Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a inaugurat oficial „Galeriile Madrigal – Marin Constantin”, miercuri, 1 martie. Deschiderea oficială a fost urmată de un recital susținut de Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu.
„Galeriile Madrigal – Marin Constantin” vor găzdui evenimente culturale, precum și expoziții temporare și permanente ale exponatelor și materialelor de arhivă din patrimoniul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și vor intra în circuitul de vizitare publică și de tururi ghidate ale Palatului Parlamentului.
„Acest moment istoric de astăzi este un mare semn de normalitate în societatea românească, acolo unde, iată, cultura de cel mai înalt nivel este ridicată la rang de Galerie în cea mai importantă instituție a României. Le mulțumesc doamnelor și domnilor senatori pentru această onoare (…)”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” în deschiderea evenimentului.
Inaugurarea oficială a „Galeriilor Madrigal – Marin Constantin” vine după ce, pe 28 februarie, Corul Național de Cameră a dăruit publicului din întreaga țară Spectacolul Extraordinar „Madrigal 60”, dirijat de Anna Ungureanu. Închinat memoriei legendarului fondator al corului, dirijorul Marin Constantin, spectacolul aniversar a dus împreună bogata istorie a Madrigalului și mai multe premiere absolute și a fost primit de public cu bucurie și emoție.
Evenimentul a avut loc pe scena Teatrului Național „I. L. Caragiale” București (TNB) și a fost difuzat în direct pe postul TVR Cultural, precum și pe canalul Radio România Muzical, pentru a permite unui număr cât mai mare de telespectatori și auditori din România și din lume să fie alături de Corul Madrigal în zi de sărbătoare.
Partea a doua a evenimentului a găzduit „Gala Madrigal 60”, prezentată de criticul de teatru Marina Constantinescu, în cadrul căreia au fost decernate Premiile Marin Constantin. Premiile sunt acordate anual personalităților care au contribuit semnificativ la viața culturală a României, precum și la dezvoltarea și promovarea Corului Madrigal. „Premiile Marin Constantin” 2023 au celebrat activitatea regretatului actor și manager al Teatrului Național București, Ion Caramitru, dar și a binecunoscutului om de cultură Andrei Pleșu.
„Marin Constantin mi-a trezit următoarea reflecție: se vorbește la noi, și nu numai la noi, de statul paralel, înțelegându-se prin asta o alcătuire ocultă care trage ițele, fără ca noi să ne dăm seama, în interesul unor grupări obscure. Dar eu am descoperit încet, încet, că există și un stat paralel bun. Asta înseamnă un stat alcătuit din valori și din oameni care nu sunt luați în seamă așa cum ar trebui. Acesta e statul paralel care ne ține în viață. Oameni de mare calibru, oameni de mare calitate care ne sprijină supraviețuirea, dar care nu sunt onorați așa cum ar trebui. Am mai multe nume pe această lista, iar Marin Constantin este un nume esențial, pentru că a făcut ca România să circule în Europa, și Europa să circule în România, deși n-a fost perceput în termeni atât de glorioși pe cât ar fi meritat. Mă bucur că, chiar și post mortem, el își rotunjește nimbul. Mă bucur că sunt în Sala care poartă numele Ion Caramitru, am fost foarte apropiați, și, brusc, am impresia că trăiesc o împrejurare de destin și vă mulțumesc că sunteți părtași la aceasta”, a declarat Andrei Pleșu la primirea „Premiului Marin Constantin”.
Regia spectacolului „Madrigal 60” a fost semnată de Emil Pantelimon, scenografia și decorurile de Vladimir Turturica, iar costumele de scenografa Iulia Gherghescu. Design-ul de lumini a fost coordonat de Alin Popa, video mapping-ul de Dorin Popovici, iar regia de sunet de Gabriel Scîrlet.
Evenimentele de pe 28 februarie și 1 martie se înscriu în programul „MADRIGAL 60”, care include o serie amplă de de proiecte aniversare, ce se vor desfășura pe tot parcursul anului 2023. Programul marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelență în muzică și diplomație prin cultură pentru Corul Madrigal, devenit un simbol al constanței artistice naționale, dar și al relevanței culturale și de imagine a României în lume.