Om la lună a început în mai 2018 ca proiect de rough acoustic poetry al lui Doru Pușcașu, un demers sincer și autentic de poezie cântată. În toamna aceluiași an, Doru l-a cunoscut pe Dragoș Strat, producător și chitarist, care a produs în studioul său primele trei cântece om la lună. Din septembrie 2019, lui Doru și Dragoș li s-au alăturat Cătălin Constantin și Adrian Maraloiu — doi muzicieni experimentați, pentru a duce om la lună în aceasta formulă de full band.
Trupa a crescut organic cu fiecare episod de muzică și storytelling, transformând fiecare apariție într-o experiență memorabilă ce apropie oamenii. „Om la lună este un strigăt. De mare iubire, de frică, de bucurie, de regăsire, de tristețe, de neadaptare, de renunțare, de curaj, de recunoștință”. Așa sună testamentul trupei.
L-am întâlnit pe Doru în clubul Rockstadt din Brașov, în vreme ce lucram acolo, și mi-am propus să aflu și să dau mai departe povestea lui și a muzicii pe care acesta o creează.
Inginer cu un master în comunicare și publicitate. Cine mai este omul Doru Pușcașu?
De inginerie m-am lăsat acum vreo 16 ani — n-am fost niciodată un real talent, așa că lumea inginerilor nu a pierdut mare lucru —, iar publicitate mai fac rar, aleg doar proiectele care îmi plac și în care cred. Acum sunt tată (full time) și muzician (aproape full time).
Sunteți, așa cum ați zis, tată — unul care a ales în urmă cu ceva timp să susțină cumpărarea echipamentelor destinate secției de Terapie de la „Marie Curie” și să sprijine financiar o strângere de fonduri pentru nou-născuții prematur sau cu grave probleme de sănătate. Vă considerați un om norocos?
Cred că sunt foarte norocos să îi am pe ai mei toți sănătoși, să îmi pot petrece atât de mult timp cu copiii, să fiu în viețile lor cu tot ceea ce ar trebui să reprezinte prezența unui tată. Și pe lângă toate acestea, să pot să fac la vârsta mea doar ce îmi place cu adevărat și mă face fericit. Legat de acțiunile caritabile, fiecare ar trebui să dea o mână de ajutor la schimbarea lucrurilor din rău în mai bine. Noi am încercat de fiecare dată să susținem cauze în care am crezut, să ajutăm după măsura priceperii noastre și să dăm mai departe binele pe care l-am primit de-a lungul timpului. Și vom face asta mereu, nu ca o datorie, ci ca o normalitate.
Înainte de chitară, ați cântat la pian și apoi la bas. V-ați spus „stop”! Mai în glumă, mai în serios, v-ați spus că nu sunteți Sting să puteți cânta cu vocea și basul simultan. La câte instrumente știți să cântați?
Eu fac parte din categoria „muzicienilor urechiști” sau, dacă vrei, a muzicanților. Sunt așa de mulți muzicieni nemaipomeniți pe lumea asta, încât mi-e cam rușine să mă consider muzician în adevăratul sens al cuvântului. Pe de altă parte, am avut mereu un talent în a descoperi instrumente și a reuși să le deslușesc din taine. Nu aș putea spune că știu cu adevărat să cânt la ceva, dar mă pot acompania la o mulțime de instrumente. Cred că sunt ca lăutarii aceia cărora le pleacă muzica din degete fără să aibă o explicație rațională. Mie instrumentul îmi e de folos în a ilustra o trăire și niște versuri plecate dinăuntru. Colegii mei sunt responsabili cu straturile muzicale suprapuse apoi.
Care e dinamica relației pe care o aveți cu colegii de trupă?
E ca în orice relație vie, se transformă, crește, se adaptează. Fiecare dintre noi muncește la relația noastră, realizăm cât de prețios e ceea ce am creat împreună și lucrăm zi de zi la relația asta. Dinamica diferă de la situație la situație, fiecare are o personalitate și un fel de a fi. Suntem patru bărbați maturi, provenim și din generații diferite, de multe ori e greu să ne sincronizăm. Dar e multă prietenie, mult respect și aș zice că e și multă dragoste acolo, așa că am scos-o la capăt de fiecare dată. Și în plus, ne-am și făcut o promisiune unii altora, toți pasionați de sporturi de iarnă, că o să ne dăm până la ultima coborâre, până se închid instalațiile, de toți banii, practic.
De ce ati ales acest nume, om la lună? E adevărat că istoria acestui joc de cuvinte, care s-a transformat într-o identitate, începe într-o cabană din Brașov?
Om la lună s-a născut acum mulți ani, într-o noapte de iarnă cu eclipsă de lună, la Cabana Postăvaru. E un joc de cuvinte, într-adevăr, care pleacă de la strigătul „om la apă”. Luna a reprezentat mereu pentru mine un soi de fascinație, iar om la lună a fost la început o poezie colectivă ce s-a transformat apoi într-un cântec și mult mai târziu într-o identitate. Nu mi-a aparținut de la început, dar a ajuns să mă includă, așa cum a început să îi includă pe toți ceilalți care simt la fel. Visători neadaptați, ce încearcă să supraviețuiască cu capul în nori în lumea celor cu picioarele pe pământ.
Ce bine sună „cu capul în nori în lumea celor cu picioarele pe pământ”.
