Adela Mihai a studiat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București și este colaborator la Teatrul Evreiesc de Stat și la Teatrul Național București. În 2019, Adela a obținut premiul pentru cea mai bună actriță de la Gala Hop – Gala Tânărului Actor. Dacă ai ratat-o cumva pe scenă, sigur o știi din reclamele recente, la eMag Genius și Toortitzi. Pasiunea ei pentru rolurile care i se potrivesc e dublată de una cel puțin la fel de interesantă și poate ai făcut la un moment dat Yoga cu Adela, căci este și instructor certificat Yoga Alliance.
Ce a fost mai întâi în poveste, actoria sau yoga? Și cum și-au făcut ele loc în viața ta?
Actoria, bineînțeles, căci de când eram mică îmi vibra fiecare celulă la tot ce însemna artă; cântat, dansat, orice frumos să bucure sufletul și ochiul. Voiam tot ce vedeam la televizor și până la urmă ai mei au început ușor, ușor să mă ducă pe la cursuri. Privind acum în spate, Universul mi-a oferit prin actorie primul mediu perfect în ceea ce avea să mă fascineze toată viața: descoperirea de sine și ne înconjoară.
Îți trebuie mult curaj ca să fii actor, să fii atât de vulnerabil în fața atâtor oameni, să scotocești prin tine atâtea emoții și să le scoți afară la ora X programată, la teatrul Y, de nu știu câte ori pe săptămână. Pentru mine, facultatea a fost ca o operație pe cord deschis în care mi-am văzut rănile, suferințele, fricile, propriile limitări, dar și calitățile fantastice pe care nu le-aș fi descoperit nicicând altfel. Au venit toate la pachet.
Yoga a apărut de nicăieri, ușor, timidă, prin auzite, prin oameni, prin cărți. Ba mai mult, lumea mă îndemna să mă duc și să practic, că li se părea lor că mi s-ar potrivi, că făcea parte din procesul meu. Nu am ascultat de cei din jur decât atunci când bomba cu ceas a început să ticăie. Bomba de mai sus deschisă și care cred că se deschide în viața fiecăruia, momentul acela în care habar n-ai cine ești, de unde vii și ce e cu tine pe pământul acesta. Și, mai ales, ce faci cu toate lucrurile pe care le simți.
Totul a fost o continuare, mi-e tare greu în sufletul meu să le separ. Prima a deschis drumul, iar cea de-a doua îl continuă. Nu avea cum să fie una fără cealaltă în viața mea.
Cum interferează cele două pasini? Există elemente pe care le folosești într-un domeniu și sunt împrumutate din celălalt?
Imposibilitatea de a-mi mai face meseria de actriță în ultimii 2 ani, când nu am jucat aproape deloc, a făcut loc practicii yoga și a ajuns să-mi ocupe în mare parte existența. Mi-ar plăcea să interfereze mai mult, dar cred că mai aștept. Chiar și așa, pentru că sunt actriță am avut enorm de multe beneficii în momentul în care am început să predau yoga. Prin prisma acestei meserii mi-am dezvoltat cu mult carisma, intuiția, empatia, știu să comunic și să mă conectez mult mai ușor cu oamenii. Și cu siguranța practica mea are un iz artistic, cam așa îmi văd eu amprenta personală. Îmi place să citesc din diverși autori sau chiar poezii la începutul sau sfârșitul practicii, caut povestioare cu tâlcuri, îmi place să construiesc meditații, mă ajută mult să îmi exprim și astfel creativitatea.
Văd că e tot mai multă prezentă în spațiul public discuția despre „a te vinde”, referindu-se la momentele în care ajungi să fii plătit pentru munca pe care o faci. Și mă bucură că vorbim despre asta pentru că mi se pare important să demitizăm ideea că artistul trebuie să fie sărac și trist. Cum împaci tu pasiunea pentru teatru, nobilă prin definiție, cu faptul că reclamele, de exemplu, sunt văzute drept un alt „tip” de actorie?
Chiar împărtășeam niște gânduri asemănătoare, nu demult, cu cineva care s-a născut și locuiește în Norvegia. Îmi spunea cât de mult se respectă artiștii acolo, asemenea doctorilor sau oamenilor care zicem noi că fac lucrurile alea… cele mai importante. Să nu mai vorbim de partea financiară. Chiar nu știu ce să zic, lucrurile nu au evoluat absolut deloc aici la noi. Dacă nu ești într-un top, un top care oricum e minuscul, aproape că ești muritor de foame. Și din cauza aceasta ajungi să „te vinzi”, de fapt, făcând multe lucruri adiacente meseriei de actor doar pentru a supraviețui. Ar fi fost bine să joace actori în reclame, dar abia mai vezi actori prin reclame. Eu, știind cum stau lucrurile, nu pot să-l judec pe colegul X că face reclame, telenovele sau știu eu ce alte seriale la care nu m-aș uita niciodată când noi nu avem de unde alege.
Există roluri pe care le-ai refuzat? Dacă da, de ce?
Da, destul de puține. Mulți regizori cred că dacă folosești nuditatea totul e mai wow, filmul e mai bun, toată lumea o să se uite.
În funcție de ce îți alegi proiectele?
Să simt că sunt de acolo, că face parte din mine și că o să am ceva de spus cu el. De multe ori simt din primele cuvinte pe care le citesc din text sau pe care le aud din gura omului care îmi povestește despre. A, și să îmi facă o enormă plăcere.
Care ți-e proiectul cel mai drag dintre cele inițiate pe plan profesional?
Spectacolul “On The Roof” de la TNB, în regia maestrului Gigi Căciuleanu, care a fost construit după chipul și asemănarea fiecărui actor din distribuție.
Ești una dintre acele persoane care emană, cel puțin online, stare de bine și inspirație, poate chiar motivație. Cât de mult crezi în rolul de exemplu al unei persoane publice? Te consideri un îndrumător sau îți asumi responsabilitatea pentru ce dai mai departe?
În ziua de azi, dacă nu ești online, nu prea exiști. Eu am înțeles asta și, pentru că îmi doresc să ajung la cât mai mulți oameni, a trebuit să-mi găsesc și eu o rețetă. Și zic rețetă pentru că e destul de tricky treaba. E multă informație online și lumea înoată în ea câteodată pierdută. Văd multă lume postând tot timpul citate, filmulețe, tot felul de lucruri motivaționale, iar ei habar n-au ce înseamnă să-ți controlezi emoțiile sau să fii prezent. Toată lumea vrea să fie un model în ziua de astăzi, mai ales pe partea de spiritualitate și de cum să fim mai bine, însă nimeni nu e conștient de responsabilitatea pe care ți-o asumi. Uite un citat bun al lui Nicolae Iorga: „Oricine vorbește sufletelor are răspundere de suflete”. Și da, cam așa e. Ziceam mai devreme de rețetă. Eu tot ce dau online încerc să fie trecut, experimentat, înțeles și invatat prin și de mine. Nu postez 15 milioane de citate și lucruri doar pentru că sună bine cum sună. Vorbim atât de mult de self love și de cum să facem asta, încât nu mai avem timp să o facem pe bune. Intuiția o să-ți spună mereu cine e autentic și cine nu.
Ce și cine te-a făcut omul pe care-l admirăm astăzi?
Familia, oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții, prietenii mei dragi, experiențele prin care am trecut, cărțile pe care le-am descoperit, dezamăgirile și reușitele, toată nebunia asta frumoasă pe care o numim viață și după care mă topesc.
