Au început să apară politicieni care induc ideea că, din cauza crizei prin care trece țara, românii ar trebui să aibă încredere oarbă în instituțiile care, în mod evident, au eșuat – servicii, Președinție, Guvern, Parlament, CCR, BEC, BOR, Poliția etc. O atitudine mai periculoasă decât criza însăși! Iar cei care încearcă să contureze astfel de opinii în spațiul public știu prea bine acest lucru, profitând de haosul creat tot de clasa politică și instituții.
Susținătorii ideii că „e vital să avem încredere în instituțiile care apără România în astfel de momente, nu să le punem la îndoială deciziile” ne duc pe un teren periculos. Această logică nu doar că subminează principiile fundamentale ale unui sistem democratic – pentru care se duc luptele azi pe plan ideologic, politic și psihologic –, dar încearcă să schimbe comportamentul celor care dețin puterea, deși nu toți sunt conștienți de ea, adică cetățenii. Instituțiile nu pot acționa fără transparență, fără responsabilitate și fără a fi supuse vreunei forme de control public sau juridic; nu într-un stat democratic.
Securitatea națională nu poate fi un paravan pentru abuzuri
Securitatea națională este esențială, nimeni nu poate contesta acest lucru, dar instituțiile publice nu pot invoca această noțiune pentru a-și justifica acțiunile. Din contră, trebuie să ofere răspunsuri și explicații clare, dacă scopul lor este obținerea încrederii și sprijinului populației. Democrația se bazează pe transparență, nu pe loialitate oarbă. În lipsa unei verificări constante, chiar și cele mai bine intenționate instituții pot deveni opace, iar opacitatea este mediul perfect pentru abuzuri.
Istoria este plină de exemple în care regimuri autoritare au folosit „securitatea națională” ca scut pentru a elimina opoziția, pentru a controla populația și a reduce la tăcere vocile critice. Dacă Germania nazistă și Uniunea Sovietică vi se par îndepărtate în timp, vă reamintesc de acțiunile recente ale Turciei. După tentativa de lovitură de stat din 2016, regimul Erdoğan a declarat stare de urgență și încă folosește securitatea națională pentru a justifica arestarea a zeci de mii de persoane, inclusiv jurnaliști, profesori și politicieni din opoziție, considerându-i simpatizanți ai mișcării Gülen sau teroriști.
Securitatea fără democrație e autoritarism
Un stat democratic se construiește pe transparență, responsabilitate și control reciproc între instituții. A cere cetățenilor să renunțe la dreptul lor de a pune întrebări și de a solicita explicații sub pretextul „încrederii” este o negare a acestor principii fundamentale. Fără a trage institușiile la răspundere, cum putem avea certitudinea că deciziile se iau în interesul cetățenilor și nu al unor grupuri de influență din interiorul sau exteriorul statului?
A pune la îndoială deciziile instituțiilor nu înseamnă a submina statul. Din contră, este o formă de participare activă la viața democratică. Scepticismul sănătos este cel care menține instituțiile oneste și responsabile. Încrederea oarbă, pe de altă parte, creează un stat în care puterea devine autocratică, în care deciziile sunt luate în spatele ușilor închise și în care cetățenii sunt reduși la tăcere sub pretextul unei „stabilități” care, în realitate, ascunde abuzuri și manipulări.
„Trebuie să avem încredere în serviciile de securitate, pentru că ele sunt singurele capabile să ne protejeze”. Dar ce se întâmplă atunci când instituțiile sunt ele însele parte a problemei? În cazul presupusei ingerințe a Rusiei este clar că vulnerabilitățile noastre nu provin doar din exterior. Ele au fost exploatate pentru că instituțiile-cheie fie nu au funcționat, fie au fost complici. În rapoartele prezentate Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) scrie negru pe alb că „ar fi fost vorba de un actor statal” și nu știm nimic concret nici după cinci zile de la anularea alegerilor prezidențiale, astfel că mandatul lui Iohannis, cel mai ponegrit dintre șefii statului post-decembrist, a fost prelungit, practic, pe supoziții.
Argumentul că securitatea națională este mai importantă decât orice altceva devine periculos atunci când e folosit pentru a justifica incompetența. A acorda un cec în alb celor care ar fi trebuit să ne protejeze, dar au eșuat, este nu doar naiv, ci periculos. România nu își poate permite să transforme apărarea securității naționale într-un motiv pentru a înăbuși dialogul democratic. Încrederea într-o instituție nu se câștigă prin ordine de sus sau prin reducerea la tăcere a populației, ci prin asumarea publică și responsabilitatea conducătorilor plătiți regește.
Doamnelor și domnilor politicieni, nu cereți românilor să aibă încredere oarbă în instituțiile care au eșuat. De fapt, nu cereți încredere. Câștigați-o! Iar noi ceilalți, să fim sceptici constant, nu doar în situații de criză, pentru că scepticismul sănătos este fundația democrației.
