceptat forțat, ceea ce e teribil de greu, mai ales pentru un copil.
Ceea ce eu am avut însă din belșug a fost sprijinul și îndrumarea părinților, care au avut grijă, mai ales mama, să scoată în evidență faptul că educația e vitală. Și am mai avut ceva… ceva ce doar copiii săraci au, din păcate: dorința de a mă autodepăși.
A.Z.: HartaEdu, un alt exemplu de inițiativă care livrează excelent, la cum se vede din exterior. Care sunt mecanismele de atragere a investitorilor reprezentați de tot felul de firme private? Cum poate fi convins un antreprenor de necesitatea și urgența educației în condiții optime, lui „ce îi iese”?
A.M.: Pentru a-ți răspunde la această întrebare o să-ți fac profilul donatorului Narada. Este omul de business de succes care s-a săturat de un sistem centralizat învechit, ce clar nu mai funcționează, care știe că poate și vrea să se alăture misiunii noastre pentru a pune umărul la schimbare. Ce „îi iese”? Cred că răsplata este doar de ordin personal, are satisfacția de a fi contribuit, de a da ceva înapoi societății, de a nu mai aștepta să se facă, de a face ceva acum și aici. Vorbim de mediul de business care se confruntă cu provocarea de a angaja tineri profesioniști și care, în același timp, realizează că problema aceasta se va accentua dacă nu investim efort în educație.
Fotografii din arhiva personală a Andrei Munteanu
Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #7, ediția de primăvară 2023.
