Am plecat din Grecia cu o zi înainte să se înroșească pe harta Europei din cauza cazurilor de covid. Iar ca mine, mulți alți turiștii români bronzați pe malurile Mării Egee. Pantaloni scurți, ochelari de soare și stat bară la bară. Cozile la vamă erau kilometrice din cauza testărilor covid. În câteva zile, din sens opus aveau să vină alți conaționali. De data asta în costume ignifuge și autospeciale pentru stingerea incendiilor. A urmat un șoc pentru români. Nu doar pentru că Grecia începea să fie lovită de cel mai mare dezastru ecologic din ultimele decenii — după cum a apreciat premierul Kyriakos Mitsotakis —, ci și pentru că România începea să fie lăudată pentru profesionalism de o altă țară din UE.
Brandul de țară: îl susținem sau dăm cu el de pământ
În bună măsură, conștiința românească este obișnuită cu critica națională și internațională – mai ales în spațiul Uniunii Europene. Perpetuăm un sindrom al inferiorității sociale ca stigmă generală a Estului Europei – în primul rând alimentat cu încăpățânare de noi înșine, iar abia în al doilea rând de alte state, pe măsură ce ne apropiem de Vest. În continuare este un curent al rușinii, atunci când vine momentul de a ne mărturisi originile peste graniță. Uneori acest curent al rușinii este transformat ca printr-un proces alchimic, precum plumbul în aur, și devine unul al mândriei. Dar care adesea cade în puseuri naționaliste. Numai bune de folosit ca muniție politică în lupta electorală.
Perspectivele extreme asupra României — de la Tigru economic, până la Țară bananieră — nu fac bine nimănui, mai ales nouă. Din simplul motiv că nici una, nici alta nu reflectă o realitate. Una vinde prea scump, și nimeni nu mai vrea să cumpere. Cealaltă vinde prea ieftin, și toată lumea vrea să profite la maxim. Iar cum prima variantă de a urca România pe un postament al excelenței și progresului reprezintă mai mult excepția folosită în discursul politic, abia a doua, în care țara se află într-o mocirlă, reflectă o impresie pe care o avem în rândul populației.
Aderarea României la Uniunea Europeană în pachet cu Bulgaria (2007), a îmblânzit prea puțin acest spirit (auto)critic. De atunci au trecut aproape 14 ani, iar o etichetă precum țară subdezvoltată sau, versiunea care răsună în spațiul public autohton, țară bananieră, ajungem încă să o lipim noi înșine cu ușurință peste România. În primul rând, fără să ne dăm seama cât de gravă este și cât de mult avem de pierdut. Iar în al doilea rând, fără să ne întrebăm cât de valabilă (mai) este.
Șoc și groază: cineva ne laudă!
Ar fi absurd să considerăm că a fost nevoie de un dezastru de proporții într-o altă țară membră UE pentru a ne uita dintr-un alt unghi la România. Și totuși, dacă este să urmărim modul în care presa românească a preluat laudele și aprecierile elene la adresa României, concluzia este simplă: cineva ne laudă! Și suntem șocați.
În presa la nivel european, implicarea românească (108 pompieri, 21 de vehicule) în stingerea incendiilor din Grecia iese în evidență printr-o trecere în revistă cu restul statelor care au trimis ajutoare: de la cele fruntașe, precum Germania (216 pompieri, 41 de vehicule) și Franța (182 pompieri, 3 avioane tip Canadair și 30 de vehicule), până la altele care au oferit o implicare cât să nu poată fi criticate că nu au intervenit deloc, precum Regatul Unit (21 de pompieri). Din Grupul de la Visegrád (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia), Ungaria este singura care pare să rămână impasibilă la catastrofa ecologică din UE, în același timp fără a avea probleme pe teritoriul ei (precum Bulgaria).
În toată această mișcare de proporții mobilizată prin Mecanismul de protecție civilă la nivelul UE, România deja a mai trimis încă 142 de pompieri și 28 de vehicule. Rezumând, România se impune ca membră de bază în UE, chiar dacă nu aparține cercului tradițional de aliați ai Greciei. Măcar asta să reținem, și este suficient.
Pe axa Atena-București laudele au curs și continuă să curgă nu doar într-un ritm cu care România nu este obișnuită. Ci mai ales pentru niște calități pe care nu le-am considera specifice statului nostru și instituțiilor sale publice.
Schimbarea de perspectivă: cu cât lauda e mai mare, cu atât impresia inițială era mai proastă
„Par de pe altă planetă. Practica lor nu este doar admirabilă, ci oglinda unei țări dezvoltate (…)”
Este citatul elogios care a fost preluat și de media românească, distribuit pe rețele de socializare și spus la colțuri de stradă. Însă presa elenă, lăudând profesionalismul pompierilor români, a făcut de fapt altceva: surprinsă de o Românie pe care nu o cunoștea, a încercat să dezlipească eticheta lăsată chiar de noi înșine deja prea mult timp. Citatul aclamat se continuă cu cealaltă fațetă a monedei:
„(…) și nu a uneia subdezvoltate, după cum foarte mulți au impresia” (fimes.gr)
Iar acea impresie, din păcate, o avem și noi.
Curiozitate: când noi ne criticăm, cum de ce a îndrăznit cineva să ne laude?
România de acum nu mai este aceeași din 2007, când a aderat la UE. Însă în mentalul național și internațional a rămas cam aceeași etichetă. Foarte probabil nu este ritmul dezvoltării pe toate axele pe care l-am dorit sau cel pe care politicul l-a aruncat de fiecare dată în campania electorală. Dar în 14 ani progresele sunt vizibile și accesibile omului de rând. Iar România face în continuare „pași timizi” pentru a recupera un decalaj față de restul țărilor UE. Iar asta în contextul în care s-a dovedit a fi un pol de stabilitate regională cu rare derapaje, în ciuda faptului că se află la frontiera estică.
Într-adevăr, ar fi eronat să considerăm profesionalismul și nivelul de dotare al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) ca fiind un verdict de ansamblu pentru România. În continuare se pot scoate în evidență multe alte probleme și carențe existente, pe care ori încercăm să le rezolvăm, ori să ne facem că nu există. „Pompieri profesioniști, am înțeles, bravo-bravo.” Se ridică un deget în aer care anunță o predică: „Dar încă sunt școli cu veceul în fundul curții, rata de analfabetism funcțional este uriașă, trenul circulă cu o viteză mai mică decât în interbelic, iar drumurile arată chiar ca după război”.
Dar așa cum se pot scoate în evidență probleme de ordin economic, politic și social, în bună măsură pot fi aduse la cunoștință și progrese pe aceleași sectoare. Important în discuția de față este ce rămâne din succesul DSU în incendiile din Grecia. Un capital important de imagine pozitivă pentru România. O perspectivă adusă la zi, atât în ochii spațiului internațional, în special UE. Și mai ales ai României.
Ilustrație: Cosmin Iliescu
