4 decembrie 2024
Trăiam alte vremuri când m-am apucat de gândurile astea. Nu știa (aproape) nimeni de Călin Georgescu, alegerile păreau o formalitate din care să rezulte figuri politice obișnuite ori ușor diferite și per ansamblu eram cu toții mai optimiști, mai veseli, mai relaxați. Astăzi, în buza celui de-al doilea tur prezidențial, mă simt nevoit să văd din alt unghi această călătorie Interior-Exterior la care am fost invitat să reflect.
Ești abordat oriunde cu privire la alegeri și întrebat „ce părere ai de X candidat?” de șoferul de Uber, colegul de muncă ori vecinul de la care ai împrumutat o bormașină. Cum nu te poți eschiva cu răspunsul, pentru că ai lăsa impresia că ai votat cu Celălalt, te simți nevoit să spui sincer ce crezi despre fiecare. Moment în care fiecare se simte îndreptățit să explice politica pe care o știe, să argumenteze cum fața unuia inspiră mai multă încredere, cum Cei Din Spatele unuia sunt mai puternici decât umbrele Celuilalt, cum suntem pioni ș.a.m.d. S-ar termina atât de repede și confortabil discuțiile dacă cineva ar concluziona că „oricum, n-avem noi putere”. Acum toată lumea se simte puternică și folosește votul ca să se răzbune pe o bulă sau alta.
Surprind la alții, dar și la mine, o dureroasă disonanță. Credințele personale sunt puse la încercare de opțiunile rămase și fiecare trebuie să tragă de ele în toate direcțiile ca să se așeze cât mai bine posibil pe doleanțe. E ca și cum ar trebui să acoperi cu un blat de pizza o masă de călcat.
Fire curioasă, am întrebat pe oricine de ce a votat cum a votat. Și n-am fost niciodată dezamăgit cu privire la intensitatea răspunsurilor.
Rusofobi convinși au considerat că Georgescu n-are cum să fie atât de rusofil (în ciuda declarațiilor) și că îl apreciază pentru spiritul liber și bărbăția de care dă dovadă, dar îi ignoră declarațiile și nu cred c-o să se întâmple ce spune că vrea. „Zice și el așa…”. De cealaltă parte a baricadei, motivele pentru care unii aleg să o voteze pe Lasconi sunt la fel de disonante cu o parte importantă a credințelor pe care le au. Sunt homofobi înrăiți, salută crucea de la gâtul candidatei, dezaprobă înfierbântați orice agendă a minorităților sexuale, dar precum în cazul fanilor lui Georgescu, își spun că „n-o să se întâmple, zice și ea așa…”.
Și nici măcar nu cred că e vorba de sacrificii pe care le fac alegătorii, un fel de a spune „las de la mine pe agenda aia ca să primesc mai mult din ce-mi place”. Pur și simplu, fiecare aude doar ce vrea de la fiecare candidat și unde nu îi convine umple cu de la sine impresii și doleanțe. Am din ce în ce mai mult impresia că alegerile sunt total dirijate de percepții individuale de care ne este aproape imposibil să ne debarasăm.
Credeam că cei mai mulți alegem politicienii în funcție de un raport fin între Ce vorbește și Câtă încredere transmit fața și ținuta, dar îmi pare că oamenii ar putea să voteze și un scaun pentru că îl vor încărca singuri cu îndeajuns de multă însemnătate și virtute. Scaunul n-ar zice nimic, „dar uite ce nobil se abține”. Scaunul ar cădea la o bătaie de vânt, „dar uite ce modest este în calea schimbărilor”. Acum rămâne doar să aflăm, prin cine știe ce metode, dacă scaunul se va și da după percepție, dacă interiorul Celorlalți va influența exteriorul situației. Mă îndoiesc, dar e prea devreme să ne exprimăm. În medie, cam după 100-150 de ani știm o treabă cât de cât.
