Gioco di mano pare să fie volumul de debut al lui Radu Demetriades, un personaj ce a servit în securitate drept şoferul lui Che Guevara. Volumul a apărut la editura Dezarticulat în septembrie 2022. Sinceră să fiu, l-am urmărit pe Demetriades încă dinainte de a-şi scoate volumul. În ultimele luni, acest personaj, ficţional sau nu, a făcut senzaţie pe social media cu poveştile lui din vremea comunistă. La vârsta de 98 de ani, Radu a strâns mii de fani pe Facebook şi continuă să placă publicului. M-am gândit să scriu un review acestui volum tocmai pentru că există atâtea controverse în jurul scriitorului şi a editurii, controverse care, la o adică, nu ar trebui să împiedice un cititor de poezie din a încerca să relaţioneze cu textele. Să vedem ce se află între coperţile acestui debut.
Primul poem, samăr of securistic lov, promite un eu liric deopotrivă fantezist: ferească dumnezeu / dragilor / să mă fi întâlnit / în anul de graţie / 1968 / prin hollywood […] / aveam pregătit „în caz de orice” / un paşaport de filipine / un trancan carpaţi / o pungă din mătase plină cu cocaină / de la fidel castro / şi cetăţenie rusă […] / aveam „prieten” un poliţist / care investiga crimele tate-la bianca / şi el susţinea că charles manson / îşi tatuase un aro 244 / pe penis. Promis fiind un volum de poezie din timpul securităţii, Demetriades aruncă cititorul direct în cele mai neaşteptate scenarii: america, 1968, cocaină, fidel castro, charles manson, arme, crime, spioni şi tatuaje cu maşini. Acest cumul de obiecte şi personaje faimoase din secolul trecut a dat startul unor „rememorări” pline de acţiune şi crime surprinse nu într-un film cu James Bond, ci într-un volum de poezie scris în limba română. Îmi vine să spun că este o carte de viteză şi acţiune, care mai degrabă doar s-a nimerit să fie scrisă în versuri, deoarece nu este poezia „obişnuită” de care dăm în librării sau la lecturi.
Demetriades caută, găseşte şi îşi asumă aceste scenarii şi personaje, pe care le asimilează în versurile sale: dragilor / prin anii 70 / am venit în ţară sub acoperire / pentru că mossad şi siaiei „ne filau” afacerile comuniste […] / am luat identitatea falsă a unui tânăr poet belgian / care se sinucisese / dar în ţară nu se ştiau multe din ce se întâmpla în / afară […] / şase miniştri de încredere ai lui ceauşescu / mi-au spus / „dragule / avem aşa de mulţi bani / din trafic de cocaină / ascunsă în carcase de porc / de la abatoarele din teleorman / şi vândută în occident / că e necesar să ne deschizi / o bancă în elveţia” / am acceptat acolo pe loc misiunea (din poemul audemars).
Gioco di mano m-a dus imediat cu gândul la Frank Bidart (poet american) şi poemul său Herbert White. Da, poemul lui Bidart este mult mai dark decât ce face Demetriades în volumul său, dar asumarea este aproape aceeaşi. Măştile pe care eul liric le reţine de la titlu şi până la ultimul vers de-a lungul volumului sunt măşti sudate în primul rând în realitatea comunistă de pe vremuri, la care se adaugă condeiul lui Radu şi acea „înfrumuseţare” a trecutului subiectiv, în care ne pierdem ca oameni.
Volumul bubuie de maşini — efemera dacia liberta 1325 / cea mai frumoasă maşină produsă / e v ă r / de uzinele dacia / în care poţi găsi / marea iubire (din dacia liberta 1325), petreceri securiste — într-o seară de pomină la sinaia revelion 85 / după ce trăsesem cam 5 linii / de cocaină de la fidel castro / şi urinam pe fundalul celor de la pinc floid / pe un teanc de reviste cinemateca / în mijlocul sălii de sindrofii / a fostului cazino sinaia / i-am zis fix aşa: / „dragul meu nicuşor / îl urăsc din suflet pe alejandro jodorovschi […] / ni se arată clar / cum revoluţia e imposibilă / fără iubirea liberă / şi mai vedem şi ţâţe (din revelion sinaia 85) şi locuri exotice cu personaje la fel de exotice (inclusiv Ceauşescu şi Regele Mihai) — dragilor / am făcut un mic stagiu de practică prin anii 80 / de director de resurse umane pe şantierele / din libia / unde erau trimişi muncitori români / pe care îi supervizam în numele nostru / al securităţii […] / într-o zi / aaaqil supranumit şi kil / mi-a dat o portocală / pe care am aruncat-o într-un butoi de plastic de pe şantier […] / şi sub atenta mea supraveghere / au făcut un cazan de ţuică / au băgat portocalele / le-am fiert […] / şi gata ţuica […] (din vederi din libia 80).
La nivel lingvistic pot să spun că repetiţia „dragilor” devine obositoare pentru mine, dar dacă funcţionează sau nu este decizia fiecărui cititor în parte. Ce m-a mai deranjat a fost introducerea termenilor anglosaxoni á la Vlad Drăgoi, care nu este cea mai fericită alegere a scriitorului: ţinea mereu / o fiolă cu otravă / ascunsă în măsele / giast in cheis […] (din dacia liberta 1325). Faptul că vorbim despre un fost securist român care acum trăiește în Argentina şi care a călătorit cam prin toată lumea creşte aşteptările lingvistice şi culturale ale unui cititor, dar decât atât s-a putut, după cum ar spune chiar Radu Demetriades.
Vă invit să citiţi volumul Gioco di mano şi să vă lăsaţi plimbaţi de Radu Demetriades. E un volum de cursă lungă, pe care-l parcurgeţi cu Radu la volanul unei dacii de culoarea lămâii, în timp ce vă povesteşte tot ce a făcut şi n-a făcut până acum, la cei 98 de ani ai săi.
