Filmul „Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie’’ a avut premiera de gală în România  

Avanpremiera filmului Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie a strâns un număr mare de participanţi la evenimentul de gală ce a avut loc în Bucureşti, în data de 22 martie, la Cineplexx din Băneasa Shopping City.

Producția Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie este primul film fantastic produs în România în ultimii 30 de ani adresat generației contemporane de părinți și copii, iar vizionarea de aseară a bucurat şi emoţionat un număr impresionant de vedete locale, oameni din industria filmului, presă, televiziune şi influenceri prezenți la eveniment.

Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie spune povestea Marei, o fetiță de 12 ani care, alături de familie și prieteni, pornește într-o aventură plină de momente de umor, emoție și speranță.

Filmul, realizat după un scenariu scris de Mihai Mănescu, Andrei Huțuleac și Matei Dima, în regia lui Andrei Huțuleac, unul dintre cei mai talentaţi regizori ai tinerei generaţii, are în distribuţie nume precum: Maya Noelle Prediger, Matei Dima (Bromania), Cosmin Nedelcu (Micutzu), Teodor Corban, Grigorie Silișteanu, Ada Condeescu.

Un film care te face să zâmbești în mod real. „Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie’’ este atipic filmelor românești: mesajul său pozitiv te face să îți recapeți încrederea în umanitate. Din 25 martie apare în toate cinematografele și vă recomand să mergeți să îl vedeți. Mai ales că scopul iniţial al acestui film este acela de a ajuta pacienţii care suferă de o boală incurabilă, întreaga sumă colectată în urma vânzărilor de bilete fiind direcționată către pacienții HOSPICE. (Cosmin Nedelcu)

Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie este produs de Prietenii Casei Speranţei, Colorbitor Productions şi Viva la Vidra, în parteneriat cu Chainsaw Europe, cu susţinerea Kaufland România. Promovat de Rogalski Damaschin PR, filmul este distribuit pe marile ecrane de către Vertical Entertainment și va putea fi văzut în sălile de cinema din toată țara începând cu data de 25 martie 2022.

Sumele încasate din vânzărea biletelor vor fi donate 50% către refugiații din Ucraina adăpostiți la centrul HOSPICE din Adunații Copăceni și către pacienții HOSPICE Casa Speranței care necesită îngriji paliative.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici