Uncanny Order, cel mai nou proiect de cercetare și de producție artistică derulat de Asociația Qolony, are ca laitmotiv ordinea stranie care se instaurează în mod spontan și pe care o numim sincronicitate. Miza demersului este de a crea o serie de instalații interactive ce folosesc ca sursă de inspirație și/sau ca principii de funcționare seturi de date asociate unor modele matematice ale teoriei haosului. Am stat de vorbă cu Claudia Chiriță, unul dintre artiștii din spatele Uncanny Order, pentru a încerca să înțeleg cum a dat haosului și sincronicității o formă artistică ce ulterior se adresează unui public larg.
Pentru mulți dintre noi, și-aici cu siguranță mă includ și pe mine printre primii, alăturarea științei cu arta ține de domeniul fantasticului. Pentru dumneavoastră când a devenit evident că cele două pot și trebuie să fie alăturate și îmbinate?
Deși am lucrat încă din timpul liceului ca ilustrator și grafician, nu m-am gândit foarte serios la îmbinarea practicii artistice cu activitatea științifică până de curând. După ce am început să lucrez ca profesor universitar în Marea Britanie, acum aproape zece ani, am avut ocazia să mă implic în diverse activități de popularizare a științelor în rândul publicului larg (participări la târguri de știință, organizare de evenimente de promovare a activității instituției universitare precum zilele porților deschise etc.). În cadrul acestor activități, am construit diverse obiecte și instalații ce ar putea fi considerate instalații multimedia artistice dacă ar fi expuse într-o galerie de artă. În contextul universitar în care ne aflam, erau considerate însă doar recuzită pentru întâlnirile cu publicul britanic dornic să învețe mai multe despre matematică și informatică. Ideea re-etichetării acestor instalații drept artă a apărut abia vara trecută, la întoarcerea în țară, când dintr-o întâmplare fericită, am cunoscut mai mulți membri ai comunității de artă contemporană din București. Printre ei, Suzana Dan, Floriama Cândea și Vitaly Yankovy, care m-au încurajat să particip în proiecte de artă nu doar în rolul de consultant științific, ci și ca artist. Retrospectiv, cred că multe din proiectele studenților mei de la facultățile de informatică și media arts la care am predat în Marea Britanie erau de fapt proiecte de artă ce nu îndrăzneau să se declare astfel. Cred că granița dintre artă și știință rămâne în continuare fragilă și subiectivă.
Cu toate acestea, cariera dumneavoastră academică este în domeniul matematicii și inteligenței artificiale. Cum arată o zi în care vă ocupați și de asta, dar și de creațiile artistice pe care le semnați?
Rolul de lector în cadrul Facultății de Matematică și Informatică de la Universitatea din București presupune atât o activititate didactică, cât și una de cercetare. Îmi împart astfel zilele între cursuri, seminare și laboratoare cu studenții și activități de cercetare (scrierea și recenzarea de articole științifice în domeniile logicii matematice, specificațiilor algebrice și inteligenței artificiale simbolice, dar și participări la conferințe și seminare științifice). În timpul liber, lucrez ca ilustrator și grafician (sub pseudonim) și, mai nou, ca artist multimedia, construind instalații art & science, în colaborare cu alți artiști precum Floriama Cândea și Vitaly Yankovy. Însă nu există o suprapunere prea mare între cariera academică și practica artistică – pentru practica artistică folosesc mai degrabă cunoștințe din domeniul informaticii și electronicii (pentru programarea diferitelor dispozitive electronice, dezvoltarea de aplicații software și web, designului de sunet sau realizarea de animații). Așadar, rămân în mare parte din timp două ocupații diferite.
Spuneți-ne mai multe despre Uncanny Order, proiectul care include o serie de instalații interactive ce folosesc ca sursă de inspirație și/sau principii de funcționare seturi de date asociate unor modele matematice ale teoriei haosului. Care este spectatorul ideal pentru instalațiile din proiect?
Proiectul Uncanny Order își propune să demonteze mituri legate de percepția haosului în cultură în general și în artă în particular, prin apropierea publicului de teoria matematică ce stă la baza domeniului teoriei haosului. Din păcate, acum ne este mai cunoscută alegoria efectului fluture (butterfly effect) decât definiția (fie ea și inexactă) a unui sistem dinamic nonliniar. Popularizarea domeniului făcută în mod nediscriminant în anii ‘90, deși întemeiată la momentul respectiv, în contextul în care se năștea o nouă arie de cercetare ce avea nevoie de tot sprijinul pentru obținerea imediată a unor rezultate semnificative, ar fi trebuit să fie urmată de un val de acțiuni de demistificare a obiectului de studiu. Nici numele domeniului nu ajută – trimiterea la sensul uzual al cuvântului haos atârnă greu. Însă teoria haosului are încă multe de oferit: dacă trecem de povestea baterii din aripi a fluturelui, găsim multe idei demne de explorat din perspectivă artistică. Așadar, am dorit să studiem în cadrul proiectului concepte și aplicații ale teoriei haosului dintr-o perspectivă interdisciplinară, la punctul de întâlnire al artei cu știința. Scopul final a fost cel al producerii unor instalații multimedia care să aducă în discuție teme actuale (de la fragilitatea naturii la colaborări sociale și atitudini față de moșteniri culturale din alte epoci), iluminând, cu ajutorul modelelor matematice din teoria haosului, unghiuri noi de atac ale acestor probleme. Cu alte cuvinte, ne-am întrebat: cum ar privi un cunoscător al domeniului teoriei haosului diverse probleme de actualitate? Iar apoi, am încercat să îi împrumutăm ochelarii echipați cu modele matematice, invitând publicul să privească prin ei, într-o galerie de artă. Nu avem un spectator ideal în minte. Poate doar unul implicat, dispus să interacționeze cu instalațiile.