Sună și mai bine știind că e adevărat.
În 2020 v-ați izolat 15 zile într-un sat ca să compuneți Dans, primul EP om la lună, constituit din șase piese despre stările pe care le-ați experimentat de la începutul pandemiei. E adevărat că în toamna lui 2021 ați repetat experiența?
Așa e. În toamna lui 2021 am repetat experiența, tot într-o perioadă în care cluburile se închideau din cauza restricțiilor, și am stat împreună tot aproape două săptămâni, timp în care am scris de la zero un disc nou – „Echilibru”. Al treilea material om la lună. Ce am încercat să facem a fost să scoatem ce putem mai bun din timpul acesta nou și neobișnuit care ni s-a dat. Să schimbăm perspectiva și să găsim în acest sol fertil inspirație. Pentru noi, timpul petrecut împreună ne-a ajutat foarte mult relația, ne-a dat multă încredere că suntem acolo unde trebuie și că nu e o întâmplare faptul că ne-am întâlnit. Toată pandemia am găsit mici ferestre în care am putut să cântăm, am fost mereu activi și am păstrat vie relația noastră cu publicul, dar și pe cea dintre noi.
Care melodie s-a născut cel mai greu? „Dans“ sau „Zid“?
Zid a fost primul cântec compus în pandemie, chiar în prima parte, atunci când habar nu aveam ce va urma, într-un moment în care mi-a trecut prin minte că e foarte posibil ca asta să fi fost tot. Când băieții au venit la mine și ne-am izolat împreună, Zid a fost primul cântec pe care l-am dezvoltat, de la niște acorduri și niște idei, la ce a devenit azi. A ieșit incredibil de ușor, dintr-o mare dorință, aproape foame aș zice, de a compune împreună și de a ne păstra mințile acasă. A fost refugiul nostru muzica și a fost motivația noastră de a continua. Dans a fost ultimul, a avut mai mult timp să se coacă, l-am dus în mai multe direcții până am ajuns la forma lui finală, s-a născut mai greu, da. Dar cred că e și cel mai iubit de public, dintre cele de pe discul acela.
În piesa „Pace“ de pe albumul „În caz de om la lună, strigați om la lună stânga/dreapta, după caz” aveți un vers care spune „Pace ție, cititorule“, ceea ce mi-a amintit de Liturghie. Cât de credincioși sunteți?
Aici fiecare crede și simte diferit. Cântecul acesta a fost primul compus ca trupă, inspirația versurilor venindu-mi chiar în urma primei noastre întâlniri, la o bere, cea în care ne-am cunoscut și ne-am spus poveștile unii altora. Versurile au inspirația Liturghiei, textele religioase fiindu-mi foarte familiare. De mic am mers la biserică cu ai mei, ritualurile creștine fac parte din esența mea ca persoană și am luat din credință și din biserică ce am crezut eu că mi se potrivește. Binele, adevărul, frumosul și mai ales iubirea nu au legătură cu o credință sau alta, ci sunt parte din fiecare individ. Trăim niște timpuri în care e mare nevoie de toleranță și de acceptarea celuilalt, așa că religiile nu ar mai trebui să fie restrictive, ci inspiraționale. Iar credința în ceva sau cineva cred că e un lucru extrem de personal și ar trebui să rămână așa.
Ați lansat un nou concept de unplugged. Cu tobe electronice, drum machine, sintetizatoare, efecte de chitară, chitară acustică, violoncel și voci. Ca o sumă a tot ceea ce ați fost și ați devenit. Cum e primit de către public?
Acusticul e în AND-ul proiectului ăstuia, așa a început totul, cu o voce și o chitară. Straturile puse apoi au adus, fără îndoială, lucruri în plus, dar emoția e acolo, la bază. E foarte frumos pentru noi să putem să reorchestrăm cântecele cântate într-un anumit fel atât de mult timp. E ca și cum le-am da o viață nouă. E o redescoperire a lor și a lucrurilor care le-au făcut atât de frumoase. Publicul le-a primit cu multă bucurie, a fost o altă experiență de ascultare și trăire. În 2023 păstrăm ambele seturi, cel electric și cel acustic, tocmai pentru a ne da și nouă, dar și publicului ocazia să le simțim diferit.
Un cuvânt pentru fanii om la lună și un altul pentru cei care abia v-au descoperit.
Cred că muzica ajunge la oameni atunci când au nevoie de ea, ca orice alt lucru care poate schimba vieți. Se întâmplă de multe ori să găsești răspuns sau alinare într-o carte sau un film, sau într-o discuție cu un apropiat, să îți explici ceva ce ți s-a întâmplat și să poți merge mai departe apoi. Așa e și muzica noastră. Vine dintr-o serie de lucruri trăite și simțite care sunt absolut universale, iar noi dăm unii peste alții când avem nevoie de asta. Nu cred că marile întâlniri sunt întâmplătoare și cred că există un sens pentru orice lucru. Muzica ne e nouă de folos înainte să ajungă la oameni, iar ceea ce transmitem în felul acesta este cu siguranță de folos și pentru alții. Pentru noi e o mare bucurie că putem face asta împreună, iar fiecare întâlnire cu publicul, mai nou sau mai vechi, e extrem de prețioasă.
Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #6, ediția de iarnă 2022-2023.
