Insomnia Cafe & Bistro, cea mai longevivă cafenea din Cluj-Napoca, vine cu un concept inedit, incluzând în meniu variante de prânz personalizate pentru artiștii clujeni și nu numai.
Insomnia este punctul zero al boemiei clujene. De-a lungul timpului, aici au avut loc cenacluri literare, spectacole de teatru, expoziții de pictură, dar, mai ales, a fost locul de întâlnire al tuturor celor care poartă, ca pe un statement, titulatura de „boem”, nu fiindcă și-au însușit-o, ci fiindcă s-au rupt din cotidian, de cele mai multe ori fără să-și dorească neapărat, ci fiindcă așa le-a cerut-o iubirea pentru artă. Având ca logo o un porc care… iubește o oaie, localul a știut mereu să fie la fel de boem ca cei care îl frecventează.
Insomnia a împlinit în această primăvară 25 de ani de existență, fiind de la începuturi un loc de adunare pentru artiștii clujeni, de la pictori, la actori și scriitori. Inițial a fost o galerie de artă, unde artiștii din Cluj-Napoca se adunau și își pierdeau timpul printre discuții de suflet, dar și despre cultură. Erau tineri, păreau să nu aibă somn, discuțiile întinzându-se până târziu în noapte.
„Am deschis a doua galerie foto privată din țară. Prima galerie de acest fel fusese deschisă în București. Era galerie foto, dar și de artă contemporană fiindcă nu făceam doar expoziții de fotografie. Un an de zile doar asta a fost, apoi, încet-încet, a început să se transforme în ceea ce este azi. În perioada aceea, când deschisesem galeria, realizam și o revistă de fotografie. Prima revistă de acest fel, color, din România. Înainte existau doar alb-negru. Am avut și o redacție lângă galerie și când aveau loc evenimente acolo serveam un pahar de ceva sau o gustare. O dată a venit Adrian Suciu, era redactor-șef la un ziar local din Cluj și a zis: Dar ce crâșmă faină aveți aici. Cum se numește? Era o perioadă în care nu dormisem aproape deloc și majoritatea nopților le-am petrecut acolo. Iar o colegă de-ale mele, care era redactor-șef la revistă și care pierduse nopțile alături de mine, a zis: Insomnia! Și așa s-a numit. După aceea, Adrian Suciu a scris un articol că în Cluj s-a deschis o cafenea secretă”, a povestit Tünde Markos, proprietara localului, care ca specializare este artist vizual.
După 25 de ani, o schimbare determinată de pandemie
Odată cu aniversarea unui sfert de veac, Tünde Markos, proprietara localului, a simțit nevoia unei schimbări pentru a face față modului în care lumea s-a schimbat din cauza pandemiei. Astfel, cafeneaua a devenit și bistro, iar fiindcă Insomnia a fost mereu casa artiștilor, Tünde a stat de vorbă cu prieteni de-ai ei, cu scriitori, actori, pictori, muzicieni, pentru a vedea între ce ore servesc de obicei aceștia prânzul și ce ar prefera să mănânce. Astfel, au apărut meniurile personalizate pentru artiști.
Meniuri servite la orele preferate de muzicieni, actori, scriitori și artiști vizuali
Meniuri pentru artiști se pot comanda între anumite ore, acestea fiind cele preferate de fiecare categorie în parte, după cum urmează: prânzul muzicianului (15:00-17:00) cu varianta non-veg (un pahar de vin roșu 150 ml La capella Trio, coastă cu cartofi wedges, salată asortată) și vegetariană (un pahar de vin roșu 150 ml, cartofi dulci cu salată asortată și sos); prânzul actorului (13:00-16:00) în varianta non-veg (50 ml de Unicum sau Jagermeister, butter chicken cu orez șofran, Pilsner Urquell țap) și cea vegetariană (50 de Unicum sau Jagermeister, aloo matar vegetarian, Pilsner Urquell țap), prânzul scriitorului (16:00-18:00) pentru non-veg: 50 ml țuică de prune, supă de pui, pizza Insomnia, bere Ursus 0.33 l) și vegetarieni (50 ml țuică de prune, supă de morcovi şi coriandru, pizza vegetariană, bere Ursus 0.33 l). În final, seara o încheie prânzul artistului vizual (21:00-01:30), tot în două variante: non-veg (50 ml tequila Serano, ciorbă de burtă 200 ml, ardei iute, smântână, pâine, piept de pui la grătar cu cartofi wedges și salată de sezon, Bere Ursus la 0.33 l) și vegetariană (50 ml tequila Serano, supă daal, curry vegetarian, orez cu șofran, Bere Ursus 0.33 l).
„Desigur, oricine poate să comande aceste meniuri, nu trebuie să fie neapărat artiști pentru a se bucura de ele”, explică Tünde.
Fotografii realizate de Andrei Niculescu