„Mi-a fost adesea
ruşine
cu el”
Fiu de ticălos este al zecelea roman al lui Sorj Chalandon, fost reporter de război, scriitor francez multipremiat pentru reportajele şi romanele sale (Premiul Médicis pentru Une promesse, Premiul Joseph Kessel şi Premiul Simenon pentru Mon traître, Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze pentru Retour à Killybegs, pentru Le quatrième mur a primit Goncourt des lycéens şi Premiul Liste Goncourt – le Choix Roumain. În 2015 publică romanul Profession du père, urmat, în 2017, de Le jour d’avant și, în 2019, de Une joie féroce). Fiu de ticălos este un roman autobiografic copleşitor despre relaţia tată-fiu, care se află pe baricade diferite, chiar dacă în perioade temporale diferite.
Personaj principal e un ziarist francez care, pe lîngă reportajele de război din diferite părţi ale lumii, dar şi cele istorice, e sufocat şi de biografia tatălui său, care cere să participe la primul proces pentru crime împotriva umanităţii intentat de justiţia franceză, procesul lui Klaus Barbie, nazist francez, fostul şef al Gestapoului din Lyon, „acuzat de arestarea, torturarea, deportarea şi moartea a 83 de evrei aparţinînd comitetului lyonez al Uniunii Generale a Israeliţilor din Franţa. Klaus Barbie, semnînd telegrama «misiune îndeplinită», după arestarea copiilor din Izieu şi a însoţitorilor acestora. Klaus Barbie, singurul responsabil pentru «ultimul tren pentru Germania», din 11 august 1944, care a deportat 650 de persoane către lagărul francez de la Struthof, apoi către Dachau, Ravensbruck şi Auschwitz. În fine, Klaus Barbie, responsabil pentru moartea rezistentului evreu Marcel Gompel, pentru torturile aplicate Lisei Lesèvre şi pentru dispariţia familiei acesteia” (de altfel, în calitate de reporter, Sorj Chalandon a primit Premiul Albert Londres pentru reportajele despre Irlanda de Nord şi despre procesul Klaus Barbie).
Ziaristul, acum de 33 de ani, ştie încă de la 10 ani, de la bunicul său, că e „fiu de ticălos”, pentru că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial taică-său a fost „de partea greşită” şi bunicul l-a văzut cu ochii lui în uniformă nazistă („Cînd eram copil, tatăl tău îmi arătase „partea ta greşită”, o pietricică neagră pe care-o ascunsesem în fundul buzunarului. Astăzi, însă, adult, căram un întreg sac cu pietre. Purtam în spate o viaţă de moloz şi voiam o mînă de ajutor. Nu mă puteai lăsa singur cu povestea ta. Era prea grea pentru un fiu”).
Apoi, ştie c-a făcut parte din trupele SS chiar de la tatăl său, care în copilărie obişnuia să-i tot povestească aventurile sale incredibile din timpul războiului, cînd a avut mai multe vieţi şi mai multe războaie, zice el. Dar multe din poveştile lui taică-său nu se prea leagă. Acesta îi povesteşte că în timpul războiului a făcut parte şi din Rezistenţa Franceză, şi din trupele naziste, c-a fost partizan, dar şi-n Legiunea Tricoloră, c-a fost comunist, dar a luptat şi împotriva comuniştilor, ba chiar l-ar fi apărat pe Hitler pînă după moartea lui, chiar în buncăr („Şi uite-aşa, cu aerul cel mai liniştit din lume, tu, anticomunistul care pasămite visa să lupte din răsputeri împotriva sovietelor ca să apere buncărul lui Hitler, le spui că te-ai alăturat unei unităţi de luptă a Franctirorilor şi Partizanilor Francezi din nordul ţării? // Îmi povesteşti, cu ochi înlăcrimaţi, că ai luptat vitejeşte pînă la Berlin în rîndurile Diviziei SS Charlemagne, deşi tu înfruntai dîrz duşmanul alături de comuniştii francezi?”).
Bunicu-so susţine că fiu-so e „un cretin şi un idiot” şi că „s-a născut mincinos, ce să-i faci?” Fiului îi e mereu ruşine, încă din copilărie, de tatăl lui, de comportamentul lui în public şi acasă, de trecutul şi de minciunile sale nenumărate, o ruşine sfîşietor de dureroasă, fiindcă nu are leac, nu poate fi potolită cu nimic. Înţelege furia bunicului, om brav, soldat destoinic în Primul Război Mondial, patriot, respectat la locul de muncă şi-n cartier, dar care s-a trezit că-i tată de colaborator cu naziştii. Şi cînd n-a mai suportat ruşinea, i-a predat ştafeta nepotului („Tatăl ticălosului tocmai îi spusese nepotului său că din acel moment asta era sarcina lui.”)
Iar cînd n-a mai rezistat nici nepotul („am nevoie să ştiu cine eşti ca să aflu de unde vin”), a făcut rost, cu ajutorul celui mai bun prieten, istoric, de dosarul „ticălosului” principal, dosar care l-a îngrozit şi mai tare, fiindcă numai acum nu mai înţelege nimic („124 de pagini care povesteau războiul tatălui meu (…), viaţa tatălui meu”), chiar dacă realitatea e ceva mai uşor de suportat decît miile de minciuni pe care a fost nevoit să le tot audă de-a lungul vieţii („Războiul tău fusese straşnic! Eram siderat. Şi îmi mai rămăseseră vreo douăzeci de pagini de parcurs. Dezertor, colaboraţionist, mereu hotărît să-ţi vinzi pielea scump. Şi de fiecare dată păcăliseşi moartea. Tot aşa cum îi băgaseşi în ceaţă atît pe duşmani, cît şi, mai tîrziu, pe patrioţi. Ai ieşit de fiecare dată basma curată. Ba chiar ai avut parte de onoruri şi de ocară pe acelaşi cîmp de luptă. Pînă la urmă, să ştii, războiul tău nu a fost în întregime abject. Ar fi meritat să-l revendici. Să admiţi o parte din el. Să-mi acorzi încredere. Eram gata să ascult orice, tată. Poate chiar să accept totul, pentru că acesta era adevărul. Dar, vezi tu, pînă şi pe falsul tău pat de moarte, mi-ai descris căderea Berlinului. Vieţii tale incredibile i-ai preferat o minciună şi mai gogonată”).
Iar cînd încearcă să mai limpezească apele, taică-său îi spune pe faţă că nu regretă nimic şi că nu e treaba lui: „Înţelege-mă bine, mi se rupe de ce gîndesc oamenii. Aşa cum mi se rupe şi de ce gîndeşti tu. Nici tu, nici altcineva să nu-mi spună mie dacă am făcut bine sau rău, auzi? / Tăcere. Mi-era teamă că-l aud cei din jur. / Şi interzic oricui să-mi facă azi morală, în timp ce stă tolănit pe-o canapea. N-ai decît să spui că tatăl tău a făcut chestia aia în timpul războiului. Şi că trăieşte bine mersi cu asta”.
Fiind autobiografic, romanul e foarte intens şi emană multă energie, stări contradictorii, dar foarte puternice, mereu pe muchie de cuţit. Un roman istoric, psihologic, de familie, care aminteşte şi de Scrisoare către tata de Franz Kafka, dar mai teatral, mai cinematografic. Roman finalist la Premiul Goncourt 2021.
Sorj Chalandon, Fiu de ticălos, Humanitas Fiction, 2023 (Traducere: Daniel Nicolescu)
Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #9, ediția de toamnă 2023.
