Guvernul britanic va interzice toate terapiile de conversie, inclusiv ale transsexualilor

foto: bbc.com

Guvernul britanic se pregăteşte să anunţe un pre-proiect de lege prin care să interzică toate terapiile de conversie ale homosexualilor şi lesbienelor – inclusiv pe cele care vizează persoane transsexuale, relatează AFP.

Guvernul lui Rishi Sunak a făcut anunţul marţi, după ce Executivul şi-a schimbat de mai multe ori poziţia cu privire la o promisiune din 2018 privind aceste terapii – care pretind că ar putea schimba orientarea sexuală sau identitatea de gen a unei persoane.

„Guvernul va publica un pre-proiect de lege, care va stabili o propunere de abordare în vederea interzicerii practicilor conversiei” în Anglia şi Ţara Galilor, a anunţat marţi ministrul britanic al Culturii, Michelle Donelan – într-o „Declaraţie Scrisă” în Parlament, potrivit News.ro.

„Noi recunoaştem puterea sentimentelor în problema practicilor conversiei nefaste şi rămânem angajaţi în protejarea oamenilor de aceste practici. Textul va proteja pe toată lumea, inclusiv persoanele care sunt vizate din cauza sexualităţii lor sau pentru că sunt transsexuale”, subliniază ea.

Acest anunţ a fost salutat de către asociaţii precum organizaţia LGBTQ+ Stonewall.

„Guvernul trebuie să publice proiectul de lege şi un calendar iminent cât mai rapid posibil”, subliniază directoarea generală a Stonewall Nancy Kelley.

Chiar datele Guvernului arată că 13% dintre transsexuali şi 7% dintre lesbiene, gay, bisexuali, queer şi asexuali au fost supuşi sau li s-au propus terapii de conversie, subliniază ea.

Guvernul revine astfel asupra unei decizii pe care a luat-o după ce a anunţat în primăvară că renunţă să interzică terapiile de conversie, în urma unui val de indignare, însă intenţiona să interzică aceste practici numai în cazul homosexualilor şi lesbienelor şi excludea transsexualii.

mm
Liviu Ardelean
Și-a început activitatea în mass-media în anul 2007, făcându-și auzită vocea la mai multe posturi locale de radio din Transilvania. În 2020, a făcut tranziția către domeniul comunicării strategice și a devenit consilier de imagine. Pe lângă activitatea în PR, contribuie cu articole și analize la publicații precum Revista Golan și Educație Privată.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici