Încep înscrierile la „Ateliere și Tururi Un-hidden”. Activități în Brașov, București și Iași

Proiectul „Ateliere și Tururi Un-hidden”, finanțat de Ministerul Culturii prin programul Acces 2024 – „Joaca de-a Vacanța!”, lansează înscrierile pentru o serie de activități gratuite destinate tinerilor școlari și liceeni. Proiectul își propune să atragă tinerii către cultura contemporană și să promoveze regenerarea participativă a spațiului public prin artă.

Între 10 august și 10 septembrie 2024, proiectul va organiza 8 activități în Brașov, București și Iași – două ateliere creative și 6 tururi ghidate ale artei din spațiul public.

Despre evenimente

Atelierele creative sunt susținute de artiștii SANDi și Pisica Pătrată, iar temele includ desenul aplicat pe autocolante și obiecte, precum și realizarea de personaje. 

Tururile ghidate se desfășoară în colaborare cu Asociația Artipic din Iași și Open Doors Travel, tururile vor explora arta din spații publice din Brașov, București și Iași.

Calendarul activităților

  • 10 aug: Tur ghidat de street art în București
  • 17 aug: Tur ghidat de street art în Iași
  • 17 aug: Tur ghidat de street art în Brașov
  • 24 aug: Tur ghidat de street art în Iași
  • 31 aug: Atelier de street art în București
  • 31 aug: Tur ghidat de street art în Brașov
  • 06 sep: Tur ghidat de street art în București
  • 07 sep: Atelier de street art în București

Înscrieri și contact

Înscrierile pentru ateliere și tururi ghidate sunt acum deschise. Doritorii sunt rugați să completeze formularul de înscriere publicat pe pagina un-hidden.ro/atu. Pentru orice întrebări despre ateliere sau tururi, echipa proiectului poate fi contactată la hello@un-hidden.ro.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici