„Cîteodată te uiți la cer și vezi un tavan murdar.
Cîteodată soarele devine o gaură neagră
care îți suge ochii din cap”.
Cînd scriam despre cele două cărți de proză ale lui George C. Dumitru pe care le-am lansat la CenaKLUb Tiuk, romanul „…și toate zilele de azi” (Humanitas) și volumul de proză scurtă „Fericire” (Polirom), spuneam că George C. Dumitru e un scriitor pe gustul meu, pe care-l voi citi în continuare. Ei bine, această „continuare” a sosit, se numește „Rupturi” și a apărut tot la Polirom.
Protagonistul noului său roman e Daniel, un bărbat de 40 de ani, divorțat, care locuiește singur într-o casă dintr-o localitate de lîngă București, Pipera, unde și muncește, fiind IT-ist, fost corporatist („Complexul, aflat în afara Bucureștiului, foarte aproape de centura nordică, avea succes prin simpla lui existență. (…) Era o insistență a disperării, a fugii de oraș. Bucureștiul devenise un spațiu ostil în care nu mai voiai să-ți crești copiii”). Viața lui în general e liniștită și așezată, doar că în weekenduri e vizitat de Alex, fiul său de 14 ani, care-i cam tulbură apele și gîndurile. Romanul începe cu căderea de la etajul trei a unui băiat din gașca lui fiu-so, Matei, un adolescent mai prostănac, care tot încearcă să se bage în seamă („nesigur pe el, mereu în urma celorlalți, asudînd să-i ajungă, să nu-i scape subiectele de conversație. Plinuț, dar nu gras, urîțel, cu început de acnee (…), un băiat speriat de bombe, cu privirea rătăcită. Îi cădeau lucrurile din mînă, săracul. Cînd mai lătra gros vreun cîine, tresărea de parcă îl mușcase vreun șarpe”). Toată lumea se întreabă dacă Matei a căzut, s-a aruncat de la balcon sau a fost împins – și așa îi putem observa, ca la cinematograf, pe vecinii de cartier ai lui Daniel, căci George C. Dumitru e un maestru al întruchipării și caracterizării personajelor. Imediat apar conspiraționiștii, părerologii și bîrfitorii, iar Daniel se întreabă în sinea sa dacă nu cumva era și Alex la balcon cînd a căzut băiatul ăla, dacă e în stare fiu-so să facă rău unui amic de-al său, să-l împingă sau să-l determine să sară de la balcon, ceea ce-o să-l frămînte și-o să-l roadă pînă la sfîrșitul romanului. Va căuta băieții și fetele din gașca lui fiu-so și îi va interoga unde era Alex în timpul nefericitului episod și ce făcea în acele clipe, astfel fiind nevoit să iasă din bîrlog, să se întîlnească cu oameni pe care pînă acum îi neglijase și evitase, să interacționeze cu ei și să treacă prin situații inedite pe străzile complexului, în bar, la cramă, în vizite, în pat. Terorista a acaparat imediat conversația (și a transformat-o în monolog) „și părea că nu-i mai dă drumul, hotărîtă să spună orice îi trecea ei prin cap pe subiect”. Un hipster era de părere că băiatul se aruncase pentru a atrage atenția, un chelios cu barbă îngrijită, un viking modern, „din ăia de-au înlocuit calul cu bicicleta și bicicleta cu trotineta electrică. I-a văzut accesoriul locomotor rezemat pe zidul blocului și s-a întrebat cînd s-a dus lumea de rîpă, erau vremuri cînd un bărbos din ăsta încruntat, tatuat descăleca doar de pe motor. Acum s-au dat pantalonii de piele pe blugii mulați, feminini, și bocancii cu ținte pe galoși olandezi”. Vecinul anacronic, coborît din anii ’90, cu părul lung, prins în coada ce-i ieșea printr-o șapcă roșie cu cozoroc larg, crede că nu s-a aruncat, ci a fost împins de cineva, „că sigur a mai fost cineva cu el acolo”…
Tot urmărind planul principal cu Alex, la un moment dat citim: „Andreea se îmbrăca cu gesturi lente. Nu se grăbea să plece, deși, cînd îi spusese că o va face, el nu încercase să o oprească. Și asta putea fi luată drept dorința lui de a rămîne singur, să se liniștească după seara petrecută lîngă ea. Să stea pe spate cu rînjetul întins pe față și să se gîndească la ceea ce tocmai se întîmplase: o făcuseră. O dezbrăcase și se lăsase dezbrăcat, o apucase și se lăsase apucat, o pupase și se lăsase pupat și așa mai departe. Da, făcuseră sex. Sex nebun, animalic; s-ar putea spune chiar pasional. Își simțea trupul purificat după pauza lungă dată de dispariția Cristinei”… și mă întreb: Stai așa, cine-i Andreea, cine-i Cristina? Ah, da, ambele parcă mai apăruseră la un moment dat, episodic, ca printre altele. După Alina (fosta soție, mama fiului lui, cum zice acum Daniel), are foarte puține relații (ce mai la deal, la vale – doar pe astea două!), și alea doar carnale, practic înțelegeri, un fel de afaceri sexuale, numai nu relații de dragoste.