Din experiența personală, întrebând oameni de diverse categorii de vârstă și venit, cred că suntem cu toții la cel mult trei întrebări de un răspuns disonant. Simt că după o scurtă conversație putem ajunge în punctul în care să spunem ceva ce ne contrazice o opinie de acum 5 minute. Bătrâni care vor binele nepoților, dar votează conștient în opoziție cu un viitor mai bun, tineri care vor o bătrânețe liniștită, dar votează conștient pentru un nihilism purificator.
Nici nu știu ce este mai îngrijorător: faptul că avem atâtea disonanțe, ori că le acceptăm și nu părem atât de afectați de ele. Cert este că e foarte greu să găsim o rezolvare pentru nepotrivirile interior-exterior și nu putem decât să sperăm că nu vor ajunge să răbufnească mai mult decât putem duce.
4 ianuarie 2025
Mi s-a oferit ocazia să pun pauză o lună și să revin asupra celor de mai sus, pentru a vedea ce s-a schimbat (n-am schimbat nimic la textul de mai devreme). Realitatea o știm cu toții. Alegerile au fost anulate și acum frontul s-a extins, existând și bătălia pentru dreptatea alegerilor, dacă s-au anulat pe drept, ori pe șustă.
Oamenii care acum o lună erau convinși de anumite aspecte sunt acum confuzi. Ies la lumină tot mai multe combinații, tot mai multe detalii (despre fiecare candidat în parte, fiecare partid, fiecare strategie). Erau alegerile impredictibile, dar acum sunt aproape imposibil de prezis. Destule sondaje îl dau pe Georgescu favorit, dar destule voci spun că votanții lui s-au trezit din mirajul TikTok-ului și nu vor repeta eroare de acum aproape o lună. De fapt, așa cum se spune în limbaj de crypto-bro, we know shit about fuck.
Un lucru pare și mai sigur: încrederea oamenilor în tot ce înseamnă politică și democrație așa cum o știam până acum s-a erodat teribil. Chiar și dezinteresul e o palmă peste față și în momentul ăsta status quo-ul e ținut în palme, pumni, picioare. Cine are un plan de reclădire socială la sertar poate avea șansa vieții, aia care apare când masele sunt îndeajuns de confuze și nervoase încât să poți promova un nou mod de a face lumea. Ca și în trecut, e important cât de carismatic e liderul acestei mișcări.
M-aș mira să rămână lucrurile la fel. N-au cum. Și dacă n-o să fie o schimbare bruscă și brutală, una tot o să fie, eventual ceva ce o să sesizăm în cel mult 10 ani (și care a început acum). Pare că 2025 e anul ăla. E ori anul în care societatea sparge zidurile, ori le face mai înalte și mai dure. Ori așa, ori așa. Nu pare că suntem tipul de societate care poate funcționa în armonie și echilibru pe diferențe de opinie diametral opuse (nici nu știu dacă există această societate), dar până acum am reușit s-o mermelim, transformând „ei ne fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim” în „ei ne fac că ne acceptă, noi ne facem că luptăm pentru drepturile noastre”. Nu mai merge așa. Contextul istoric, deschiderea și influența lumii de dincolo de granițe, pofta de viață, toate ne împing spre o transformare reală. Nu ne mai putem bucura de fructele globale, scuipând în dish-urile altor popoare. Dar nu ne mai putem bucura nici de Dumnezeul locului, adaptând cuvintele lui la plăcerile moderne. Fashionistic vorbind, suntem cam între bocanci cu șireturi albe și botoși UGG. Și pentru fiecare dintre aceste obiecte vestimentare fiecare are o interpretare în nota bulei.
Nu știu cine o să câștige la alegeri, nu știu cine o să mai stea, nu știu câți vor pleca și nici câți vor transforma schimbarea în misiune personală de reparare. Cert e că istoria nu ne cadorisește cu o viață confortabilă de plictisitoare. Suntem blestemați să fim stresați pentru că nu vedem lumea la fel.
Text publicat în varianta electronică a Revistei Golan #14, ediția de iarnă 2024-2025.