Care este limbajul în care se adresează instalațiile cuiva nu tocmai pasionat de legile matematicii și cât de facil este acesta?
Instalațiile au sens și pot fi înțelese și în absența unui interes real pentru matematică sau fizică. Dimensiunea științifică adaugă, firește, mesajului, însă lucrările pot fi înțelese foarte bine și doar estetic ori participativ. Chiar dacă nu citim nimic despre modelele matematice care stau la baza dezvoltării proiectului, putem pleca acasă cu mesajul vizual și sonor al instalațiilor. În fond, nu ne așteptăm ca toți vizitatorii să fie interesați de detaliile teoretice. Din contră. Miza acestei expoziții este împachetarea unor concepte și idei din lumea matematicii și fizicii într-un limbaj artistic, estetic, în definitiv accesibil oricui.
E ceva reconfortant în gândul că haosul se supune unor reguli precise, contrar părerii comune care indică întâmplarea și dezordinea. Toate instalațiile din cadrul Uncanny Order sunt interactive tocmai pentru a stimula și sublinia interacțiunea dintre uman și tehnologic sau există alt motiv pentru care au fost gândite astfel?
Sigur, acesta este principalul motiv. Chestionăm interacțiunea oamenilor cu tehnologia, punând-o în paralel cu interacțiunea oamenilor cu natura (cum influențează prezența umană spectacolul de sincronizare a licuricilor?), interacțiunea cu alți oameni (cum hotărâm să colaborăm întru sincronizare în situații precum cele în care aplaudăm la unison pentru o cauză comună?), ori interacțiunea nebănuită cu sisteme fizice/tehnologice complexe (cum influențăm prin simpla prezență condițiile de stabilitate ale unor sisteme complexe criptografice bazate pe sincronizarea unor laseri?). Interacțiunea poate fi considerată, fără îndoială, o subtemă a acestui proiect.
Sculpturi cinetice bazate pe inteligența unui roi hibrid de licurici, aplauze ritmice a căror sincronizare declanșează reacții vizuale… Ce altceva ne mai așteptăm să experimentăm la Timișoara și în București?
Să ascultăm muzică generată folosind un flux de date continuu, furnizat de un sistem complex de criptare bazat pe sincronizarea unor laseri de la Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației. Nu cred că a mai avut cineva ocazia să asculte așa ceva până acum. În plus, Cătălin Crețu propune și o reprezentare sculpturală a acestor sunete, așa că nu doar vom asculta sincronizarea laserilor, ci o vom și vedea.
Ce materiale au fost folosite pentru crearea instalației Uncanny Order?
Materialele folosite pentru cele trei instalații sunt diverse chiar și pentru o expoziție tipică de art & science: de la componente electronice de tot felul – microchipuri, rezistori, senzori, motoare, până la laseri și alte materiale de laborator, lentile, eprubete, material metalic folosit pentru imprimarea 3D, dar și materiale convenționale precum lemn, sticlă, metal sau film, vopsea și lipici. De toate.
Care a fost rolul fiecăruia dintre artiștii implicați și cum a fost colaborarea dumneavoastră cu aceștia? A fost prima voastră colaborare sau v-ați mai intersectat și în alte proiecte?
Fiecare din noi a realizat câte o instalație – cu ajutorul lui Cristian Balaș, programatorul nostru generos și talentat. Însă am colaborat cu Floriama și Cătălin în toate etapele de design și de producție pentru a ne asigura că avem elemente comune ce ne vor ajuta să transmitem nu doar mesajele individuale ale fiecărei lucrări, ci și un mesaj comun. Floriama și Cătălin colaboraseră deja în mai multe proiecte. Se cunosc bine și acesta a fost un avantaj real în dezvoltarea proiectului: ne-am putut baza pe punctele comune din viziunea lor artistică pentru a construi ceva coerent, dar care să rămână totuși fidel intereselor și credințelor artistice individuale. Fără compromisuri. Pentru mine, aceasta a fost prima colaborare oficială cu ei, însă cu Floriama am mai participat vara trecută într-o serie de ateliere, organizate de Rezidența9 cu scopul încurajării dialogului între lumea artistică contemporană și lumea oamenilor de știintă pe teme precum supravegherea digitală și importanța asigurării privacy-ului și securității digitale. Am știut din prima zi a atelierelor că vrem să lucrăm împreună în viitor, așa că ne bucurăm că au loc astfel de proiecte menite să unească comunități diferite precum cea a artiștilor vizuali și a informaticienilor. Mulțumiri Suzanei Dan, așadar, că ne-a adus împreună.
Care este „lecția” majoră, ideea de bază cu care sperați voi, artiștii, să plece acasă cei mai mulți dintre vizitatorii care vor veni să experimenteze instalația atât în Timișoara, cât și în București?
Sperăm ca vizitatorii să se gândească un moment în plus la rolul pe care îl joacă în diverse tipologii de interacțiune – interumană, cu natura sau cu tehnologia. Sperăm să chestioneze și motivele unor aparente ordonări neașteptate ori sincronizări nesperate din viața de zi cu zi. Uneori nu sunt doar coincidențe. Mai sperăm și să încurajăm publicul să gândească critic și să cerceteze, atât cât e posibil, știința din spatele unor povești/alegorii/hiperbole de tipul butterfly effect pe care le întâlnesc în diverse medii culturale, inclusiv în galerii de artă. Nu tot ce bate din aripi se mănâncă.
Despre instalația Uncanny Order puteți citi mai multe aici și o puteți vedea între 16 și 30 iunie 2023 la galeria MV Sci-Art Center din Timișoara, iar în luna iulie la galeria Mobius din București.