Cu Cristina, măritată, cu doi copii, care-și iubește soțul mai mereu plecat, se întîlnesc doar pentru sex, fără alte pretenții („Îl suna sau îi bătea direct la ușă, după ce s-a prins că îl găsește mai mereu acasă. Se dezbrăca rapid și îl trăgea după ea în pat, spunîndu-i de fiecare dată să nu își facă iluzii, își iubește și bărbatul, și copiii și n-a mai făcut așa ceva pînă acum, dar Ah, ce bine e”). De ea aflăm cînd Daniel își vizitează părinții și mamă-sa îl tot sîcîie și iscodește despre cînd își va găsi perechea, iar Daniel se gîndește așa: „poate ar fi trebuit să vină cu Cristina cînd încă se vedeau. Cum ar fi fost? Mamă, ea e Cristina, e măritată, dar și-o trage și cu mine, a vrut o aventură și eu m-am nimerit pe-acolo, am fost la îndemînă, disponibil”…
Andreea e mama unei fete din gașca lui Alex, divorțată, ca mai toată lumea din Pipera – singuri, divorțați sau în prag de divorț, cum vedem din carte. „Ar trebui ca, în loc de buletin sau numărul de la mașină, cînd intri în cartier să ți se verifice statutul social. Cu cît mai mulți foști la activ, cu atît mai bine vei fi poziționat în cadrul distopiei ridicate de turcul abil care conduce compania constructoare, pregătit să încapsuleze sufletele nefericite ale capitalismului autohton”, se gîndește Daniel. Cînd se duce la ea ca să vorbească cu fiică-sa despre ce-l doare, în căutarea cunoașterii adevărului, despre unde era Alex în timpul căderii lui Matei de la balcon, Andreea i-a sugerat că e disponibilă și că, „dacă și el vrea și poate și nu se simte incomodat și nu se va simți obligat la a întreține mai departe o relație, deși erau vecini, deși copiii lor erau în același grup – și asta însemna că era greu să se evite la nesfîrșit –, dacă este în regulă cu toate astea, ea îl poate urma în dormitor, al lui sau al ei, îl lăsa să aleagă, stau la două străzi distanță, în case similare; doar că ea are un cuib de femeie singură și el unul de bărbat singur”…
Dar și planul ăsta secundar, erotic, tot la prima linie de subiect se întoarce la un moment dat: „Apoi Andreea i-a spus ce-i zisese și fata, Daria, că Alex și ceilalți fuseseră sus cu Matei. Daria îi spusese Alexandrei. A ridicat din umeri: Știam deja că a fost acolo. Însă nu știu cum să iau chestia asta”.
Pe lîngă subiectul de bază, relația tată-fiu, (în)grij(orare)a tatălui pentru soarta fiului, cît de important este să cunoști adevărul, George C. Dumitru își delectează cititorii și cu diverse teme secundare, dar foarte interesant croșetate în tablou(l rupt). Pe unele le plăsmuiește dintr-o singură vizită la părinții săi (mamă-sa e dependentă de Facebook, taică-so – de alcool) – despre ce-a ajuns satul românesc în contemporaneitate și despre românii care au emigrat și nu-și mai găsesc locul nici în străinătate, unde locuiesc, nici în țara de unde au plecat („Plîngea englezește cu accent canadian”). Despre bucureștenii care vin în complexul din Pipera la muncă, mereu blazați și frustrați. Despre teroarea făcută de copii în cartiere, dar și în familie („dictatura asta a copiilor, care începe să ia amploare. Da, o zice, simte că toată chestia asta se duce într-o direcție cumplit de greșită”). Despre munca umilitoare din corporații. Despre forța de muncă străină. Despre șocul apariției primului copil în cuplu. Despre relația între prima generație de după căderea comunismului și părinții lor bulversați și despre diferența dintre generații în general…
N-o să vă șoptesc despre concluzia la care a ajuns protagonistului din „Rupturi” și n-o să vă povestesc cum rămîne pînă la urmă cu viața sentimentală/sexuală a lui Daniel și nici dacă se împacă sau nu cu mersul lucrurilor în ceea ce-l privește pe fiul său, fiindcă merită să citiți cartea asta faină, care, dacă ar fi tradusă, ar face o imagine bună literaturii române contemporane, ceea ce e valabil și pentru romanul „…și toate zilele de azi”, firește. Lectură plăcută și utilă!
George C. Dumitru, „Rupturi”, Polirom, 2023
Fotografii de Mihail Vakulovski