„Haide, zboară odată”

Humanitas Fiction a publicat două cărţi de proză scurtă care-mi plac foarte mult, scrise de tînărul scriitor israelian Etgar Keret – Și, deodată, cineva bate la ușă (2018) & Haide, zboară odată (2021).

Și, deodată, cineva bate la ușă te cucereşte din prima prin umorul fin şi ironia sa unică, pe care le păstrează, fireşte, şi-n Haide, zboară odată, volum mai puţin unitar, dar şi mai serios, cartea fiind şi despre Holocaust (Etgar Keret fiind copilul unor supravieţuitori ai Holocaustului), oricît de umoristice şi abstracte sînt situaţiile prin care trebuie să treacă personajele. Aici Etgar Keret exploatează mai mult stările interioare decît situaţiile (ciudate-n care-şi aruncă şi aici personajele, ce-i drept – „nimic nu-i mai ciudat decît să auzi un chinez vorbind ebraică”). De exemplu, în proza care dă titlul cărţii fiecare personaj trece prin cu totul alte stări în comparaţie cu ceilalţi – şi asta legat de aceeaşi faptă.

Haide, zboară odată e despre cum realitatea din capul tău nu e deloc aceeaşi cu realitatea din capul celorlalţi, un text foarte concentrat, care adună n stări – şi pozitive, şi negative, dar toate contradictorii. O proză scurtă cît un roman, cum reuşeşte şi-n alte texte. În „Tabula rasa” copiii nu prea comunică între ei şi ştiu doar că au fost abandonaţi de părinţi la naştere pentru că au o boală incurabilă – îmbătrînesc prea repede – şi că Goodman i-a adunat şi-i creşte în acest orfelinat unde învaţă tot de 10 ori mai repede decît copiii obişnuiţi. A. şi N. se văd zilnic, visul lor e să plece cît mai repede din casa de copii şi să fie împreună. Ambii sînt foarte buni la pictură, îşi dau şi nume, lucru interzis. El îi zice Nadia („după numele unei gimnaste românce triste şi agile” – şi nu doar aici apar români în carte), ea îi zice Albert. Cînd N. îşi ia examenul şi este eliberată, iar el e impecabil la examen, dar este ţinut pe loc, A. hotărăşte să evadeze, avînd la el şi un ecuson de poliţist. Trece prin multe camere secrete, iar în una o găseşte pe N. ciopîrţită în bucăţi. Îi cere socoteală lui Goodman, care-i explică că ei nu sînt oameni, ci clone, iar „pentru a putea fi ucis, trebuie să fii mai întîi om”. N. era clona lui Natalie Loreaux, pe care şi-a vărsat amarul şi furia soţul ei, Philippe, care după asta se va duce acasă, în braţele lui Natalie Loreaux, mai liniştit, mai relaxat şi mai puţin frustrat. A cui clonă crezi că e A.?

Cam aşa-s prozele lui Etgar Keret, originale, surprinzătoare, neobişnuite şi despre tot felul de ciudăţenii – despre un copil care, fiind rugat să-şi aleagă o singură chestie dintr-o cofetărie, cere insistent casa de marcat. Sau despre un copil care, cînd ajunge undeva, începe să urle „Acasă! Acasă!” şi nu mai aveai ce să-i faci, trebuia să te duci cu el acasă, unde era foarte linişte de obicei, „cu excepţia nopţilor în care vecina din clădirea de vizavi începea să ţipe. Ferestrele dormitorului vecinei erau chiar în faţa dormitorului lor, iar în momentul în care începea să ţipe, devenea imposibil să mai adormi. Fă-mă bucăţi! Striga. Rupe-mă-n bucăţi, trage-mi-o pînă mă laşi lată!.” Texte despre băieţei de 50 de ani, care nu se pot desprinde de mamele lor, texte scrise la rugăminţile prietenilor care-i cer să scrie o proză după care să le sară toate femeile în patul lor şi tot aşa. Haide, citeşte-l odată!

Etgar Keret, Haide, zboară odată (trad.: Ioana Petridean), Humanitas Fiction, 2021.