”Inside Out 2”, animația care vorbește (și) adulților despre emoții

Ieri, 12 iunie, a fost avanpremiera filmului de animație Inside Out 2, pe care l-am așteptat mai mult decât pe Barbie. Cred că eram în liceu când am văzut primul film și mi-a plăcut atât de mult încât, de atunci, l-am revăzut de alte câteva ori.

Despre ce este Inside Out?

Inside Out, un film de animație produs de Pixar Animation Studios și lansat de Walt Disney Pictures în 2015, este o realizare remarcabilă atât din punct de vedere narativ, cât și vizual. Regizat de Pete Docter, cunoscut pentru alte capodopere animate precum Monsters, Inc. și Up, acest film își propune să ofere o perspectivă inovatoare asupra complexității emoțiilor umane. 

Povestea se concentrează pe Riley, o fetiță de 11 ani, care se mută cu familia ei din Minnesota în San Francisco. Evenimentul perturbă echilibrul emoțional al lui Riley, iar filmul explorează acest proces prin personificarea celor cinci emoții principale din mintea ei: Bucuria, Tristețea, Frica, Dezgustul și Furia. Aceste emoții trăiesc în „Sediul Central”, centrul de control al minții lui Riley, și colaborează pentru a o ajuta să navigheze prin viața de zi cu zi. 

Inside Out 2 este continuarea mult așteptată. Această continuare extinde universul emoțional creat în primul film, explorând noi teritorii ale minții umane. 

Pe scurt, Inside Out 2 continuă povestea lui Riley, acum ajunsă în perioada adolescenței, o etapă plină de schimbări și provocări emoționale. Trecerea de la copilărie la adolescență este un moment definitoriu în viața oricărei persoane, iar filmul explorează cum noile emoții și experiențe afectează echilibrul emoțional al fetei.

Astfel, „Sediul Central” este „cucerit” de alte emoții precum Anxietatea, Rușinea, Invidia și Plictiseala. Anxietatea nu își dorește ca Riley să „moară singură”, așa că face tot posibilul să evite acest sfârșit tragic, făcând-o bineînțeles, să nu ia cele mai bune decizii.

Mai mult decât un film pentru copii

Atât primul Inside Out, cât și cel de-al doilea se bazează pe teorii psihologice despre emoții și memorie. Filmul abordează ideea că emoțiile nu sunt doar reacții temporare, ci componente esențiale ale experiențelor zilnice care ne influențează comportamentul și deciziile. 

Bucuria, interpretată de Amy Poehler, încearcă să mențină fericirea lui Riley, în timp ce Tristețea, interpretată de Phyllis Smith, aduce un echilibru esențial, permițându-i lui Riley să proceseze pierderile și schimbările. 

Fiecare emoție are o personalitate distinctă și contribuie la dezvoltarea narativă a filmului. Bucuria este energică și optimistă, în timp ce Tristețea este introspectivă și empatică. Frica, interpretat de Bill Hader, este prudent și previne pericolele; Dezgustul, interpretat de Mindy Kaling, protejează împotriva lucrurilor neplăcute; iar Furia, interpretat de Lewis Black, gestionează situațiile de nedreptate. 

Inside Out a fost un succes critic și comercial, câștigând numeroase premii, inclusiv Premiul Oscar pentru cel mai bun film de animație și cel mai bun scenariu, în 2016. 

Cât de des mai simți bucurie după ce crești?

După film, un citat care mi-a rămas în minte a fost: „Poate că după ce crești, nu mai ai nevoie de atât de multă bucurie”.

Chiar Bucurie a fost cea care a spus aceste cuvinte, după ce Anxietate a preluat controlul asupra lui Riley. 

Din punctul meu de vedere, filmele Inside Out sunt mai multe decât niște desene animate. Ele se adresează atât copiilor, cât și adulților, fiindcă nu ești vreodată prea bătrân ca să îți asculți, înțelegi și gestionezi emoțiile. 

Începând de mâine, 14 iunie, poți vedea Inside Out 2 (3D) în cinema!

mm
Cristiana Pantici
Jurnalistă, feministă, consumatoare de artă, în toate formele ei. Și uneori doar o fată care trăiește în două lumi, una fiind o lume a cărților.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici